De câte ori ți s-a întâmplat să termini ultimul capitol dintr-o carte, dar să îți dorești să mai stai puțin în prezența personajului tău preferat? De aceea, am ales să vorbim despre romane ample, care urmăresc personajele pe o durată mare de timp, pentru mai multe zeci de ani sau pentru mai multe generații.
Dacă vorbim despre romane care își dezvăluie personajele pe durata mai multor decenii, nu înseamnă că sunt cărți extrem de mari, cu mii de pagini. Dar vorbim despre cărți în care poți observa în detaliu felul în care este construit un personaj și transformările prin care trece el.
Dacă îți place să observi și să analizezi oamenii și personalitățile lor, atunci acordă atenție acestor romane ample, pentru că vei avea sentimentul că ai cunoscut personajele din ele în carne și oase!
Romanul lui Abraham Verghese combină medicina, familia și politica cu mare succes. Deplasându-ne între India, Etiopia și New York, urmărim povestea fraților gemeni identici Shiva și Marion, care au fost uniți la nivelul capului, dar separați în ultimul moment. Cei doi se nasc într-un spital al unei misiuni din Etiopia, ca urmare a relației secrete dintre o calugăriță indiană și un chirurg englez.
Cei doi rămân orfani de mamă în ziua în care se nasc și sunt părăsiți de tată în aceeași zi. Povestea este despre mister și familie.
În 1933, un copil dispare fără urmă. În 2003, un tânăr detectiv căzut în dizgrație dă peste acest caz și descoperă unele legături cu unul dintre cei mai bătrâni și celebri autori de romane de mister din Anglia. Practic, cartea lui Kate Morton e un roman de mister despre un romancier care scrie cărți de mister, iar felul în care e descrisă viața profesională a acestuia e fascinant. Urmărirea personajelor de-a lungul mai multor decenii face lectura extrem de captivantă.
Un roman clasic care conține romantism, mister și o doză de thriller psihologic, Jane Eyre a fost, pentru 1847, anul în care a fost publicat, extrem de modern! Dacă nu l-ai citit, dă-i o șansă! Vei urmări povestea lui Jane Eyre din copilărie până la vârsta adultă, pe măsură ce învață să se impună și să ia decizii dificile.
Povestea este spusă la persoana întâi și are de toate: dragoste, suspans, nedreptate, apoi un strop de dreptate. Pe scurt, o femeie nebună într-o mansardă și o eroină plină de curaj.
Romanul scris de suedezul Jonas Jonasson a fost publicat în 2009 și a devenit rapid bestseller internațional. Allan e în pragul a 100 de ani, dar detestă aniversările, așa că decide să fugă din azilul de bătrâni în care se afla. Pleacă în lume și începe o aventură nebună și plină de umor, cum niciun om trecut de 70 de ani nu-și mai închipuie că poate trăi. Te plimbă cu el atât prin prezentul celor 100 de ani împliniți, cât și prin trecutul plin de amintiri spectaculoase și absurde, unde are de-a face cu mai marii oameni politici ai secolului XX.
Cartea lui Colleen McCullough urmărește o familie australiană pe parcursul a trei generații. Povestea familiei Cleary, în special a fiicei Maggie și a poveștii de dragoste interzise dintre ea și părintele catolic Ralph de Briccassart, e o adevărată saga care a fermecat mulți cititori, pentru că e romantică, cu schimbări de situație dramatice și un decor descris spectaculos. Dacă vrei o carte care să te țină ocupat pentru mulți ani, atunci nu ezita și citește-o!
Structura aleasă de Kate Atkinson arată cum micile schimbări în viața protagonistei Ursula Todd și a celor din jurul ei duc la rezultate foarte diferite. Ursula moare înainte să ia prima gură de aer. Altă Ursula se naște cu un plâns înfiorător. Toată cartea e despre Ursula care ia de la capăt diferite cicluri de viață până la moarte, iar și iar. De fiecare dată când face o mișcare care o trimite spre moarte, își ia viața de la capăt, cu mici deja-vu-uri în momentele de cumpănă.
Atkinson evocă, în felul acesta, istoria Europei secolului XX și construiește, în același timp, saga unei familii.
Contele de Monte-Cristo a fost publicat în 1844 de Alexandre Dumas tatăl. Nu te grăbi să-ți imaginezi că e un roman învechit, pentru că e, de fapt, o poveste frumoasă despre răzbunare. Autorul descrie viața lui Édmond Dantes, care a fost considerat informator al „Uzurpatorului” Napoleon Bonaparte și a fost arestat de către autorități chiar în ziua logodnei sale cu Mércedes.
Dacă ai chef să citești romane ample, cu personaje care au destine fascinante, nu porni la drum cu idei preconceute despre Contele de Monte-Cristo! Cei care au citit cartea spun că e o poveste bună și captivantă!
Romanul scris de Min Jin Lee urmărește patru generații dintr-o familie coreeană din secolul al XX-lea, până la momentul când Japonia a anexat țara în 1910, afectând soarta tuturor.
Povestea începe când Sunja își dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neașteptate. Părăsită de iubit, ea e salvată de un bărbat care o ia de soție și o duce în Japonia. Lee descrie luptele familiei pe fundalul tulburărilor culturale și politice, în paralel cu o discriminare acerbă din partea japonezilor.
Gemenele identice Desiree și Stella au crescut într-un oraș atât de mic, încât nici nu apare pe hartă. Sunt extrem de apropiate, așa că Desiree e șocată când Stella dispare într-o noapte, după ce a decis să-și lase în urmă trecutul și familia ca să se căsătorească cu un bărbat alb, care nu știe despre ea că e neagră.
Desiree nu se așteaptă să-și mai revadă sora vreodată, așa că gemenele își trăiesc viețile separat și își cresc propriile fiice. Iar fiicele lor sunt cele care le readuc împreună pe cele două gemene. Reuniunea este una de care Stella, deși și-o dorește, se teme extrem de tare, pentru că înseamnă să admită că întreaga ei viață a fost o minciună.
Brit Bennett împletește frumos o poveste despre familie, rasă și apartenență care se desfășoară pe parcursul a cinci decenii.
Orfană de mică și crescută de o familie englezească atipică – o fată bătrână și fratele ei – în Valparaíso, Chile, Eliza Sommers se îndrăgostește de Joaquín Andieta, în ciuda familiei ei adoptive. Când Joaquín pleacă în căutare de aur, Eliza pleacă și ea din Chile ca să-l caute.
Aventura periculoasă în care pornește are ca rezultat o libertate pe care nu o cunoscuse până atunci și o dragoste la care nu se aștepta, într-o poveste împletită de Isabel Allende cu multă istorie, dramă și personaje interesante, prin universul magic al indienilor plin de vrăjitorii și descântece.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.