Doar pentru că o carte e adorată de public nu înseamnă că e și apreciată de critici. Multe cărți pe care cititorii le plac nu i-au impresionat deloc pe critici, ba dimpotrivă. Unele dintre ele sunt celebre și vândute în milioane de exemplare.

Publicul și criticii nu sunt pe aceeași lungime de undă întotdeauna, mai ales când e vorba de cărți. Unele cărți pe care cititorii le plac n-au fost deloc pe gustul unora dintre criticii de literatură, care nu le-ar fi dat vreo șansă.

Am făcut o listă cu volume controversate în lumea criticilor. Unele dintre ele au fost pe lista The New York Times Bestseller și după altele s-au făcut seriale, dar asta nu înseamnă că n-au primit critici dure de la specialiști.

Unele dintre cele mai cunoscute cărți pe care cititorii le plac au fost numite, de către critici, plictisitoare, improbabile, ordinare, monotone și lipsite de originalitate.

10 cărți pe care cititorii le plac, dar criticii, nu

1. Seria Amurg, de Stephenie Meyer

Seria lui Stephenie Meyer urmărește povestea unei fete, Bella, care se îndrăgostește de un vampir periculos, dar șarmant, pe nume Edward. Cartea a devenit bestseller și a fost ecranizată, având un mare succes de public, dar criticii literari au avut o cu totul altă părere.

Un critic de la The Guardian a numit protagonistul „un idiot cu carisma unui cartof fiert”, în timp ce The Washington Post a spus că a fost ca și cum a citit jurnalul unei adolecente, îmbogățit de Meyer cu ceva tradiții inventate despre vampiri și niște tensiune sexuală, ca să-l facă mai narativ.

2. Cincizeci de umbre ale lui Grey, de E. L. James

Când romanul lui E. L. James a ajuns în librării, a devenit un fenomen cultural. Femei de pretutindeni au fost fermecate de întunecatul și tulburătorul Christian Gray, care o ademenea pe neîndemânatica Anna în lumea BDSM-ului.

Dar criticii n-au fost atât de captivați. Un critic de la The Telegraph a spus că scriitura e foarte proastă și că un termen ca „înfiorător” nu e suficient ca să descrie cartea. Recenziile nu au devenit mai bune nici pe măsură ce seria a continuat. Business Insider a spus că ultima carte l-a transformat pe Christian Grey într-un porc. „După nici 20 de pagini, deja înțelegi că Christian e un individ egocentric, obsesiv-compulsiv și un stalker dubios care urmărește o fată”, nota publicația.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

3. Harry Potter și piatra filosofală, de J.K. Rowling

În 1997, o scriitoare necunoscută, pe nume Joanne Rowling, publica primul ei roman dintr-o serie de șapte. Harry Potter și piatra filosofală. 20 de ani mai târziu, seria fusese vândută în 500 de milioane de exemplare și devenise cea mai profitabilă din istorie. Harry Potter, un personaj foarte iubit în ziua de azi, nu i-a impresionat deloc pe critici la acel moment.

The Guardian a spus că prima carte are un stil neinspirat, negramatical, care i-a dat criticului bătăi de cap și care l-a lăsat cu sentimentul că și-a pierdut timpul. Cel care a semnat recenzia a mai spus și că personajele sunt construite prea în alb și negru, iar replicile sunt predictibile, suspansul e minimal și sentimentalismul te înnebunește cu fiecare pagină.

Între timp, The Wall Street Journal a publicat un articol cu titlul „Pot 35 de milioane de cumpărători să greșească? Da.” În el, criticul literar spune că romanul nu e scris bine și că se îndoiește că Harry Potter și piatra filosofală va deveni un clasic în literatura pentru copii.

 4. De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger

De veghe în lanul de secară, a lui J.D. Salinger, e una dintre cele mai iubite cărți printre liceeni, pentru că portretizează furia și rebeliunea tinerilor. În anii ’50, când a fost publicată, criticii nu erau deloc interesați de ea.

La acel moment, publicația The New Republic a scris că romanul e dezamăgitor și că protagonistul, Holden Caufield, e prea peste tot și că, de fapt, nu e atât de sensibil cum crede creatorul său. De fapt, în acea perioadă cartea a și fost interzisă în unele școli, pentru că era considerată prea negativă, profană și obscenă.

5. Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald

Când Marele Gatsby a fost publicat de F. Scott Fitzgerald, în 1925, cartea nu a fost deloc considerată una bună. Chiar dacă acum e văzută ca o capodoperă a literaturii americane și deși după ea a fost filmat un film spectaculos, cu Leonardo DiCaprio în rol principal.

După publicare, The Chicago Tribune a numit cartea neimportantă. The Evening World a spus că a fost „forțată în mod dureros” și „un efort curajos de a fi ironic”.

6. Pe drum, de Jack Kerouac

În Pe drum, Jack Kerouac a reușit să surprindă generația beat și să spună una dintre cele mai populare povești de călătorie. Nu numai că volumul este astăzi un clasic, dar este încă popular, mai ales printre americani.

N-a fost însă prea popular printre critici. De exemplu, The New York Times a scris că nu e roman, ci mai degrabă o glumă lungită și afectuoasă inspirată de așa-numita generație „beat”.

7. Fata dispărută, de Gillian Flynn

Fata dispărută a pus-o pe Gillian Flynn pe harta scriitorilor după ce romanul a devenit bestseller și, ulterior, un film de succes cu Ben Affleck în rol principal.

Criticilor însă nu le-a plăcut cartea atât cât le-a plăcut cititorilor. De exemplu, unul a sps că titlul i-a dat o senzație de repulsie. Pe de altă parte, The Guardian a scris o recenzie mai bună, dar totuși criticii lor au spus că nu au fost „dați pe spate” de roman.

8. O viață măruntă, de Hanya Yanagihara

În timp ce unii apreciază O viață măruntă drept marele roman despre gay și o adevărată realizare literară, alții pun la îndoială cartea din punct de vedere literar. Volumul scris de Hanya Yanagihara e despre un grup de băieți care se întâlnesc la facultate și apoi devin adulți cu tot felul de lupte interioare. Romanul abordează subiecte legate de rasă, abuz sexual, orientare sexuală și prietenie.

Un critic de la New York Review of Books a scris că abuzul pe care Yanagihara îl construiește în jurul protagonistului nu este necesar din punct de vedere artistic și nici uman. Mai spune și că romanul îi duce pe mulți de la angoasă la extaz într-un mod confuz, în care plăcerea și durerea se amestecă. Mulți critici au fost de părere că natura devastatoare a romanului este așa numai și tocmai pentru a fi devastatoare.

9. Jocurile foamei, de Suzanne Collins

Cărțile lui Suzanne Collins sunt apreciate mai ales în rândul tinerilor și au fost transformate într-o serie de mare succes, cu Jennifer Lawrence în rol principal. Dar aprecierea criticilor nu a fost la fel de mare ca a publicului. Un critic de la Guardian a scris că romanele sunt predictibile, plictisitoare, neoriginale și pline de erori. „Din păcate, nu mă pot gândi nici măcar la un singur motiv pentru care să recomand cartea”, a mai spus el.

10. Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood

Povestea slujitoarei a fost publicată în 1986, dar a atras atenția publicului larg după ce Hulu a transformat-o într-o serie de succes, câștigătoare a premiilor Emmy. Plasat într-o lume distopică, în care femeile nu au nimic de spus în politică, romanul avertizează asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla sub conducerea greșită.

Inițial, criticii nu au văzut importanța subiectului așa cum au văzut-o cititorii în perioada recentă. The New York Times a scris că romanul nu are puterea să sperie, iar Time Magazine a scris că romanului lui Atwood îi lipsește plauzibilitatea directă și înfricoșătoare pe care le au O mie nouă sute optzeci și patru al lui George Orwell și Minunata lume nouă de Aldous Huxley.