3 moduri în care cititul te relaxează la fel de mult ca o vacanță

Ce să citești în minivacanța de 1 mai. 10 cărți scurte.
Cărți scurte. Ce să citești în minivacanța de 1 mai
25 aprilie 2018
A înșela sau a nu înșela? 5 cărți despre infidelitate
A înșela sau a nu înșela? 6 cărți despre infidelitate
9 mai 2018

3 moduri în care cititul te relaxează la fel de mult ca o vacanță

Cititul te relaxează la fel de mult ca o vacanță. Oricine citește constant poate observa acest lucru. În plus, te poate ajuta să cunoști oameni noi, ca și cand ai călători! Dacă tot nu ți-e de-ajuns, am adăugat și trei recomandări de cărți de călătorii.

Dacă nu ai fost în minivacanța de 1 mai sau dacă nu ai mai fost de ceva vreme în orice fel de vacanță, nu te descuraja! În primul rând, poți să citești oricând cărțile pe care ți le-am recomandat înainte de ultimul sfârșit de săptămână, cu atât mai mult cu cât sunt lecturi scurte. În al doliea rând, află că cititul te relaxeaza la fel de mult ca o vacanță! Cum e posibil? Unul dintre beneficiile cititului este că activitatea cerebrală se “liminează” la fel ca în vacanțe.

Dacă nu ai bani, timp sau nu îți permiti să-ți iei o vacanță din orice alt motiv, poți să faci altceva ce relaxează la fel de mult. Cititul e o activitate pe care poți să o ai des, oriunde, cu costuri minime, dar care îți aduce aceleași beneficii ca un concediu în toată regula. Când te cufunzi într-o poveste, creierul reacționează ca și cum ai pleca într-o călătorie în străinătate. Poți avea experiențe noi și poți ajunge la un sentiment de calm care, în general, lipsește în rutina zilnică.

3 moduri în care cititul te relaxează

1. Creierul tău e cel care călătorește

Să presupunem că citești Mănâncă, roagă-te, iubește, de Elizabeth Gilbert. Când citești, nu o teleportezi pe Elizabeth Gilbert în Italia, nu o vezi pe ea mâncând paste carbonara, ci te pui în locul ei.

Jonathan Gottschall, autorul cărții The Storytelling Animal, spune că există studii RMN care arată că, atunci când citim o poveste, creierul nostru nu funcționează ca un observator, ci seamănă cu creierul autorului. La fel ca la cinematograf, când vezi o scenă înfricoșătoare și inima începe să-ți bată cu putere, așa se întâmplă și când citești. Creierul reacționează la povești ca și când el ar lua parte la acțiune.

Când citești, nu o faci cu detașare, ci – psihologic – iei parte la întâmplări ca și când ai fi acolo. Așadar, citește cărți relaxante, cu aventuri și despre călătorii, și nu vei mai simti așa puternic nevoia unei vacanțe.

2. Cititul te ajută să creezi legături cu alți oameni

Un alt motiv pentru care vrei să călătorești este că, astfel, ai șansa de a cunoaște oameni noi. Însă acest lucru se poate întâmpla și când citești. Peste tot în lume există comunități ale pasionaților de lectură și peste tot în lume găsești iubitori de cărți. Cititul poate părea o activitate solitară, dar nu e chiar așa, pentru că o carte îți permite oricând să intri în vorbă cu un alt pasionat de lectură.

Natașa Lekic, fondator al site-ului Nybookeditors.com (site care își propune să ajute scriitorii independenți să-și publice manuscrisele), a împărtășit pentru Thriveglobal.com o întâmplare personală în care cititul a ajutat-o să comunice cu altcineva. Ea povestește cum se afla la cină, într-un grup în care nu cunoștea multă lume. Alături de ea, la un scaun distanță, un tânăr, prieten de-al unui prieten. Degeaba a încercat să spargă gheața și să comunice pornind de la teme de discuție standard, cu întrebări precum “De unde ești?” sau “Cu ce te ocupi?”. Tânărul îi răspundea scurt și la obiect: “Sunt din Italia. Neurochirurg”.

Natașei i s-a părut atunci că nu va reuși să aibă cu cine să stea de vorbă întreaga seară, însă și-a amintit de un medic, personaj din Middlemarch a lui George Eliot. Așa că l-a întrebat pe tânărul neurochirurg dacă a auzit de Lydgate. Astfel a ajuns să-i povestească partenerului de masă tot felul de lucruri despre Tertius Lydgate, cel mai nou doctor din Middlemarch, care își începuse profesia având idealuri mărețe, care intenționa să deschidă un spital de caritate și să studieze boala bărbatului sărac, tifosul. Orbit de succes, Lydgate ajunge să cerceteze guta, o boală a bogaților.

Povestea i-a captat atenția partenerului de discuții al Natașei, acesta adresându-i tot felul de întrebări despre personaj. Discuția a fost atât de interesantă, încât, după ce toți ceilalți s-au retras în camere, ei au mai stat de vorbă la o cafea.

Când citești, ai la îndemână tot felul de subiecte de discuție pe care le poți folosi în funcție de interesele interlocutorului. Așadar, cititul te relaxează, dar îți dă și ocazia să cunoști oameni noi, cu care să ai discuții interesante.

3. Beneficiile cititului asupra stării de sănătate

Din cauza stresului și vieții agitate, am ajuns în punctul în care trebuie să plecăm de acasă ca să ne restabilim echilibrul interior și să devenim relaxați și bine dispuși. Dar creierul uman face ceva asemănător atunci când citim.

Potrivit publicației The New Yorker, s-a demonstrat că cititul aduce creierul într-o stare plăcută, similară cu cea de transă, la fel ca meditația, și că are aceleași beneficii asupra sănătății ca relaxarea profundă și calmul interior. “Persoanele care citesc frecvent dorm mai bine, sunt mai puțin stresate, au o stimă de sine mai mare și sunt mai puțin deprimate decât persoanele care nu citesc”, se mai arată în The New Yorker. Afirmația are sens, întrucât cititul te relaxează prin simplul fapt că te deconectează de la rutină și îți permite să intri într-o poveste în care să simți emoțiile protagonistului. La fel ca în cazul meditației, când te întorci în prezent, ești mai conștient și mai relaxat decât înainte. Ce trebuie să faci, așadar? Să citești constant.

3 cărți de călătorii

1. Călătorii cu Charley, de John Steinbeck

Călătorii cu Charley este ultimul și cel mai complex dintre multele jurnale de călătorie ale lui John Steinbeck. Scriitorul a vrut să-și cunoască țara mai bine, așa că a hotărât să pornească într-o călătorie prin 40 de state ale Americii. A închiriat o rulotă pe care anumit-o Rosinanta. Dar cine e Charley? Charley e un câine bătrân, dresat în Franța, pe care Steinbeck îi iubea mult și l-a făcut partenerul lui de călătorie. Drumul a durat trei luni, timp în care Steinbeck a fost extrem de atent la detalii. Dacă vrei să “vezi” America anilor ’60, ar fi bine să citești cartea.

2. În sălbăticie, de Jon Krakauer

Tânjești după natură, dar cât de prietenă îți este natura? Cartea lui Jon Krakauer e despre povestea lui Chris McCandless, un tânăr care a murit în sălbăticia Alaskăi, după ce a trăit un timp singur, ducând o viață simplă și de căutare existențială în mijlocul naturii, departe de orice urmă de confort și de civilizație.

Povestea lui este o avertizare împotriva înfruntării naturii de unul singur. Dar În sălbăticie nu e o carte tristă, ci e una dintre cele mai inspirationale cărți pe care le poți citi. Krakauer citează în carte, ca o posibilă concluzie a aventurii lui Chris McCandless, o frază pe care el însuși o notase în jurnal: “Fericirea nu e reală decât dacă e împărtășită”.

Cartea a fost ecranizată în 2007, cu actorul Emile Hirsch în rolul principal, în regia actorului și regizorului american Sean Penn. Recomandăm și cartea și filmul!

3. Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia, de Paul Theroux

Aventura lui Paul Theroux a devenit o carte classică a literaturii de călătorie. Theroux descrie călătoria în care a pornit în 1973, când a plecat din Londra și şi-a propus să traverseze Europa şi Asia deplasându-se cu trenul. În voiajul său de patru luni, autorul a străbătut Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est și s-a întors în Europa prin înghețul Siberiei. Pe drum, a întâlnit escroci, contrabandiști, spioni, soldati, aristocrați și artisti.

Cartea e scrisă cu umor și are o mulțime de observații ironice. Bazarul pe roți e o lectură captivantă și relaxantă, care te scoate din viața ta și te duce într-una mult mai incitantă și cu adevărat exotică.

Chiar dacă o vacanță te poate duce brusc în vârful stării de bine pentru câteva zile, cititul contribuie treptat la această schimbare. Câteodată, pare un lux să ai timp să citești, dar, pe termen lung, este un avantaj pentru cei care doresc să-și extindă universul și să se simtă bine cu ei înșiși. De fiecare data când lași cartea jos ca să te întorci la îndatoririle de zi cu zi, vei constata că ești mai calm și mai binedispus.

1 Comment

  1. […] capacitatea de vizualizare, ne invata despre lumea in care traim, ne da modele de urmat in viata, relaxeaza, creste inteligenta, capacitatea de comunicare eficienta si ne largeste […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Setari Confidentialitate
Nume Activat
Cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta
Google Analytics
We track anonymized user information to improve our website.
Google Adwords
We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks.
Google Tag Manager
We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features
Facebook
We use Facebook to track connections to social media channels.
x

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.