Ai câteva zile libere între Crăciun și Revelion și nu știi ce să faci cu ele, pentru că ai vrea și să te odihnești, și să te vezi cu prietenii, și te să pregătești pentru trecerea în 2025, dar și să faci ceva pentru tine, cum ar fi să citești? Se poate!
Dacă ai doar câteva zile libere de sărbători, ca majoritatea, e bine să nu-ți faci planuri prea ambițioase, dar nici să renunți la puținele plăceri pe care ți le poți satisface de unul singur. Prin urmare, dacă ți-ai propus să citești, dar nu ți-au ieșit planurile cu toate cărțile începute și neterminate anul acesta, nu îți imagina că o să le citești între Crăciun și Revelion.
Alege, în schimb, o carte scurtă pe care să o poți citi ușor de acum și până la Anul Nou, ca să simți că ai făcut ceva și pentru tine în aceste zile în care mai ai și alte treburi pe listă. Am ales câteva cărți scurte – niciuna nu are mai mult de 250 de pagini – atât cât să te poți cufunda în ele, dar să nu te țină blocat prea mult pe canapea.
Pentru că tot e iarnă, dacă vrei să evadezi într-un tărâm de vis hibernal, citește Țara Zăpezilor. Povestea se desfășoară într-un sat montan izolat din Japonia, cunoscut pentru izvoarele sale termale, și urmărește relația complicată dintre Shimamura, un bărbat bogat din Tokyo, și Komako, o gheișă locală.
Considerată capodopera laureatului Premiului Nobel Yasunari Kawabata, acest clasic al literaturii japoneze este, în cele din urmă, despre o iubire sortită eșecului.
Fiul lui Iisus e un roman scurt în care îl găsim pe Fuckhead, un bărbat dependent de droguri care este uneori fără adăpost, alteori angajat ocazional, rătăcind pe calea spre izbăvire alături de alte suflete pierdute.
Romanul lui Denis Johnson are un ton exuberant și e împodobit cu momente uimitoare de frumusețe. Este, în fond, un roman de neuitat.
Cartea lui Jeanette Winterson este un hibrid de poem în proză, odă erotică și text filosofic și se desfășoară precum mătasea, oferind surprize la fiecare pas. Ceea ce începe ca povestea unei aventuri – naratorul, a cărui identitate de gen rămâne ambiguă, se îndrăgostește de o femeie căsătorită și pe moarte – se transformă într-un peisaj oniric seducător, de exaltare și pierdere.
Un roman senzual și erotic, dar tulburător, o meditație asupra conexiunii emoționale, fragilității corpului și pierderii.
Strigătul lotului 49 al lui Thomas Pynchon este o călătorie turbulentă prin peripețiile gospodinei californiene Oedipa Maas, a cărei viață banală este dată peste cap atunci când este numită executanta testamentară a unui fost iubit incredibil de bogat. Urmărită de o galerie de personaje bizare, Oedipa este aruncată într-o rețea de conspirații și confuzie, care implică simboluri misterioase, Serviciul Poștal al Statelor Unite și o abundență de LSD.
Subțire, amuzantă și ciudată, cartea lui Sayaka Murata spune povestea lui Keiko, o femeie de treizeci și ceva de ani, inadaptată, care și-a găsit scopul și bucuria în gestionarea unui magazin de proximitate din Tokyo timp de aproape două decenii.
Inteligentă, dar stângace din punct de vedere social, Keiko ridiculizată de cei apropiați, care o presează să-și găsească un soț și un „loc de muncă adevărat” pe măsură ce se apropie de patruzeci de ani. O poveste amuzantă și plină de emoție despre triumful individualismului asupra conformismului.
Cel mai scurt roman din această listă, având puțin peste 100 de pagini, Astfel de lucruri mărunte este plasat în Irlanda anilor 1980, în perioada Crăciunului. Bill Furlong, un negustor de cărbuni și lemne, un om simplu și harnic, descoperă întâmplător adevăruri tulburătoare legate de un azil condus de călugărițe. În contextul unei societăți marcate de influența Bisericii Catolice și de tăcerea colectivă asupra unor astfel de abuzuri, Bill este pus în fața unei dileme morale: să-și urmeze conștiința și să ajute sau să rămână pasiv, ca majoritatea oamenilor din jurul său.
Claire Keegan este remarcabilă prin proza ei scurtă, dar emoționantă.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.