Se scriu o mulțime de cărți de psihologie și dezvoltare persoanlă despre relații. Cum să ai relații bune de cuplu, ce să faci și ce rețete să urmezi. Dar poți să afli o mulțime de lucruri despre relații și citind romane despre căsnicie. În felul acesta, afli nu ce să faci, ci, mai degrabă, ce să nu faci.
Multe cărți se termină cu faimosul happy end, lăsând continuarea pe seama imaginației, ceea ce face ca orice cititor să viseze la căsnicii perfecte, în care nimeni nu se mai ceartă, nimeni nu mai înșală pe nimeni, nimeni nu se gândește la despărțire sau divorț. Cu toate astea, dacă stai de vorbă cu orice om care a fost căsătorit mai mult de câteva minute, vei afla că nu e ușor și că e mult de muncă într-o căsnicie.
Te întrebi cum fac alții de au succes în relații sau la ce ar trebui să te aștepți dacă te gândești la căsătorie? Cel mai simplu e să-ți întrebi prietenii, dar și din cărți poți afla una-alta despre ce înseamnă un mariaj. Am selectat câteva romane despre căsnicie din care poți învăța câte ceva util.
Lecția: Căsătoria e o cursă de rezistență, nu de viteză! Multă lume vede povestea plasată de Edith Wharton în New Yorkul anilor 1870 ca fiind povestea unei căsnicii nefericite: un bărbat din înalta societate își înlătură soția în favoarea verișoarei ei, mai independentă, mai emancipată, mai atrăgătoare.
Dar, dacă citești cartea după ce te căsătorești sau când ai deja o relație de foarte lungă durată, o să vezi că e doar o variantă a problemelor cu care se confruntă toată lumea: momente de îndoială, când fuga pare să fie singura soluție. Adevărata lecție din această carte este că mariajul înseamnă mai mult decât pasiune, e despre parteneriat în viața de zi cu zi.
Lecția: familia contează! Din momentul în care începi să ieși cu cineva și lucrurile devin mai serioase, familia acelei persoane începe să graviteze în jurul vostru. Întâlnirile cu părinții și familia, conexiunea care se stabilește între tine și ei, toate acestea sunt importante. Când te căsătorești, nu alegi o singură persoană, o alegi cu tot cu familia din care provine.
Dacă ai impresia că problemele de familie ale persoanei pe care ai ales-o să-ți fie partener nu contează, înseamnă că te minți și e cazul să (re)citești cartea lui Jane Austen.
Lecția: iarba e întotdeauna mai uscată decât pare! Fiecare cuplu căsătorit are, de obicei, cel puțin un alt cuplu cu care menține o relație soacială și pe care fie îl adoră, fie îl urăște, pentru că îl consideră cuplul perfect. Acest cuplu „perfect” are o situație financiară mai bună, partenerii au mult bun gust, copiii lor se poartă exemplar, iar cei doi se iubesc de mama focului.
Așa cum arată Liane Moriarty în romanul ei, toate astea nu sunt decât minciuni. Toată lumea are probleme, iar ceea ce vezi e numai ce se pune în vitrină. Pur și simplu unii dintre noi sunt mai buni la a-și ascunde defectele și greutățile.
Lecția: nu poți să cunoști niciodată cu adevărat pe cineva! Să decizi să te căsătorești e un pas mare, uriaș! E un pas pe care îl faci doar cu persoana pe care o cunoști cel mai bine. Până la urmă, vă uniți viețile într-un mod care va face ca niciunul dintre voi să nu mai fie la fel ca înainte vreodată.
Thrillerul lui Gillian Flynn nu face decât să-ți reamintească faptul că, oricât de bine ai cunoaște pe cineva, nu e niciodată destul de bine. Nu poți ști vreodată totul despre partenerul tău. Întotdeauna există secrete, oricât de mici ar fi, și, dacă le descoperi, s-ar putea să nu mai fii atât de sigur în legătură cu cât de bine îți cunoști alesul.
Lecția: Ia-ți în serios partenerul! Căsătoria e descrisă ca modalitatea prin care două suflete devin unul singur. Ha, ha. Nu, nu se întâmplă așa. Oricât de apropiați ați fi, rămâneți două persoane diferite, fiecare cu judecata lui, fiecare cu perspectiva sa diferită asupra lumii.
Poate ți se pare ușor să respingi sau să negi preocupările, îngrijorările sau temerile soțului sau soției, considerându-le nefondate sau prostești. Dar nu face asta! Când partenerii de cuplu își fac asta unul altuia, se îndepărtează, iar uneori daunele sunt mai dureroase decât îți poți imagina. Ca atunci când te ghemuiești pe podea și vorbești cu tapetul.
Lacția: Există întotdeauna două perspective ale căsătoriei. Nu-ți imagina că partenerul tău vede relația de cuplu sau căsnicia la fel ca tine. De câte ori n-ai aflat despre oameni care credeau că au o viață de familie minunată, iar apoi, în scurt timp, au divorțat?
În romanul lui Lauren Groff, un bărbat și o femeie își spun, fiecare, perspectiva asupra căsniciei. E interesant să observi unde sunt de acord și unde nu.
Lecția: Cearta în public nu e bună. Povestea înfricoșătoare a lui Edward Albee, care înfățișează cu extrem de mult realism resentimentele și pasiv-agresivitatea care izbucnesc la vârsta mijlocie într-un cuplu, e usturătoare.
Indiferent ce romane despre căsnicie ai citi, nu-l sări tocmai pe acesta! Vei vedea patru vieți, patru personaje, peste care se dezlănțuie haosul exact în fața ta. În iureșul întâmplărilor, îți vei da seama că a te certa cu partenerul tău de cuplu în public – la o petrecere, la o cină, la teatru, pe stradă sau oriunde altundeva nu sunteți doar voi doi, e o mișcare proastă. Nu face asta!
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.