Lumea literară este vastă și variată, plină de cărți care încapsulează experiențe umane de-a lungul continentelor și secolelor. Printre cele mai influente se află unele romane franțuzești care s-au remarcat printr-un amestec de eleganță, profunzime și explorare dureroasă a condiției umane.

Limbajul nu reprezintă numai comunicarea verbală și scrisă, ci o întreagă identitate națională și culturală. De aceea, traducerile cărților nu sunt deloc un lucru simplu și de aceea unii autori, cum este dramaturgul Samuel Beckett, și-a scris piesele de teatru de două ori, o dată în franceză, iar apoi, din nou, în engleză.

Ar trebui să fim recunoscători pentru traducerea marilor cărți ale lumii, iar de data aceasta gândul ne duce mai degrabă la unele dintre cele mai importante romane franțuzești. Am făcut o selecție cu unele dintre cele mai bune romane franțuzești – fără pretenția că lista este universală.

10 cele mai bune romane franțuzești

1. Mizerabilii, de Victor Hugo

Dacă ar fi să întrebi un francez despre un singur roman franțuzesc, probabil că primul care i-ar veni în minte ar fi Mizerabilii, de Victor Hugo. În Parisul secolului XIX, Jean Valjean, un fost ocnaș, vrea să se reintegreze în societate. Destinul lui Jean Valjean se întrepătrunde cu cel al Fantinei, o mamă singură care și-a încredințat copila, pe Cosette, ticăloasei familii Thenardier, cu al lui Marius și al lui Gavroche.

Valjean îi promite Fantinei, aflată pe patul de moarte, că o va îngriji pe Cosette, așa că acesta o cumpără pe fată de la groaznicii Thenardier și o duce la o mânăstire. Ca să poată trăi, Jean Valjean își ia noi identități și luptă mereu cu ideile preconcepute.

Romanul reprezintă un model al literaturii franceze istorice și oferă o perspectivă complicată asupra vieții francezilor din timpul Revoluției Franceze. Considerat unul dintre cele mai mari romane ale secolului al XIX-lea, este o poveste eroică despre nedreptate.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Bonjour Tristesse, de Françoise Sagan

Bonjour Tristesse, scris de Françoise Sagan când acesta avea doar 18 ani, este un roman despre o singură vară din sudul Franței, la începutul anilor 1950. O vară în care Cécile, o tânără de 17 ani foarte răsfățată, plănuiește să schimbe viața amoroasă a tatălui ei, având o preferată.

Romanul este o explorare magistrală a feminității care nu se ferește din calea tragediei și emoției pure.

3. Candid sau optimismul, de Voltaire

Candid sau optimismul a fost foarte controversat după publicarea inițială, în 1759, astfel încât probabil că ar fi fost cenzurat dacă Voltaire n-ar fi reușit să vândă peste 20.000 de exemplare până la sfârșitul anului.

Plin de umor, dar și de satiră, filozoful iluminist spune prin acest roman povestea unui tânăr german insuportabil de nenorocos, care totuși se agață de credința că trăiește în „cea mai bună dintre lumi posibile”.

Cartea este o satiră a filosofiei optimismul lui Leibniz, sumarizată în expresia „tot răul spre bine” și ceea ce Voltaire numește „mania de a insista că totul este bine când nu este deloc așa”.

4. Doamna Bovary, de Gustave Flaubert

Publicat în 1857, acest roman încărcat erotic, tragic și intim din punct de vedere psihologic al lui Gustave Flaubert a fost întâmpinat cu indignare publică.

Emma Bovary, o frumoasă femeie obișnuită, crescută între zidurile unei mănăstiri, se căsătorește cu un medic amabil, dar frustrant de plictisitor, pe nume Charles Bovary. Sufocată de viața burgheză, ea își permite tot felul de fantezii romantice și se angajează în numeroase aventuri extraconjugale, oscilând constant între devotamentul față de familie și accese de pasiune.

Se spune că Gustave Flaubert i-a atribuit Emmei Bovary o parte din caracteristicile sale. Unul dintre cele mai bune romane franțuzești, o carte despre urmărirea unor iluzii, până când acestea devin insuportabile și nu te mai lasă să trăiești.

5. Străinul, de Albert Camus

„Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu știu. Am primit o telegramă de la azil: «Mama decedată. Înmormântarea mâine. Sincere condoleanțe». Asta nu înseamnă nimic. Poate că a fost ieri. Azilul de bătrâni e la Marengo, la optzeci de kilometri de Alger. Voi lua autobuzul la ora două și voi sosi în cursul după-amiezii.” Așa începe cartea lui Camus, al cărui existențialism nu este pentru cei slabi de inimă.

Romanul vorbește despre un „străin” pe nume Meursault, care este condamnat la moarte după ce a ucis un arab fără nume în Alger. În textul său fundamental, Camus susține că singura certitudine în viață este inevitabilitatea morții – singura lege sub care fiecare ființă umană este egală.

6. Al doilea sex, de Simone de Beauvoir

La fel de relevant astăzi ca și în 1949, Al doilea sex este o lectură feministă esențială care își propune să răspundă la întrebarea „Ce este femeia?” prin explorarea istoriei opresiunii feminine.

Cea mai celebră idee a lui Simone de Beauvoir, „Nu ne naştem, ci devenim femei”, înseamnă că, deși anatomia și hormonii definesc femeile din punct de vedere biologic, aceste aspecte nu definesc și rolul femeilor în societate. De exemplu, capacitatea de a naște copii nu înseamnă, automat, că fiecare femeie trebuie să fie mamă și casnică.

Atât timp cât nu putem trăi autentic decât dacă suntem liberi să ne urmăm propriile țeluri, Beauvoir face un apel pentru ca bărbații să oprească opresiunile asupra femeilor, dar adresează și un apel femeilor, ca să nu mai accepte opresiunile aduse de către bărbați.

7. În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust

În căutarea timpului pierdut (À la recherche du temps perdu) este un roman în șapte volume, publicat în perioada 1913 – 1927. Cele șapte volume sunt: Swann – Partea I: Comray și partea a II-a: O iubire a lui Swann, La umbra fetelor în floare, Guermantes, Sodoma și Gomora, Prizoniera, Fugara și Timpul regăsit.

Marcel Proust descrie extrem de detaliat viața unui om care avansează în înalta societate, iar romanul este scris ca un monolog care conține multe aspecte autobiografice. Proust detaliază natura întortocheată a trecerii timpului cu o claritate impresionistă.

8. Germinal, de Émile Zola

André Gide a considerat că Germinal lui Zola este unul dintre cele mai mari zece romane franțuzești. Departe de a fi ușor de citit, narațiunea urmărește sărăcia sfâșietoare care guvernează viețile celor dintr-o mică comunitate minieră din nordul Franței, prin intermediul lui Étienne, un miner șomer, care descoperă condițiile îngrozitoare ale celor care locuiesc în Montsou.

9. Anii, de Annie Ernaux

Un alt text francez care tratează cu măiestrie o temă generală a trecerii timpului este Anii, romanul lui Annie Ernaux, publicat inițial în 2008. Memoria „hibridă” a autoarei se întinde pe anii 1941-2006, oferind o perspectivă care este în același timp personală și colectivă, întrucât cartea este un volum de memorii al unei întregi generații.

Prin colecții de amintiri, fotografii, cărți, cântece, reclame și titluri de știri, Ernaux oferă un memoriu intim pentru mulțimi. Naratoarea cărții evită pronumele „eu” și alege, în schimb, să folosească „noi”.

10. Micul print, de Antoine de Saint-Exupéry

Micul Prinț este, teoretic, o carte pentru copii. În realitate, cartea lui Antoine de Saint-Exupéry este o parabolă a moralității, virtuții și blândeții, lecții care sunt binevenite la orice vârstă, chiar dacă au doar rolul de a ne reaminti sensul vieții, atunci când îl punem la îndoială.

Micul prinț ajunge pe Pământ, unde întâlnește un aviator care se prăbușise în deșert. Ușor-ușor, din dialog, îi afli povestea. Micul prinț ajunsese „aici” de pe o planetă mică de tot, unde singura lui prietenă era o floare de trandafir.

Poate că cel mai impresionat și memorabil fragment este cel legat de relația micului prinț cu vulpea, care îl învață să o îmblânzească: „-Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”.