Trăim zile în care lumea se panichează în legătură cu epidemia de coronavirus, chiar dacă autoritățile spun că boala nu e chiar așa de speriat. Totuși, oamenii au avut întotdeauna o curiozitate deosebită față de pandemii, iar scriitorii au tratat deseori astfel de teme în romanele lor. În loc să te îngrijorezi, mai bine citești una-două cărți de ficțiune despre epidemii.

De la Michael Crichton și Dan Brown la Giovanni Boccaccio, o mulțime de autori au fost atrași de ideea de a scrie despre epidemii. Și de ce nu ar fi fost, din moment ce omenirea întreagă simte o reală atracție și curiozitate față de cazurile de îmbolnăviri în masă?

Chiar în aceste zile ne confruntăm cu o îngrijorare mai mare decât e cazul în legătură cu infecțiile cu coronavirus, în condițiile în care în România încă nu au fost depistate cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, dar oamenii deja fac cozi în supermarketuri pentru a se aproviziona în caz de urgență.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

În primul rând, amintește-ți că, în anii recenți, au mai existat epidemii, cum au fost cele cu SARS sau gripa porcină, și lucrurile au fost repuse sub control relativ rapid. Apoi, amintește-ți de regulile de igienă de bază, cum ar fi spălatul mâinilor des, cu apă și săpun, sau acoperirea gurii când strănuți (dar nu cu mâna, ci cu încheietura de la cot). Apoi, ține minte că panica nu ajută la nimic.

Ți-am pregătit o listă de cărți de ficțiune despre epidemii, din care să citești, în loc să te îngrijorezi. Sau în caz că vrei să-ți faci provizii de cărți.

5 cărți de ficțiune despre epidemii

1. Eseu despre orbire, de Jose Saramago

Ai zice că epidemiile de boli mortale sunt cele mai copleșitoare. Ai zice că nu e mare lucru să fii orb. Dar nu e așa. O epidemie de orbire poate devasta societatea, iar oamenii pot deveni sub-oameni. Așadar, ce-ar fi dacă am orbi cu toții, în urma unei epidemii? Dar dacă am orbi toți, mai puțin unul?

Eseu despre orbire nu e o carte ușor de digerat. O să simți duhoare, puroi, transpirație, miros de sânge şi degradări fizice sau psihologice care te țin mereu tensionat. Identitatea nu contează prea mult într-o lume întunecată, motiv pentru care personajele nu au nume. Ele sunt: medicul oftalmolog, tânăra cu ochelari negri, soţia primului orb, bătrânul cu legătură neagră și băieţelul cu strabism. Soţia medicului e singura care, inexplicabil, nu orbește și care îi va ghida pe toți, păstrând secretul, ca să nu fie linșată de oricare dintre cei care și-au pierdut speranța. Pentru că epidemiile, durerea și neputința scot din oameni ce e mai rău: “Din aluatul ăsta suntem făcuţi toţi, jumătate indiferenţă, jumătate răutate”.

Cartea lui Saramago, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1998, este o alegorie a umanității: “De ce am orbit, Nu știu, poate că într-o zi vom afla motivul, Vrei să-ți spun ce cred, Spune, Cred că n-am orbit, cred că suntem orbi, Orbi care văd, Orbi care văzând, nu văd”.

2. Omul focului, de Joe Hill

Din cauza unor spori care circulă peste tot, oamenii iau foc. În fiecare zi, arde ceva: o pădure, un spital, o școală. Toate, din cauza oamenilor care iau foc. Nimeni nu știe de ce și cum a pornit această epidemie, dar cert este că milioane de oameni sunt infectați. Nu există antidot și nimeni nu se simte în siguranță.

Oamenii numesc boala Solzu Dragonului, pentru că, înainte de a izbucni în flăcări, trupurile celor afectați sunt acoperite de cruste de un negru-auriu frumos. La aproximativ două săptămâni după apariția crustelor, oamenii iau foc.

Harper Grayson e asistentă medicală și a tratat sute de pacienți. Când se îmbolnăvește și îi apar primele cruste, Harper e însărcinată, lucru pe care nu-l anticipase. Pentru că știe că au fost cazuri de mame care au născut copii sănătoși, ea își propune să supraviețuiască cu orice preț. Soțul ei alege o altă tabără. De altfel, toată comunitatea se divide între „sănătoși” și „infestați”.

3. Ultimul om, de Mary Shelly

Universul imaginat de Mary Shelly pentru 2092 este unul devastat de ciumă. Ca și în celelalte cărți despre epidemii, nici în cazul acesta nu există un leac pentru ciumă, iar omenirea e pe cale de dispariție.

În încercarea de a se salva, personajele principale pleacă din Anglia în căutarea unor locuri noi, neatinse de boală, și unde se presupune că epidemia nu ar ajunge, din cauza condițiilor climatice nefavorabile. Ultimii patru supraviețuitori, Lionel, Adrian, Clara și Evelyn, ajung în Elveția, apoi rezistă câteva sezoane în Elveția și Italia. Mai târziu, Lionel, rămas singur, trăiește cu speranța că, undeva, mai există măcar un supraviețuitor.

4. Ciuma, de Albert Camus

Epidemia de holeră din secolul al 19-lea a fost, probabil, cea care l-a inspirat pe Albert Camus să scrie Ciuma, o parabolă despre nevoia solidarității umane în fața unui univers absurd. Prin intermediul unei povești despre un oraș de pe coasta Africii de Nord, devastat de ciuma bubonică, romanul descrie reacția societății la criză.

Fiecare personaj al lui Camus reprezintă o tipologie. Dacă, în majoritatea distopiilor, asistăm la o dezbinare a umanității, în Ciuma vom observa că oamenii devin solidari unii cu alții, chiar dacă motivele lor de a învinge epidemia sunt diferite. Concluzia acestui roman este că există mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit la oameni.

Povestea începe în orașul Oran, unde mii de șobolani, inițial neobservați de oameni, încep să moară pe străzi. După ce ziarele locale scriu despre acest incident pe care îl numesc „straniu”, autoritățile încep să adune și să incinereze șobolanii, fără să știe că acest lucru este catalizatorul pentru răspândirea ciumei bubonice.

5. Apocalipsa, de Stephen King

Armata SUA produce, într-o bază militară secretă, o supergripă. Oficial, acesta este „Project blue”. Virusul este eliberat în mod accidental, în interiorul bazei militare. Deși armata încearcă să securizeze baza și să păstreze în interior toate persoanele infestate, o problemă a sistemului de securitate le permite unui paznic și familiei lui să iasă în lumea de afară.

Chiar dacă cei trei mor în scurt timp, în apropierea unei benzinării, acest lucru nu oprește dezvoltarea unei epidemii. Pandemia ucide, apoi, 99,4% din omenirea întregului glob, la fel cum ucide și cea mai mare parte dintre animale.

Romanul portretizează decăderea unei societăți dominate, din cauza epidemiei, de violență, eșecul de a ține boala sub control acolo unde se dorește, dar și încercarea de a introduce boala în țări care se vor exterminate, cum ar fi Uniunea Sovietică sau China, precum și încercarea disperată de a cenzura informațiile despre pandemie.

Stephen King nu uită nici de partea emoțională a poveștii, așa că o portretizează prin intermediul unor supraviețuitori care se confruntă cu durerea, confuzia și grija față de cei dragi.