Se spune că cel mai scurt roman scris vreodată în aparține lui Ernest Hemingway și este acesta: „For sale: baby shoes, never worn.” (De vânzare: pantofi bebeluș, niciodată purtați). Nu e, totuși, sigur că Hemingway e autorul celor șase cuvinte celebre și, în plus, nici nu putem vorbi despre faptul că ar fi un roman.

Există mulți autori celebri a căror operă, deși atrăgătoare în teorie, poate părea de nepătruns. Poate pentru că le-a mers vorba că romanele lor sunt dificile și greu de înțeles, poate pentru că au scris atât de multe cărți încât nu știi de unde să începi, poate pentru că volumele lor sunt foarte mari și te descurajează. Dar unii dintre ei au scris și cărți scurte, chiar foarte scurte, așa că, dacă te tentează autorul, dar te sperie opera, începe cu cele mai mici.

Am căutat cele mai scurte romane scrise de niște autori celebri. Ține cont de faptul că numărul exact de pagini al acestor cărți variază în funcție de ediție, așa că cifrele pot să difere ușor de la o editură la alta.

7 dintre cele mai scurte romane

1. Ochiul, de Vladimir Nabokov

Nabokov este faimos pentru elocvența, jocurile de cuvinte și trucurile literare, ceea ce poate fi ori atrăgător, ori insuportabil pentru un cititor. Povestea începe dramatic, cu tentativa de sinucidere a naratorului, un exilat rus care, în mod ironic, continuă să „trăiască” sub forma unei conștiințe care își observă propria existență din exterior.

Deși nu este la fel de cunoscut ca Lolita, Ochiul, al patrulea roman al lui Nabokov și care are în jur de 160 de pagini, oferă o introducere excelentă în lumea autorului.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ

2. Inimă de câine, de Mihail Bulgakov

Inimă de câine a fost ultimul roman al lui Bulgakov și are aproximativ 145 de pagini, poate, cine știe, tocmai pentru a face trecerea la o literatură mai scurtă, pentru că, ulterior, autorul a publicat mai multe piese de teatru și colecții de povestiri.

Nu se ridică la nivelul capodoperei Maestrul și Margareta, dar îți va oferi o idee despre stilul ironic și suprarealist al autorului. Romanul urmărește experimentul unui savant care transformă un câine vagabond, Șarik, în om, printr-un transplant.

3. Punctul omega, de Don DeLillo

Cel mai scurt roman al lui DeLillo – aproximativ 180 de pagini – este și unul dintre cele mai introspective. Potrivit autorului, titlul face referire la „posibila idee că conștiința umană a ajuns la un punct de epuizare și că ceea ce urmează ar putea fi fie un paroxism, fie ceva enorm de sublim și de neimaginat”. Așadar, nu era nevoie să scrie sute de pagini pe această temă.

4. Camera lui Giovanni, de James Baldwin

Cel mai scurt roman al lui James Baldwin este, de asemenea, (probabil) și cel mai faimos roman al lui. În 180 de pagini, povestea urmărește dilemele lui David, un tânăr american care trăiește la Paris și oscilează între așteptările societății și sentimentele lui adevărate. După ce logodnica lui pleacă într-o călătorie, David începe o relație pasională, dar chinuitoare, cu Giovanni, un barman italian.

5. Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway

Niciunul dintre romanele lui Hemingway nu este deosebit de dificil, dar acesta, ultimul lui roman, are distincția de a fi cel mai scurt roman care a câștigat vreodată Premiul Pulitzer.

Romanul e despre lupta unui pescar cubanez în vârstă, Santiago, cu un pește-spadă uriaș, pe care încearcă să-l prindă după o lungă perioadă de ghinion la pescuit. E un roman filosofic de o profunzime aparte.

6. Însemnări din subterană, de Fiodor Dostoievski

Romanele lui Dostoievski sunt recunoscute nu numai pentru a fi extraordinare, dar și pentru faptul că sunt dense, lungi și greu de abordat. Dar Însemnări din subterană face excepție cel puțin de la amploare. În 180 de pagini, este în mare parte un lung monolog plin de lamentări ale unui fost funcționar retras din societate, ceea ce îl face accesibil pentru aproape oricine.

7. Sânul, de Philip Roth

Inspirat de Metamorfoza lui Kafka, romanul de aproximativ 150 de pagini al lui Philip Roth urmărește povestea lui David Kepesh, un profesor de literatură care, într-o transformare inexplicabilă, se trezește că e un sân uriaș de 70 de kilograme.

Sânul este o satiră inteligentă, care sfidează convențiile narative și împinge limitele literaturii moderne, iar pentru tine o ocazie de a afla, în scurt timp, dacă îți place sau nu autorul.

Să folosești sau nu un pseudonim e o alegere personală a oricărui scriitor. Mulți dintre cei mai celebri autori au stat, la un moment dat, în spatele unor nume fictive, iar unii dintre ei nu și-au folosit vreodată numele reale atunci când au semnat cărți. Este cazul lui Lewis Carroll, care s-a născut cu numele Charles Lutwidge Dodgson, sau al lui Mark Twain, care se numea, în realitate, Samuel Langhorne Clemens.

Despre numele real al celei care semnează Elena Ferrante nu se știe nici acum cu certitudine care ar fi, deși se vehiculează numele traducătoarei și scriitoarei Anita Raja.

Dar unele pseudonime devin și mai interesante atunci când un autor consacrat decide să treacă în fața reflectoarelor și cu opere pe care, în trecut, le-au semnat cu alte nume, notează Thoughtco.com.

7 autori celebri care au scris sub pseudonim

1. Agatha Christie: Mary Westmacott

Faimoasa scritoare britanică de romane polițiste a semnat 66 de romane cu detectivi și peste 15 colecții de povestiri scurte sub propriul său nume – Agatha Christie –, dar a scris și șase romane de dragoste sub numele de Mary Westmacott, dar cu acestea n-a prea avut succes.

2. Benjamin Franklin: Mrs. Silence Dogood

Când era tânăr, Benjamin Franklin a lucrat ca ucenic în tipografia din Boston a fratelui său mai mare, unde se publica ziarul The New-England Courant. Cum nu reușea să publice nimic din ceea ce scrisese, la vârsta de 16 ani a decis să creeze un personaj – o văduvă de vârstă mijlocie pe nume Silence Dogood, care a devenit, deci, pseudonimul său.

În 1722, o serie de scrisori „încântătoare” au fost livrate ziarului și au fost publicate la fiecare două săptămâni, spre amuzamentul cititorilor. Unii cititori chiar au trimis scrisori la adresa redacției, exprimându-și intențiile de a se căsători cu doamna Dogood, după ce au aflat că era văduvă.

În cele din urmă, fratele lui Benjamin Franklin a aflat adevărul despre cele paisprezece scrisori care fuseseră publicate și s-a înfuriat. Mai târziu, Benjamin și-a părăsit ucenicia fără permisiune și a plecat în Philadelphia.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

3. C.S. Lewis: Clive Hamilton and N.W. Clerk

Clive Staples Lewis, scriitorul operelor din seria Cronicile din Narnia și al cărților Cele patru iubiri, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr sau Creștinism, pur și simplu a publicat și sub un alt nume literar: Clive Hamilton. Astfel, a scris în studenție volumul de poeme numit Spirite înrobite.

Mai târziu, în 1961, la 63 de ani, a publicat Anatomia unei dureri, care aborda suferința sa după pierderea soției. Cartea a fost publicată inițial tot sub pseudonim, dar altul – N.W. Clerk, în speranța de a evita identificarea cărții cu numele C.S. Lewis.

4. Isaac Asimov: Paul French

Autorul și profesorul Isaac Asimov, cunoscut pentru operele sale SF și pentru cărțile de știință populare, a fost rugat să scrie, pe vremea când avea puțin peste 30 de ani, un roman de science fiction pentru tineri, care să servească ca bază pentru un serial de televiziune.

Pentru că s-a temut că seria Lucky Starr ar putea fi adaptată pentru televiziune într-un mod dezastruos, Asimov a decis să o publice sub pseudonimul Paul French. Planurile pentru televiziune au picat, dar el a continuat să scrie cărțile, ajungând să publice, în cele din urmă, șase romane în serie.

5. J.K. Rowling: Robert Galbraith

După ce că și-a redus numele la un set de inițiale ambiguu în ceea ce privește genul, Joanne Rowling a șocat recent lumea cititorilor când a dezvăluit că ea este vocea din spatele lui Robert Galbraith, autorul cărții Chemarea cucului.

Atunci când și-a dezvăluit identitatea, J.K. Rowling a declarat: „Speram să păstrez acest secret puțin mai mult timp, pentru că a fost o experiență atât de eliberatoare să fiu Robert Galbraith. A fost minunat să public fără așteptări și o adevărată plăcere să primesc feedback sub un nume diferit”.

6. Stephen King: Richard Bachman

La începutul carierei sale, autorul de ficțiune horror Stephen King era limitat de editorii săi la o carte pe an, ceea ce l-a determinat pe King să-și creeze un pseudonim ca să poată să scrie mai mult fără să suprasatureze brandul King.

A reușit să convingă editorul să tipărească romanele suplimentare sub pseudonimul Richard Bachman.

7. Washington Irving: Jonathan Oldstyle și Diedrich Knickerbocker

Celebrul autor American al Legendei călărețului fără cap, Washington Irving, a debutat în 1802, sub numele Jonathan Oldstyle. În 1809, a terminat o altă carte, o satiră politică și istorică, sub un alt pseudonim – Diedrich Knickerbocker.

Înainte de publicarea cărții (Istoria New York-ului), Irving a realizat ceea ce se cheamă marketing de gherilă. A publicat în ziarele din New York o serie de anunțuri despre persoane dispărute, căutând astfel informații despre Knickerbocker, un istoric olandez care dispăruse din hotelul său din New York. Ca parte a schemei, Irving a lansat și o notificare falsă de la așa-zisul proprietar al unui hotelul, spunând că, dacă domnul Knickerbocker nu se întoarce pentru a-și achita factura, va da publicității manuscrisul pe care Knickerbocker l-a lăsat în urmă. Desigur, manuscrisul a fost publicat și citit cu nerăbdare.

Există cititori care sunt cuceriți de anumiți scriitori și care se apucă să documenteze viețile acestora, ca să afle tot ce se poate afla. Dacă nu ești dintre ei sau dacă până acum nu ți-au atras atenția cei pe care i-am ales, aruncă o privire în viețile mai puțin cunoscute ale acestor autori celebri.

Câteodată credem că îi cunoaștem doar pentru că le-am citit cărțile, dar în spatele unor nume foarte cunoscute pot să existe tot felul de ciudățenii.

10 lucruri interesante despre autori celebri

1. Ernest Hemingway are propriul brand de rom

„Papa” Hemingway a fost un personaj în sine. Așa cum e cunoscut pentru Fiesta, Adio, arme! și Bătrânul și marea, e cunoscut și pentru faptul că a luptat în Primul Război Mondial, în Războiul Civil Spaniol, pentru faptul că a participat la lupte de tauri, că-i plăceau vânătoarea și pescuitul, că zbura de la Paris la Havana.

Dar brandul Hemingway nu se oprește aici. A fost licențiată „Colecția Ernest Hemingway”, care include un rom artizanal, ochelarii preferati de Papa și mobilier greoi în stil cubanez.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Stephen King are triskaidekaphobie

Celebrul scriitor de romane horror Stephen King este cunoscut pentru faptul că suferă de triskaidekaphobie, care este frica irațională de numărul 13. Este atât de terifiat de acest număr, încât nu suportă să se oprească din citit sau din scris dacă e la pagina 13 sau un multiplu de 13.

„Numărul 13 mă urmărește ca un deget rece care se plimbă în susul și în josul coloanei mele vertebrale. Când citesc, nu mă voi opri la pagina 94, 193 sau 382, deoarece sumele cifrelor din aceste numere sunt egale cu 13”, a spus el. Ironic, având în vedere că ficțiunea lui tratează teme extrem de tulburătoare.

3. Dan Brown a fost cântăreț de pop

Dan Brown, cunoscut pentru Codul lui Da Vinci, a fost cântăreț de muzică pop. Ba chiar, cândva, a scris un cântec despre sex prin telefon.

4. Charles Dickens a petrecut mult timp la morga

Charles Dickens e pe lista de autori celebri pentru că e extrem de cunoscut pentru Poveste de Crăciun, Oliver Twist și David Copperfield. Dar un lucru mai puțin cunoscut despre el este că era atât de intrigat de morți încât petrecea foarte mult timp la morga din Paris.

5. Maya Angelou a fost prima femeie de culoare care a condus un tramvai în San Francisco

În adolescență, Maya Angelou a câștigat o bursă pentru a studia dansul și actoria, dar a renunțat la 16 ani, când a decis să lucreze pe post de vatman pe tramvai. Vedea femei care făceau asta deja și atât de mult i-au plăcut uniformele lor, încât și-a spus că vrea și ea să facă așa ceva, după cum a spus autoarea într-o discuție cu Oprah Winfrey. Prin urmare, a fost prima femeie de culoare care a ocupat un astfel de loc de muncă în San Francisco.

6. J.D. Salinger era adept al scientologiei

Mulți autori celebri și-au dorit să fie în lumina reflectoarelor, dar nu este cazul lui J.D. Salinger, care e celebru pentru faptul că nu a vrut să fie celebru. După succesul uriaș pe care l-a avut cu De veghe în lanul de secară, Salinger a petrecut 50 de ani ascuns în Cornish, New Hampshire (SUA), în timp ce agentul său a primit instrucțiuni să ardă toate scrisorile de la fani și chiar a dat în judecată un potențial biograf pentru că a citat pe larg din scrisorile sale nepublicate.

Oricât și-a dorit, Salinger nu a putut să oprească publicarea cărților despre el, atunci când fiica lui și iubita lui mai tânără i-au publicat memoriile, portretizând un bărbat mult mai ciudat decât și-ar fi putut imagina oricine. Era interesat de homeopatie, de budhismul zen, de hinduismul vedanta, de știința creștină, scientologie și acupunctură. Cel mai deranjant dintre toate, a spus fiica lui, era că „și-a băut propria urină”, susținând că are beneficii legate de sănătate.

7. William Faulkner s-a lăsat de școală

William Faulkner a renunțat la liceu, a fost alcoolic și a eșuat ca angajat la poștă. Deci nimic nu prevedea că va câștiga Premiul Nobel pentru literatură. Fanii literaturii lui lasă și acum sticle de lichior la mormântul lui, ca tribut pentru „părintele literaturii gotice din Sud”.

8. James Joyce suferea de astrofobie

James Joyce a avut o viață frumoasă și ciudată. De exemplu, suferea de astrofobie. Astrafobia, căreia i se mai spune și astrapofobia, brontofobia, keraunofobia sau tonitrophobia, este o frică anormală de tunete și de fulgere, un tip de fobie specifică. Astrafobia apare atât la oameni, cât și la animale și poate fi tratată.

9. Charles Dickens a inspirat un adjectiv

Revenind la Charles Dickens, care s-a autoproclamat „inimitabilul”, a inspirat un adjectiv – dickensian – care înseamnă sărac, murdar și degradat, adică un termen care descrie atmosfera din mahalalele londoneze din secolul al XIX-lea, pe care le-a portretizat cărțile sale. Termenul nu prea e folosit în limba română.

Inimitabilul a scris din propria lui experiență amară, când tatăl său a fost întemnițat pentru datorii, iar tânărul Dickens a rămas, pentru o perioadă, sclav într-o fabrică de lustruit pantofi.

10. Arthur Conan Doyle a fost prieten bun cu Harry Houdini

Creatorul seriei Sherlock Holmes, Sir Arthur Doyle a fost bun prieten cu celebrul iluzionist Houdini. Aparent, Houdini a auzit că Doyle credea în spiritualism. De fapt, Doyle a afirmat că Houdini chiar avea puteri magice reale, iar în scurt timp prietenia celor doi s-a încheiat.

Lumea literară poate fi dificilă. Autorii noi pot fi priviți cu ochi buni de către cei deja consacrați, dacă au același stil sau aceleași convingeri, dar pot fi respinși în cazul în care au idei revoluționare sau cel puțin diferite decât cele deja cunoscute. Atunci când destul de multă lume cunoscută în viața literară spune despre o carte că e bună, de obicei, cartea devine, oficial, bună. O carte poate căpăta reputația de a fi bună sau proastă chiar dacă încă nu a citit-o aproape nimeni. Uneori, e suficient ca scriitorii să vorbească între ei despre o apariție recentă ca fiind grozavă.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Există însă și situații în care lumea literară e entuziasmată de o carte și par cu toții de acord că opera e extraordinară, dar apar și păreri opuse, izolate. De obicei, persoanele care au opinii contra curentului, nu se exprimă. Însă unii, faimoși și curajoși, nu s-au ferit să critice tot felul de cărți celebre pe care mulți alții le lăudaseră anterior.

Iată, de exemplu, părerile a patru scriitori faimoși despre câteva cărți celebre extrem de lăudate, dar care pe ei nu i-au impresionat deloc.

4 autori consacrați care au criticat cărți celebre

Virginia Woolf despre Ulise, al lui James Joyce

Din jurnalul Virginiei Woolf, din data de 16 august 1922, reiese că romanul Ulise, al lui James Joyce, nu i-a atras deloc interesul.

“Ar trebui să citesc Ulise și să îmi construiesc argumentele pro și contra acestei cărți. Până acum, am citit 200 de pagini, nici măcar o treime. Primele două sau trei capitole m-au amuzat, stimulat, fermecat, interesat. Până la finalul scenei cu cimitirul. Apoi, am devenit nedumerită, m-am plictisit, enervat și am fost deziluzionată de liceanul care își stoarce coșurile. Tom, marele Tom (T.S. Elliot), crede că această carte e pe același loc cu Război și Pace! Iar mie mi se pare o carte analfabetă și insuficientă. E o carte despre un bărbat autodidact și știm cu toții cât sunt acești oameni de îndurerați, egoiști, insistenți, cruzi și chiar grețoși. Dacă poți să mănânci carne gătită, de ce să mănânci carne crudă? Dacă ești anemic, cum este Tom, atunci poți să găsești glorie și în sânge. Eu una, fiind destul de normală, sunt pregătită să citesc din nou clasici. E posibil să revin asupra acestei idei mai târziu, doar las un semn ca să marchez pagina 200”.

La 6 septembrie 1922, Virginia Woolf nota, din nou: “Am terminat Ulise și cred că e un eșec. Cartea e difuză, e sălcie, e pretențioasă. E vulgară, nu numai în sensul evident, dar și în sens literar”.

Charlotte Brontë despre Mândrie și prejudecată, a lui Jane Austen

Într-o scrisoare adresată filosofului și criticului literar G.H. Lewes, din 12 ianuarie 1848, Charlotte Brontë își exprima nelămurirea legată de faptul că acesta aprecia cărțile lui Jane Austen.

“De ce îți place domnișoara Austen atât de mult? Sunt nedumerită. Ce te-a făcut să spui că ai fi preferat să scrii Mândrie și prejudecată sau Tom Jones în locul oricăruia dintre romanele Waverley? N-am citit Mândrie și prejudecată până când nu am citit ce ai scris despre ea, apoi am luat cartea și am studiat-o. Și ce-am găsit? O dagherotipie-portret a unui chip banal. O grădină atent îngrădită, cultivată cu flori delicate, dar nicio fizionomie strălucitoare, niciun strop de aer proaspăt. N-aș putea să trăiesc cu doamnele și domnii aceia în casele lor elegante, dar izolate. Observațiile mele probabil că te vor deranja, dar îmi asum riscul”, spunea Charlotte Brontë, căreia nu i-a plăcut nici romanul Emma.

Aldous Huxley despre Pe drum, de Jack Kerouac

În volumul Aldous Huxley: o biografie, Nicholas Murray îl cita pe acesta, vorbind despre cartea Pe drum, a lui Jack Kerouac: „M-am plictisit la scurt timp după ce m-am apucat de ea. Adică, drumul părea groaznic de lung”.

Vladimir Nabokov despre Frații Karamazov și Crimă și pedeapsă, de Feodor Dostoievski

Într-un interviu publicat la 23 octombrie 1969, Vladimir Nabokov își spunea părerile despre două cărți celebre care au fost și sunt apreciate până în ziua de azi ca fiind capodopere literare.

“Dacă ne referim la cele mai proaste romane ale lui Dostoievski, atunci, într-adevăr, îmi displac puternic Frații Karamazov și Crimă și pedeapsă. Nu contest căutarea sufletească și revelația sinelui, dar, în aceste cărți, sufletul, păcatele, sentimentalitatea și jargonul nu garantează căutarea obositoare și confuză”, spunea Nabokov.

Și în zilele noastre cititorii se bazează mult pe recomandările venite din partea autorilor lor preferați, dar puțini sunt cei care au curajul de a fi critici la adresa unor opere mult lăudate.

Ție ce romane consacrate ți-au displăcut?

Dacă ție ți se întâmplă să amâni treaba pe care o ai de făcut – fenomentul se numește procrastinare – atât de mult încât rămâi în urmă sau, în unele cazuri, te simți atât de descurajat încât nici nu te mai apuci de ea, imaginează-ți cât de greu este pentru cei care au profesii liberale să respecte o anumită disciplină de lucru. Și, când spun asta, mă refer îndeosebi la artiști. Însă, pentru că noi aici, la Printrecarti.ro, vorbim despre literatură, îmi voi îndrepta atenția către scriitori.

Probabil că e ușor să te pierzi în visare și în tot felul de preocupări facile atunci când nu ești obligat să ai un ritm de lucru bine pus la punct, dar scriitorii au și ei un program. Am aflat rutinele zilnice a 15 autori celebri și ți le împărtășesc și ție, ca o curiozitate și, eventual, ca să te ajute să nu te descurajezi și să-ți organizezi mai bine activitățile. Detaliile acestea îți vor fi de folos mai ales dacă ai și tu o activitate artistică. Știi doar că mulți dintre artiști spun că talentul este doar o parte din ceea ce duce la un rezultat bun. Restul este suma a multă muncă și disciplină.

Cum au scris 15 autori celebri

1. Stephen King: “Încerc să scriu șase pagini pe zi”

Autorul de romane thriller Stephen King a scris peste 50 de romane și a vândut peste 350 de milioane de exemplare într-o carieră care durează de peste 40 de ani, potrivit medium.com. Într-un interviu cu autorul cărții Urzeala Tronurilor, George R. R. Martin, acesta l-a întrebat pe Stephen King cum face de scrie atât de repede și de mult. Iată un extras din interviu:

“Martin: Cum reușești să scrii atât de multe cărți și atât de repede? Mă gândesc “Ah, ultimele șase luni au fost grozave, am terminat trei capitole”. Dar, în timpul ăla, tu termini trei cărți.

King: Uite care e treaba. Sunt cărți și cărți. Felul în care eu lucrez presupune că încerc să scriu șase pagini pe zi. Când lucrez, lucrez zi de zi, trei, patru ore, și încerc să obțin șase pagini care să fie destul de curate. Așa că, dacă am un manuscris de – să zicem – 360 de pagini, asta înseamnă, practic, două luni de muncă. Presupunând că merge bine”.

În caz că te întrebi, rutina de dimineață a lui Stephen King arată, de obicei, cam așa: “Beau un pahar de apă sau o ceașcă de ceai. Există un moment anume când mă așez, undeva între 8.00 și 8.30, undeva în jumătatea asta de oră. Îmi iau vitaminele și pun muzică, stau pe același scaun, iar hârtiile mele sunt aranjate în aceleași locuri… Scopul pentru care fac toate aceste lucruri în același fel în fiecare zi pare să fie o cale de a-i spune minții că, în curând, urmează să viseze”.

2. Haruki Murakami: Repetiția e un lucru important

Într-un interviu realizat la Paris în 2004, Haruki Murakami și-a dezvăluit rutina zilnică și obiceiurile care au făcut din el unul dintre cei mai de succes autori celebri din zilele noastre.

“Când sunt în dispoziția de a scrie un roman, mă trezesc la ora 4.00 dimineața și lucrez cinci-șase ore. După amiază, alerg 10 kilometri sau înot 1,5 kilometri (sau amândouă), apoi citesc puțin și ascult muzică. Mă pun în pat la 9.00 seara”, spune Murakami. “Mențin această rutină fără schimbări. Repetiția în sine devine un lucru important, e o formă de hipnoză. Mă hipnotizez pe mine însumi ca să ajung la o stare mentală mai profundă. Dar, ca să menții o astfel de repetiție pe o perioadă mare de timp – de la șase luni la un an – e nevoie de multă forță fizică și psihică. Din punctul acesta de vedere, a scrie un roman e ca un antrenament de supraviețuire. Forța fizică este la fel de necesară ca sensibilitatea artistică”, mai spune scriitorul japonez.

3. Ernest Hemingway: “Scriu în fiecare dimineață”

Într-un interviu acordat în 1954, Ernest Hemingway, care avea pe-atunci 55 de ani, a vorbit, în sfârșit, despre rutina lui de a scrie.

“Când lucrez la o carte sau la o povestire, scriu în fiecare dimineață, cât mai curând după ce se luminează. Nu e nimeni care se te deranjeze și e răcoare sau frig și te apuci de scris și te încălzești în timp ce scrii. Citești ce ai scris și, cum întotdeauna te oprești atunci când știi ce urmează să se-ntâmple, continui de acolo. Scrii până când ajungi într-un punct în care încă mai ai sevă și știi ce se va întâmpla mai departe; te oprești și încerci să trăiești până a doua zi, când „lovești” din nou. Ai început la șase dimineața, să zicem, și s-ar putea să continui până spre prânz sau să termini înainte de amiază. Când te oprești ești la fel de gol – și în același timp niciodată gol, ci plin – așa cum ești după ce ai făcut dragoste cu o persoană pe care o iubești. Nimic nu te poate răni, nimic nu se poate întâmpla, nimic nu înseamnă ceva până a doua zi, când o faci din nou. Însă e greu să treci de așteptarea până a doua zi”.

4. Maya Angelou: “Încerc să mă apuc în jur de 7.00 și să lucrez până la 2.00 după amiaza”

Maya Angelou a fost scriitoare, poetă și activistă pentru drepturile omului, dar și o autoare premiată pentru memoriile ei adunate în volumele I Know Why the Caged Bird Sings (Știu de ce cântă pasărea în colivie, autobiografie care nu a fost încă tradusă în limba română).

Autoarea și-a povestit programul zilnic în detaliu, de dimineața până noaptea: “De obicei mă trezesc la 5.30 și sunt gata să-mi beau cafeaua până la 6.00, de obicei cu soțul meu. El pleacă la serviciu pe la 6.30, iar eu merg la al meu. Păstrez închiriată o cameră de hotel unde îmi fac treaba – o cameră minusculă, unde e doar un pat și uneori, când o găsesc, o chiuvetă. Păstrez, în această cameră, un dicționar, o Biblie, un pachet de cărți de joc și o sticlă de vin sherry. Încerc să ajung acolo în jur de 7.00 și să lucrez până la 2.00 după amiază. Dacă merge prost, stau până la 12.30. Dacă merge bine, stau atât timp cât merge bine. E singuratic și e minunat. Corectez pe măsură ce lucrez. Când ajung acasă la 2.00, recitesc ce-am scris în ziua respectivă și apoi încerc să îmi scot aceste lucruri din minte. Fac duș, pregătesc cina, astfel încât, când vine soțul meu acasă, să nu fiu complet absorbită de munca mea. Avem o viață aparent normală. Bem ceva împreună și luăm cina. E posibil ca, după cină, să-i citesc ce am scris în ziua respectivă. Nu face comentarii. Nu încurajez comentarii decât din partea editorului meu, dar să aud cu voce tare ce am scris e un lucru bun. Uneori aud nepotrivirile și încerc să le corectez dimineața”.

5. Kurt Vonnegut: “Fac flotări şi abdomene tot timpul”

În 1965, Kurt Vonnegut, faimosul autor american cunoscut mai ales pentru romanul Abatorul Cinci, i-a scris o scrisoare soției lui, Jane, în care povestește ce face dimineața și ce obiceiuri de a scrie are zilnic.

“Mă trezesc la 5.30, muncesc până la 8.00, iau micul dejun acasă, muncesc până la 10.00, merg pe jos pe o distanță de câteva blocuri, fac câte o treabă, merg la piscina din apropiere, pe care o am la dispoziție, și înot o jumătate de oră, mă întorc acasă la 11.45, citesc scrisorile, iau masa de prânz. După-amiaza mă ocup de universitate, predau sau mă pregătesc pentru asta. Când mă întorc de la şcoală în jur de 5.30, îmi amorţesc intelectul care zbârnâie cu mai multe înghiţituri de scotch şi apă (Cinci dolari, redus la magazinul de băuturi, singurul din oraş. Sunt multe baruri, însă.), pregătesc cina, citesc şi ascult jazz (multă muzică bună la radioul de aici), mă bag în pat la zece. Fac flotări şi abdomene tot timpul şi mă simt de parcă aş deveni slab şi musculos, poate însă nu”.

6. John Steinbeck: “Abandonează gândul că vei termina vreodată”

În 1962, americanul câștigător al unui Premiu Nobel pentru Literatură John Steinbeck i-a scris prietenului său Robert Wallsten o scrisoare în care i-a dezvăluit acestuia cele mai bune șase strategii ale lui pentru productivitate, pentru a învinge procrastinarea și care-l ajută “să n-o ia razna”.

“Permite-mi să-ți ofer beneficiul experienței mele în confruntarea cu 400 de pagini goale de hârtie – îngrozitoare lucruri ce trebuiesc umplute. Ştiu că nimeni nu vrea cu adevarat să beneficieze de experienţa altuia, motiv pentru care, probabil, este și așa de ușor de oferit. Dar următoarele sunt unele dintre lucrurile pe care a trebuit să le fac pentru a evita să o iau razna.

1. Abandonează gândul că vei termina vreodată. Nu mai număra cele 400 de pagini pe care ai de gând să le scrii și scrie doar o singură pagină în fiecare zi. Ajută. În felul acesta, când vei ajunge să termini de scris, vei fi mereu surprins.
2. Scrie liber şi cât mai rapid posibil şi așterne totul pe hârtie. Nu corecta și nu rescrie niciodată până ce nu termini. Rescrierea în timpul procesului creativ este, de obicei, o scuză pentru a nu merge mai departe. În plus, interferează cu fluxul şi ritmul de scriere, care pot veni doar printr-un soi de asociere inconștientă cu materialul.
3. Uită de publicul larg. În primul rând, pentru că acel public fără nume și fără chip te va speria de moarte. Iar în al doilea rând, pentru că, spre deosebire de teatru, acesta nu există. În scris, publicul este format dintr-un singur cititor. Am constatat că uneori ajută să alegi o persoană – reală sau imaginară – şi să îi scrii ei.
4. Dacă o scenă sau un fragment te depășește și, cu toate acestea, încă mai crezi că vrei să o păstrezi, las-o așa cum e și treci mai departe. Când ai terminat totul te vei putea întoarce la ea. Și s-ar putea să constați că motivul pentru care ți-a dat bătăi de cap este acela că nu aparține întregului.
5. Ferește-te de o scenă care îți devine prea dragă, mai dragă decât restul. În cele mai multe cazuri se întâmplă să constați că este din alt tablou.
6. Dacă folosești dialoguri, rostește-le cu voce tare, în timp ce le scrii. Doar atunci ele vor căpăta rezonanța vorbirii”.

7. Ray Bradbury: “Scrie o povestire în fiecare săptămână. Nu e posibil să scrii 52 de povestiri proaste la rând”

Câțiva autori celebri de romane fantasy și horror și-au dezvăluit și ei rutinele. Printre aceștia, Ray Bradbury, a povestit în 2001 câteva lecții legate de viața lui de autor.

“Problema cu romanele este că poți să petreci un an întreg scriind unul și se poate să nu iasă bine pentru că încă nu ai învățat să scrii. Dar cea mai bună igienă pentru scriitorii începători sau intermediari este să scrie o grămadă de povestiri. Dacă poți să scrii o povestire pe săptămână – nu contează calitatea de început – măcar exersezi și, la sfârșitul anului, vei avea 52 de povestiri. Te provoc să scrii 52 de povestiri proaste. Nu vei reusi. (…) Îți fac un program pe care să-l urmezi în fiecare seară, unul foarte simplu. În următoarele mii de nopți, înainte de a merge la culcare, citește o povestire. O să-ți ia zece minute, 15 minute… pentru următoarele o mie de nopți”.

8. Alice Munro: “Am o normă de pagini”

Alice Munro a câștigat premiul Nobel și este o autoare de proză scurtă bine privită de critici. Într-un interviu acordat în 1994 revistei Paris Review, ea și-a împărtășit obiceiurile zilnice de lucru și strategiile de stabilire a unor scopuri.

“Scriu în fiecare dimineață, șapte zile pe săptămână. Scriu începând cu ora 8.00 și termin în jur de 11.00… Sunt atât de compulsivă încâ am o normă de pagini. Acum sunt compulsivă și în legătură cu cât de mult merg în fiecare zi…”, spunea scriitoarea, pe-atunci în vârstă de 63 de ani. “Cinci kilometri pe zi, așa că, dacă ratez o zi, știu că trebuie să recuperez. L-am văzut pe tatăl meu trecând prin aceleași lucruri. Te protejezi gândindu-te că, dacă ai toate aceste ritualuri, atunci nimic nu te poate doborî”, a mai spus Alice Munro.

9. Simone de Beauvoir: “Mă văd cu prietenii”

Tot într-un interviu acordat Paris Review, dar în 1965, scriitoarea franceză Simone de Beauvoir, totodată filosof și eseist, și-a împărtășit strategia prin care crea un echilibru între muncă și viața privată.

“Mai întâi, beau un ceai și apoi, pe la ora 10.00, încep să lucrez și o fac până la ora 1.00. Apoi, mă văd cu prietenii și, după, la ora 5.00 după amiaza, merg înapoi la lucru și continui până la 9.00. Nu am probleme în a relua firul după amiază. Seara merg la filme și ascult radio în apartamentul Beauvoir”, povestea celebra scriitoare.

10. John Updike:“Încerc să diversific ceea ce fac, iar versurile și poezia îmi sunt de ajutor”

Și tot în publicația Paris Review a apărut un alt interviu, în care John Updike – unul dintre cei trei autori care au câștigat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune mai mult decât o dată – a împărtășit câteva sfaturi despre cum să te menții motivat chiar și când te plictisești muncind.

Iată ce spunea scriitorul în 1994: “Scriu în fiecare dimineață. Încerc să diversific ceea ce fac, iar versurile și poezia îmi sunt de ajutor. Când mă înham la un proiect de durată, încerc să rămân la el chiar și în zilele plictisitoare. Totuși, pentru fiecare roman pe care l-am publicat, a rămas unul neterminat sau abandonat. Unele nuvele… sunt fragmente salvate și remodelate. În execuție trebuie să fie o “fericire” care nu poate fi intenționată sau predestinată. Trebuie să sune, să facă click, ceva”.

11. Henry Miller: “Când nu poți să creezi, poți să muncești”

În 1932, Henry Miller, autorul celebrelor Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului și Primăvara Neagră, a redactat o listă cu 11 porunci care l-au ajutat pe el să se țină de programul de muncă vreme de mulți ani.

1. Lucrează la un singur lucru pe rând până-l termini.
2. Nu mai începe alte cărți noi. Nu mai adăuga material nou la “Primăvara Neagră”.
3. Nu te agita. Lucrează calm, cu bucurie și cu nepăsare asupra sarcinii de care te ocupi.
4. Lucrează conform Programului, ci nu după cum ai chef. Oprește-te la timpul stabilit!
5. Atunci când nu poți crea, poți lucra.
6. Mai bine cimentează zilnic, decât să pui îngrășăminte.
7. Rămâi om! Întâlnește-te cu alți oameni, vizitează, bea, dacă ai poftă.
8. Nu fi cal de povară. Muncește doar din plăcere.
9. Renunță la Program dacă simți nevoia – dar revino la el a doua zi. Concentrează-te. Restrânge. Exclude.
10. Uită de cărțile pe care vrei le scrii. Concentrează-te la cea pe care o scrii acum.
11. Întotdeauna începe prin a scrie. Pictatul, muzica, prietenii, filmele, astea toate urmează după.

12. Lev Tolstoi: “Trebuie să scriu în fiecare zi fără greșeală”

Există mulți autori celebri, dar puțini ca Lev Tolstoi. Scriitorul rus a povestit el însuși cum să faci ca să te ții de ceea ce ți-ai propus, chiar dacă nu ai chef să faci nimic.

“Trebuie să scriu în fiecare zi fără greșeală, nu atât pentru succesul muncii, cât ca să nu ies din rutină”. Tolstoi își lua micul dejun care consta, în general, în două ouă fierte. După aceea nu mai mânca nimic până la 5.00 după amiaza. Apoi, la sfârșitul lui 1880, a început să ia masa pe la orele 2.00-3.00 după amiaza. Nu vorbea prea mult la micul dejun și curând se retrăgea în biroul său cu un pahar cu ceai. Tolstoi lucra în izolare, nimănui nu-i era permis să între în camera lui de lucru, iar ușile camerelor adiacente erau încuiate, ca să se asigure că nu va fi întrerupt.

13. Mark Twain: “În zilele caniculare (…) scriu în mijlocul uraganului”

Romancierul și jurnalistul Mark Twain, ajuns pe lista de autori celebri pentru Aventurile lui Tom Sawyer (1876) și Aventurile lui Huckleberry Finn (1885), a vorbit și el despre cum să-ți găsești propriul stil de lucru zilnic.

Rutina lui Mark Twain era simplă. Mergea la birou dimineața, după un mic dejun copios, și stătea acolo până la cină, adică în jurul orei 5.00 după amiaza. Cum sărea peste prânz și cum membrii familiei lui nu s-ar fi aventurat în apropiere de biroul său, reușea să lucreze neîntrerupt câteva ore bune. “În zilele caniculare deschid larg usa biroului, îmi fixez pe jos hârtiile cu bucăți de cărămidă și scriu în mijlocul uraganului, îmbrăcat într-o pânză ca cele din care se fac cămăși”, îi scria el unui prieten.

14. Charles Dickens era extrem de riguros când lucra

Celebrul scriitor britanic Charles Dickens avea niște ore de lucru invariabile. Fiul lui cel mare a spus că niciun funcționar n-ar fi putut să fie mai metodic sau mai ordonat decât tatăl său. “Nicio sarcină obișnuită, monotonă, convențională nu ar fi putut fi efectuată cu mai multă punctualitate sau cu o mai mare rigurozitate decât cea cu care și-a făcut el munca de imaginație și fantezie”.

Charles Dickens se ridica din pat la 7.00, lua micul dejun la 8.00 și se afla în birou înainte de 9.00. Stătea acolo până la 2.00, când lua o pauză scurtă, pentru prânzul cu familia. Uneori, în timpul prânzului părea că este în transă, mânca mecanic și de-abia scotea un cuvânt înainte de a se grăbi iar către biroul său.

Într-o zi obisnuită, putea să scrie aproximativ 2.000 de cuvinte, dar uneori reușea și dublu. În alte zile, de-abia reușea să scrie ceva. Cu toate acestea, nu se abătea ore întregi de la munca sa, fără ezitare, mâzgălind și uitându-se pe fereastră, ca să-i treacă timpul. Nopțile lui Dickens erau relaxate. Lua cina la 6.00 după amiaza, apoi petrecea seara cu familia sau prietenii, înainte să se retragă, la miezul nopții.

15. Jane Austen își ascundea hârtiile dacă apăreau musafiri

Autoarea romanului Mândrie și prejudecată, Jane Austen, a mărturisit cum a procedat ca să elimine lucrurile care îi distrăgeau atenția de la scris. Se trezea devreme, înainte de celelalte femei din casă – mama și sora ei –,și cânta la pian. La 9.00 punea micul dejun pentru toată familia (Jane Austen a avut o familie numeroasă, având șase frați și o soră), iar aceasta era sarcina ei principală în gospodărie. Apoi, se așeza să scrie în camera de zi, deseori cu mama și sora ei stându-i alături și croșetând în liniște. Dacă apăreau musafiri, își ascundea hârtiile și începea și ea să coasă. Cina, masa principală a zilei, era servită între 3.00 și 4.00. După aceea se purtau conversații, se jucau cărți și se bea ceai. Serile se petreceau citind cu voce tare din romane, iar în acest timp Jane Austen citea familiei ei ceea ce scria în perioada respectivă.