Multe romane de dragoste încadrate ca literatură romantico-erotică sau de suspans romantic au devenit bestseller. Sandra Brown și Danielle Steel sunt doar două dintre numele bine cunoscute de adepții genului.
Departe de a fi un gen literar marginalizat, aceste romane de dragoste se vând extrem de bine. Danielle Steel, spre exemplu, este o scriitoarea americană declarată cel mai vândut autor în viață și cel de-al patrulea cel mai vândut autor al tuturor timpurilor, după ce a înregistrat peste 800 de milioane de exemplare vândute. Steel a scris 165 de cărți, din care 141 sunt romane de dragoste.
Fie că ești începător în ceea ce privește acest tip de literatură, fie că îți este familiară, dar încă nu ai citit prea mult, n-ar fi rău să experimentezi acest gen.
Moșteanirea secretă, de Danielle Steel, e o poveste tulburătoare despre secrete de familie, trădare, dar și despre descoperirea iubirii.
După ce chiria pentru o cutie valorică nu mai fusese achitată de trei ani, un funcționar de bancă din New York pornește demersurile pentru căutarea eventualilor moștenitori ai femeii care închiriase cel mai mare seif în urmă cu 20 de ani. Astfel, apar în peisaj Jane Willoughby, o studentă la drept care face un stagiu de practică la Curtea judecatorească, și Phillip Lawton, un expert în artă pentru casa de licitație Christie s. Ei vor afla cine este femeia care a lăsat în urma ei atâtea bijuterii uluitoare, cu pietre spectaculoase în monturi deosebite.
Dacă niciun moștenitor nu poate fi identificat, bijuteriile vor fi scoase la licitație. Dar pentru Jane și Phillip căutarea devine ceva personal, iar eforturile lor de a reconstitui o viață enigmatică îi vor duce de la New York la Londra, Paris, Roma și Napoli, pe urmele secretelor.
Marguerite Wallace Pearson di San Pignelli – căci ea este proprietara cutiei de valori – acum decedată, părăsise America la optsprezece ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Povestea ei este o poveste de iubire interzisă și de trădare din partea familiei.
Mătase franţuzească, de Sandra Brown, face parte din romanele de dragoste bine scrise, exotice, convingătoare și misterioase. Scrisă într-un ritm alert şi plin de vervă, Mătase franțuzească poate fi considerată drept opera de căpătâi a Sandrei Brown.
Atunci când un predicator evanghelist celebru – reverendul Jackson Wild – este găsit mort și nu oricum, ci împușcat în cap, inimă și testicule, Claire Laurent, proprietara companiei de lenjerie intimă numită Mătase franțuzească devine principalul suspect. Între cei doi exista o dușmănie mai veche, pentru că preotul a încercat să îi închidă afacerea, pe motiv ca era obscenă. Claire se îndrăgosteşte de detectivul care ancheta cazul, Cassidy Robert, ceea ce complică și mai mult o poveste deja întortocheată.
Romanul Sandrei Brown este plin de dramatism și suspans și, odată început, nu-l vei putea lăsa din mână până când îl vei termina.
Cincizeci de umbre ale lui Grey, primul volum al seriei lui E.L. James, este deja celebru. Primul tiraj – de 750.000 de exemplare – s-a epuizat după numai câteva zile, astfel că romanul a fost retipărit. În șase săptămâni de la lansare, cartea se vânduse în 10.000.000 de copii doar în SUA.
Romanul este deopotrivă romantic, amuzant și încărcat de erotism. Însăși autoarea mărturisea că romanul „cuprinde toate fanteziile mele erotice”.
Anastasia Steele, studentă la filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un tânăr om de afaceri de succes foarte atrăgător. Deși Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, tânăra nu face decât să-l dorească și mai tare. Dar Christan Gray are niște gusturi erotice speciale, fiind un bărbat tulburat de demoni ascunși și dominat de nevoia de a-i controla pe ceilalti.
Urmează volumele doi, trei și patru: Cincizeci de umbre întunecate, Cincizeci de umbre descătușate și Grey.
Sidney Sheldon este singurul scriitor deținător al premiilor Oscar, Tony și Edgar.
Noelle Page pleacă din Marsilia la Paris chiar cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Deși e dezamăgită în dragoste și se află într-o lume condusă de bărbați, ea ajunge să-și folosească puterea de seducție în scop distructiv. După șapte ani de planuri, vrea să se răzbune pe singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat: Larry Douglas, un tânăr aviator american care a abandonat-o după ce o ceruse de soție. Care e prețul dorinței de răzbunare?
Nimic nu e simplu în această poveste spusă De cealaltă parte a miezului nopții. Noelle devine amanta unui magnatului grec – un om care nu iartă nici cea mai mică ofensă care i s-a adus vreodată, iar Noelle nu e străină de acest comportament. Răsturnarea de situație apare când cei doi – Noelle și Larry – se reîntâlnesc după atâția ani, într-un nou context.
Bestsellerul Atracția este primul volum din seria Crossfire de Sylvia Day, serie publicată în peste 39 de țări și unul dintre cele mai mari succese comerciale din lume.
Acest volum prezintă începutul poveștii de dragoste dintre Gideon Cross și Eva Tramell. Gideon este proprietarul clădirii și directorul companiei pentru care Eva lucrează. Proaspăt angajată ca asistent manager al directorului financiar din clădirea Crossfire, Eva nu e genul de tânără care să aibă nevoie de protecție, ci este independentă și sinceră, ba chiar vulcanică uneori.
Cu cât cei doi se apropie, cu atât se descoperă unul pe altul, cu tot cu traume și secrete, încercând să se vindece unul pe altul. Povestea este presărată cu scene pasionale de sex, cu roluri de supus și dominator, stabilindu-se chiar și un cuvânt de “urgență”, pentru când pasiunea o ia razna.
Cartea este urmată de alte patru volume din seria Crossfire.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.