China are o istorie bogată, cultură diversă și peisaje uimitoare, ceea ce face să fie potrivită drept fundal pentru nenumărate romane care transportă cititorii într-o lume fie antică, fie modernă, în funcție de dorința autorului și de secolul la care face referire.

Indiferent dacă vrei să te adâncești în trecut sau să explorezi complexitățile Chinei de astăzi, aceste romane cu acțiunea plasată în China oferă o experiență literară deosebită.

7 romane cu acțiunea plasată în China

1. Visul din pavilionul rosu, Cao Xueqin

Visul din pavilionul rosu e unul dintre cele patru mari romane clasice ale literaturii chineze. Scris de Cao Xueqin la mijlocul secolului al XVIII-lea în timpul dinastiei Qing, e considerat unul dintre cele mai mari romane ale lumii literare.

Povestea e ca o frumoasă tapiserie, în care se întrepătrund dragostea, tragedia și diferite elemente sociale, toate acestea oferind o privire complexă asupra societății chineze a acelui secol.

Povestea se învârte în jurul vieții membrilor familiei Jia, o familie aristocrată, cu o atenție deosebită asupra poveștii tragice de dragoste a lui Jia Baoyu și Lin Daiyu. De fapt, personajul principal al cărții este o piatră străveche, care vrea să descopere plăcerile din lumea muritorilor („praful roșu”). Piatra primește șansa de a intra în regatul muritorilor, renăscută ca Jia Baoyu (Jadul prețios), motiv pentru care cartea mai este cunoscută și drept „Povestea Pietrei”.

Pe măsură ce citești, ești invitat să reflectezi la întrebările eterne legate de existență și la emoțiile universale care ne leagă pe toți, indiferent pe ce continent ne-am afla.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Problema celor trei corpuri, de Liu Cixin

Liu Cixin, nascut în China în 1963, este poate cel mai important scriitor chinez de science fiction. Prin urmare, Problema celor trei corpuri e plasat în China, dar într-o altfel de lume, modernă.

În 1967, Ye Wenjie vede cum Gărzile Roșii i-au bătut tatăl, un cercetător în fizică, până la moarte, în timpul Revoluției Culturale din China. Incidentul va modela nu numai restul vieții fetei, ci și viitorul omenirii.

Patru decenii mai târziu, poliția din Beijing îi cere inginerului în nanotehnologie Wang Miao să se infiltreze într-o grupare secretă de oameni de știință, după o serie de sinucideri inexplicabile.

Practic, protagoniștii romanului sunt Wenjie, devenită ea însăși cercetătoare, și Miao, care-și petrece tot timpul în realitatea virtuală numită Trei Corpuri, un joc atât de plin de metafizică, încât începe să semene cu un cult.

Aceasta este Problema celor trei corpuri și este cheia către toate enigmele: cheia legată de decesele oamenilor de știință, cheia unei conspirații care se întinde pe ani lumină și cheia amenințării de extincție cu care se confruntă omenirea. Dacă vrei romane cu acțiunea plasată în China, dar într-un viitor SF, aceasta este o alegere potrivită.

3. Balzac și Micuța Croitoreasă chineză, de Dai Sijie

Un alt roman care începe în timpul Revoluției Culturale lansate de Mao Zedong, dar care nu se duce prea departe în viitor, este cel scris de Dai Sijie. În 1971, Revoluția este la apogeu. Doi fii de doctori, adolescenți, sunt trimiși în tabere de „reeducare”, forțați să ducă găleți cu excremente în sus și în jos pe potecile de munte. Băieții au ca mecanism de apărare în fața ororilor doar simțul umorului. Totuși, mai e în peisaj și fiica croitorului, care le distrage atenția de la sarcinile lor.

Adevărata reeducare a băieților începe, însă, când descoperă o valiză plină cu marile romane occidentale ale secolului al XIX-lea: Balzac, Stendhal, Flaubert, Dumas, Hugo, Dostoievski, Dickens, Melville, Rolland. Viețile lor sunt transformate, dar nu numai atât: după ce ascultă poveștile lui Balzac, micuța croitoreasă nu va mai fi niciodată la fel.

4. Pământ bun, de Pearl Sydenstricker Buck

Făcând parte din trilogia Casa de lut, acest prim volum, Pământ bun (care se continuă cu Fiii și Casa învrăjbită), i-a adus lui Pearl S. Buck Premiul Pulitzer și a devenit unul dintre marile romane ale literaturii clasice moderne.

Când O-lan, care e servitoare, se căsătorește cu fermierul Wang Lung, se chinuie neobosit, trecând prin patru sarcini, pentru supraviețuirea familiei lor în fața sărăciei și a foametei. Pe jumătate înfometată, familia se alătură miilor de țărani care cerșesc pe străzile orașului. Când părea că totul este pierdut, lucrurile se schimbă și familia ajunge să aibă o avere neașteptată. Dar, pentru că au trădat pământul din care izvorăște adevărata bogăție, banii intrați în familie nasc numai neîncredere, înșelăciune și durere.

5. Sorgul roșu, de Mo Yan

Romanul lui Mo Yan se întinde pe trei generații, iar această carte e printre cele mai renumite romane cu acțiunea plasată în China. E despre familie și mituri și este povestită printr-o serie de flashback-uri care descriu evenimente uluitoare care au loc într-un peisaj de o frumusețe asemănătoare unei pietre prețioase, în timp ce chinezii se luptă atât cu invadatorii japonezi, cât și între ei, în turbulențele anilor ‘30.

Un grup de săteni, condus de comandantul Yu Zhan’ao, bunicul naratorului, se pregătește să atace japonezii care avansează. Yu își trimite fiul de 14 ani înapoi acasă, ca să facă rost de mâncare pentru oamenii săi. Când soția lui Yu, Dai Fenglian, se întoarce prin câmpurile de sorg cu mâncare, japonezii încep să tragă și femeia este ucisă. Moartea ei devine firul care leagă trecutul de prezent, iar naratorul se mișcă înainte și înapoi înregistrând progresul războiului, luptele dintre căpeteniile de chinezi și istoria familiei sale.

6. Clubul Norocoaselor, de Amy Tan

În 1949, patru femei chineze care au emigrat recent în San Francisco se întâlnesc săptămânal pentru a juca mahjong și a spune povești despre ceea ce au lăsat în urmă în China. Unite în ceea ce privește pierderile, dar și noile speranțe pentru viitorul fiicelor lor, ele își iau numele de Clubul Norocoaselor.

Fiicele lor, care nu au auzit niciodată aceste povești despre China, cred că sfaturile mamelor lor sunt irelevante pentru viața lor modernă americană, dar asta numai până când propriile lor crize interioare dezvăluie cât de mult au moștenit, fără să știe, din trecutul mamelor lor.

Cartea lui Amy Tan este o lectură bună și relaxantă printre romanele cu acțiunea plasată în China.

7. Împărăteasa, de Shan Sa

Shan Sa este o scriitoare franceză născută în China și care acum are 51 de ani. A câștigat la vârsta de 12 ani premiul I la concursul național de poezie organizat pentru copii în Republica Populară Chineză și a publicat în 2003 Împărăteasa.

Împărăteasa Wu, una dintre cele mai controversate figuri ale Chinei, a fost primul și singurul împărat femeie, născută în secolul al VII-lea, în timpul marii dinastii Tang. Încă de mică, Lumina anunța un destin aparte: la un an, dintre toate obiectele din care putea să aleagă, pune mâna pe sabia tatălui ei, ignorând bijuteriile și alte mărunțișuri femeiești. Devenită împarateasă a Chinei, unica femeie numită Împărat Sacru, destinul ei spune o poveste despre ce înseamnă să fii un muritor stăruitor într-o lume tumultuoasă, înfometată de putere, o poveste în care se împletesc suferinta, razboiul, prosperitatea, măreția și înțelepciunea.

Așadar, fie că ești atras de cărțile clasice chinezești sau de cele contemporane, citind romane cu acțiunea plasată în China nu numai că vei aprofunda înțelegerea culturii acestei țării, ci vei avea parte și de o aventură literară în care merită să te îmbarci.

E de așteptat ca nu toată lumea să adore eseurile, dar, dacă nu îți plac, poate nu ai găsit încă volumul potrivit. Sau poate că acest gen literar are o reputație proastă pentru că îl asociezi cu temele pe care le aveam de făcut pentru școală.

Dar, dacă citești cărți de eseuri, o să vezi că nu au nimic de-a face cu ceea ce făceam noi la școală. De fapt, eseurile pot să fie extrem de variate. Pot fi personale, confesionale, argumentative, informative, amuzante, triste, șocante, sexy sau toate cele enumerate. Un eseu bun face orice subiect să fie interesant.

5 cărți de eseuri de încercat

1. În pielea goală, de David Sedaris

David Sedaris este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani de satiră. Eseurile lui se citesc adesea mai degrabă ca niște povestiri decât sub forma unei critici sociale. În plus, Sedaris te face să râzi, indiferent de tema eseului său. E un geniu al formei.

În pielea goală e o naraţiune a descoperirii de sine, în care reflectează asupra a tot felul de mărunțișuri, dar e și şi o radiografie inedită a lumii în care trăim. Râsul, așa cum ți-l produce Sedaris cu această carte de eseuri, e unul eliberator.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Cartea vieților mele, de Aleksandar Hemon

Memoriile scrise în eseuri ale lui Aleksandar Hemon sunt, la rândul lor, ironic de amuzante, dar și iscoditoare din punct de vedere intelectual și profund tulburătoare.

Autorul s-a născut la Sarajevo și a plecat la Chicago în 1992, la 28 de ani, cu intentia de a sta doar cateva luni. Izbucnirea războiului din Iugoslavia a făcut însă ca întoarcerea lui să fie imposibilă. Cartea vieților mele nu e o simplă carte de memorii, e povestea de viață a unui bărbat fascinant, liniștit și genial, dar este și un fel de odă închinată celor două orașe diferite în care a trăit, un volum în care analizează cu spirit fin de observație legăturile de familie, dar și fotbal și șahul.

3. Care-i treaba cu homarul, de David Foster Wallace

Unul dintre cei mai străluciți eseiști ai tuturor timpurilor, David Foster Wallace împinge granițele – granițele formei literare a eseului, dar și granițele răbdării și rațiunii noastre – în această carte de eseuri în care scrie cam despre orice, de la John Updike până la homari. Vei râde în hohote înainte de a-ți regândi întreaga viață.

Nu numai temele importante ale vieții sau subiectele care l-au obsedat pe el, cum ar fi America de după atentatele din 11 septembrie sau rolul mass-media în societatea americană, ci și teme aparent mărunte, cum ar fi apariția unui nou dicționar, sunt pentru el pretexte de meditație asupra condiției umane.

4. Împotriva interpretării, de Susan Sontag

Împotriva interpretării este prima colecţie de eseuri a lui Susan Sontag care i-a și adus, la acea vreme, renumele de una dintre cele mai incisive voci critice moderne. Eseurile ei disecă nu numai arta, ci și modul în care gândim despre artă, implorându-ne să dezvăluim suprafața senzuală a artei fără să ne poziționăm undeva deasupra.

Sontag a scris despre întrepătrunderea dintre formele înalte și formele mărunte ale artei, acordându-le valori egale ca subiecte valide. Mai concret, autoarea tratează cu aceeasi pasiune subiecte precum Sartre, Camus și filmele SF.

5. Nu-mi place cum arată gâtul meu – și alte gânduri despre ce înseamnă să fii femeie, de Nora Ephron

Dacă e vorba despre cărți de eseuri, orice ai alege de la Nora Ephron e la fel de candid, amuzant și direct. Citind-o pe Nora ai impresia că stai de vorbă cu o combinație între cea mai bună prietenă și un mentor.

Nu-mi place cum arată gâtul meu e o colecție de 15 eseuri, tribut adus femeilor aflate în perioada de dinainte şi de după menopauză. Vorbește despre îmbătrânire, dar și despre poșeta plină-ochi cu obiecte de care nu ai nevoie vreodată, despre impactul revistelor glossy, despre îngrijirea părului și despre sex, iar totul este pe cât de dramatic, pe atât de amuzant. Pentru că, dacă tot nu putem să împiedicăm prăbușirea, de ce să nu o abordăm inteligent, vioi și cu umor?

Teoria e așa: e mai bine să ai experiența unei relații și să trăiești momentele ei frumoase, chiar dacă apoi treci prin neplăcerea despărțirii, decât să nu ai deloc parte de ea. Știm teoria. Dar acest lucru nu ne ajută, în realitate, prea mult în momentele în care despărțirea chiar se petrece. Și, dacă avem neșansa să facem parte din tabăra celor părăsiți, e cu atât mai greu.

Ieșirea dintr-o relație de cuplu este o situație pe care o gestionăm diferit, fiecare. Unii dintre noi se afundă în durere, unii intră în alte legături amoroase ca să evite durerea, unii mută munții din loc, iar unii nu mută nimic. Stau pe loc o perioadă bună de timp, incapabili să facă ceva după despărțire.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

În ultimele luni, multe relații de cuplu au avut de suferit, ca urmare a faptului că partenerii au stat prea mult pe loc, în perioada izolării. Și multe despărțiri au avut loc. În acest context, ne-am gândit că ar fi bine să-ți dăm câteva sugestii de cărți care te pot ajuta să treci mai ușor peste o despărțire.

Unele sunt romane ușor de citit, care te vor ajuta să te relaxezi și, eventual, te vei regăsi în ele. Altele sunt cărți pe care le poți citi cu creionul în mână, ca să-ți subliniezi ideile asupra cărora vrei să meditezi. Orice ai alege să citești din lista noastră de cărți care te pot ajuta să treci mai ușor peste o despărțire, îți garantăm că va fi ca o gură de aer proaspăt după ce ai stat trei luni închis în casă.

8 cărți care te pot ajuta să treci mai ușor peste o despărțire

1. Anul gândirii magice, de Joan Didion

Dacă sfârșitul relației doare ca și cum ți-ar fi murit cineva drag, citește cartea lui Joan Didion. Puține cărți despică durerea în atâtea fire precum o face Anul gândirii magice. Cartea este una de memorii, în care Joan detaliază cum a fost perioada care a urmat morții soțului ei. Perioada în care învață cum să trăiască din nou de una singură, balansându-se între realitate, amintiri şi felul cum o fac să se simtă acele amintiri. Iar lucrurile sunt cu atât mai greu de gestionat, cu cât autoarea trebuie să aibă grijă și de fiica ei grav bolnavă.

E o carte despre cum echilibrul se poate distruge într-o clipă, dar și despre cum gândurile, dacă au în ele puțin optimism, pot să te ajute să eviți o criză.

Da, în cazul lui Joan Didion e vorba despre un deces. Dar și despărțirea e o pierdere puternică.

2. Poate ar fi bine să discuți cu cineva, de Lori Gottlieb

Dacă ai nevoie să-ți analizezi sentimentele, cartea lui Lori Gottlieb îți va face bine. Volumul este despre o psihoterapeută care a fost părăsită brusc de bărbatul cu care urma să se căsătorească. Cu această ocazie, poți vedea cum gândește un psiholog care este, și el, om, și are probleme ca noi toți. Despică firul în patru, își face griji, plânge și, mai ales, cere și el ajutor unui alt terapeut. Pe alte planuri, poți să observi ce alte probleme au câțiva dintre pacienții ei.

Cartea este despre despărțire, dar nu numai despre asta, este și despre pierderile de mai multe feluri și despre frici – care au un rol extrem de important în orice despărțire. Scrisă cu empatie, sinceritate și umor, cartea o să te facă să vezi că nu ești singurul care trece prin momente proaste și că lucrurile au rezolvare. Ba chiar, că rezolvarea e în fața ta, dacă deschizi ochii să o vezi.

E o carte pentru cei care au obosit să citească volume de self-help și nu vor să facă teme, ci doar să se relaxeze și să se identifice cu alți oameni cu probleme. În același timp, îți poate da soluții legate de cum să treci mai ușor peste propria despărțire.

3. Zilele abandonului, de Elena Ferrante

Dacă simți că-ți pierzi mințile după ce ai ieșit dintr-o relație, atunci poate că romanul Elenei Ferrante ți s-ar potrivi.

Olga voia să devină scriitoare, dar a renunțat la ambițiile ei literare. S-a căsătorit, a făcut copii și s-a dedicat vieții ei de familie. Când soțul o părăsește, Olga se refugiază în propria nefericire. Are 38 de ani și doi copii, iar zilele de după despărțire au fost ca un iad. Treptat, simte că pierde contactul cu viața reală.

Zilele abandonului e un roman ca o cameră în care poți să-ți urli suferința, o carte ca un strigăt de ajutor. O carte dură, așa cum sunt părăsirile, și agresivă, așa cum unii dintre noi am vrea să fim când simțim durere. Dar, peste toate acestea, o carte vindecătoare.

4. Sălbăticie, de Cheryl Strayed

Dacă, după despărțire, vrei să zici „ducă-se naiba!” și să-ți continui viața pornind în propria aventură individuală, atunci citește romanul lui Cheryl Strayed.

După ce mama ei moare pe neașteptate, Cheryl divorțează de un bărbat pe care încă îl mai iubește. Dependentă de heroină și de aventuri de o noapte, decide să spună stop și să plece la drum. Vrea să să străbată Pacific Crest Trail, care este un traseu de drumeție de aproape 4.200 de kilometri care trece prin cele mai severe medii găsite pe statele de coastă occidentale. Și nu oricum, ci singură. Singură, pe un traseu care îi testează limitele fizice și psihice.

Dacă simți că ai nevoie să lași totul în urmă – indiferent că ai părăsit sau ai fost părăsit – atunci Sălbăticie o să fie ca o revelație. Despre autodescoperire și despre a lăsa trecutul – cea mai puternică dependență – în urmă.

5. Rostește-i numele, de Francisco Goldman

Să nu crezi că doar femeile suferă de pe urma unei despărțiri, doar pentru că cele mai multe cărți care tratează subiectul sunt scrise de către femei și au ca personaje femei. Cartea lui Francisco Goldman este un roman despre o dragoste zdrobitoare. Nu e despre o despărțire obișnuită, ci despre despărțirea cauzată de moartea venită neașteptat.

Povestea este una reală, cel puțin atât de reală cum a trăit-o Francisco Goldman. În 2007, Aura Estrada, mult mai tânăra soție a prozatorului american Francisco Goldman are un accident la surf și moare, la 30 de ani. Familia Aurei îl învinuiește pe Francisco, soțul rămas în urmă și copleșit de durere. „Niciodată în viața mea nu mai iubisem pe cineva atât de mult cât o iubisem pe Aura, nici măcar de departe, nici vreun părinte, frate ori vreo iubită anterioară, nici pe prima mea soție; poate nu iubisem pe nimeni cu adevărat înainte de Aura. Eram convins că o iubeam pe Aura așa cum trebuie un soț să-și iubească soția, în cel mai sacru mod conjugal și mult mai mult”.

6. Poți să-ți vindeci inima, de Louise L. Hay și David Kessler

După câteva romane, am decis să punem pe lista de cărți care te pot ajuta să treci mai ușor peste o despărțire și volume de dezvoltare personală și psihologie.

Cartea Poți să-ți vindeci inima este potrivită celor care au ieșit dintr-o relație de cuplu cu amprente negative asupra stimei de sine și a sănătății emoționale. Pentru că e o realitate faptul că despărțirile pot fi devastatoare în cazul unora dintre noi.

Tonul în care e scrisă cartea e unul confortabil și grijuliu. Citind-o, te vei convinge că vindecarea rănilor nu e doar posibilă, ci și probabilă.

7. Despărțirea conștientă, de Katherine Woodward Thomas

Katherine Woodward Thomas este terapeut de cuplu și familie. Ea ne spune verde în față că, deși ne place să credem că suntem civilizați și atenți, după o despărțire în care am avut de suferit putem ajunge să ne comportăm ca niște monștri. Dar lucrurile acestea se pot schimba, cu efort.

Mulți dintre noi avem convingeri inconștiente despre cât valorăm sau avem convingeri toxice moștenite din familie. Lucruri care ne fac rău ca indivizi și care, invariabil, fac rău relațiilor de cuplu în care intrăm. Dar ce-ar fi dacă am putea să vindecăm aceste zone dureroase din noi înșine? Acele zone care nu ne aduc nimic bun?

Despărțirea conștientă e o carte care îți oferă uneltele cu care să faci față unei despărțiri, dar și cum să faci din procesul despărțirii – pentru că este un proces – unul din care să poți crește pentru un viitor mai bun.

8. Darurile imperfectiunii, de Brené Brown

Darurile imperfectiunii. Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii şi acceptă-te aşa cum eşti este titlul integral al acestei cărți. Volumul lui Brené Brown – interesată de manifestarea rușinii – e recomandat tuturor celor care vor să se iubească din nou pe sine.

Compasiunea, conectarea şi curajul sunt cuvintele cheie din această carte. E o carte care îți aduce aminte că e bine să ai curajul să renunţi la varianta pe care ți-ai construit-o ca să fii acceptat pentru că îți imaginezi că așa te vor ceilalți. Dar și despre curajul de a fi tu însuți și de a te accepta aşa cum eşti, cu defecte, vulnerabilităţi și nesiguranțe.

Nu toți ajungem ca, la 40, 50 sau 60 de ani să fim complet mulțumumiți de ceea ce am devenit în viață. În general, termenul de “criză a vârstei de mijloc” te face să te gândești la bărbați care își părăsesc soțiile și își cumpără mașini scumpe sau la oameni care devin, brusc, preocupați de corpurile lor. Totuși, e posibil ca, din această perioadă, să te alegi și cu niște beneficii emoționale. Mai nou, e preferat termenul de “tranziția vârstei de mijloc”. Iar această perioadă poate fi văzută ca șansa de a-ți stabili noi obiective, de a evalua ce e cu adevărat important în viață și de a decide la ce lucruri e bine să renunți. Iar unele cărți pot să îți dea teme de gândire în această etapă a vieții.

O carte bună trebuie să îți ofere ceva în schimbul timpului pe care îl petreci citind-o. Nu doar să-ți pierzi vremea cu ea în timp ce mergi cu metroul sau faci naveta. Trebuie să îți aducă un beneficiu, să te facă să simți că ai câștigat ceva. Poate cu atât mai mult dacă te afli aproape de a doua jumătate a vieții și simți că timpul e tot mai prețios. De aceea, am făcut o selecție cu câteva cărți despre criza vârstei de mijloc, cu povești variate.

7 cărți despre criza vârstei de mijloc

1. Intimitate și alte povestiri, de Hanif Kureishi

Cartea lui Hanif Kureishi e semi-autobiografică. Un bărbat descoperă că a fi căsătorit și a avea copii nu e la fel de interesant ca a te culca cu o altă femeie și a sta nopțile până târziu. Jay e un scriitor de vârstă mijlocie. De șase ani, are o soție și doi copii și tocmai se pregătește să își părăsească viața pentru o femeie mai tânără. Intimitate și alte povestiri este un roman despre psihicul masculin, cu oscilările și slăbiciunile lui.

2. Tropicul Cancerului, de Henry Miller

Scris în anii ’40 și interzis aproape peste tot până în anii ’60, această poveste a unui american ce duce o viață precară și promiscuă în Paris este potrivită pentru oricine atinge vârsta de mijloc.

Și această carte este o semi-autobiografie, iar Henry Miller relatează, de fapt, propriile experiențe sexuale în Parisul boem al anilor ’30. Personajul principal duce o viață plină de aventuri amoroase prin baruri, săli de dans și bordeluri.

Limbajul este uneori fără perdea, pasional și poetic deopotrivă. Miller scoate în evidență tentațiile și ispitele de la periferia Parisului: înșelătorii, infidelitate, negativism, laudă, prostițutie, lene, droguri și sărăcie. Cartea este scrisă când prezentând idei sau întâmplări succinte, când foarte descriptiv și, uneori, contemplativ.

3. Femei cu bărbați, de Richard Ford

Femei cu bărbați înseamnă, de fapt, o carte alcătuită din trei povestiri: Afemeiatul, Gelozie și Occidentali. Nimeni nu descrie atât de bine și cu atât de multă atenție la detalii diferențele emoționale dintre femei și bărbați.

Personajele principale ale celor trei povestiri sunt bărbați. Martin Austin, un comis-voiajor de succes, Larry, un adolescent aflat în perioada divorțului părinților, și Charley Matthews, un fost academician. Deși, inițial, ai impresia că femeile sunt pasagere în viețile lor, citind îți dai seama, de fapt, că ele sunt personaje-cheie și că au un rol extrem de important în deciziile bărbaților.

4. Rugul deșertăciunilor, de Tom Wolfe

Cartea lui Tom Wolfe este o satiră a societății din New York-ul anilor ’80, în care bărbații vor să obțină totul. Un bărbat bogat şi amanta lui accidentează un puşti negru, iar de aici pornește o serie de întâmplări. În carte mai apar un jurnalist care are probleme cu alcoolul, un procuror care nu inspiră încredere, o soție, o jurată, un pastor răzbunător. Mai există și alte personaje secundare care descriu America acelor ani.

Romanul a fost bine primit atât de critici, cât şi de cititori, și este o lectură de referinţă a literaturii americane.

5. Blândețea nopții, de F. Scott Fitzgerald

În anii ’20, pe vremea când cei mai sofisticați americani își petrec vacanțele pe riviera franceză, Dick Diver și familia lui nu fac excepție. Dick e un tânăr psihiatru extrem de carismatic, căsătorit cu o fostă pacientă dintr-un sanatoriu elvețian. Nicole moștenește o avere considerabilă, dar nu e doar femeia nebună și plină de bani. Pe riviera franceză ajunge și Rosemary Hoyt, o tânără și naivă actriță, care pică imediat sub vraja cuplului. Alături de ea, și alte personaje care duc o viață boemă sau promiscuă.

Deși tentațiile sunt mari și Dick și Rosemary devin amanți, iar Nicole pică, din când în când, pradă dezechilibrului psihic, cei doi soți se află mereu la granița dintre nebunie şi normalitate, dintre iubire şi moarte.

6. Corecții, de Jonathan Franzen

Jonathan Frazen se pricepe să scrie despre familii. În această carte, se concentrează asupra unor părinți americani care au trei copii, acum aflați la jumătatea vieții, care au stiluri de viață disfuncționale. Fiul cel mic își pierde locul de muncă și se apucă de escrocherii, iar cel mai în vârstă, bancher, se îndoapă cu Martini și gătește mâncare scumpă, încercând să își nege depresia. Enid, mama lor și soția unui bărbat bolnav de Parkinson, încearcă să își reunească familia pentru un ultim Crăciun împreună. Cartea este un fel de aducere aminte a faptului că, uneori, e bine să vorbim despre ce ne doare și să nu lăsăm lucrurile nerezolvate.

7. Lupul de stepă, de Hermann Hesse

Harry Haller e speriat de ideea de război și, în general, răul din lume nu îi face deloc bine. E un singuratic, nu are prieteni și nu tolerează superficialitatea. Harry e, de fapt, un savant neadaptat societății și epocii în care trăiește. Golit de sens, decide să se sinucidă. Dar o cunoaşte pe Hermina, care îl înţelege și îi împărtăşeşte durerea. Paradoxal, ea îl învaţă să danseze, îl convinge să asculte jazz și să participe la viață. Romanul lui Hermann Hesse face parte din acele cărți despre criza vârstei de mijloc, dar nu numai, care trebuie citite.

Uneori nu știi ce să mai citești. Cauți recomandări pe Internet, printre prieteni sau intri la întâmplare într-un magazin de cărți. Dar, dacă vrei o lectură de referință și nu știi ce trebuie să citești în acest sens, una dintre cele mai singure metode este să alegi opere ale câștigătorilor de Nobel pentru Literatură. Ca să îți fie mai ușor, am făcut o listă cu ultimii zece laureați și am selectat și câte o carte de-a lor. Lectură plăcută!

Ce să citești de la câștigătorii Nobelului pentru Literatură din ultimii 10 ani

2019: Peter Handke

“Pentru o operă influentă, care, cu ingeniozitate lingvistică, a explorat periferia și specificitatea experienței umane”, astfel a motivat Academia Suedeză alegerea autorului austriac Peter Handke pentru Nobelul pentru Literatură anul acesta.

În limba română, puteți citi Într-o noapte întunecată ies din casa mea liniștită, despre un farmacist dintr-un orășel din Austria, căruia îi plac ciupercile sălbatice halucinogene și care pornește într-o lungă călătorie cu mașina, alături de doi companioni accidentali: un poet care nu mai scrie și un fost campion olimpic la schi.

2018: Olga Tokarczuk

Academia Suedeză nu a acordat Premiul Nobel pentru Literatură anul trecut, așa că disctincția a fost acordată anul acesta și pentru 2018. Autoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost laureată, “pentru o imaginație narativă, care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă trecerea granițelor drept formă de viață”.

Cel mai cunoscut roman al său, Rătăcitorii, a câștigat Premiului Nike, care este cea mai prestigioasă recompensă literară din Polonia. Romanul este compus din mai multe note de călătorie, întrerupte de tot felul de note care, aparent, nu au vreo legătură cu subiectul. Totuși, firul narativ te plimbă de la un anatomist olandez din secolul al XII-lea care descoperă tendonul lui Ahile secţionîndu-şi propriul picior amputat la o femeie care trebuie să se întoarcă în Polonia natală ca să-şi otrăvească iubitul din adolescenţă și multe alte personaje și întâmplări. Toate sunt legate unele de altele și vorbesc, într-un mod oarecum bizar, despre ce înseamnă viața nomadă, ce înseamnă un trup în continuă mişcare atât în spaţiu, cât şi în timp.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2017: Kazuo Ishiguro

Kazuo Ishiguro “care, pentru romanele sale de mare forţă emoţională, dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea” a primit Nobelul pentru Literatură în 2017.

Chiar dacă Rămășițele zilei este cel mai cunoscut roman al său, noi îți recomandăm cu prioritate Să nu mă părăsești. Romanul a fost nominalizat la Booker Prize, National Book Critic Circle Award și Arthur C. Clarke Award.

Dacă nu ar ști cum și pentru ce au fost aduși pe lume, Kathy, Ruth și Tommy ar fi ca niște tineri oarecare, preocupați de poezie, filme, cărți, iubire și sex. Niște tineri atenți în mod special la sănătatea lor, niște tineri care trăiesc într-o școală și pe care nu-i vizitează niciun părinte. Dar care e rostul pentru care niște ființe clonate pentru a dona organe, a căror existență este limitată și dependentă de un număr de “donări”, care este, așadar, rostul ca aceste ființe să se îndrăgostească, să le placă muzica, să călătorească sau să întâlnească oameni?

Romanul lui Ishiguro este o distopie extrem de emoționantă și tensionată. După ce o vei citi, e aproape imposibil să nu te întrebi cât de aproape suntem de acest punct al evoluției umane.

2016: Bob Dylan

În 2016, Academia Suedeză a decis să-i ofere Nobelul pentru Literatură lui Bob Dylan, motivând astfel: “pentru crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”. După ce, inițial, muzicianul nu a avut vreo reacție legată de decernarea acestui premiu, în cele din urmă Bob Dylan a decis să accepte distincția.

Prima parte a memoriilor sale, Cronica vieții mele. Volumul 1, acoperă sosirea lui Bob Dylan la New York și procesul prin care a trecut până la lansarea albumului de debut. Deși ignoră o bună parte din perioada lui de glorie, autobiografia este o lectură plăcută, prin care ți se împărtășesc destul de multe dintre secretele unuia dintre cei mai importanți muzicieni ai tuturor timpurilor.

2015: Svetlana Alexievici

“Pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinței și curajului” – aceasta a fost motivația dată de Academie atunci când a decis acordarea, în 2015, a Nobelului pentru Literatură Svetlanei Alexievici.

În cartea Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor, Svetlana Aleksievici a cules din Bielorusia foarte multe impresii personale asupra accidentului din 1986, care a devastat această țară și pe locuitorii ei. Volumul nu este unul de ficțiune, ci o colecție de istorii orale care ne arată cât de tulburătoare a fost tragedia umană din acele zile de la Cernobîl.

2014: Patrick Modiano

Patrick Modiano a luat Nobelul pentru Literatură “pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înțeles destine umane și a dezvăluit universul țărilor aflate sub ocupație”.

În cafeneaua tinereții pierdute, Patrick Modiano pune cap la cap fragmente care aparțin mai multor naratori. Patru voci construiesc imaginea lui Jacqueline Delanque, cunoscută drept Louki în cercul de artiști cu care-și petrecea timpul în cafeneaua Condé. Un elev, detectivul angajat de soțul lui Louki, Roland, un bărbat pe care Louki îl întâlnește la niște ședințe ezoterice și Louki însăși sunt cele patru personaje-narator de care Modiano se folosește în romanul său.

O carte care respiră parfumul boemilor ani ’60 din Paris, cu bistro-uri și cafenele unde se petrec întâlnirile artiştilor și unde timpul stă pe loc, lăsând loc numai visării.

2013: Alice Munro

“Un maestru al prozei scurte contemporane”, Alice Munro a primit premiul în 2013.

Cartea Prea multă fericire înseamnă 10 povestiri despre personaje care au parte de tot felul de pierderi și dezamăgiri, dar care merg mai departe în viață, conștiente fiind că, totuși, fericirea există undeva, fie că a rămas în trecut, că ar fi putut fi trăită sau că le așteaptă undeva pe drum.

Dimensiuni este povestea unei femei al cărei soț se află în închisoare pentru că şi-a ucis copiii, Unele femei e despre o fetiță de 13 ani angajată să îngrijească un bolnav de leucemie, iar Chipul e despre o fată care se mutilează pentru a arăta ca prietenul ei cel mai bun din copilărie.

Alice Munro a adunat, în acest volum, întâmplări de impact scrise scurt și simplu. Nici nu poți scrie altfel, când vrei să condensezi în 20-30 de pagini povești care au loc în câteva zeci de ani.

2012: Mo Yan

Mo Yan, „cu un realism halucinant în care îmbună poveștile populare cu istoria și contemporanul”, este cel ales de Academia Suedeză în 2012.

„Oboseala de viață, oboseala de moarte/Din lăcomie și dorințe se iscă. împuținând dorințele, fără făptuire,/Trupul și inima în largul lor au să fie”, astfel spune Buddha în romanul Obosit de viață, obosit de moarte al lui Mo Yan.

Este povestea lui Ximen Nao, împușcat pentru ca a refuzat să se alăture Partidului Comunist. Dar povestea nu se oprește odată cu moartea personajului principal. După ce ajunge în iad, Ximen Nao obține promisiunea de a reveni pe pământ pentru a găsi răspunsuri la întrebarile sale. La 1 ianuarie 1950, Ximen Nao se naște pășește din nou pe pământ, dar nu ca om, ci ca măgar în curtea familiei sale. După viața de măgar trece prin cea de vită de povară, câine, maimuță și tot așa, după legile buddhiste, pentru a avea, în cele din urmă, șansa de a renaște ca om.

2011: Tomas Tranströmer

Tomas Tranströmer a fost recompensat cu Nobelul pentru Literatură “pentru că, prin imaginile sale condensate și translucide ne oferă o perspectivă proaspătă asupra realității”.

Tomas Tranströmer a fost traducător și psiholog suedez, dar și unul dintre cei mai traduși poeți suedezi, opera sa fiind tradusă în aproximativ 50 de limbi.

Taina cea mare este un volum alcătuit din cinci poeme scurte plus 45 de poeme haiku.

“Oameni păsări.

Înflorea merii.

Taina cea mare.”

2010: Mario Vargas Llosa

Lui Mario Vargas Llosa i-a fost decernat Nobelul „pentru cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare, care vorbesc despre rezistența individuală, revoltă și și eșec”.

Romanul Războiul sfârșitului lumii are la baza un eveniment real din istoria Braziliei – sfârșitul secolului al XIX-lea. În Canudos, un ținut sărac din nord-estul țării, izbucnește o revoltă sângeroasă a unei secte milenariste conduse de Antonio Sfatuitorul. În acest conflict civil au murit aproape 20.000 de oameni.

Doctrina lui Antonio Sfătuitorul este ultra-ortodoxă, iar el vorbeşte adepților lui despre iubire, pace, penitenţă, dar şi despre judecată, rai şi iad. Pentru cei care îl urmează, republica se transformă într-un fel de Antihrist, iar conflictul capătă proporţii apocaliptice.

Romanul lui Mario Vargas Llosa începe astfel:

Omul era înalt şi atât de slab încât părea mereu văzut din profil. Avea pielea smeadă, oasele proeminente, iar ochii îi ardeau cu foc nestins. Purta sandale de păstor şi tunica vineţie îi cădea pe trup ca veşmîntul acelor misionari care, din când în când, vizitau satele din sertón – numele vastelor podişuri înalte din Nord — botezând copii cu nemiluita şi cununând perechi de concubini. Era cu neputinţă să-i afli vârsta, obârşia, istoria, dar avea ceva pe faţa lui liniştită, în obiceiurile-i frugale, în neclintita lui seriozitate, ceva ce îi atrăgea pe oameni încă înainte ca el să le dea sfaturi.

Dacă vrei să vezi și alte începuturi de cărți, intră AICI.

În februarie 2018, când Elon Mush și-a trimis racheta Falcon Heavy în spațiu, a pus la bordul ei un bagaj mai neobișnuit. În loc de echipament sau astronauți, Musk a trimis în spațiu o mașină Tesla Roadster. Locul șoferului a fost ocupat de un manechin, dar adevărata surpriză s-a aflat în torpedou. O copie a seriei Fundația, de Isaac Asimov, imprimată pe un disc de cuarț și concepută pentru a rezista miliarde de ani, potrivit Bbc.com.

Fundația este o serie literară științifico-fantastică scrisă de către Isaac Asimov, a cărei acțiune se desfășoară undeva peste 50.000 de ani, pe o perioadă de aproximativ 600 de ani. Seria, care are șapte volume ce sunt strâns legate unele de altele, dar care pot fi citite și individual, este cea care i-a stârnit lui Elon Musk – cunoscut inginer, inventator și antreprenor – interesul pentru călătoriile în spațiu pe vremea când era adolescent. Iar acum cartea se va plimba prin sistemul nostru solar pentru următoarele 10 milioane de ani, probabil.

Atât de mare este influența cărților. De la romanul Snow Crash al lui Neal Stephenson, care a inspirat dezvoltarea Google Earth, până la o scurtă nuvelă despre telefoane senzitive, care s-ar putea să fi dus la apariția internetului, cititul a dat naștere la tot felul de idei puse în practică de nenumărați inovatori. Fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, a spus că cititul l-a făcut cel care este astăzi și i-a dat valorile în care crede.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Chiar dacă nu ai ambiții la fel de mari ca Elon Musk sau Barack Obama, cititul te dezvoltă, atât profesional, cât și personal. Obiceiul de a citi reduce stresul, îmbunătățește funcțiile creierului și chiar dezvoltă empatia. Ca să nu mai vorbim despre beneficiul evident al informațiilor pe care le acumulezi din cărți. Așa că n-ar fi rău să citești în fiecare zi, cel puțin o oră.

Trucuri ca să citești în fiecare zi

În Marea Britanie, adulții petrec, în medie, două ore și 49 de minute scrolând pe telefoanele mobile, conform unui studiu realizat în 2017. Nu avem date pentru România, dar cu siguranță nu suntem prea departe de acest nivel. Ca să poată citi o oră în fiecare zi, britanicii nu ar avea altceva de făcut decât să reducă timpul petrecut pe smartphone cu o treime.

Dacă și ție ți se pare că nu ai timp pentru lectură și vrei să citești mai mult sau să citești în fiecare zi, poți urma sfaturile câtorva cititori avizi.

1. Citește pentru că așa vrei tu

Dacă cititul este ceva ce ți se impune, e posibil să dezvolți o aversiune față de acest obicei. În general, acest lucru se întâmplă în școală, când ai anumite lecturi obligatorii, însă nu e exclus ca și mai apoi, unii angajatori, să te oblige să citești anumite cărți. Așa că e posibil să rămâi cu sechele din cauza asta.

Ca să poți să citești în fiecare zi, citește pentru că așa vrei tu și ce cărți vrei tu.  Cititul nu trebuie să fie o corvoadă.

2. Găsește formula de citit care ți se potrivește

Petreci zilnic două ore pe drumul spre și dinspre job, fără să conduci? Ia-ți o carte cu tine! Ai o pauză de prânz de o oră, dar termini de mâncat în 30 de minute? Ia-ți o carte cu tine în pauză! Ieși la țigară din când în când câte 15 minute, dar nu ai cu cine să socializezi? Cartea e un bun “prieten”.

De asemenea, poți citi pe hârtie sau pe mobil, pe tabletă sau pe eBook reader. Important este să alegi ceea ce este convenabil pentru tine și te încurajează să citești zilnic, făcându-ți acest obicei mai accesibil.

3. Nu îți stabili ținte greu de atins

E la modă să îți stabilești un număr de cărți pe care să le citești în fiecare an. Unii vor să citească 50 de cărți, alții – 100! Nu sunt cam multe? Unele cărți sunt mai mari, altele mai mici, unele se citesc ușor, altele au un limbaj mai greoi. Dacă îți setezi un astfel de obiectiv și constați că e luna martie și ai citit doar… trei cărți, e posibil să te descurajezi și să citești și mai puțin. Așadar, nu trebuie să ai așteptări nerealiste de la tine însuți, nici ținte greu de atins. Ca să citești zilnic, trebuie să începi cu pași mici și să o faci din plăcere. Nu în viteză, nu pentru că “trebuie”.

4. Regula celor 50 de pagini

Regula celor 50 de pagini te poate ajuta să decizi dacă e cazul să renunți la o carte sau nu. În loc să renunți la mai multe cărți la rând până să ajungi la pagina a zecea sau să te lupți cu cărți groase, de peste 500 de pagini, deși ajungi să le urăști până în pagina 100, îți propunem să folosești această regulă în luarea unei decizii.

Citește cartea de care te apuci până la pagina 50, apoi decide dacă citești mai departe sau nu. Când citești, trebuie să te bucuri de lectură, indiferent de domeniul la care face referire cartea. Fie că înveți lucruri noi și utile pentru carieră, fie că e vorba despre psihologie sau dezvoltare personală, ori că e pură literatură, o carte nu trebuie să te chinuie. Pentru că viața e prea scurtă ca să citești cărți proaste sau care nu îți plac.

Ai nevoie de motive în plus ca să citești? Cititul dezvoltă empatia, reduce stresul și îmbunătățește funcțiile creierului.

De-a lungul istoriei, mai multe femei au scris sub pseudonim masculin, din diferite motive. Fie ca să-și facă loc într-un domeniu dominat de bărbați, fie ca să aibă libertatea de a scrie sub anonimat sau ca să încurajeze cititorii bărbați. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui George Eliot, care este pseudonimul lui Mary Anne Evans, despre care nu a auzit aproape nimeni. Au mai scris sub pseudonim Louisa May Alcott și J.K. Rowling, iar lista poate continua.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

În anii mai recenți, autorii femei și-au făcut loc în literatură în multe țări, însă în România nici acum nu găsim multe nume feminine pe primele pagini ale cărților, cel puțin nu când vine vorba de romane. Când vine vorba despre poezie, multe sunt numele celor care și-au făcut și își fac simțită prezența. De la Magda Isanos și Nina Cassian la Ana Blandiana, Svetlana Cârstean sau Adela Greceanu. Lista poate fi destul de lungă, dar nici pe departe cât cea a autorilor bărbați. Și, dacă în poezie, literatura română scrisă de femei e mai generoasă, în ceea ce privește romanele lucrurile nu stau deloc așa. Puține scriitoare românce au scris proză de mari dimensiuni. Iată cu ce scriitoare românce credem noi că trebuie să faci cunoștință, dacă nu le-ai citit deja.

7 scriitoare românce pe care să le citești

1. Cella Serghi

Cella Serghi a fost una dintre cele mai importante prozatoare ale literaturii interbelice din România. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, care este, de altfel, și cea mai cunoscută carte a sa.

În 1967 publică Cartea Mironei, volum care pornește de la dorința Mironei de a scrie un roman. Stilul este autobiografic, așa că avem impresia că Mirona este însăși Cella. Totuși, jurnalul intim al Cellei Serghi apare mai târziu, cu titlul Pe firul de păianjen al memoriei.

Revenind însă la Cartea Mironei, prin acest roman al Cellei Serghi cititorul va face cunoștință nu numai cu ambițiile literare ale unei tinere, ci și cu o epocă istorică tulburată de mari schimbări, cu Bucureștiul și Parisul zdruncinate de cel de-Al Doilea Război Mondial, cu o copilărie bizară și o poveste de iubire mistuitoare.

2. Aurora Liiceanu

Aurora Liiceanu (77 de ani) nu este o romancieră. Dar este doctor în psihologie și autoare a multor lucrări în acest domeniu, aprofundând deseori relațiile de cuplu. Însă volumul Madlena este diferit de altele. Este o carte de auto-ficțiune, un roman în care recreează atmosfera minunatelor veri din anii ’70, pe care și le petrecea în Vama Veche, alături de prietena ei, sculptorița Pusi Cocea.

Cele două sunt complet diferite: una provine dintr-o familie aristocratică, cu o istorie tumultuoasă, cealaltă este fiica unui apreciat profesor de matematică. Una are ochi albaştri şi o siluetă voluptuoasă, cealaltă e micuţă şi delicată. Una îşi creşte cu detaşare cei trei copii mulatri, cealaltă e mereu îngrijorată pentru băieţelul ei blond. Prietenia care le leagă este însă una profundă și care va dura peste ani.

3. Nora Iuga

Nora Iuga (88 de ani, pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino) este, înainte de toate, poetă. Dacă ți-a ajuns pe la urechi vreo poezie de-a ei, nu ai cum să-i reziști. Însă Nora Iuga a scris și proză. Săpunul lui Leopold Bloom, Lebăda cu două intrări și Hai să furăm pepeni sunt trei dintre volumele ei de proză.

Însă ne vom opri puțin asupra altui roman, Sexagenara și tânărul, o carte plină de sensibilitate, senzualitate și un fel special de erotism. Pentru că, în paginile acestei cărți a Norei Iuga, nu se face sex decât în amintire. Romanul dezbracă de inhibiții vârsta a treia, a cărei criză e tratată cu sinceritate. Anna, pe care o ghicim a fi Nora însăși, își amintește și-i povestește unui tânăr venit în vizită tot felul de picanterii din tinerețea ei alături de prietena Terry.

Volumul este, de fapt, un monolog în fața acestui tânăr cu ochi verzi și care se dovedește a fi un bun ascultător, chiar și al gândurilor nerostite de Anna. “Confesiunile pot fi mai senzuale decât un act sexual. Ele îl trag cu forța pe cel căruia i te destăinui în intimitatea ta”.

4. Doina Ruști

Doina Ruști (62 de ani), profesor universitar și scenarist, a scris mai multe romane. Primul ei roman a apărut în 2004 (Omulețul roșu), dar până atunci s-a confruntat cu mai multe refuzuri din partea editurilor: “Era anul 1997, iar eu umblam prin București, cu Fantoma din moară, pe atunci în manuscris, încercând să înduplec vreun editor. (…) Într-o zi am intrat la Editura Coresi, undeva prin centru. Bineînțeles, nici de data aceasta n-a fost nevoie să scot din geantă manuscrisul Fantomei. Un roman românesc?! Nu cumpără nimeni literatură de-a noastră! – s-a strâmbat editoarea. Dacă ai fi avut ceva despre Eliade, atunci, da, aș fi publicat imediat. Orice. Așa s-a născut Dicționarul Eliade”, își amintește autoarea pe site-ul doinarusti.ro.

Dintre romanele sale, Lizoanca la 11 ani a fost tradus în Germania, Italia, în Spania, Ungaria și în Macedonia, având cronici pozitive. Romanul a fost scris după ce autoarea a citit un articol dintr-un ziar în care se povestea că o prostituată de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis.

Așadar, în roman, Lizoanca, în vârstă de 11 ani, ajunge în centrul atenției întregului sat  după ce oamenii o consideră vinovată de răspândirea unei epidemii. După ce se află că fata are sifilis, Lizoanca este dusă la spital și pusă sub tratament. Iar acesta este abia începutul tuturor problemelor. Pentru că nu poți să nu te întrebi de ce dau toți vina pe Lizoanca, o fetiță minoră, fără să se întrebe cine sunt bărbații maturi care au profitat de ea? Printre ipocrizie, umilințe și tot felul de cruzimi, cele 13 povestiri care compun romanul duc spre un singur personaj, Moș Petrache Notaru, de 80 ani.

5. Martha Bibescu

Romancieră, poetă, politiciană și memorialistă, Martha Bibescu s-a născut în România, dar a murit în Franța în 1973, la 87 de ani.

Papagalul verde, unul dintre romanele sale, e povestea unei fetițe care trăiește într-o casă lipsită de iubire și care se îndragostește pentru totdeauna de o pasăre – un papagal. Părinții ei sunt doi veri primari care nu au primit binecuvântarea familiei, ceea ce i-a făcut să părăsească Rusia şi să se stabilească în Franţa. Cea care spune povestea este fiica mai mare a acestei familii. Când ea avea numai doi ani, fratele ei, în vârstă de opt ani, moare. Părinții nu-și pot reveni după această pierdere, așa că iubirea devine un sentiment uitat în casa din Paris. Nevoia de afecțiune a fetei se deghizează în fascinaţie pentru frumuseţea unui papagal verde. Dar nici această dragoste a fetei nu se va împlini, iar ea va ajunge în Rusia, unde va descoperi povestea de dragoste dintre o stră-străbunică și fratele acesteia.

Publicat prima oară în anii 1923, în Franța, Papagalul verde a fost considerat un roman extrem de curajos pentru momentul la care a apărut, tocmai pentru că a abodat un subiect delicat ca incestul.

6. Regina Maria a României

Despre Martha Bibescu, regina Maria a României spunea: „Era, precum toți din familia Lahovary, o adevarată enciclopedie. Foarte inteligentă, avea o memorie prodigioasă, căreia nu-i scăpa nimic. Lângă ea, aveam impresia că stau de vorbă cu cineva mult mai în vârstă decât mine. Nu era nimic naiv la această copilă cu ochi pătrunzători și cu spiritul mereu la pândă”.

Dar și regina Maria, născută Marie Alexandra Victoria în Anglia și decedată la 62 de ani la Sinaia, a scris. Soția regelui Ferdinand I al României și mama regelui Carol al II-lea a scris povești, basme, povestiri şi nuvele, a scris cărţi despre România, un jurnal de război în trei volume şi autobiografia Povestea vieţii mele. Chiar dacă nu este un roman, credem că opera nu trebuie ratată.

Cele trei volume din Povestea vieții mele au văzut lumina tiparului în intervalul 1934-1936, fiind scrise în limba engleză. Fragmente din această autobiografie au fost publicate în presa britanică şi în cea americană înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Primul volum acoperă copilăria și adolescența Mariei Alexandra Victoria, până la căsătoria cu Ferdinand, principele moștenitor al României. Volumul al doilea se referă la anii care au urmat până la înscăunarea lui Ferdinand, iar al treilea – la perioada războiului. Povestea este spusă cu duioșie când se referă la copilărie și înstrăinarea de locurile dragi mai târziu, când tânăra ajunge în România, și cu asumarea unei regine care apără interesele țării sale adoptive.

7. Simona Popescu

Simona Popescu (53 de ani) este poetă și romancieră. Romanul Exuvii a fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România pentru roman și a fost tradus în poloneză, maghiară și, fragmentar, în franceză și germană. Leagănul pisicii, un fragment din Exuvii a fost inclus în manualele școlare în 2010.

Exuvie este denumirea pentru învelișul rezultat prin năpârlirea și ieșirea adulților din pupe. Iar Simona Popescu nu renunță la aceste exuvii, ci le colecționează și le suprapune în acest volum al diferitelor vârste ale sale, punse laolaltă. Identitățile-personaje sunt descrise – cum altfel? – decât poetic, dens, intens, uneori obsesiv: “Cum să se înţeleagă fetiţa băieţoasă de la 4 ani cu momîia de la  6 sau cu fetiţa bătăioasă de la 9 ani, tocilara de la 11 cu leneşa de la 16, slăbănoaga de la 15 cu grăsana de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21, urîta de la 10 cu frumuşica de la 13, visătoarea de la 16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu femeia…?“.

Ești o fire contemplativă și te preocupă trecerea timpului, fericirea, conștiința sau moartea? Citește cât mai multe cărți de filosofie pentru a avea acces la viziunile diferite ale marilor gânditori ai lumii. Dacă nu ești obișnuit cu conceptele filosofice, e bine să abordezi cărți de filosofie cu un limbaj mai accesibil, de aceea ne-am gândit să îți recomandăm câteva cărți pe care le poți citi cu lejeritate.

Filosofia nu e o pierdere de vreme și nu e o activitate potrivită numai visătorilor. A filosofa și a citi cărți de filosofie nu e la îndemână în ziua de azi, tocmai pentru că e o activitate care cere o anumită stare de spirit. Iar azi, când toată lumea e într-o goană nebună după bani și încearcă să-și ocupe fiecare secundă din zi cu activități productive, cine își mai dă voie să aibă timp pentru a reflecta la tot felul de teme profunde?

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

3 cărți de filosofie pe care trebuie să le citești

1. Dialoguri, de Platon

Platon a fost unul dintre cei mai influenți filosofi ai Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena. Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel, Platon a pus bazele filosofiei Occidentale și științei. Spre deosebire de ceilalți filosofi cu care a fost contemporan, întreaga operă a lui Platon se presupune că a supraviețuit intactă pentru mai bine de 2500 de ani.
În Dialogurile lui Platon, cititorul este invitat să descopere cele mai frumoase dialoguri platoniciene: Apărarea lui Socrate, Eutifron, Criton, Banchetul, Fedon, Gorgias şi Menon.

Majoritatea dialogurilor îl prezintă pe Socrate discutând un subiect de natură etică, cum ar fi prietenia sau pietatea, cu un prieten sau cu cineva pe care îl crede expert în domeniu. De aceea, se mai numesc și dialoguri socratice. Cu ajutorul unui șir de întrebări din partea lui Socrate, interlocutorii săi înțeleg că cunoștințele lor sunt superficiale și nu sunt adevărate.

Republica este probabil și cea mai cunoscută lucrare a lui Platon. Este o lucrare despre justiție și despre dreptate, dar nu este o lucrare-tratat, ci un dialog dramatic, ceea ce face lectura ușoară și extrem de actuală, chiar și în ziua de azi.

Tot în Republica se află binecunoscutul mit al peșterii lui Platon. Filosoful își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o peșteră, în subteran, fără să fi văzut vreodată lumina zilei, stând cu fața spre peretele peșterii. În spatele oamenilor arde constant un foc care luminează diferite statui care sunt mutate de alții și care produc umbre ce se mișcă pe pereții peșterii. Acele umbre au devenit astfel realitatea acelor oamenilor din peșteră, ei nerealizând cât de lipsite de importanță sunt umbrele pentru viața lor. Alegoria lui Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui, bunătatea absolută și adevărul și el are datoria de a educa oamenii din lumea materială, pe cei care “nu au văzut soarele”.

2. Pe culmile disperării, de Emil Cioran

Filosof sceptic, Emil Cioran a dezvoltat încă din tinerețe o înclinație spre agnosticism. Deseori, el a fost numit „pesimist radical”. Printre temele abordate de Cioran în operele sale se află obsesia absolutului, alienarea omului și problema morții.

Prima lui carte apărută în 1934 în România este Pe culmile disperării, distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. În cartea sa de debut sunt prezente mai toate temele care îi vor marca opera: moartea, singurătatea, boala, suferinţa, neantul, angoasa, agonia, nebunia, absurdul. Tocmai pentru că este vorba despre cartea sa de debut, cele 41 de eseuri cu teme diferite, dar tratând angoasele unui individ strivit sub povara existenţei, sunt o lectură accesibilă.

În carte vei găsi multe idei, cu unele te vei identifica, iar cu altele nu, însă sunt, cu siguranță, lucruri asupra cărora merită să cugeți. Iată câteva citate care te pot determina să citești cartea: „Iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu să găseşti un sâmbure central sau o formă tipică a iubirii”, „Nu ştiu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni şi aspiraţii, speranţe şi visuri”, “Conştiinţa a făcut din animal om şi din om demon, dar ea n-a făcut încă din nimeni un Dumnezeu, în ciuda lumii care se mândreşte de a fi omorât unul pe cruce” sau “Nu toţi oamenii au pierdut naivitatea; de aceea nu toţi oamenii sunt nefericiţi”.

3. Elogiul inactivității, de Bertrand Russell

Volumul de eseuri Elogiul inactivităţii a apărut prima dată în 1935. Filosof, matematician, reformator educaţional, pacifist, scriitor prolific şi columnist, Bertrand Russell abordează în acest volum teme cum ar fi plăcerea intrinsecă a muncii, necesitatea socială a ocupării timpului individual şi felul în care este timpul folosit, nevoia de reverie ca sursă de satisfacţie.

Cum ar fi ca, în loc de șomeri și oameni care lucrează câte 12-15 ore pe zi (cum se întâmpla în 1935, când Russell a abordat ideea), timpul alocat muncii să fie normat la, să zicem, patru ore pe zi. În felul acesta, toată lumea ar avea și destui bani, dar și timp liber pentru a-și completa educația și, mai apoi, pentru lucruri “inutile”. Cum ar fi cultură generală, artă, știință, sport.

Russel e de părere că, pe cât de importantă e productivitatea, pe atât de importantă este și inactivitatea. Sau chiar mai importantă pentru că, spune el, de-a lungul timpului, cei care și-au permis acest lux al inactivității „au oferit aproape tot ceea ce numim civilizație. Au cultivat artele și au descoperit științele, au scris cărți, au inventat filozofii și au rafinat relațiile sociale. Până și eliberarea celor oprimați a fost inițiată de regulă de sus. În lipsa unei clase de lux, umanitatea nu ar fi ieșit niciodată din barbarie”. Iar pentru toate acestea îți trebuie timp: “Trebuie recunoscut că utilizarea înțeleaptă a timpului liber este un produs al civilizației şi educației. Un om care a avut toată viața un program prelungit de lucru se va plictisi dacă devine dintr‑odată inactiv. Dar, în lipsa unei cantități considerabile de timp liber, un om este izolat de multe din cele mai valoroase lucruri”.

În carte se află și alte eseuri, cu teme precum Educația și disciplina, Arhitectura și chestiunile sociale, Obârșia fascismului, Stoicismul și sănătatea mentală, Despre comete, Oameni împotriva insectelor sau Ce este sufletul?

Îți mai recomandăm, de asemenea, volumele Ecce homo. Cum devii ceea ce esti, de Friedrich Nietzsche, Viața pe un peron, de Octavian Paler, și Jurnalul fericirii lui Nicolae Steinhardt.

Tu când ți-ai făcut ultima dată timp să citești filosofie? Dacă vrei, poți verifica AICI rafturile noastre cu cărți de filosofie.

Scriitorul israelian Amos Oz, care s-a aflat de mai multe ori pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Nobel pentru Literatură, a murit săptămâna trecută, la vârsta de 79 de ani. Autorul fusese diagnosticat cu o formă de cancer galopant, potrivit presei israeliane. Era căsătorit şi avea trei copii.

Opera lui Amos Oz a fost tradusă în peste 40 de limbi, inclusiv în română. Din 1965 până în prezent, Amos Oz a publicat 35 de cărţi, dintre care 13 romane, patru volume de povestiri şi nuvele, cărţi pentru copii şi nouă volume care cuprind eseuri şi articole.

În urmă cu opt ani, scriitorul spunea, într-un interviu pentru Adevărul literar şi artistic, că nu-şi explică de ce nu i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură: “Mi-am luat partea de premii şi vă asigur că n-o să mor nefericit dacă nu primesc Nobelul”.

Printre cele peste 30 de premii şi distincţii primite de autor de-a lungul timpului se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Israel (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Primo Levi (2008), Premiul Heinrich Heine (2008) și Premiul Franz Kafka (2013).

Ce cărți de Amos Oz să nu ratezi

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Iuda

Amos Oz oferă o perspectivă diferită asupra religiei, aducând în prim-plan destinul evreilor. Acțiunea din Iuda este plasată în Ierusalimul anului 1959 și îl urmărește pe Shmuel Asch, un tânăr aflat la răscruce de drumuri care își caută propria cale. În doar câteva zile, iubita îl părăsește, renunță la facultate şi rămâne fără locuință. De nevoie, tânărul “de vreo douăzeci și cinci de ani, solid, cu barbă, timid, socialist, astmatic, care se entuziasma cu ușurință, căzând însă pradă decepțiilor la fel de ușor” ajunge într-o casă enigmatică, unde trebuie să-i țină companie bătrânului infirm Gershom Wald. Totul, în umbra nurorii bătrânului, misterioasa și atrăgătoarea Atalia.

Shmuel Asch nu este credincios, dimpotrivă, însă din întreaga tradiție religioasă i se întipăresc în minte cu precădere imaginile lui Iisus creştinul şi Iuda Iscariotul. Face dese referiri la ceea ce ar fi trebuit să fie disertația sa, „Isus prin ochii evreilor”, și poartă conversații îndelungate cu Gershom Wald – personaj memorabil -, care pare să fie o enciclopedie de istorie de dată mai mult sau mai puțin recentă.

Iuda este o carte despre relațiile dintre evrei și creștini pe de-o parte, Israel și lumea arabă pe de altă parte. Dacă îți plac polemicile și vrei să descoperi noi detalii ale istoriei religiilor, ai putea avea surprinderea să vezi o nouă față a lui Iuda Iscariotul, una mult umanizată față de ceea ce ți-a trecut până acum pe la urechi. O viziune diferită asupra unei lumi în care ar fi putut avea loc Iisus și Iuda deopotrivă.

Să nu pronunți: noapte

Amos Oz a dezvoltat, de-a lungul timpului, o atractie deosebită față de relatiile interumane problematice din interiorul familiei sau cuplului. În Să nu pronunți noapte, el trasează povestea unui cuplu atipic, format dintr-o profesoară de 40 de ani și un inginer de 60 de ani. Noa e plină de energie, Theo e tipicar și introvertit.

Acțiunea începe în vara lui 1989, într-un orășel aflat într-o rutină plăcută – Tel Keidar -, debutând cu moartea unui elev de-al Noei în circumstanțe ciudate, de supradoză. După incident, tatăl copilului vrea construirea unui institut pentru îngrijirea adolescenților drogați în micul orășel din deșert și o convinge pe Noa să preia această sarcină.

Apariția centrului de îngrijire a drogaților scoate la iveală diferențele dintre Theo şi Noa, ajungând să le modifice relația și, în fond, existența. Având o profundă înțelegere a complexității ființei umane, Amos Oz a construit un roman descriptiv, poetic, ușor ironic, un fel de semnal de alarmă despre a trăi în acord cu sinele și în prezent: “Chiar și prezentul, adică momentul precis în care te găsești acum, chiar aici, în plină călătorie, sau în somn, sau făcând dragoste, sau clipa care te traversează când stai singur cu tine însuți, treaz și tăcut, în haina ta de piele uzată, pe locul de lângă fereastră, într-un zbor lung de noapte într-un avion aproape gol, chiar și clipa aceea care aparține prezentului pare că nu cere nimic de la tine decât să fii prezent, să o trăiești și să primești pe cât e posibil ceea ce ea îți arată sau îți face”.

Poveste despre dragoste și întuneric

Poveste despre dragoste și întuneric este cartea de memorii a lui Amos Oz. Te face părtaș la devenirea sa, pornind din stadiul de copil timid și introvertit, care se juca singur cu nasturi, chibrite și scobitori pe covor, inventând strategii și războaie, până la maturizarea intelectualului Amos Oz, care devine scriitor.

Parcursul maturizării lui este spus în contextul copilului revoltat pe tatăl său şi urmărit de întunericul în care l-a aruncat sinuciderea mamei. Mai mult decât a fi povestea unui om, Poveste despre dragoste și întuneric este și o introducere în ceea ce reprezenta comunitatea evreiască unde Amos Oz s-a născut și în istoria Israelului modern.

Sunt impresionante descrierile extrem de vizuale, auditive și olfactive pe care Amos Oz le face, din perspectiva sa de copil, lucrurilor, personajelor și întâmplărilor din copilărie. Și e posibil ca unele detalii să îți aducă aminte de propria copilărie sau tinerețe: “M-am născut și am crescut într-un apartament micuț, cu tavanul scund, aflat la parter. Părinții mei dormeau pe-o canapea care, atunci când era desfăcută, seara, aproape că umplea încăperea de la un perete la celălalt. În fiecare dimineață trăgeau patul la loc, ascundeau așternuturile în lada de dedesubt, răsturnau salteaua, apăsau bine și ascundeau totul sub o cuvertură de un cenușiu șters, peste care împrăștiau apoi niște pernuțe orientale, brodate, așa încât orice urmă a somnului lor de peste noapte se făcea nevăzută. Astfel, dormitorul lor era deopotrivă birou, bibliotecă, sufragerie și salon”.

Deodată în adâncul pădurii

Dar Amos Oz a scris și povești, iar Deodată în adâncul pădurii e o poveste pentru copii și adulți.

Într-un sat pierdut între munți, înconjurat de păduri sumbre, nimeni nu mai știe cum arată animalele. Toată lumea e stăpânită de teamă și tristețe pentru că, demult, un blestem a făcut ca toate vietățile — insecte, păsări, câini, pisici, chiar și peștii din râu — să plece din sat.

Înspăimântați de o creatură misterioasă pe care o numesc Nehi, oamenii se închid în case, seară de seară, și nu le dau voie copiilor nici să iasă din case, nici să intre în pădure. Mai înspăimântătoare decât lipsa animalelor este însă tăcerea care bântuie toți adulții, pentru că niciunul nu vrea să-și amintească sau să vorbească despre ce s-a întâmplat înainte de dispariția animalelor.

“Învățătoarea Emanuela le-a explicat copiilor cum arată un urs, cum respiră peștii și ce sunete scoate hiena noaptea. A atârnat pe pereții clasei imagini cu animale și puii lor. Unii copii râdeau de ea, de vreme ce nu văzuseră niciodată în viața lor vreun animal. Cei mai mulți dintre ei nu o prea credeau atunci când le povestea că în lume există tot felul de creaturi”. Dar doi copii curajoși, Mati și Maia, sunt atrași de ceea ce se întâmplă noaptea afară. Se hotărăsc să afle ce se ascunde în pădure. În poveste mai apare și Nimi, băiețelul care a fugit de acasă și s-a dus singur în pădure, după ce toți copiii râdeau de el doar pentru că visa animale. Însă dispariția animalelor înseamnă, de fapt, dispariția Binelui care decide să se îndepărteze de societățile lipsite se suflet.

Amos Oz a dedicat această carte nepoților săi, care l-au ajutat cu idei și sfaturi în scrierea poveștii. Cartea este o parabolă despre toleranță, compasiune și speranță.

În general, toată opera lui Amos Oz – deopotrivă ficțiune și non-ficțiune – este de neratat. Îți mai recomandăm și Soțul meu, Michael, Rime despre viață și moarte și Muntele sfatului rău.