
FOTO: Leohoho/Unsplash.com
Poate că uneori vrei mai multă agitație, dar, uneori, cea mai bună duminică e cea în care nu ai nimic urgent de făcut. Îți permiți să bei lent cafeaua, să lași telefonul deoparte și să-ți aloci câteva ore pentru o carte bună. Dacă îți sună bine, uite câteva sugestii cărți pentru duminici liniștite, alese pentru momentele în care vrei să încetinești ritmul și să te întorci puțin la tine.
Duminicile au ceva aparte atunci când nu încercăm să le umplem cu tot ce n-am reușit să facem în timpul săptămânii. Nu trebuie să fie zile spectaculoase, productive sau planificate din oră în oră. E suficient să fie tihnite.
După zilele aglomerate, în care trecem de la una la alta și avem impresia că suntem mereu cu un pas în urmă, weekendul poate deveni un mic spațiu de respiro, dacă ne și dăm voie să nu-l umplem cu tot felul de activități. O plimbare fără destinație, un mic dejun luat târziu, câteva pagini citite în liniște sau o după-amiază în care nu se întâmplă nimic important pot să facă mai mult decât ne imaginăm pentru felul în care ne simțim.
Unele cărți ne obligă oarecum, într-un fel discret, să reducem viteza. Te așezi, deschizi cartea și accepți să rămâi cu ea pentru o vreme. Nu mai trebuie să răspunzi imediat la mesaje, să bifezi ceva sau să ajungi în cine știe ce loc. Prin urmare, cititul poate să devină parte din ritualul unei astfel de zile de duminică.
1. Siddhartha, de Hermann Hesse
Siddhartha este fiul unui preot brahman din India care simte că învățăturile pe care le primește nu îi sunt suficiente, așa că pornește într-o căutare personală a sensului. În drumul lui, trece prin experiențe foarte diferite, de la asceză și căutare spirituală până la iubire, bogăție și dezamăgire, încercând să înțeleagă propria existență.
Cartea lui Hermann Hesse e una pe care simți nevoia să o citești lent, se potrivește unei duminici în care ai chef să încetinești și să stai mai mult timp asupra unor idei. E o carte despre răbdarea de a parcurge un drum inițiatic în propriul ritm.
2. O viață imposibilă, de Matt Haig
În romanul lui Matt Haig, o profesoară ieșită la pensie primește o moștenire care o va face să pornească spre o insulă din Mediterana. Călătoria devine mai mult decât o simplă plecare, devine un prilej prin care ea redescoperă locul, natura, oamenii și posibilitatea unui nou început. Dar cartea nu e numai despre asta, pentru că, în timpul unei scufundări, ea întâlnește o formă misterioasă de lumină albastră, după care începe să aibă puteri neobișnuite, printre care capacitatea de a citi gândurile și de a mișca obiecte fără să le atingă.
E genul de poveste care te poate face să visezi la o casă undeva departe, la o zi fără program și la un timp în care nu trebuie să te grăbești nicăieri.
3. Povești din cafenea, de Toshikazu Kawaguchi
Toshikazu Kawaguchi a scris o continuare a bestsellerului Până nu se răcește cafeaua. Dacă nu ai citit-o, poți începe cu ea. Dar poți începe și direct cu acest volum.
Imaginează-ți o cafenea mică din Tokyo în care există o regulă neobișnuită: poți reveni în trecut, însă doar pentru o perioadă foarte scurtă și fără să poți schimba ceea ce s-a întâmplat. În jurul acestei posibilități se construiesc povești despre oameni care au rămas cu lucruri nespuse, despărțiri, regrete și dorința de a mai avea o singură conversație.
Cartea are ceva din atmosfera unei cafenele într-o după-amiază ploioasă. Se citește cu pauze, cu gândul dus uneori în altă parte și, poate, cu o cafea alături. Dintre toate cărțile pentru duminici liniștite, aceasta pare aproape să vină cu propriul ei ritual de lectură.
4. Piranesi, de Susanna Clarke
Piranesi trăiește într-un loc misterios numit Casa, un labirint nesfârșit de săli, statui, maree și spații inundate. În lumea lui pare să existe un singur alt om, „Celălalt”, alături de care încearcă să descopere un presupus secret ascuns în Casa. Pe măsură ce citește propriile jurnale și găsește indicii care nu se potrivesc cu amintirile lui, Piranesi începe să pună sub semnul întrebării tot ceea ce credea că știe.
Cartea Susannei Clarke e stranie și hipnotică, cere puțină răbdare și atenție, motiv pentru care poate fi o alegere bună pentru o duminică în care vrei să te desprinzi complet de realitatea de zi cu zi și să intri într-un spațiu în care timpul pare să funcționeze după alte reguli.
5. Eleganța ariciului, de Muriel Barbery
Renée, portăreasa unei clădiri elegante din Paris, și Paloma, o adolescentă inteligentă care privește cu scepticism lumea adulților din jurul ei ascund niște vieți interioare mult mai bogate decât lasă să se vadă. Întâlnirea lor cu Kakuro Ozu, un nou locatar japonez, le schimbă amândurora perspectiva asupra vieții și le arată că, dincolo de aparențe, oamenii pot ascunde lumi interioare surprinzător de bogate.
Romanul vorbește despre cărți, artă, muzică, singurătate și întâlnirile care pot schimba discret o viață. Este o carte potrivită pentru cei care cred că lucrurile importante nu sunt întotdeauna și cele mai zgomotoase.
6. Simetria dorințelor, de Eshkol Nevo
Patru prieteni israelieni își petrec împreună o vacanță în Cipru, unde, înainte de Campionatul Mondial de fotbal din 1998, își notează fiecare câte trei dorințe pe care vor să le împlinească în următorii patru ani. După această promisiune care pare o glumă, povestea urmărește viețile lor, relațiile amoroase, carierele și schimbările prin care trec, plus felul cum dorințele pe care le aveau la început ajung să intre în conflict cu realitatea și să le testeze prietenia.
Cartea lui Eshkol Nevo te face să te gândești la propriile relații și la lucrurile pe care ți le-ai dorit cândva. Merge bine cu o zi calmă în care ai timp să te gândești și la propriile tale dorințe.
7. Femei la graniță. Ce ne scriem când nu ne citește nimeni, de Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu
O carte care s-a născut dintr-un schimb real de mesaje între cele două autoare, început în perioada pandemiei, când întâlnirile față în față deveniseră cel puțin dificile. Treptat, conversațiile lor s-au transformat într-un proiect literar construit din scrisori, fragmente autobiografice și ficțiune.
În paginile cărții apar lucruri aparent foarte diferite, familie, iubire, frică, mâncare, război, vacanțe, amintiri, dar și o prietenie care se construiește prin scris. Femei la graniță e o carte care poate fi citită ca o conversație la care ai fost invitat să iei parte, iar tocmai această apropiere o face potrivită pentru o zi în care vrei să stai mai mult cu tine.
8. Arta de a călători, de Alain de Botton
Alain de Botton pornește de la o întrebare simplă: de ce ne imaginăm că o călătorie ne va schimba viața și de ce, uneori, dezamăgirea apare imediat ce ajungem la destinație? Cartea urmărește experiența călătoriei înainte, în timpul și după plecare și vorbește, de fapt, despre felul în care privim lumea.
E o alegere frumoasă pentru o duminică în care nu pleci nicăieri. Poți călători prin intermediul unei cărți, atât timp cât înveți să privești altfel o cameră, un peisaj, o stradă sau chiar propria rutină. Câteodată, ca să încetinim ritmul, nu avem nevoie de o destinație nouă, ci doar de o privire nouă asupra locului în care suntem.
9. Eseuri de duminică, de Constantin Noica
Titlul explică totul. Volumul lui Constantin Noica reunește 33 de eseuri duminicale, accesibile ca scriitură și cu teme variate, care pornesc de la subiecte aparent banale și ajung la teme filosofice mai dificile. Multe dintre ele au fost scrise în anii ’30–’40 și au fost adresate unui public larg.
Este, poate, cartea care surprinde cel mai bine ideea din titlul acestui articol: să citești fără grabă, să te oprești după câteva pagini și să lași o idee să-și vadă de drum prin minte. Nu e o carte pe care trebuie să o termini într-o zi, poți să o deschizi la orice pagină și să-i acorzi duminicii câteva minute de reflecție.
O duminică bună nu trebuie să fie plină. Asta ne învață aceste cărți, fiecare în felul ei. Că nu orice moment liber trebuie umplut și că, măcar pentru câteva ore, nu trebuie să ajungem nicăieri.
Așa că, dacă următoarea duminică te găsește cu programul gol, nu te grăbi să-l umpli. Alege o carte, fă-ți cafeaua sau ceaiul preferat, așază-te cât mai comod și citește. Restul poate să mai aștepte puțin.
| Nume | Activat |
|---|---|
|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.