Nu greșești deloc dacă spui că orice carte poate fi citită în orice anotimp. Dar nu e greșit nici să crezi că unele cărți sunt mai potrivite pentru un sezon sau altul. Pentru cei care sunt sensibili la asocierea dintre literatură și anotimp, am făcut o listă de cărți pe care să le citești primăvara aceasta.
Ce face ca o carte să fie mai potrivită pentru primăvară decât pentru alt anotimp? E greu de zis, pentru că părerile diferă de la o persoană la alta. Unii vor să citească despre natură și iarbă care încolțește, alții despre începuturi, alții despre situații liniștitoare, fără prea multă acțiune.
Am ales în mod subiectiv câteva cărți pe care să le citești primăvara, așa că te invităm să completezi lista cu sugestiile tale, printr-un comentariu.
Dacă nu te-ai atins de poezie de când erai în liceu, dă-i o șansă și încearcă să citești ceva în această primăvară! Poți începe cu volumul Sînt alta, de Svetlana Cârstean, publicat în 2021.
E greu să vorbești despre poezie, pentru că experiența de citire și simțire e una extrem de personală, dar putem spune că poemele Svetlanei Cârstean sunt calde chiar și atunci când versul e scurt și tăios. E ceva familiar în versurile ei, chiar dacă ea însăși se îndepărtează de sine, ca să se poată vedea mai bine, mai lucid.
„și cine sînt eu aici și cine nu sînt
și ce cunosc din mine și ce nu
și ce-mi scapă și ce țin în frîu
și nici o oglindă nu e suficientă ca să văd tot
mereu e o oglindă între mine și mine
și numai ce văd fără să mă uit în oglindă sînt eu”
Dacă e primăvară, parcă nu ai cum să reziști unui roman optimist, romantic și plin de umor cum este Cameră cu vedere, unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui E.M. Forster.
Prima parte a romanului are loc în Italia, acolo unde obișniau să-și petreacă vacanțele englezii din clasa de mijloc. Dintre ei, se evidențiază Lucy Honeychurch, care pleacă, împreună cu verișoara ei mai mare, într-un tur al Italiei, primăvara.
Italia și întâlnirea cu neconvenționalul George Emerson, de care se simte atrasă, o schimbă pe Lucy, care ajunge să se simtă în contrast cu rigoarea epocii victoriene din care face parte. Totuși, din cauza educației impuse de familie şi societate, se logodește cu Cecil Vyse, un aristocrat rigid și pudic.
Dacă pentru tine primăvara înseamnă natură și aer liber, citește Ghidul drumețului, de Tristan Gooley, care a apărut după 20 de ani de drumeții și șase ani de cercetare.
Ce moment poate fi mai bun pentru a citi acest ghid care te ajută să citești semnele și secretele lumii naturale? În carte o să găsești peste 850 de indicii și semne, dar și reguli utile atunci când vrei să te orientezi în natură, inclusiv indicii despre cum poți să anticipezi fenomenele meteo, cum să citești stelele sau cum să te descurci pe timp de noapte și cum să observi animalele.
E foarte plăcut să citești cărți japoneze primăvara, iar Vechiul oraș imperial, publicat în 1962, este un exemplu perfect al prozei poetice scrise de câștigătorul Premiului Nobel Yasunari Kawabata.
Povestea o are în centru pe Chieko, fiica adoptivă a unui designer de kimono, Takichiro, și a soției sale, Shige. Fata, care are 20 de ani, știa că a fost adoptată, dar este tulburată să descopere adevăratele fațete ale trecutului ei, inclusiv că are o soră geamănă identică.
Dincolo de poveste, atmosfera din Kyoto, vechea capitală a Japoniei, transformă acest roman într-un deliciu numai bun de citit primăvara.
Biblioteca de la miezul nopții, de Matt Haig, e un roman emoționant, care examinează teme legate de autoexplorare și infinite posibilități, de aceea credem că e potrivit pentru acest anotimp.
Cum ar fi să ai acces la viața ta așa cum e, dar și la un infinit de alte vieți, tot ale tale, adică așa cum ar fi arătat ele dacă ai fi luat alte decizii în anumite momente? Nora, personajul principal din carte, ajunge într-o bibliotecă magică, unde are șansa să îndrepte lucrurile greșite din viața ei. Cum ar fi să aibă viața perfectă?
Primăvara este al treilea roman din Cvartetul anotimpurilor, de Ali Smith, după Toamna și Iarna.
Romanul are două fire narative. Unul se referă la este povestea lui Richard, un bărbat în vârstă care, atunci când se confruntă cu pierderea cuiva apropiat, se urcă într-un tren către Scoția, dar fără o destinație anume în minte, în încercarea de a evada din toate emoțiile care îl compleșesc.
Al doilea fir narativ o prezintă pe Brit, care lucrează la un centru de detenție pentru migranți, unde întâlnește o tânără, pe Florence. Și ele se urcă într-un tren spre Scoția și, la un moment dat, se intersectează cu Richard.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.