Unii oameni spun că au citit anumite cărți, deși nu este adevărat, pentru că au impresia că acest lucru îi face să pară mai cultivați sau mai deștepți. Este cazul a peste jumătate dintre englezii care au participat la un studiu recent.
Mai mult de jumătate dintre cei 2.000 de britanici care au participat la un studiu au pretins că au citit o carte din scoarță în scoarță, fără ca acest lucru să fie adevărat. De ce fac unii oameni acest lucru? Adică de ce mint că au citit o carte? 31% dintre respondenți au spus că au mințit în legătură cu cărțile ca să pară mai inteligenți, în timp ce 37% au spus că doar au vrut să participe la conversații despre cărțile respective.
Mulți dintre participanții la studiu au mărturisit și că își pun anumite cărți în bibliotecă numai ca să pară că sunt mai cultivați. Alții memorează citate celebre ca să pară intelectuali. Unul din 10 a publicat pe rețelele de socializare fotografii în care apărea cu volume considerate „bune” sau „intelectuale”, dar era vorba despre cărți pe care atunci au pus mâna pentru prima și ultima dată.
Lolita este o carte pe care mulți nu au citit-o, deși nici măcar nu e voluminoasă. Dar i s-a dus vestea că e o carte de referință, așa că unii s-au grăvit să spună că au citit-o când au fost întrebați.
În cartea lui Nabokov, un bărbat matur se îndrăgoștește de o copilă de 12 ani. Povestea este complicată. Cum îl judeci pe profesorul de literatură Humbert Humbert? Ca pe un simplu pedofil, pentru care nu există circumstanțe atenuante, sau ca pe un bărbat traumatizat care se confruntă, printre altele, cu cinismul infantil al atrăgătoarei Lolita? Care dintre cei doi e mai vinovat?
De-a lungul timpului, cartea a fost interzisă în mai multe țări, printre care Franța, Anglia și Argentina. New York Times consideră cartea ca fiind una dintre cele mai amuzante și mai triste, în același timp.
Poate că Bătrânul și marea e cea mai bună carte a lui Hemingway, poate că nu. Dar este, cu siguranță, cea mai cunoscută carte a lui. Așa că mulți au mințit că au citit-o ca să pară mai deștepți. Romanul are însă un farmec aparte și e păcat să nu-l citești. Ba chiar merită recitit din când în când.
Santiago e un pescar bătrân, sărac și singur, dar acesta nu este un lucru neobișnuit, pentru că pescarii sunt deseori oameni solitari și introvertiți. Singurul care îi mai calcă pragul lui Santiago, din când în când, este Manolin, un tânăr viitor pescar.
După ce nu a mai prins vreun pește de 84 de zile, Santiago decide să iasă în larg. Aflat la apusul vieții, încă visează o captură imensă, “peștele cel mare”, care să dea sens vieții. Întâlnește marele pește cu care se luptă până la epuizare. Peștele îi este, pe rând, dușman și prieten, într-un final partener egal de suferință. Bătrânul vorbește cu sine, dar și cu peștele: “E o prostie să nu speri”, medită el. „Pe lângă asta, eu cred că e și un păcat. Nu te gândi la păcat”, își zise tot el”.
Bătrânul contemplă asupra vieții, naturii, divinității și la nevoia de a avea alături alți oameni: „Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește”. Bătrânul și marea e o alegorie, o carte melancolică și filosofică. O să te facă să-nchizi ochii, din când în când, și să te bucuri că ai șansa de a medita la toate acele lucruri când încă nu ai îmbătrânit. În plus, Hemingway e un maestru nu doar în scris, ci și în materie de pescuit.
Odiseea lui Homer este una dintre cele mai vechi și renumite opere literare din mitologia antică și prezintă peripețiile regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor lui din Itaca pe drumul de întoarcere acasă, după 10 ani de război troian. După multe aventuri, acesta ajunge acasă îmbrăcat ca un cerșetor, pețitorii soției lui credincioase, Penelopa, nu îl recunosc.
Opera este alcătuită din 12.200 de versuri împărțite în 24 de cânturi, nu e de mirare că mulți nu au putut să o citească sau măcar să îndrăznească să o înceapă. În multe limbi, termenul „odisee”, inspirat de această epopee, înseamnă o călătorie lungă și plină de aventuri.
Crimă și pedeapsă este una dintre lecturile clasice, de “palmares”. Cine nu a citit-o probabil că a mințit că a făcut-o ca să pară că e mai cult. Dar cartea lui Dostoievski nu e numai una de palmares, e o carte în care totul se leagă, nu te plictisești nicio secundă, e plină de idei și de emoție și te surprinde până la final. Sau mai ales la final, pentru că Dostoievski s-a hotărât să-i dea un sfârșit cât a putut el de pozitiv, contrar altor opere ale sale.
Raskolnikov e „un tânăr”, fost student, care trăiește la limita subzistenței, într-o odăiță subînchiriată, măcinat de sărăcie și de idei. Rodion Romanovici Raskolnikov se plimbă pe străzile orașului Sankt Petersburg și pune ceva la cale, se frământă. E bine sa ucizi pentru o idee? Pentru a duce mai departe ceva ce tu consideri ca este un plan măreț și care poate schimba lumea? Și ce faci dacă planul inițial al crimei îți este dat peste cap de nevoia de a ucide încă un om? Cât de lucid poți fi când comiți o crimă?
Dostoievski născocește discuții ample pe această temă, care au loc chiar între criminal și oamenii legii. În carte găsim un Raskolnikov frământat, pe de o parte, de moralitatea propriei personalități, dar și, pe de altă parte, de mândria de a fi putut ucide fără să lase urme evidente. Până la urmă, care este pedeapsa? Anii de temniță sau conștiința care l-a îmbolnăvit?
A existat vreun început al timpului? Poate timpul să fie dat înapoi? Universul este infinit sau are limite? Există alte dimensiuni spațiale, care scapă percepției noastre? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le pune Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului.
Nicio altă carte de ştiinţă nu s-a bucurat vreodată de o astfel de popularitate: timp de mai bine de patru ani s-a aflat pe lista de bestseller-uri din Sunday Times. Cartea începe revizuind marile teorii ale cosmosului de la Newton la Einstein, înainte de a se arunca în secrete legate de teoria Big Bang până la găuri negre. Stephen Hawking stimulează fantezia și curiozitatea oricărui cititor, fie că este sau nu inițiat în fizica fundamentală. Iar o parte dintre cei care nu au fost destul de curioși cât să o citească, doar au spus că au făcut-o.
Romanul Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain, e încadrat la literatură pentru copii, dar el poate fi citit cu aceeași plăcere și de către adulți. Copilul sărac și orfan, Tom Sawyer este crescut împreună cu fratele său vitreg Sid și cu verișoara Mary, de către mătușa Polly, într-un sat de pe malul fluviului Mississippi. În roman apare și Huckleberry Finn, un vagabond cu tată bețiv cu care Tom se-mprietenește, sclavul negru Jim, precum și Joe Indianul, un răufăcător căutat de autorități.
Cartea este scrisă cu mult umor și imaginație, așa că cei care n-au citit-o ar face bine să o citească. Tom Sawyer exagerează uneori în rău, alteori în bine, iar faptele lui sunt deseori discutabile. Însă eroul aventurier face ce face și “cade tot în picioare”.
Comoara din insulă a lui Robert Louis Stevenson este despre întâmplările prin care trec un băiat de 15 ani, un grup de marinari și o bandă de pirați, în încercarea de a găsi o comoară.
Povestea este una clasică de aventuri cu pirați. Drumul către comoara din insulă începe la hanul Amiral Benbow, unde un băiat pe nume Jim, împreună cu mama și tatăl lui, au grijă de clienții care trag la han. Unul dintre clienții care le fac cele mai mari probleme este Bill Bones, un pirat cu state vechi care a fost secund pe corabia temutului căpitan Flint. Și așa începe aventura.
Un lucru e clar, Război și pace de Lev Tolstoi nu se citește ușor. Cu atât mai mult cu cât cartea are aproximativ 1.800 de pagini. Deci ar trebui să-i privim cu indulgență pe cei care nu au citit-o. Totuși, acesta nu e un motiv destul de bun ca să spui că ai citit cartea, dacă nu ai făcut-o.
Având ca pretext istoriile a două familii importante, Bolkonski și Rostov, Tolstoi descrie, de fapt, o Rusie în prag de război cu Franța condusă de Napoleon Bonaparte. În 1805, încă mai existau prinți, prințese, doamne de onoare, baluri, mariaje aranjate, pasiuni mistuitoare și trădări, iar Tolstoi pune cap la cap poveștile a peste 500 de personaje, unele fictive, iar altele istorice, însă romanțate. Cartea este o descriere psihologică atât a indivizilor, cât și a mulțimii epocii. Război și pace este considerat cel mai mare roman scris vreodată, remarcabil prin complexitate și unitate, un roman istorico-psihologic de trecut în palmares.
Moby Dick este o carte celebră, care i-a tentat pe mulți iubitori de aventuri, probabil că mulți dintre ei aflați la vârsta adolescenței. Însă nu toată lumea care se apucă de această carte reușește să o termine. Romanul lui Herman Melville este despre căpitanul vasului Pequod, Ahab, care are o reputație de temut. Ei bine, căpitanul este obsedat de dorința de răzbunare contra cașalotului alb numit Moby Dick, cel ce l-a lăsat pe Ahab fără un picior și care i-a furat sufletul.
Romanul e plin de simboluri, alegorii, detalii despre vânătoarea de balene, date geografice, istorie și chiar religie, așa că nu e de mirare că sunt puțini cei care reușesc să îl citească. Lectura nu este una lejeră, ba chiar uneori, ca să-i faci față, trebuie să scoți la lumină dicționarul sau, în zilele noastre, să faci multe căutări pe internet. Dacă ai destulă răbdare, poți trece pe listă de citit acest roman care este considerat o capodoperă a literaturii universale.
Personajul principal din acest roman al lui Charles Dickens este Pip, un băiat ai cărui părinți au murit și care rămâne în grija surorii lui, Giorgiana, și a soțului acesteia. Asprimea Girogianei este compensată de blândețea lui Joe.
Marile speranțe este un roman format dintr-o înșiruire de evenimente în centrul cărora se află, evident, Pip. La șase ani, băiatul petrecea destul de mult timp în cimitir, unde întâlnește un evadat din închisoare, care îi cere să-i găsească un adăpost. Deși a doua zi evadatul este prins, această întâlnire este una care va reprezenta, mai târziu, un punct de cotitură în viața lui Pip.
Dickens conturează tot felul de personaje și dă sens legăturilor dintre ele. Este vorba, de fapt, despre un bildungsroman – cel al devenirii lui Pip.
Mândrie și prejudecată este un roman clasic de dragoste, o carte care arată, într-un mod plăcut și amuzant, cât de înșelătoare pot fi aparențele. Acțiunea se învărte în jurul eroinei cărții, Elizabeth Bennet, care ajunge să-l cunoască pe domnul Darcy.
Domnul și doamna Bennet au cinci fiice: Jane, Elizabeth (pentru prieteni Lizzy sau Eliza), Mary, Catherine și Lydia. Doamna Bennet vrea ca cel puțin una dintre fiicele sale să se căsătorească cât mai repede, așa că, atunci când domnul Bingley, un burlac bogat închiriază o frumoasă moșie în vecinătate, își dorește cu tot dinadinsul ca acesta să-i cunoască fetele. În scenă apare însă și domnul Darcy, care, deși frumos și bogat, e cel mai înfumurat și mai mândru bărbat de pe fața pământului.
În timp, dincolo de prejudecățile de rang şi avere, domnul Darcy se lasă vrăjit de Lizzy, care are mult prea mult spirit critic decât i-ar fi fost permis în acea epocă, dar și mult orgoliu.
În 1948, când a scris romanul, George Orwell își imagina anul 1984 într-o viziune sumbră. În 1984 (O mie nouă sute optzeci și patru), Oceania, Eurasia şi Estasia sunt cele trei puteri care duc un continuu război fără altă cauză în afară de cea de a menţine vie frica oamenilor, pentru a-i putea controla.
În Oceania, guvernul are patru ministere. Cu cât denumirile acestora sunt mai romantice, cu atât mai meschine sunt interesele lor: “Ministerul Adevărului, care se ocupă cu știrile, cu educația și cu artele frumoase; Ministerul Păcii, care se ocupă cu războiul; Ministerul Iubirii, care se ocupă cu menținerea ordinii și disciplinei, și Ministerul Abundenței, care răspunde de treburile economice”. De fapt, Ministerul Adevărului modifică trecutul, cel al Păcii întreține războiul, Ministerul Iubirii se luptă cu cei care nu vor să se conformeze, care încă vor să gândească singuri şi care vor să își păstreze memoria individuală, ajungând să-i tortureze pe răzvrătiți, iar cel al Abundenței înfometa populația.
Oceania cuprinde cele două Americi, Marea Britanie, Australia şi regiunea de sud a Africii. În Oceania, mai precis în Londra, locuiește și Winston Smith, cel care îndrăznește să încerce să-și păstreze amintirile nealterate, notându-și totul într-un jurnal – lucru interzis de societate. Când o întâlnește pe fata de la Secția de Literatură începe să-și dorească și mai tare câteva momente de intimitate petrecute în locuri nemonitorizate. Pentru că, da, toată lumea este atent urmărită de camerele de supraveghere montate peste tot și monitorizate de Fratele cel Mare.
Cine mai are răbdare în ziua de azi să citească Romeo și Julieta? Unii, da. Dar a citi cea mai cunoscută tragedie a lui William Shakespeare poate fi însă, pentru englezi, o chestiune de mândrie națională. Doar așa s-ar putea justifica faptul că unii mint că au citit-o.
Piesa este – cine nu știe asta deja? – despre soarta a doi îndrăgostiți care luptă împotriva prejudecăților sociale, a urii între familii, a vanității și a destinului.
Să ucizi o pasăre cântătoare nu este numai un roman cu un titlu atrăgător. Harper Lee tratează, în carte, teme importante ca educaţia, rasismul din societatea interbelică americană şi lipsa de imparțialitate a justiţiei.
Romanul este plasat într-un mic oraș din Alabama şi are ca personaje centrale familia Finch: micuţa Scout, fratele ei, Jem, şi tatăl lor, Atticus. Acesta este un părinte noncomformist al acelor vremuri, încurajând dezvoltarea independentă a copiilor săi, fără prejudecăţi sociale sau bariere.
Romanul este conturat în jurul procesului lui Tom Robinson, un mulatru care este adus în fața tribunalului de către Bob Ewell, deoarece se presupune că ar fi abuzat-o sexual pe fiica acestuia, Mayella Ewell. Atticus este desemnat “avocat al apărării”, fapt ce aduce multe schimbări în viața lui și a celor din jur. Povestea este spusă de Scout ajunsă la vârstă adultă, dar rememorând din perspectiva copilului.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.