

Dacă ești fan Haruki Murakami, pregătește-te: autorul japonez lansează vara aceasta o carte diferită de tot ce a scris până acum, în care rolul central îl are un personaj feminin. Dacă nu ești fan și încă nu ești familiarizat cu ce a scris, îți lăsăm și câteva recomandări.
Deși Murakami a mai creat personaje feminine importante, cum este Aomame din 1Q84, acestea au făcut parte, de obicei, dintr-o perspectivă narativă împărțită între un bărbat și o femeie sau au fost prezentate prin ochii unui protagonist masculin, cum este în Pădurea norvegiană. În următorul lui roman, va fi prima dată când o femeie devine centrul exclusiv al poveștii, cu propria voce și experiență în prim-plan, nu ca personaj secundar misterios, ci ca protagonistă în toată regula.
Romanul se numește The Tale of Kaho (Povestea lui Kaho) și apare în Japonia pe 3 iulie, inclusiv în format ebook, iar deocamdată nu știm când va fi tradus în engleză sau română.
Personajul principal, Kaho, are 26 de ani și scrie cărți ilustrate pentru copii. Duce o viață aparent liniștită, doar că lucrurile iau o turnură destul de brutală chiar de la început. La o întâlnire aranjată, tipul cu care iese îi spune fără menajamente că este „cea mai urâtă femeie” pe care a văzut-o vreodată. De aici, povestea alunecă încet în teritoriul familiar celor care-l cunosc și îl iubesc pe Murakami: întâmplări stranii, coincidențe suspecte și o atmosferă în care nimic nu e chiar ceea ce pare. Practic, viața unei persoane obișnuite începe să fie invadată de inexplicabil.
Murakami, despre personajul feminin din noua lui carte: „Am devenit ea”
Haruki Murakami a fost criticat ani la rând pentru modul în care construiește personaje feminine, unii critici au spus că sunt prea schematice, alții că sunt privite mai degrabă ca simboluri decât ca oameni reali. Chiar autorul spunea, într-un interviu pentru The Paris Review, că femeile din cărțile lui sunt mai degrabă „mesageri ai unei alte lumi”.
Acum pare că încearcă altceva. Într-un interviu recent pentru The New York Times, a spus că, deși a fost neobișnuit pentru el la început, scrisul din perspectiva lui Kaho a venit natural: „am devenit ea”. Totodată, noul roman pare să fie mai optimist decât tiparul cu care și-a obișnuit până acum cititorii.
Până apare cartea la noi, ce merită să citești de la Murakami?
1. Pădurea norvegiană
Una dintre cele mai accesibile și poate și cele mai cunoscute cărți ale lui. E o poveste despre iubire, pierdere și maturizare, spusă cu multă melancolie. Nu are elemente fantastice puternice, dar are un impact emoțional important.
2. Kafka pe malul mării
Un adolescent fugar, un bătrân care vorbește cu pisicile și o serie de evenimente imposibile. E genul de carte pe care ori o iubești, ori te pierzi în ea.
3. Cronica păsării-arc
Un roman amplu și uneori întunecat, despre dispariția unei soții și căutarea ei într-o lume care devine din ce în ce mai stranie. Mult simbolism, mult mister. Tipic Murakami.
4. 1Q84
Dacă vrei ceva mai complex, asta e alegerea potrivită (deși noi considerăm că toate cărțile lui Murakami sunt importante). Două personaje ajung într-o realitate paralelă, unde apar lucruri bizare, inclusiv două luni pe cer. E o carte mai lungă, dar foarte captivantă.
5. Iubita mea, Sputnik
Mai scurtă și mai intimă, dar la fel de stranie. O poveste despre dragoste neîmpărtășită și dispariții inexplicabile, cu o atmosferă care rămâne cu tine.
Sumire pare, la prima vedere, protagonista cărții, pentru că povestea gravitează în jurul ei. Totuși, romanul este narat de K., un personaj masculin. Și tot ce aflăm despre Sumire trece prin filtrul lui, gândurile, emoțiile și chiar misterul dispariției ei.
| Nume | Activat |
|---|---|
|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.