FOTO: Chris Benson/Unsplash.com
Una dintre metodele prin care poți să îți îmbunătățești situația financiară – unii spun că cea mai bună – e să citești cărți de educație financiară, chiar dacă ești la început și încă nu ai idee despre cum să faci economii sau să investești.
Când ești în situația în care te descurci destul de greu financiar, e neplăcut să auzi cuvinte ca economisire sau investiție. De unde să economisești, când banii de-abia îți ajung de la un salariu la altul? Ce investiții să faci, când acest concept e numai pentru cei care deja au bani? E neplăcut, de fapt, să auzi că lucrurile depind de tine într-o măsură mai mare decât crezi.
Dar, dacă citești cărți de educație financiară, poți să înveți mai multe lucruri, printre care: cum să nu mai trăiești de la un salariu la altul, cum să-ți achiți creditul mai rapid, cum să nu mai faci descoperire de cont și, eventual, cum să investești.
Să citești cărți de educație finaciară, adică despre gestionarea banilor și investiții, te poate ajuta să ai un viitor mai lipsit de griji și, deci, mai bun, odată ce intri pe drumul tău.
Din acest motiv, am făcut o selecție de cărți de educație financiară pentru începători. Fiecare autor are propriul mod de abordare a problemelor care țin de bani, așa că poți alege ce consideri mai potrivit. Unii sunt mai degrabă inspiraționali, dar alții, cum este Ramit Sethi, dau mai multe sfaturi practice.
Cartea lui George S. Clason nu e una care să dea directive, ci mai degrabă folosește tot felul de parabole ca să demonstreze concepte financiare cum ar fi frugalitate, planificare financiară și construirea valorii tale nete.
Dacă ai auzit vreodată expresia „plătește-te mai întâi pe tine”, dar nu îți este clar ce înseamnă exact, citește această carte. E foarte ușor de citit și, în plus, e un bun început în educația financiară inclusiv pentru copii.
Când te gândești la un milionar, ce imagine îți vine în minte? Pentru cei mai mulți dintre noi, e imaginea unei celebrități sau a vreunui sportiv de performanță. Surprinzător sau nu, vedetele sunt o minoritate printre bogații lumii.
Milionarul de lângă noi, de Thomas J. Stanley, e o privire fascinantă asupra celor care fac cei mai mulți bani în Statele Unite și dă indicii despre cele șapte trăsături pe care acești oameni bogați le au în comun. E o carte potrivită, mai ales dacă vrei să-ți reevaluezi așteptările și ideile preconcepute legate de bogați.
Dacă ai nevoie de un ghid despre bazele managementului banilor, atunci Cum se fac banii, de Ramit Sethi, poate fi cartea potrivită pentru tine. Cu sugestii care pornesc de la cum să negociezi cu creditorii până la îndrumări cu privire la ce tip de cont bancar să folosești, cartea are destule sfaturi practice despre cum să economisești și să câștigi mai mulți bani.
Diferența dintre această carte și altele este viziunea nemiloasă pe care o are față de cheltuieli, în funcție de priorități. Nu e vreo rușine să-ți cumperi un cappuccino de specialitate dacă te face fericit, dar trebuie să fie o alegere de care să fii conștient. Citind cartea, poți să stabilești ce înseamnă „viața ta bogată”, învățând cum să-ți faci un plan de cheltuieli conștient – adică să poți cheltui bani pe lucrurile care te fac fericit, dar eliminând fără milă lucrurile care nu te fac fericit.
Principalul motiv pentru care peste 90% dintre americani au probleme financiare e pentru că joacă în așa fel încât să nu piardă, nu joacă având scopul de a câștiga, e de părere Robert T. Kiyosaki. Cartea lui, Tată bogat, tată sarac, e despre diferențele de perspectivă. E povestea unui băiat cu doi tați, din care poți învăța cum să-ți dezvolți nu numai conoștințele financiare, ci și starea mintală de care ai nevoie ca să te îmbogățești.
Volumul e unul controversat și chiar se bazează, parțial, pe povestea lui Kiyosaki, care a învățat cele două perspective asupra banilor de la tatăl lui și de la cel mai bun prieten al său. Dincolo de abordarea banilor, cartea îți dă și cunoștințe minime despre ceea ce înseamnă contabilitate, bugete și investiții: de exemplu, cum să-ți folosești banii ca să cumperi active, nu pasive, sau cum să gestionezi riscurile, în loc să le eviți.
Chiar dacă nu vrei să auzi că tu ești problema, cartea scrisă de Gary M. Douglas și Dain Heer e pentru tine, dacă ești unul dintre oamenii care trăiesc tot timpul având probleme financiare. Fie că cheltuiești prea mult, fie că nu ai destui bani sau ai prea mulți – pare că nu ar fi o problemă, dar, dacă ai și prea multe griji, atunci e -, această carte e pentru tine.
Nu este vorba despre bani – niciodată -, este vorba despre ce anume ești dispus să primești, spun cei doi autori. Multă lume i-ar contrazice, tu ce părere ai?
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.