

Pare paradoxal, dar mulți dintre noi suntem atrași de poveștile care ne fac inima să bată mai tare și ne provoacă fiori pe șira spinării. Cărțile horror ne oferă o combinație de frică și fascinație, ajutându-ne să explorăm temeri ascunse într-un mod sigur și captivant.
Groaza a devenit o afacere profitabilă. În ultimele decenii, cererea pentru ceea ce oamenii de știință numesc „consum contrahedonic” – adică accesarea de experiențe sau produse care au ca scop să provoace emoții negative – a crescut semnificativ. E una dintre cele mai răspândite și profitabile forme de divertisment. În categoria horror pot să intre, printre altele, filmele, jocurile video sau cărțile.
Citim cărți horror chiar dacă simțim frică, chiar dacă suntem tensionați și încordați psihic și fizic, chiar dacă începem să tresărim la fiecare sunet din casă. De ce alegem să facem asta?
Haiyang Yang, om de știință în domeniul comportamentului la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite, și Kuangjie Zhang, de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, au investigat motivele pentru care unii oameni abia așteaptă să fie înspăimântați. Pe scurt, iată ce au descoperit:
Unul dintre principalii factori care determină consumul de conținut horror, inclusiv literatură, se referă la faptul că expunerea la acte terifiante poate fi stimulantă atât mintal, cât și fizic. Cărțile horror pot să genereze atât emoții negative (frică, anxietate), cât și emoții pozitive (entuziasm, chiar bucurie). Totodată, genul horror oferă experiențe inedite, care nu pot fi trăite în viața reală, iar a citi cărți horror înseamnă un mod sigur de a ne satisface curiozitatea despre latura întunecată a umanității, prin povești și personaje care înfruntă cele mai întunecate aspecte ale condiției umane.
Unora le place să citească horror, în timp ce alții îl evită. Cercetările arată că persoanele care se bucură de cărțile horror au un fel de „cadru psihologic de protecție”, care înseamnă că au impresia că dețin controlul (se simt în siguranță în fața pericolului perceput), au un sentiment de detașare și o tendință crescută spre senzații tari. În schimb, persoanele cu empatia ridicată sunt mai afectate de genul horror și cel mai probabil nu se vor bucura de el atât de mult.
Totuși, un alt studiu spune că trăsăturile de personalitate nu au mare legătură cu preferința pentru horror, dar că singurătatea ar avea.
Yang și Zhang au analizat date din 82 de țări și au observat că în țările în care PIB-ul pe cap de locuitor este mai mare oamenii consumă mai mult conținut horror, spre deosebire de genuri precum romantismul, de exemplu. Motivul ar fi că, în țările mai sărace, oamenii au mai puține resurse psihologice și reale care le dau un sentiment de control asupra propriei vieți. Și este esențial să te simți în siguranță ca să te bucuri de o sperietură „plăcută”.
Literatura de groază, cunoscută drept genul horror, are scopul de a provoca frică, teamă sau neliniște în rândul cititorilor. Forma modernă a literaturii horror a început să prindă contur în secolul al XVIII-lea, odată cu apariția horrorului gotic, reprezentativ fiind romanul Castelul din Otranto, publicat în 1764 de Horace Walpole.
Iată și trei cărți horror pe care ți le recomandăm, dacă nu le-ai citit deja:
1. Bird Box. Orbește, de Josh Malerman
O poveste de groază contemporană despre o lume în care o entitate necunoscută te face să-ți pierzi mințile: o forță misterioasă determină oamenii să comită sinucideri violente dacă o privesc. Ca să supraviețuiască, Malorie trebuie să călătorească alături de doi copii, cu ochii legați, către un loc sigur.
Josh Malerman construiește o atmosferă apăsătoare. Cartea este un thriller horror captivant și tensionat, care îmbină suspansul psihologic cu un scenariu post-apocaliptic original.
2. Cimitirul animalelor, de Stephen King
Familia Creed se mută într-o casă nouă, aproape de o pădure misterioasă, unde se află un vechi cimitir de animale. După ce pisica familiei moare tragic, tatăl, Louis Creed, descoperă un loc secret care are puterea de a readuce la viață ființele decedate, însă cu un preț înfricoșător. Pe măsură ce încearcă să-și învingă durerea și să schimbe destinul, Louis se confruntă cu consecințe teribile care îl pun pe el și pe cei dragi în pericol.
Stephen King reușește, ca de obicei, să creeze o atmosferă tensionată și un sentiment de groază care rămâne cu cititorul mult timp după terminarea cărții.
3. Bîntuiții, de Chuck Palahniuk
Romanul cuprinde 23 de povestiri interconectate, în care participanții unui retreat pentru scriitori ajung să fie prinși într-un joc macabru care evoluează spre violență și grotesc, explorând în același timp dorința personajelor de a-și atinge celebritatea cu orice preț.
Romanul este o combinație între horror, satiră socială și grotesc. Chuck Palahniuk explorează natura umană și limitele disperării prin povești înfricoșătoare și șocante, care mențin o tensiune continuă.
Prin urmare, dacă ești atras de fricile date de literatura gotică, de senzațiile tari ale horror-ului gore sau de poveștile tensionate și psihologice, universul cărților horror e foarte variat, așa că vei găsi ceva ce ți se potrivește.
| Nume | Activat |
|---|---|
|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.