Primele rânduri din cărți. 13 începuturi ale unor opere celebre

8 femei remarcabile din cărți scrise în epoci diferite
8 femei remarcabile din cărți scrise în epoci diferite
6 martie 2018
3 cărți de Stephen Hawking pe care trebuie să le citești.
3 cărți de Stephen Hawking pe care merită să le citești
14 martie 2018

Primele rânduri din cărți. 13 începuturi ale unor opere celebre

Primele rânduri din cărți pot fi decisive pentru destinul operelor respective. În funcție de prima pagină, poți alege să cumperi cartea sau nu. Unii scriitori au începuturi abrupte, alții sunt mai descriptivi. 

E important să nu judeci o carte după copertă, dar cum o evaluezi? Cum alegi cărțile pe care să le cumperi atunci când te plimbi printre rafturile unei librării sau ale unui anticariat? Pentru mine, totul începe când deschid cartea la prima pagină și citesc primele rânduri. Primele rânduri din cărți sunt șansele autorului de a impresiona și de a capta imaginația cititorului. Primele rânduri din cărți sunt cele care fac diferența pentru mulți iubitori de literatură.

Scriitorii știu acest lucru și, de aceea, acordă o deosebită atenție pentru primele rânduri din cărți. Evident, fiecare are stilul său. Unii fac descrieri minuțioase, alții aleg începuturi mai dinamice sau atacă mai direct subiectul cărții.

Primele rânduri din cărți aparținând unor scriitori celebri

Lupul de stepă – Hermann Hesse

Însemnările lui Harry Haller

Numai pentru nebuni

Trecuse și ziua de azi la fel ca toate celelalte; o păcălisem, o omorâsem şi pe aceasta, încetişor, cu primitivitatea şi timiditatea artei mele de a-mi duce traiul; lucrasem câteva ore, cotrobăisem prin nişte cărţi vechi, durerile obişnuite pentru un om de vârsta mea mă chinuiseră timp de două ore, înghiţisem un praf, bucurîndu-mă că am putut să înşel durerile în felul acesta, făcusem o baie fierbinte, delectându-mă într-o caldă plăcere, primisem de trei ori câte ceva prin poştă şi parcursesem scrisorile şi tipăriturile acelea nefolositoare, îmi făcusem exerciţiile de respiraţie şi, din comoditate, renunţasem de data aceasta la exerciţiile de gândire, mă plimbasem timp de o oră, observând cum norii cirus desenau pe cer contururi frumoase, delicate, încântătoare. Toate acestea erau foarte plăcute, la fel ca şi cititul în cărţi vechi, sau ca şi baia fierbinte, dar — punându-le cap la cap — ziua de azi nu fusese nici prea plăcută, nici strălucită, nu fusese o zi norocoasă şi cu bucurie, ci una din acele zile care, încă de multă vreme încoace, aveau să fie pentru mine ceva normal şi obişnuit: zile potrivit de plăcute, fără doar și poate suportabile, acceptabile, indiferente, zilele unui bărbat ceva mai înaintat în vârstă şi nemulţumit, zile fără griji adevărate, nebântuite de deznădejde, zile în care cântăreşti fără pic de emoţie, fără pic de teamă, cu sânge rece şi cumpătare, întrebarea dacă nu cumva sosise timpul să urmezi exemplul lui Adalbert Stifter şi să ţi se întâmple un accident în timp ce te bărbiereşti. 

Gargantua – Francois Rabelais

Fructari, geambași, tapițeri, judecători, telali, zarzavagii, vraci, tocilari, călugări, cerșetori, cârnățari, vânzători de icoane, spițeri, precupețe, giuvaergii, șarlatani, bacalaureați, polițai, cropcari de moaște, dulgheri, studenți de toată mâna, saltimbanci, duhovnici, bețivani, oloage, covrigari, pescărese, vagabonzi, advocați, căldărari, magiștri-n arte, florărese, țărani, colportori de cărți, bocitoare, burghezi înstăriți – cu alte cuvinte lume de toată teapa și meseria stârnea nouri de pulbere ce se vedeau de departe împânzind cerul sticlos ca un capac albastru sub care forfotea uriașul maidan de la marginea orașului Lyon, unde se ținea iarmarocul de toamnă.

Anna Karenina – Lev Tolstoi

Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.

Totul se învălmășise în casa familiei Oblonski. Soția aflase că soțul avea o legătură cu fosta guvernantă franțuzoaică ce locuise la ei și-i spusese acestuia verde în față că nu mai poate trăi cu el sub același acoperiș. Această situație dura de-acum de trei zile și era resimțită chinuitor atât de cei doi soți, cât și de toți ceilalți membri ai familiei, ca și de toți ai casei. Toți membrii familiei și toți oamenii din casă simțeau că această conviețuire a lor nu are sens și că niște inși nimeriți întâmplător la un han se simt mai legați unul de altul decât ei, membrii familiei și servitorii casei Oblonski. Soția nu ieșea din camerele ei, soțul lipsea de trei zile de acasă. Copiii zburdau năuci prin toate încăperile; englezoaica se certase cu econoama și-i scrisese unei prietene, rugând-o să-i găsească altă slujbă; bucătarul părăsise curtea cu o zi înainte, chiar în timpul prânzului; bucătăreasa servitorilor și vizitiul ceruseră să li se facă socoteala.

Un veac de singurătate – Gabriel García Márquez

Mulți ani după aceea, în fața plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa. Macondo era pe atunci un cătun cu vreo douăzeci de case din lut şi trestie, clădite la marginea unui râu, ale cărui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca nişte ouă preistorice. Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul.

În toţi anii, în luna martie, o mică şatră de ţigani zdrenţăroşi îşi întindeau cortul în apropierea satului şi în larma fluierelor şi tamburinelor făcea cunoscute noile invenţii. Începură prin a aduce magnetul. Un ţigan voinic, cu barbă stufoasă şi cu mâini de vrăbioi, care răspundea la numele Melchiade, făcuse în public o demonstraţie grandioasă despre ceea ce numea a opta minune a înţelepţilor alchimişti din Macedonia. Trecea din casă în casă, trăgând după sine doi drugi de metal şi toată lumea fu cuprinsă de groază văzând cum căldările, sobele, cleştele şi spirtierele cădeau singure de pe locurile unde se aflau, cum crapă lemnăriile din cauza cuielor şi şuruburilor care încercau cu disperare să se smulgă din ele, ba chiar obiectele pierdute de multă vreme apăreau acolo unde fuseseră căutate mai mult şi se târau într-o debandadă turbulentă după drugii de fier magici ai lui Melchiade. “Lucrurile au şi ele viaţă, proclama ţiganul cu un accent gutural; totul este să le trezeşti sufletul”.

Războiul sfârșitului lumii – Mario Vargas Llosa  

Omul era înalt şi atât de slab încât părea mereu văzut din profil. Avea pielea smeadă, oasele proeminente, iar ochii îi ardeau cu foc nestins. Purta sandale de păstor şi tunica vineţie îi cădea pe trup ca veşmîntul acelor misionari care, din când în când, vizitau satele din sertón – numele vastelor podişuri înalte din Nord — botezând copii cu nemiluita şi cununând perechi de concubini. Era cu neputinţă să-i afli vârsta, obârşia, istoria, dar avea ceva pe faţa lui liniştită, în obiceiurile-i frugale, în neclintita lui seriozitate, ceva ce îi atrăgea pe oameni încă înainte ca el să le dea sfaturi.

Bătrânul și marea – Ernest Hemingway

Singur într-o barcă pescuia bătrânul pe Gulf-Stream și trecuseră optzeci și patru de zile fără să-i cadă vreun pește. În primele patruzeci de zile îi ținuse tovărășie un băiat. Dar când s-a împlinit sorocul acesta și pește tot n-au prins, părinții i-au spus băiatului, fără doar și poate, bătrânul e un salao, adică un om mai ocolit de noroc nici că se mai află și, la porunca lor, băiatul a trecut pe altă barcă ce din prima săptămână a prins trei pești mari. Tare se întrista băiatul văzându-l pe bătrân că vine zi de zi cu barca goală, și de aceea îi ieșea de fiecare dată înainte să-i ajute să ducă fie colacii de saulă, fie cangea și harponul, fie pânza înfășurată în jurul catargului. Vela era peticită cu pânză de sac de făină și, așa înfășurată, părea flamura nestrămutatei înfrângeri.

Zbor deasupra unui cuib de cuci – Ken Kesey

Sunt toți acolo.

Feciorii negri în uniformele lor albe deşteptaţi înaintea mea ca să-şi facă de cap pe coridor şi să şteargă repede urmele până ce nu-i prind eu. Curăţă cu cârpa când ies eu din dormitor, tustrei mofluzi şi duşmănind toate câte sint pe lume, și ceasul din zori şi locul în care s-au împotmolit şi oamenii pentru care trebuie să slugărească. Când urăsc aşa ca acum, mai bine să nu mă vadă. Mă strecor pe lângă perete neauzit ca şi colbul din pantofii mei de pânză, dar ei au un echipament special ce-mi detectează frica, şi—şi înalţă capetele, tustrei deodată, cu ochii sticlindu-le reci ca nişte lămpi amuţite în carcasa unui aparat vechi de radio.

— A venit Şefu. Suu-per Şefu, băieţi. Moş Mătură. Ia ţine ici, Şefu Mătură…

Şi-mi vâră-n mână o cârpă de spălat, arătîndu-mi cu degetul locul pe care vor să-l curăţ azi, iar eu mă pun în mişcare. Unul mă pocneşte cu coada măturii peste ţurloaie ca să m-ajute să mă grăbesc.

Procesul – Franz Kafka

Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat. În dimineaţa aceea, bucătăreasa doamnei Grubach, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu se mai întâmplase niciodată până atunci. K. mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrâna care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobişnuită. Apoi, flămând şi mirat totodată, sună. Imediat se auzi o bătaie în uşă şi în cameră intră un bărbat pe care până atunci nu-l mai văzuse niciodată prin casă. Bărbatul era zvelt, dar solid şi purta un costum negru, strâns pe corp, cum sunt cele de voiaj, legat cu un cordon şi având tot felul de cute, buzunare, catarame şi nasturi, care dădeau costumului o aparenţă deosebit de practică, fără să se înţeleagă bine la ce ar putea servi.

— Cine eşti dumneata? îl întrebă K. ridicându-se în coate.

Un om sfârșit – Giovanni Papini

Eu n-am fost niciodată copil. N-am avut copilărie.

Calde și blonde zile d ebeție copilărească, lungi răgazuri senine ale nevinovăției, surprize ale descoperirii de fiecare zi a universului: ce sunt toate astea? Nu le cunosc sau nu mi le-amintesc. Le-am aflat din cărți, mai târziu, le ghicesc acum în copiii pe care-i văd; le-am simțit și le-am încercat pentru prima dată, după ce-am trecut de douăzeci de ani, în unele clipe fericite de armistițiu sau uitare de sine. Copilăria înseamnă iubire, bucurie, zburdălnicie, iar eu mă văd, în trecut, întotdeauna, singuratic, gânditor.

Hristos răstignit a doua oară – Nikos Kazantzakis

Instalat în ceardacul său, de unde se vede toată piaţa satului, aga din Licovrisi bea rachiu şi trage din ciubuc. Afară plouă domol, cu picături mărunte ce-i cad în barbă sau i se lipesc de mustaţa groasă, cănită proaspăt cu vopsea neagră. Aga îşi scoate limba înfierbântată de rachiu, le soarbe răcoarea, şi se simte bine. La dreapta lui, în picioare stă seizul, o namilă de oriental, cu chipul fioros, cu privirile saşii şi cu o trâmbiţă în mână; la stânga, cu picioarele încrucişate sub el pe o pernă de catifea, șade un turculeţ frumos şi rotofei, care aprinde ciubucul agăi şi-I umple neîncetat paharul cu rachiu.

Aga clipeşte mahmur din ochii-i somnoroşi şi se bucură de buna întocmire a vieţii omeneşti. Toate le-a rânduit bine Allah, aici pe pământ, îşi spune el în sinea lui; minunat lucru e această lume din care nu lipseşte nimic: dacă ţi-e foame, ai pâine, friptură rumenită şi pilaf cu scorţişoară; dacă ţi-e sete, ai rachiul, dumnezeiască licoare; dacă te-apucă moleşala, Allah a făcut somnul, leacul cel mai bun contra moţăielii; dacă te înfurii, tot el ţi-a dat gârbaciul şi spinările raialelor; dacă te prinde urâtul, ţi-a dat maneaua cu melodia ei tărăgănată şi tînguitoare.

 Tunelul – Ernesto Sabato

E de ajuns să vă spun că sunt Juan Pablo Castel, pictorul care a ucis-o pe Maria Iribarne; bănuiesc că procesul e încă proaspăt în amintirea tuturor şi nu-i nevoie de mai multe amănunte despre mine. Deşi nici dracu’ nu ştie ce trebuie să-şi amintească oamenii şi nici pentru ce. întotdeauna am crezut că nu există memorie colectivă, ci doar o formă deosebită de apărare a speţei umane. Când cineva spune: „Totul în trecut era mai bine”, nu înseamnă deloc că pe atunci s-ar fi petrecut mai puţine lucruri rele, ci doar că — spre fericirea ei — lumea le-a dat uitării. Şi, la urma urmei, aceste vorbe nu au valoare universală. Eu, de pildă, mă caracterizez prin faptul că-mi amintesc cu preferinţă faptele rele şi aproape aş putea spune: „Tot timpul trecut era mai rău”, dacă prezentul nu mi s-ar părea la fel de oribil precum trecutul.

Iarna vrajbei noastre – John Steinbeck

Când dimineața aurie de aprilie o trezi din somn pe Mary Hawley, ea se răsuci spre bărbatu-său și-l văzu cum, cu două degete vârâte în gură, se strâmba la ea, făcându-și un bot de broască.

– Ești un caraghios, Ethan, tu ai geniul comicului, zise ea.

– Spune-mi, domnișoară Șoricel, n-ai vrea să te măriți cu mine?

– Te-ai trezit pus pe glume?

– Anul bun se cunoaște după prima lui zi, iar ziua bună, de dimineață.

Însinguratul – Eugène Ionesco

La treizeci și cinci de ani e timpul să te retragi din cursă. Dacă ea există. Mă săturasem până peste cap de slujba mea. Era târziu de-acum, nu mai aveam mult până la patruzeci de ani. Aș fi murit de plictis și de tristețe dacă n-aș fi obținut această neașteptată moștenire. Foarte rar, dar mai există câte-un unchi în America, doar dacă al meu n-o fi fost cumva ultimul. În orice caz, niciunul dintre colegii mei din mărunta întreprindere nu avea un tată, un văr sau vreun unchi american. Au fost geloși: închipiuți-vă ce înseamnă să nu fii nevoit să muncești! Ne-am despărțit în termeni reci. Am oferit un vin de Beaujolais la cafeneaua din colț, unde n-am invitat-o nici măcar pe Juliette. Se simțea încă jignită. După ce căutasem uitarea unul în brațele celuilalt, ne-am uitat de-a binelea.  

Acestea sunt doar câteva dintre începuturile unor cărți care merită citite. Desigur, lista este deschisă. Pe tine ce scriitor te-a cucerit încă de la primele rânduri?

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Setari Confidentialitate
Nume Activat
Cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta
Google Analytics
We track anonymized user information to improve our website.
Google Adwords
We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks.
Google Tag Manager
We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features
Facebook
We use Facebook to track connections to social media channels.
x

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.