

Scriitorul maghiar László Krasznahorkai a fost distins săptămâna aceasta cu Premiul Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză a subliniat în motivare că i-a acordat distincția „pentru opera sa impresionantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”. Ce alți scriitori ar merita premiul, dar nu l-au primit, cel puțin nu până acum.
Academia Regală Suedeză de Științe, care acordă Nobelul pentru Literatură, a comunicat, odată cu anunțul câștigătorului, că „László Krasznahorkai este un mare scriitor epic din tradiția Europei Centrale, care se întinde de la Kafka până la Thomas Bernhard și este caracterizat prin absurdism și exces grotesc. Dar paleta sa este mai largă, iar el privește de asemenea spre Est în adoptarea unui ton mai contemplativ și mai fin calibrat.”
Născut la Gyula, în Ungaria, în 1954 (are 71 de ani), Krasznahorkai este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori europeni contemporani. A debutat în 1985 cu romanul Satantango, care este tradus în limba română. Acțiunea din roman se desfășoară într-un sat izolat, cufundat în noroi și disperare, unde niște oameni ruinați își trăiesc ultimele zile între trădare, băutură și așteptarea unui „mântuitor” dubios. Cartea a devenit un reper al literaturii est-europene și a fost ecranizată de regizorul Béla Tarr într-un film de peste șapte ore, considerat un cult clasic al cinematografiei de artă.
O altă carte a lui László Krasznahorkai tradusă în română este Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim, care urmărește întoarcerea neașteptată a baronului Wenckheim în satul lui natal din Ungaria, după ce trăie multă vreme în Buenos Aires. Întors acasă, vechile relații și tensiuni sociale ies la iveală într-un mod absurd și tragicomic, Krasznahorkai construind o satiră a decadenței și alienării comunității.
Cu siguranță, scriitorul ungar merită distincția. Mai sunt însă și alți scriitori fabuloși care se tot află de ani de zile pe listele Academiei Suedeze, însă nu au primit – cel puțin nu încă – premiul. Există o mulțime de controverse legate de acest aspect, multe dintre ele susținând că alegerea câștigătorului se face în funcție de algoritmi care țin de corectitudinea politică și de lipsa de militantism politic a scriitorilor. Nu știm de ce unor scriitori apreciați în întreaga lume nu li s-a recunoscut acest merit, dar vrem să vorbim și despre ei.
1. Salman Rushdie
Salman Rushdie (78 de ani) este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani, dar nu a fost decernat cu Premiul Nobel pentru Literatură. Unii critici sugerează că Academia Suedeză ar fi evitat acordarea premiului unui autor implicat în controverse politice. După ce a publicat Versetele satanice, în 1988, Rushdie a stârnit reacții puternice din partea comunității musulmane, ceea ce a dus la emiterea unei fatwa împotriva lui. O fatwa e o opinie religioasă islamică emisă de un specialist, în acest caz ayatollahul Ruhollah Khomeini cerând moartea scriitorului.
2. Haruki Murakami
Deși are un stil unic și e apreciat la nivel global, Academia nu l-a premiat încă. Japonezul Haruki Murakami (76 de ani), autorul romanului Pădurea norvegiană, este un favorit constant pe listele de posibili laureați.
Stilul lui Murakami este unul liric și melancolic, cu un ritm introspectiv și reflecții profunde asupra singurătății și fragilității vieții, iar Pădurea norvegiană explorează emoțiile complexe ale maturizării și impactul traumei asupra tinereții, într-o atmosferă meditativă.
3. Philip Roth
Autorul Complexului lui Portnoy și al altor cărți importante, Philip Roth (decedat în 2018, la 85 de ani) a fost favorit de foarte multe ori, dar nu a primit Nobelul pentru Literatură. Roth a explorat sexualitatea, identitatea evreiască, politica și anxietățile americane într-un mod direct și adesea provocator, motiv pentru care, poate, nu a luat premiul.
Complexul lui Portnoy îl prezintă pe Alexander Portnoy, un tânăr evreu american, care povestește cu sinceritate și umor tumultul sexual, frustrările familiale și conflictul între dorințe și norme sociale. Cartea a stârnit critici pentru limbajul explicit și temele sexuale, fiind considerată, la vremea apariției (1969), scandaloasă.
Alți autori apreciați de critici și de public, dar care nu au luat Nobelul pentru Literatură sunt Mircea Cărtărescu, Ismail Kadare (decedat în 2024, la 88 de ani), Don DeLillo și, evident, mulți alții.
| Nume | Activat |
|---|---|
|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.