Cărți care nu îți plac. Când te oprești din a le citi?

Întoarcerea la poezie: 5 poeme despre mare
Întoarcerea la poezie: 5 poeme despre mare
6 iulie 2018
Literatura senzuală. 5 romane erotice pe care să nu le eviți
Literatura senzuală. 5 romane erotice pe care să nu le eviți
18 iulie 2018

Cărți care nu îți plac. Când te oprești din a le citi?

Când citești mult, e inevitabil să nu dai și peste cărți care nu îți plac. Uneori îți dai seama după primele zece pagini, alteori durează mai mult până când realizezi că acea lectură nu o să te prindă vreodată. Tuturor ni se întâmplă. Ce faci atunci?

Unele persoane știu să renunțe la cărțile care nu le plac imediat ce constată acest lucru. Dar unii dintre noi simt o anumită presiune să termine fiecare carte de care se apucă, chiar dacă nu ne face plăcere să o citim. Practic, ne chinuim să citim lucruri care nu ne plac, refuzându-ne, astfel șansa de a alege o altă carte care să ne aducă plăcere. Când ai de-a face cu cărți care nu îți plac, le citești mai greu. Din păcate, astfel, poți ajunge ca, în timp, să citești mai puțin.

Dacă vrei să citești mai mult, cel mai bine e să te oprești din a citi cărți care nu îți plac. Dacă te-ai apucat de un volum care nu te atrage, abandonează-l și caută altceva. De fapt, de fiecare dată când dai peste o carte care are cinci-zece pagini care te plictisesc, renunță la ea și treci mai departe! Dacă, totuși, apare curiozitatea de a afla ce se petrece mai departe, te poți întoarce la acea lectură oricând.

Într-un fel, cărțile sunt la fel ca oamenii. Pe unii îi placi, alții te lasă indiferent, iar alții îți displac. Cei de la Goodreads au făcut un sondaj printre utilizatorii lor și i-au întrebat pe aceștia cum procedează când se apucă de citit cărți care se dovedesc a nu fi pe gustul lor.

 

Când te oprești din citit cărți care nu îți plac – părerile a 15 utilizatori Goodreads

“În 99% din cazuri, termin cartea. Am impresia că datorez acest lucru autorului”, spune Todd.

“De obicei, o termin. Mi s-a întâmplat de multe ori să ajung să-mi placă ceva ce inițial nu m-a atras”, spune Andrew.

„Trec mai departe. Cititul trebuie să fie o plăcere. Dacă nu e cartea potrivită pentru tine, înseamnă că nu e”, spune și Barbara.

“Citesc până la limita de 100 de pagini. Dacă lectura nu mă prinde până atunci, o las jos și iau altă carte. Viața e prea scurtă ca să suferi citind o carte de care nu te bucuri”, e de părere Luci.

“Obișnuiam să termin cărțile care nu îmi plăceau, dar am ajuns la concluzia că nu merită să îmi pierd anii cu asta. Sunt o mulțime de cărți bune care așteaptă să fie descoperite”, consideră Tamara.

“Întotdeauna termin cărțile de care mă apuc. Uneori le las deoparte și mă apuc de altele, dar întotdeauna revin la ele și le termin”, povestește Carola.

“Depinde de cât de mult nu mă atrag. Dacă nu îmi place mult, dar totuși vreau să văd cum se termină, o citesc până la capăt. Dar, dacă cititul ajunge să fie o corvoadă, mă opresc”, mărturisește Chelsey.

“Dacă e o carte pe care chiar vreau să o citesc, încerc varianta de audiobook înainte de a renunța la ea complet”, spune Dana.

“O închid și încerc să o citesc cu altă ocazie. Gusturile se pot schimba peste ani”, e de părere Brad.

“Depinde pentru ce o citesc. Ca să-i fac o recenzie? Pentru cercetare? Pentru serviciu? De plăcere? Pentru primele trei motive, o termin. Pentru ultimul, renunț la ea și trec la alta”, spune Elizabeth.

“Dacă e vorba despre o carte pe care nu mi-a recomandat-o nimeni, îi acord două-trei capitole. Dacă e un autor care îmi place sau e o carte care mi-a fost recomandată de cineva în care am încredere, îi acord mai mult timp”, explică Danielle.

“Întotdeauna încerc să termin cărțile de care mă apuc. Am impresia că e ceva de învățat prin efortul de a duce o carte la bun sfârșit. Am renunțat doar la câteva cărți în viața mea, iar asta numai pentru că mi-au dispăcut profund”, mărturisește Kira.

“De obicei, mă opresc din citit când dau de o carte care nu îmi place. Mă gândesc că, în timpul în care citesc fiecare pagină care nu îmi place, aș putea citi altceva, care să fie e gustul meu”, e de părere Nicole.

“Las cartea deoparte pentru câteva zile și, dacă dorința de a o citi nu apare, atunci nu-mi mai bat capul”, spune și Teresa.

“Multe din cărțile pe care le citesc sunt propuneri din partea unor cluburi de lectură, așa că, de obicei, le termin. Cel puțin am cui să mă plâng apoi în legătură cu ele!”, povestește Megan.

Tu cum reacționezi când dai de o carte care nu-ți place? O termini, deși lectura merge greu? O amâni sau renunți complet la ea?

1 Comment

  1. […] Dacă și tu ai început cărți pe care nu ai reușit să le termini, te-ar putea interesa și acest articol: Cărți care nu îți plac. Când te oprești din a le citi? […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Setari Confidentialitate
Nume Activat
Cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta
Google Analytics
We track anonymized user information to improve our website.
Google Adwords
We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks.
Google Tag Manager
We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features
Facebook
We use Facebook to track connections to social media channels.
x

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.