Mai demult, oamenii citeau când se băgau în pat pentru că nu aveau acces la tehnologie. Chiar dacă acum suntem în era televizoarelor și a internetului, cititul înainte de somn este recomandat. Dar de ce să citești înainte de culcare și, mai ales, ce fel de cărți?
Unii oameni nu pot să adoarmă dacă nu citesc măcar puțin înainte de a adormi. Pentru alții, lectura dinainte de somn este o reminiscență din copilărie, de când părinții le citeau povești. Indiferent de motiv, cititul înainte de somn este benefic. Te întrebi de ce să citești înainte de culcare? Și noi ne-am întrebat dacă există niște dovezi clare ale avantajelor cititului înainte de somn.
Am aflat că, înainte de somn, lectura reduce stresul. Un studiu realizat la Universitatea din Sussex, Marea Britanie, a demonstrat că cititul înainte de culcare diminuează stresul cu 68%. Funcționează mai bine decât dacă asculți muzică (61%), dacă bei ceai sau cafea (54%) sau dacă faci o plimbare (42%). În plus, efectul de relaxare apare destul de rapid, durează aproximativ șase minute până ți se calmează mintea. Tot te mai întrebi cum funcționează și de ce să citești înainte de culcare? Răspunsul este că, atunci când citești o carte bună, mintea ta este distrasă de la stresul și grijile zilnice, care te țin tensionat.
Dincolo de alte beneficii – cum ar fi că îți antrenează creierul și că reduce riscul de Alzheimer – cititul înainte de culcare stimulează creativitatea.
Câteva pagini citite seara o să te facă să fii mai somnoros, așa că, dacă vrei să te bagi mai repede în pat, aceasta este soluția. Dar cum se explică asta și de ce să citești înainte de culcare, ca să ai un somn mai odihnitor? Pentru că, atunci când citești, mușchii oculari trebuie să scaneze repede rândurile, de la stânga la dreapta, urmând un model anume. Tocmai de aceea, într-un final obosesc și ți se închid.
Însemnări de pe o insulă mică este o carte ușoară, care nu te va solicita deloc înainte de culcare. Este, de fapt, relatarea, la prima mână, a unui american în Marea Britanie.
După ce a stat 20 de ani în Marea Britanie, Bill Bryson decide să se întoarcă în America. Dar nu pleacă cu mâna goală, pentru că, înainte, face o călătorie de rămas-bun, un tur al insulei care i-a fost casă atâta timp, din care culege material destul pentru o carte.
Merge pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, parcurge sate și orașe mari, tocmai până în punctul cel mai nordic al insulei. În drumul său, întâlnește tot felul de oameni și are tot felul de experiențe, despre care povestește cu un umor britanic irezistibil. E o carte pe care nici măcar nu e nevoie să o parcurgi constant, poți să citești din ea din când în când, așa că e bine să o ai la îndemână, pe noptieră.
Muzeul inocenței nu este un simplu roman de dragoste, deși e o poveste de dragoste turcească. Printre descrierile intimităților dintre Kemal și Füsun, o să afli tot felul de lucruri pe care nu le știi despre tabuurile și restricțiile societății tradiționaliste din Turcia și despre Istanbulul anilor ’70-’80.
Cartea lui Orhan Pamuk descrie minuțios farmecul Istanbulului, în paralel cu dragostea obsedantă a lui Kemal pentru frumoasa Füsun, căreia îi dedică un muzeu al inocenței, în care expune tot felul de obiecte care au legătură cu aceasta: lucruri pe care Füsun le-a atins sau obiecte furate din casa părinților ei.
Muzeul inocenței este o carte despre răbdare: răbdarea necesară pentru a iubi și răbdarea necesară pentru a parcurge toate detaliile romanului. Nu te grăbi să o termini, savureaz-o seară de seară înainte de somn!
Pisica lui Dalai Lama, de David Michie, îți va da o stare de calm și de liniște. Relaxarea e completată, din când în când, de umor.
Doi copii din Delhi vor neapărat să facă un ban și îi vând un pui de pisică amărât lui Dalai Lama, într-o zi când acesta se afla în trecere prin capitala Indiei. Pisica devine astfel naratorul cărții, un fel de mic spion de la care aflăm cine e Dalai Lama, ce fel de oameni îi trec pragul în casa sa din Dharmasala și ce înseamnă budismul.
Pisica lui Dalai Lama e o carte plină de învățături, iar David Michie reușește astfel să traducă într-un limbaj simplu și ușor de înțeles cele mai profunde și educaționale învățături budiste.
„Se ridică în picioare în grădină, unde lucrase, și priveşte în zare. Simte o schimbare de vreme. Încă un suflu de vânt, un susur de sunete prin aer, şi înalţii chiparoşi se leagănă uşor. Ea se întoarce şi o porneşte în sus spre casă, sărind peste un zid pitic, simţind pe braţele dezgolite primele picături de ploaie. Traversează loggia şi intră repede în casă”. Așa începe cartea lui Michael Ondaatje, cu o tânără infirmieră care îngrijește rănile unui bărbat ars, scăpat dintr-un accident aviatic.
Cei doi sunt (cel puțin la început) singuri într-o vilă aflată în ruină, undeva în spatele frontului. În jur încă mai sunt bombe neexplodate. Hana îi citește din când în când pacientului englez la lumina lumânării și, la fiecare patru zile, îi spală trupul înnegrit de răni. Aflăm că îl îngrijește de luni de zile, iar el de-abia mormăie, pentru că încă nu poate să vorbească. Mai târziu, bărbatul începe să-şi depene povestea.
Romanul lui Michael Ondaatje a fost ecranizat în 1997, dar îți recomandăm cu toată tăria să citești romanul, care e extrem de sensibil.
Jurnalul ținut de Mihail Sebastian în perioada 1935-1944 a fost publicat postum, abia în 1996. Cartea pune cap la cap caietele cu notițe autobiografice ale scriitorului și este un document de mare valoare istorică care documentează, între altele, antisemitismul societății românești în anii războiului, când au fost masacrați peste 100.000 de evrei cetățeni ai României.
Nu te gândi că nu ai chef să citești despre antisemitism înainte de culcare, pentru că în jurnal sunt tot felul de detalii legate de dragostea neîmpărtășită dintre Sebastian și Leny Caler (și ea evreică), dar și despre lumea artistică din perioada interbelică și a celui de-Al Doilea Război Mondial. În Jurnal îi găsești, laolaltă, pe Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Camil Petrescu și Nae Ionescu (dar și alți membri ai elitei intelectuale din acei ani) stând la povești interminabile despre politică, antisemitism și literatură. Cartea e, de asemenea, presărată cu notițe despre muzica clasică pe care o asculta Sebastian.
Hemingway a făcut un pariu cu sine, încercând să afle dacă o carte în care scrii pur și simplu faptele și gândurile tale reale poate concura cu un roman imaginat. Așa că s-a apucat să noteze câteva din întâmplările şi conversaţiile care au avut loc într-una dintre călătoriile lui în Africa. Unii l-au criticat, dar alții au spus că i-a ieșit ceva măreț.
Dealurile verzi ale Africii este o carte autobiografică structurată în patru capitole. Hemingway şi cea de-a doua lui soție, Pauline, erau însoţiţi de cunoştinţe mai vechi sau mai noi din Europa, dar şi de băştinaşi experimentaţi.
Nu te tentează să citești, înainte de somn, tot felul de descrieri de prin Africa? Să afli cum stăteau Hem și soția lui, alături de camarazii lor de vânătoare, seara, în corturi, și povesteau despre lumea literară de la Paris, amestecând ideile cu cele despre antilope kudu și rinoceri, cu tehnici și strategii de vânătoare?
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.