Există destule cărți după care s-au făcut filme care redevin sau devin cu adevărat celebre de-abia după ce adaptările lor apar pe ecrane. În ultima vreme, se întâlmpă la fel și cu serialele. De aceea, vorbim azi despre cărți după care s-au făcut seriale pe care le găsești pe Netflix.
Am tot vorbit până acum despre cărți după care s-au făcut lungmetraje, dar în ultimii ani producătorii au înțeles că unora dintre cărți nu li se poate face cinste în numai o oră și jumătate, așa că au lansat epoca mini-seriilor. O serie care să nu fie prea lungă oferă toate beneficiile vizuale ale unui film de lungmetraj, fără să îl grăbească și păstrând, aproape ca o carte, structuri episodice stil capitol.
Există o mulțime de cărți după care s-au făcut seriale, de toate genurile – de la memorii la fantasy și serii de dragoste din epoca victoriană.
Și, atunci când publicul de film ajunge la aceste adaptări, interesul crește și pentru cărțile care au reprezentat baza de la care au pornit aceste serii. Uneori, romanele de la care s-a pornit chiar revin în listele de bestseller-uri, câteodată la ani sau la decenii după ce au fost lansate inițial.
Mini-seria care a apărut recent pe Netflix nu e prima ecranizare a cărții Patriciei Highsmith. În 1999, un lungmetraj regizat de Anthony Minghella, cu Matt Damon în rol principal, a făcut furori.
De data aceasta, Steven Zaillian a regizat o mini-serie în opt episoade, numită Ripley, cu Andrew Scott în rol principal și filmată alb-negru, tot după cartea lansată în 1955.
Tom Ripley e un tânăr anxios, deși n-ai spune asta dacă nu ai ști că a avut o copilărie grea, un tânăr care locuiește în New York și trăiește dintr-un furt mai avansat – își ia identităţi false și pune la cale tot felul de fraude fiscale. Atunci când, dintr-o conjunctură profesională, ajunge în Italia și intră în legătură cu fiul unui magnat, Tom este vrăjit de personalitatea acestuia, dar treptat devine invidios și, într-un mod bolnăvicios, vrea să-i ia locul.
De fapt, cartea Problema celor trei corpuri, după care s-a făcut și mini-seria de pe Netflix de opt episoade, este primul volum din seria Amintiri din trecutul Terrei a lui Liu Cixin. Au urmat volumele Pădurea întunecată și Capătul morții, după care este posibil ca și seria ecranizată să se continue.
În anii ’60, armata chineză demarează un proiect pentru a trimite semnale în spațiu și a stabili contactul cu extratereștrii. Mulți ani mai târziu, o civilizație aflată la ani-lumină distanță plănuiește să invadeze Pământul.
Totul începe cu un grup de fizicieni geniali care sunt derutați de anomaliile pe care le sesizează în cercetările lor, dar în scurt timp întreaga omenire se împarte în două tabere: unii care se pregătesc să primească ființele extraterestre pe care le consideră zeități și ceilalți, care nu vor să fie invadați și care sunt gata să lupte din toate puterile.
În 1996, la mai bine de 10 ani de la publicarea distopiei Povestea slujitoarei (devenite celebre tot ca urmare a serialului The Handmaid’s Tale, care a fost disponibil tot pe Netflix), Margaret Atwood a lansat cartea Alias Grace.
Romanul a fost în sine o adaptare, traducând în ficțiune un caz adevărat de crimă din secolul al XIX-lea, în care doi servitori au fost condamnați pentru uciderea angajatorului și a menajerei – un caz de o violență care a cutremurat Canada anului 1843. Deși romanul se bazează pe evenimente reale, Atwood a construit o narațiune în care a introdus și un medic fictiv, Simon Jordan, care cercetează cazul ca psihiatru, încercând să afle dacă Grace Marks, care este condamnată, chiar este criminală sau este doar o femeie care suferă de isterie.
Alte cărți după care s-au făcut seriale pe care le găsești pe Netflix sunt: O zi, de David Nicholls (One day), Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr (All the Light We Cannot See), Casa bântuită, de Shirley Jackson (The Haunting of Hill House), Gambitul Damei, de Walter Tevis (The Queen’s Gambit) sau Arsene Lupin, de Maurice Leblanc (Lupin).
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.