De multe ori citim, avem revelații, avem impresia că unele pasaje ne vor influența gândirea. În general, nu e așa. Uităm repede și trecem la altă carte, apoi la alta și tot așa. Există totuși cărți pe care le considerăm de căpătâi, pentru că schimbă ceva în noi. De aceea, am pregătit o listă de cărți de non-ficțiune care pot să aducă o schimbare în viața ta, pe termen lung.
Probabil că ai citit destul, nu-i așa? Ai realizat cumva, până acum, că multe dintre cărțile pe care le citim sunt cărți pe care le și uităm destul de rapid? De multe ori, nu păstrăm nimic din ceea ce citim. Cel mult suntem pătrunși de o stare de moment care se evaporă în scurt timp. Chiar dacă, în timpul lecturii ne vin tot felul de idei despre care credem că ne vor însoți toată viața – în general se întâmplă când citești non-ficțiune sau cărți de dezvoltare personală! – ele dispar foarte rapid.
Desigur, și cititul doar pentru plăcere are rolul lui binevenit. Dar cărțile care îți deschid un univers nou și care te determină să cauți mai departe și mai departe – fie că e vorba despre căutarea sinelui, fie de descoperirea unui domeniu atrăgător – sunt foarte importante. De aceea, îți lăsăm mai jos o listă de cărți de non-ficțiune despre care noi credem că pot să aducă o schimbare importantă în viața oricui.
„Chiar dacă mor, până când chiar o să mor, încă trăiesc”. La 36 de ani, Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări radicale: medicul neurochirurg care trata inclusiv pacienți în fază terminală se transformă în pacientul care luptă să trăiască.
Nu e o carte confortabilă, asta e clar. Dar, după ce-o să te scuturi puțin de emoție, o să realizezi că te umpli de recunoștință față de faptul că a ales să-și împărtășească ultimele luni de viață cu tine. Aflat în fața morții, autorul a realizat că toate titlurile și premiile pe care le luase ca specialist în neuroștiință nu au contat cât relația cu familia și prietenii.
Cu ultima suflare s-ar putea să te ajute să pui un pic pauză și să reevaluezi ceea ce credeai că înseamnă să ai succes în viață. O viață frumoasă pe hârtie s-ar putea să nu fie la fel de bună de trăit. Așadar, dacă încă ești genul de om care își amână la infinit idealurile și dorințele, citește cartea lui Paul Kalanithi, care a înțeles care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață.
În cele aproape 350 de pagini ale cărții sale, Yuval Noah Harari încearcă să comprime istoria Homo Sapiens, care e o mică parte din istoria omenirii. E una dintre puținele cărți de non-ficțiune pe care oricine ar trebui să le citească. De la apariția oalelor de lut la dezvoltarea vânătorii, de la apariția limbajului la învățarea comerțului și până astăzi, când ne aflăm sub ceea ce poate fi binecuvântarea sau blestemul apariției cyborgilor.
Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puţin şase specii de oameni, spune Yuval Noah Harari. Astăzi există una singură, homo sapiens. Așadar, ce s-a întâmplat cu celelalte și cum am ajuns noi, ca specie, să fim stăpânii planetei? Cartea explică felul în care ne-am unit forțele ca să construim oraşe, regate şi imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi şi în cărţi, dar şi cum am devenit sclavii birocraţiei, ai consumerismului şi ai căutării fericirii.
Publicată iniţial în Israel în 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller internaţional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi. Cartea este scrisă din perspectiva biologiei evoluţioniste, având o documentare atentă, și oferind tot felul de detalii legate de economie, istoria religiilor şi antropologie.
Despre această carte, Barack Obama, fostul președinte american, a spus: „Interesantă şi provocatoare… Ne ajută să înţelegem de cât de puţin timp suntem pe acest pământ, de cât de puţin timp există lucruri ca agricultura sau ştiinţa şi de ce este bine să nu le luăm ca pe ceva de la sine înţeles”.
În volumul lui Yuval sunt o mulțime de idei care îți pot schimba perspectiva asupra vieții, chiar dacă multe dintre ele sunt lucruri despre care ai mai auzit deja. Cel mai important dintre acestea este – poate – că Sapiens te va ajuta să nu mai fii absolutist în gândire. Să nu-i mai consideri stupizi sau răi pe cei care au alte puncte de vedere decât ale tale, ci să înțelegi că pur și simplu au fost crescuți cu alte povești decât cele pe care le-ai auzit tu până acum.
Orice om care crede despre sine că are o gândire logică și rațională trebuie să citească această carte a lui Daniel Kahneman. Atunci când o serie de experți din trecut au încercat să facă estimări legate de comportamentul uman, au creat figuri imaginare asemănătoare cu oamenii, dar care nu se potrivesc cu realitatea. Astfel, au existat mereu discrepanțe între ceea ce oamenii ar trebui să facă și ceea ce fac în realitate.
Ce face Daniel Kahneman este să pună cap la cap munca mai multor psihologi într-o carte foarte accesibilă. Altfel spus, ne explică cele două sisteme care conduc modul nostru de a gândi: sistemul 1, care este rapid, intuitiv și emotional, și sistemul 2, care este mai lent, mai deliberativ și mai logic.
Kahneman explică capacitățile extraordinare ale minții, dar și erorile și influențele gândirii, ceea ce te poate ajuta să-ți explici felul în care iei decizii, fără să te mai învinuiești pentru faptul că ești imperfect. Pur și simplu așa funcționează mintea umană.
„Fii mai puțin stresat de problemele imaginare ale unei lumi excesiv de dramatice și mai alert față de problemele reale și de felul în care ai putea să le rezolvi”.
În Factfulness, Hans Rosling, speaker la TED-uri și specialist în domeniul sănătății globale, împreună cu doi colaboratori, Anna și Ola, explică cele zece instincte care ne distorsionează modul de a privi lucrurile. De la tendința de a împarți lumea în două tabere (noi și ei), până la felul în care percepem informațiile oferite de mass-media.
Cartea începe cu o serie de întrebări despre situația actuală a lumii. La finalul testului, vei afla că știrile care ne ajung la urechi se axează mai mult pe dramă și că titlurile nu sunt relevante pentru ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume, nu reflectă o perspectivă corectă asupra lumii.
Problema noastră, de fapt, este că presupunerile pe care le facem sunt determinate de biasuri inconștiente și predictibile. Ce e de făcut? În niciun caz să devenim ignoranți, ci să reducem zgomotul la care suntem expuși. De exemplu, dacă nu-ți place un politician anume, de ce să mai pierzi vremea citindu-i toate postările de pe rețelele sociale? Sunt o grămadă de oameni care fac multe lucruri bune, așa că acordă-le lor atenția ta și ajută-i să facă diferența!
Sunt multe cărți despre zen și mindfulness, dar puține sunt la fel de ușor de înțeles cum este cea a lui Joe Hyams. Nu e plină de misticism și nici nu promite să-ți schimbe viața, deși o poate face. Joe Hyams a fost un cunoscut editorialist și biograf, dar și unul dintre cei mai renumiți maeștri de arte marțiale din Occident, unul dintre mentorii lui fiind chiar Bruce Lee. În 1969 a obținut centura neagră la karate, iar Zen în artele marțiale este rezultatul experienței sale acumulate în cei peste 25 de ani de practică.
Nu îți imagina că e o carte despre artele marțiale, pentru că e, de fapt, una pe care poți să o citești chiar dacă nu dai doi bani pe artele marțiale. De fapt, cartea lui Joe Hyams e alcătuită din 28 de povestiri care te învață cum să aplici budismul Zen în viața cotidiană cu aceeași eficiență cu care este folosit în tehnicile de luptă. De exemplu, într-una dintre povestiri, Joe e frustrat de antrenamentul lui și încearcă să forțeze progresul. Maestrul Bong Soo Han îi spune că, în loc să aibă răbdare în legătură cu lentoarea progresului, să înlăture de tot presiunea timpului și să se antreneze să devină mai bun pur și simplu, de dragul artei, uitând de existența timpului. Cu alte cuvinte, să-ți dai timp mai degrabă decât să ai răbdare, pentru că răbdarea implică și nerăbdare.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.