În vremuri de criză, oamenii își schimbă stilul de viață. Unul dintre primele și cele mai ușor de observat rutine care s-au schimbat sunt cele legate de felul în care se consumă mass-media și de cum se petrece timpul liber. În timpul pandemiei, s-au schimbat mult și obiceiurile de citit. Cum anume își găsesc oamenii acum confortul în paginile unei cărți?
11 martie 2020 este data la care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemia de coronavirus. S-a împlinit un an de la acel moment.
Orice cititor găsește un anumit confort în lectură, dar obiceiurile de citit și preferința pentru un stil literar sau altul se pot schimba în perioade dominate de stres. Felul în care se schimbă obiceiurile de citit explică motivul pentru care, de exemplu, în perioade cu schimbări sociale, politice sau economice semnificative, se dezvoltă literatura de ficțiune.
La un an de pandemie, am fost curioși să aflăm cum s-au schimbat obiceiurile de citit ale oamenilor și am aflat, din publicația britanică Theconversation.com, că, atunci când vine vorba de preferințele pentru lectură, lucrurile nu mai sunt la fel ca acum un an.
La începutul pandemiei, cărțile despre izolare, cum ar fi Clopotul de sticlă al Sylviei Plath sau Un veac de singurătate al lui Gabriel García Marquez au avut vânzări în creștere. Ulterior, lucrurile sau mai schimbat.
Studiul făcut de cei de la Theconversation.com pe 860 de britanici a avut în vedere trei aspecte: cât de mult au citit oamenii în pandemie, ce gen de literatură au citit și în ce măsură cititorii s-au întos la cărți pe care deja le citiseră. Considerăm că rezultatele acestui studiu sunt relevante și la noi în țară.
Pandemia de coronavirus, limitarea libertății de mișcare și stresul care a venit la pachet cu cele două nu au schimbat numai obiceiurile de citit, ci și lucrurile către care oamenii se îndreaptă în căutare de confort și distracții.
În general, în pandemie s-a citit mai mult. Motivul? Oamenii au avut mai mult timp liber – fie pentru că n-au mai pierdut vremea în trafic spre locurile de muncă, fie pentru că au fost trimiși în concediu sau pentru că pur și simplu nu au mai avut alte activități de recreere sau alte obligații sociale.
Cei care au copii în grijă le-au citit mai mult celor mici, dar au declarat că au avut mai puțin timp pentru lecturi personale.
Totuși, când vine vorba despre cantitate versus calitate, lucrurile se complică puțin. Oamenii au petrecut mai mult timp citind și în căutare de escapism, dar s-au confruntat cu probleme de concentrare. Adică au citit mai greu. Cu alte cuvinte, deși au petrecut mai mult timp citind, cantitativ au citit mai puțin.
Deși cifrele de la începutul pandemiei arătau creșterea interesului pentru cărți despre pandemii și izolare, cei mai mulți cititori au obosit destul de rapid să citească tot despre lucruri dramatice, cum trăiau în viețile lor de zi cu zi.
Cei mai mulți au căutat teme mai reconfortante. Mulți au optat pentru cărți cu detectivi sau thriller, despre care știau că au o structură destul de bine formulată. Alții nu au mai selectat genurile cu atât de multă atenție ca înainte de pandemie și pur și simplu au citit mai mult și din genuri variate.
Există și o categorie de oameni care au făcut din carantină oportunitatea de a citi lucruri pentru care, în mod normal, nu ar fi avut timp sau chef. De exemplu, cărți clasice sau voluminoase, de care, altfel, nu s-ar fi apucat, precum și cărți pe teme cum ar fi rasismul.
În general, cititorii sunt de două feluri: cei care citesc pentru explorarea a ceva nou și cei care recitesc, ca să fie siguri că au parte de o lectură plăcută. „Recititorii” își găsesc confortul în cărțile pe care deja le-au mai citit cândva. Faptul că sunt familiarizați cu subiectul și că știu în ce registru emoțional se încadrează cartea îi ajută să se de-streseze prin evitarea suspansului și surprizelor.
Prin urmare, nu e deloc surprinzător că, în pandemie, recititul a devenit o necesitate fizică pentru unii cititori. Unii dintre participanții la studiu au spus chiar că au fost incapabili să caute cărți noi.
Pe de altă parte, au fost și cititori care au recitit mai puțin decât înainte de pandemie, pentru că au vrut să-și folosească timpul pe care l-au câștigat ca să abordeze noi genuri și subiecte literare.
Studiul arată că, în mod cert, obiceiurile de citit s-au modificat pe durata pandemiei și cu atât mai mult în perioadele de carantină. Rămâne de văzut felul în care pandemia va continua să producă schimbări în relația noastră cu cărțile.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.