Alcoolul este substanța de abuz cea mai răspândită și cea mai acceptabilă din punct de vedere cultural și social. Dependența de alcool sau utilizarea nocivă a alcoolului afectează oameni din toate păturile sociale, inclusiv oameni de cultură.

Persoanele creative nu fac excepție. Mai mult decât atât, există câțiva mari scriitori recunoscuți pentru faptul că au avut probleme legate de consumul de alcool. Unii dintre ei au avut și în familie un istoric adictiv. Chiar și așa, în ciuda dependențelor lor, acești mari scriitori au reușit să creeze opere literare de neegalat.

6 mari scriitori care au avut probleme cu alcoolul

1. William Faulkner

William Faulkner este unul dintre marii scriitori ai literaturii americane. A fost decernat cu Premiul Nobel pentru Literatură și cu Pulitzer pentru Ficțiune, de două ori. Scriitorul de romane și proză scurtă avea însă acest ajutor pe care îl folosea când scria Zgomotul și furia sau Pe patul de moarte: alcoolul.

La un moment dat, Faulkner și-a nedumerit traducătorul francez cu o propoziție pe care probabil că a scris-o la beție, recunoscându-i acestuia: „Nu am absolut nicio idee ce am vrut să spun. De obicei, scriu noaptea. Îmi țin mereu whiskyul la îndemână”. Cele mai grele beții ale lui au avut loc între romane și durau săptămâni la rând. Cu toate acestea, scriitorul a rămas productiv până la vârsta de 64 de ani, când a murit în urma unui atac de cord.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe e recunoscut pentru opera lui, în care îmbină macabrul cu misterul, fiind creditat drept pionierul genului thriller polițist. În viața lui, Poe a apelat la cantități mari de alcool, în special după moartea tragică a soției lui, Virginia. Când a găsit o nouă dragoste, pe poeta Sarah Helen Whitman, aceasta i-a spus că îi va aceepta cererea în căsătorie numai dacă se lasă de băut. Poe nu s-a lăsat, așa că logodna s-a rupt.

Un psiholog sugerat atunci că Poe suferă de dipsomanie, adică o nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool. Moartea lui Poe, la 40 de ani, rămâne un mister. Unii au spus că a murit de la alcool, alții că a fost vorba despre holeră, boli de inimă, tuberculoză sau rabie.

3. Truman Capote

Născut în 1924, Truman Capote a avut de depășit o copilărie dificilă, distrusă de divorțul părinților și de îndepărtarea îndelungată de mama sa. Au urmat, apoi, diverse răsturnări de situație legate de apariția cărților Mic dejun la Tiffany și Cu sânge rece.

Se spune că apariția consumului de alcool în cazul lui Capote a fost cauzată de problemele mamei lui cu alcoolismul. Marele scriitor a încercat în mod repetat să renunțe la consumul de alcool – și a reușit pe durate de câteva luni – dar a recăzut de fiecare dată. Capote a fost dependent și de tranchilizante, la care a recurs inițial după lansarea romanului Cu sânge rece, ca să-și calmeze nervii. A murit în 1984, la 59 de ani, de cancer la ficat.

4. James Joyce

James Joyce e, fără îndoială, unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului 20. Tatăl lui a avut probleme cu alcoolul, ceea ce poate explica predilecția lui Joyce pentru băutură și, în cele din urmă, problemele fiului lui legate de consumul de alcool.

Se crede că Ulise a fost scris sub influența alcoolului și că Joyce însuși credea că nu poate să scrie dacă nu bea alcool. Ca alcoolic funcțional, Joyce a continuat să scrie opere foarte apreciate, până la moartea lui, la 58 de ani, de peritonită.

5. Charles Bukowski

Lui Charles Bukowski îi plăcea alcoolul atât de mult, încât l-a numit unul dintre cele mai importante lucruri de pe pământ. Bukowski s-a apucat să bea în adolescență, iar ceea ce a urmat a fost o relație de dragoste de o viață între el și alcool, totul fiind apoi documentat în romanele și poemele scriitorului.

Tot alcoolul s-a dovedit a fi inspirația pentru filmul Barfly, al cărui scenariu a fost scris de Bukowski și care este o semi-autobiografie despre timpul petrecut la tot felul de beții în Los Angeles. Pauza de câțiva ani în cariera sa de scriitor nu s-a datorat lipsei de inspirație, ci – așa cum este descris în film – a fost pur și simplu un rezultat al faptului că a fost beat în acea perioadă.

Cu toate acestea, Bukowski a susținut că alcoolul l-a ajutat în legătură cu tendința lui naturală spre timiditate și introversiune. Scriitorul a sugerat că alcoolul i-a dat un motiv să trăiască. Bukowski a murit de leucemie în 1994, la 73 de ani.

6. Ernest Hemingway

Câștigătorul de Nobel Ernest Hemingway avea un mod unic de a privi turismul. Era de părere că, dacă vrei să înțelegi o țară, trebuie să petreci o noapte în barurile ei.

Nu numai că Hemingway nu a fost străin de baruri, dar a și recunoscut că s-a apucat de băut la 15 ani. În ultimii 20 de ani de viață, unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii bea – se spune – un litru de whiskey pe zi, deși spunea că se abține în perioadele în care lucrează. Uneori părea relativ treaz, după perioade îndelungate de consum excesiv. În 1961, la 61 de ani, Hemingway s-a sinucis, după o lungă perioadă de depresie.

Dacă tu sau cineva apropiat experimentați probleme legate de consumul de alcool, poți cere ajutor specializat în secțiile de toxicomanie din spitalele de psihiatrie sau la clinici specializate în adicții, cum sunt ALIAT și Color Mind din București, precum și la organizațiile de tipul Alcoolicii Anonimi din zona în care locuiești.

Citești acum opere ale unor mari scriitori și nici nu-ți vine să te gândești că, la început, și ei au fost mici și au fost nevoiți să treacă prin multe înainte de a ajunge să publice o carte. Dar, de fapt, mulți dintre ei chiar au avut de încasat reacții dintre cele mai dure. Iar respingerile au fost cu atât mai dure cu cât conservatorismul era mult mai prezent în urmă cu 100 de ani.

Dincolo de a afla, ca o curiozitate, care sunt cei mai mari scriitori care au fost respinși atunci când și-au trimis manuscrise pe la edituri, poate ar fi bine să te folosești de aceste exemple atunci când tu însuți ești respins la vreun loc de muncă sau chiar în viața personală. O respingere nu e o oprire, e un pas în altă direcție.

7 mari scriitori respinși de edituri

1. Herman Melville

Capodopera lui Herman Melville, Moby Dick, a fost refuzată de mai multe edituri. Unele dintre ele au avut sugestii dintre cele mai creative pentru scriitor. De exemplu, Peter J. Bentley, de la Bentley&Son Publishing House, a scris: „Mai întâi de toate, trebuie să vă întrebăm: chiar trebuie să fie vorba despre o balenă? Chiar dacă subiectul este încântător și, oarecum, ezoteric, recomandăm ca antagonistul să aibă o înfățișare mai populară în rândul cititorilor tineri. De exemplu, n-ar putea, oare, căpitanul, să se lupte cu depravarea unor femei tinere, eventual voluptoase?”

Cu toate acestea, Melville și-a publicat povestea chiar la editura Bentley&Son. Totuși, autorul a făcut câteva sacrificii serioase, pentru că a plătit tiparul.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Ernest Hemingway

Fiesta este, poate, cea mai citită operă a lui Ernest Hemingway. Dar nu toată lumea a apreciat romanul. În 1925, Moberley Luger de la editura Peacock&Peacock, i-a scris autorului, pe-atunci în vârstă de 26 de ani: „Dacă îmi permiți să fiu sincer – și cu siguranță că tu ești în proza ta – găsesc eforturile tale ca fiind atât plictisitoare, cât și ofensatoare. Chiar ești bărbat, nu-i așa? Nu aș fi surprins să aflu că ai scris toată această poveste închis într-un club, cu stiloul într-o mână și coniacul în cealaltă. Personajele tale bombastice, alcoolice m-au făcut să mă duc către propriul pahar de coniac”.

Reacția a fost una dură și i-a afectat cariera lui Hemingway, dar, cu toate acestea, romanul a fost publicat în anul următor, la o altă editură.

3. George Orwell

Câteodată, chiar și colegii scriitori își dau, între ei, recenzii negative. În 1944, T.S. Eliot lucra la editura britanică Faber&Faber și a scris o lungă respingere adresată lui George Orwell, în care explică de ce nu va publica Ferma animalelor. „… nu avem convingerea (și sunt sigur că niciunul dintre directorii noștri nu ar avea-o) că acesta este punctul de vedere potrivit din care să critici situația politică din prezent… porcii tăi sunt mult mai inteligenți decât alte animale și cei mai calificați să conducă ferma – de fapt, fără ei, n-ar fi existat nicio fermă a animalelor. Deci ceea ce era necesar (unii m-ar putea contrazice) nu era mai mult comunism, ci mai mulți porci cu spirit public”.

Romanul Ferma animalelor a fost respins de cel puțin patru edituri înainte de a fi publicat, în august 1945.

4. Kurt Vonnegut

Publicația americană Atlantic Monthly i-a trimis lui Kurt Vonnegut, care expediase revistei trei manuscrise din munca lui, o respingere care suna cam așa: „am făcut curățenia de vară și am descoperit, într-un dosar, cele trei hârtii pe care mi le-ați arătat ca mostre ale muncii dumneavoastră. Îmi pare sincer rău că niciuna din ele nu a părut potrivită pentru scopul nostru. Atât bombardamentul de la Dresda, cât și articolul despre prețul corect pentru ouăle de aur au fost lăudate, dar niciunul nu a fost destul de convingător încât să primească acordul final”

Vonnegut a transformat lucrarea despre bombardamentul de la Dresda în romanul Abatorul cinci.

5. Marcel Proust

În căutarea timpului pierdut, opera lui Marcel Proust, are peste 1,5 milioane de cuvinte. Poate de aceea această remarcă trimisă de un editor este rezonabilă: „Îmi storc creierul ca să înțeleg de ce un tip are nevoie de treizeci de pagini ca să descrie cum se întoarce în pat înainte de culcare”.

6. Louisa May Alcott

„Rămâi la predat”, i s-a spus Louisei May Alcott, atunci când încerca să găsească o editură care să-i publice Micuțele doamne. Autoarea a respins respingerile, așa că romanul ei a fost publicat în două volume în 1868 și 1869, iar astăzi este unul dintre marile romane clasice.

7. F. Scott Fitzgerald

„Ai avea o carte decentă dacă ai scăpa de personajul ăla… Gatsby”. Așa i s-a răspuns lui F. Scott Fitzgerald de la o editură în legătură cu romanul Marele Gatsby.