Cine a spus că iubirea are termen de expirare? Aceste romane despre dragoste începută la maturitate sunt despre oameni care descoperă, uneori după 40, 50 sau chiar 70 de ani, că încă mai au loc pentru emoții și începuturi neașteptate. La fel ca-n viață.

Societatea pare să se aștepte ca, pe la 40-50 de ani, să fi învățat deja cam totul despre viață. Să știi cine ești, ce vrei și, eventual, să nu mai faci prea multe schimbări. Iar când vine vorba despre dragoste, parcă regula e și mai strictă: marea iubire ar trebui să apară când suntem tineri, iar după aceea ne rămâne doar să ne bucurăm de ce am construit și să îmbătrânim alături de cel drag.

Numai că viața reală nu prea respectă regulile astea, mai ales în anii mai recenți. Oamenii divorțează, rămân singuri, își pierd partenerii sau pur și simplu descoperă, la un moment dat, că viața pe care și-au construit-o nu mai este suficientă. Și atunci apare întrebarea: de ce n-ar putea începe ceva nou? Sigur că ar putea, și asta chiar se întâmplă.

Iar pentru cei care, poate, își pierd speranța, poveștile de dragoste târzie din cărți sunt reconfortante. Personajele lor nu mai sunt adolescente care se îndrăgostesc pentru prima dată și cred că lumea se termină dacă relația nu funcționează. Au o mulțime de amintiri, dar au și dezamăgiri, poate că au copii adulți sau poate nu, au căsnicii sau relații încheiate și destule motive să fie prudente. Și totuși, aleg să mai încerce. Asta cere mai mult curaj decât orice aventură romantică din tinerețe.

6 romane despre iubire care vine mai târziu

1. Schimb de vieți, de Beth O’Leary

Eileen are aproape 80 de ani, e divorțată și începe să se întrebe dacă nu cumva mai este loc în viața ei și pentru iubire. Răspunsul vine într-un mod cât se poate de neobișnuit atunci când face schimb de locuință cu nepoata ei, Leena, și pleacă pentru două luni la Londra.

Încearcă întâlnirile online, cunoaște bărbați și descoperă că viața sentimentală nu se termină doar pentru că ai trecut de 70 de ani. În același timp, începe să privească diferit un om pe care îl cunoaște de multă vreme, vecinul cu care nu s-a înțeles întotdeauna prea bine.

Beth O’Leary construiește povestea lui Eileen cu mult umor și căldură. Nu e genul de carte care transformă vârsta înaintată într-un motiv de tristețe, ci una care spune, destul de optimist, că poți să experimentezi și să-ți schimbi viața chiar și atunci când ai impresia că toate lucrurile sunt deja așezate.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ

2. Suflete în noapte, de, Kent Haruf

Addie Moore și Louis Waters sunt văduvi și locuiesc de ani buni unul lângă celălalt într-un orășel american. Se cunosc, dar nu sunt apropiați. Fiecare își duce viața în singurătate, după ce copiii au plecat, iar partenerii lor au murit.

Într-o seară, Addie îi face lui Louis o propunere neașteptată. Îl invită să doarmă în patul ei, nu pentru o aventură, ci pentru că vrea pe cineva cu care să vorbească și ca să nu mai treacă singură prin nopțile lungi. Louis acceptă, iar întâlnirile lor de seară devin treptat o obișnuință. Își povestesc viețile, își amintesc lucruri pe care nu le-au spus altora și ajung să se apropie din ce în ce mai mult.

Kent Haruf scrie această poveste fără prea multe dulcegării și fără gesturi romantice spectaculoase și tocmai în asta stă farmecul cărții. Cei doi protagoniști nu încearcă să pară mai tineri și nici să recupereze timpul pierdut. Vor pur și simplu să nu mai fie singuri. Iar din această nevoie simplă se naște o poveste de dragoste profundă și foarte emoționantă.

3. Dragostea târzie a doamnei Ali, de Helen Simonson

Maiorul în retragere Ernest Pettigrew e văduv, pensionar și obișnuit cu o viață liniștită în micul sat britanic Edgecombe St. Mary. Urmează reguli și respectă tradițiile englezești cu sfințenie. Doamna Ali, proprietara magazinului din sat, este și ea văduvă și are propria poveste de viață în spate.

După ce fratele maiorului moare, cei doi ajung să se apropie. La început e vorba despre conversații și companie, dar între ei apare treptat ceva mai mult. Problema este că relația lor nu este privită cu ochi buni de toată lumea, și asta nu doar pentru că sunt în vârstă. Diferențele de origine și cultură, familiile și prejudecățile comunității complică o poveste care ar fi putut fi mult mai simplă dacă ar fi depins doar de cei doi.

Helen Simonson scrie cu umor despre o iubire care apare într-un moment în care personajele nu mai sunt dispuse să-și trăiască viața doar pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Acest roman e despre dragoste, dar e și despre libertatea de a lua propriile decizii atunci când lumea se-așteaptă, poate, să nu mai schimbi nimic.

4. Ultimele iubiri, de Virgil Duda

În Ultimele iubiri, Virgil Duda vorbește despre o poveste care se reaprinde după mulți ani. Radu Glasberg și Marieta s-au cunoscut în studenție, la București, și au avut atunci o relație, dar mai degrabă erotică. Destinele lor s-au despărțit, iar după ani se întâlnesc din nou în Israel, unde atracția dintre ei revine.

Pentru Radu, reîntâlnirea capătă de această dată o altă greutate: singurătatea și sentimentul că se apropie de bătrânețe îl fac să creadă că între el și Marieta ar putea exista, în sfârșit, ceva mai profund.

Romanul nu e o poveste romantică în sensul clasic și nici nu încearcă să prezinte iubirea târzie ca pe ceva simplu și idilic. Dimpotrivă, vorbește despre dorință, singurătate, îmbătrânire și nevoia de apropiere într-un mod destul de direct.

5. Cactusul, de Sarah Haywood

La 45 de ani, Susan Green are impresia că și-a pus viața în ordine. Are un job, un apartament și o relație fără obligații cu Richard, un bărbat cu care se întâlnește de mult timp fără să-și complice existența cu sentimente sau planuri de viitor.

Numai că lucrurile nu rămân atât de ordonate. Susan descoperă că este însărcinată, mama ei moare, iar în jurul unei moșteniri apar tot felul de conflicte de familie. Peste toate acestea, în viața ei apare Rob, un om care nu seamănă deloc cu tipul de bărbat pe care Susan și l-ar fi imaginat lângă ea.

Sarah Haywood urmărește foarte bine felul în care o femeie care a încercat să controleze fiecare aspect al vieții ajunge să accepte că unele lucruri pur și simplu nu pot fi planificate. Inclusiv dragostea.

6. Dragostea în vremea holerei, de Gabriel García Márquez

Florentino Ariza și Fermina Daza nu se îndrăgostesc la maturitate. Povestea lor începe când sunt foarte tineri, dar este întreruptă de alegerile pe care le face Fermina, care se căsătorește cu doctorul Juvenal Urbino. Florentino însă nu renunță niciodată cu adevărat la ideea că, într-o zi, se va putea întoarce la Fermina.

Trec zeci de ani, Fermina își trăiește căsnicia, Florentino are la rândul lui o viață complicată și numeroase aventuri, dar dragostea lui pentru ea rămâne prezentă. După moartea lui Juvenal Urbino, Florentino revine în viața Ferminei și îi declară din nou iubirea.

Gabriel García Márquez folosește această poveste pentru a vorbi despre timp, poate una dintre obsesiile lui, despre bătrânețe și felul în care dragostea se poate schimba odată cu oamenii. Florentino și Fermina nu mai sunt cei care erau în tinerețe, iar întrebarea care rămâne este dacă doi oameni care au trăit atât de mult separat mai pot construi ceva împreună.

Personajele din aceste romane nu primesc nicio garanție că lucrurile vor fi simple doar pentru că s-au îndrăgostit sau regăsit mai târziu. Au, ca și în tinerețe, familii, trecut și frici. Și au poate un bagaj emoțional mai încărcat. Diferența este că, în ciuda tuturor locrurilor, aleg să nu spună „e prea târziu”.

Și poate că de aici și vine farmecul poveștilor de dragoste de la maturitate. Chiar dacă, poate, nu sunt despre începuturi perfecte, sunt despre oameni care își dau voie să mai spere.