Pentru că e luna femeilor, am făcut o scurtă trecere în revistă a unor cărți scrise de femei pe care credem că e bine să le citești, în contextul în care lumea literară încă e dominată de bărbați. De exemplu, un studiu recent arată că, pentru cărțile scrise de femei, editurile au stabilit prețuri cu 45% mai mici decât pentru cele scrise de bărbați. E corect?
Am mai spus-o și o știți și voi. Lumea literară rămâne, în continuare, dominată de bărbați. Istoric vorbind, au existat succese ale unor femei ale căror cărți au trecut proba timpului, cum ar fi Jane Austen (cunoscută mai ales pentru Mândrie și prejudecată sau Emma) sau Charlotte Brontë (cunoscută pentru Jane Eyre). Fiecare femeie care a devenit celebră ca scriitoare a trebuit să depășească obstacole cu care, de obicei, bărbații nu se confruntă.
Inegalitatea de gen nu este o problemă doar în România, ci peste tot în lume. Chiar dacă, în anii recenți, lucrurile au început să se mai schimbe, nu suntem atât de departe de perioadele în care femeilor le era negat dreptul la educație. Unele femei au scris sub pseudonim, folosind nume bărbătești, ca să fie luate în seamă de edituri și de public. Cel mai cunoscut caz este al lui Mary Anne Evans, care este, de fapt, cunoscută ca George Eliot.
În zilele noastre, situația este mult mai favorabilă femeilor, dar discriminarea încă există în lumea literară. Un studiu din 2018 arată, de exemplu, că, pentru cărțile scrise de femei, editurile au stabilit prețuri cu 45% mai mici decât pentru cele scrise de bărbați. Lucru inexplicabil, dacă ne gândim la munca extraordinară pe care o fac multe dintre scriitoare.
Ca să exemplificăm acest lucru, am selectat 10 cărți scrise de femei pe care credem că e bine să le citești, ca să îți dai seama că scriitoarele merită luate în seamă la fel de mult ca scriitorii.
Primul roman al lui Zadie Smith, Dinți albi, tratează problema identității culturale, autoarea fiind născută dintr-o mamă jamaicană și un tată englez.
Povestea este despre două familii londoneze, diferite una de cealaltă, dar care au totuși ceva în comun: pornesc de la o prietenie de-o viață. Archie Jones e britanic, iar Samad Iqbal e musulman. Cei doi se cunosc de mult timp, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, și au o viață obișnuită. Archie este căsatorit cu o frumoasă jamaicană de două ori mai tânără decât el. Samad o primește de nevastă, prin tradiționala căsătorie aranjată de părinți, pe arțăgoasa Alsana. Archie are o fetiță – pe Irie, Samad are doi fii gemeni – pe Millat și Magid.
Diferențele dintre personaje dau farmecul cărții. Unii sunt mai amuzanți, alții mai cusurgii sau mai spirituali. Problemele tratate sunt serioase, se caută explicații și rădăcini cuturale, etnice sau istorice, dar tonul în care este scrisă cartea este unul accesibil și plăcut.
Dinți albi a devenit rapid best-seller, după publicare.
Prietena mea genială, prima carte din tetralogia napolitană a Elenei Ferrante, face, în primele sale file, o introducere în viața familiilor tipic italiene cu care vei interacționa. Nu îți bate capul să reții indexul personajelor, nu vei reuși de la început! Ele vor căpăta substanță pe parcurs și le vei recunoaște nu numai după nume, ci mai ales după trăsăturile lor de caracter simplu, dar puternic descrise.
Elena, zisă Lenù, află că Lila, prietena ei încă din copilărie, dispare de acasă la 66 de ani, încercând să steargă orice ar fi putut lăsa în urmă, mergând până la a-și decupa chipul din fotografii. Furioasă, Elena decide să scrie în detaliu povestea prieteniei lor. “Să vedem cine izbutește de data asta!”, parcă amenință ea, anunțând o competiție. Dar cartea este, de fapt, despre prietenia dintre două fete născute în Napoli, în 1944, încercând să găsească echilibrul într-o lume dominată de misoginism și violență.
Elena Ferrante, scriitoarea, scrie sub pseudonim. Nimeni nu știe cine se află, de fapt, în spatele acestui nume.
Margaret Atwood a imaginat o lume în care femeile sunt complet subjugate de către bărbați. Munca autoarei nu face decât să ne aducă în atenție – într-o manieră care poate părea dură – că poate fi extrem de ușor ca lumea de azi să alunece într-o distopie.
Povestea slujitoarei descrie o lume distopică din anii ’80, în care președintele american e ucis, iar Statele Unite sunt conduse de un nou regim politic teocratic (în care Dumnezeu sau o zeitate este considerat conducător suprem al statului) numit Galaad. Degradarea mediului face ca majoritatea populației să fie infertilă.
Femeile au fost principalele victime ale regimului teocratic. Le-a fost interzis dreptul la muncă și accesul la bani, fiind împărțite în categorii: Soții, Marthe, Slujitoare, Mătuși, Econoneveste. Ele își pierd ientitatea și pierd și drepturi banale, cum ar fi acela de a se da cu cremă de mâini. Barbații, la rândul lor, erau Comandanți, Agenți sau Îngeri. Cei care nu “corespundeau”, femei și bărbați deopotrivă, erau trimiși în Colonii, la moarte sigură. Romanul este structurat în jurul slujitoarei numite Offred.
Margaret Atwood, acum în vârsta 80 de ani, a publicat Povestea slujitoarei în 1985. Ea a declarat, mai apoi, că s-a inspirat, parțial, din istoria regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu, care a forțat creșterea natalității în România prin interzicerea metodelor contraceptive și a avorturilor, ceea ce a dus la nenumărate decese în rândul femeilor. “Fiecare maltratare, restricție sau tortură are un precedent din lumea reală. Distopia romanului este distopia noastră”, a spus scriitoarea.
Mici focuri pretutindeni este al doilea roman al lui Celeste Ng a căruit acțiune are loc în Ohio, locul unde autoarea a crescut.
Romanul este un roman cu drame de famile, secrete și probleme, avorturi și iubiri pasionale, despre atracția maternității, dar și despre falsa credință că respectarea regulilor poate preveni dezastrul.
Shaker Heights este o suburbie liniștită, un loc în care totul este planificat. Culorile caselor și chiar și viețile oamenilor par să aibă un parcurs lin. Elena Richardson se ghidează după un lucru: respectă regulile. Dar, atunci când Mia Warren, o mamă singură, ajunge în oraș cu fiica ei adolescentă, lucrurile se dezechilibrează. Mia e o artistă cu un trecut misterios. Lipsa ei de respect față de reguli amenință sa distrugă această comunitate extrem de ordonată.
În Să ucizi o pasăre cântătoare, Harper Lee tratează teme importante ca educaţia, rasismul din societatea interbelică americană şi lipsa de imparțialitate a justiţiei.
Romanul este plasat într-un mic oraș din Alabama şi are ca personaje centrale familia Finch: micuţa Scout, fratele ei, Jem, şi tatăl lor, Atticus. Acesta este un părinte nonconformist al acelor vremuri, încurajând dezvoltarea independentă a copiilor săi, fără prejudecăţi sociale.
În centru se află procesul lui Tom Robinson, un mulatru care este adus în fața tribunalului de către Bob Ewell, deoarece se presupune că ar fi abuzat-o sexual pe fiica acestuia, Mayella Ewell. Atticus este desemnat “avocat al apărării”, fapt ce aduce multe schimbări în viața lui și a celor din jur. Povestea este spusă de Scout ajunsă la vârstă adultă, dar rememorând din perspectiva copilului.
Romanul Jane Eyre, de Charlotte Brontë, este, în multe feluri, unul modern, chiar dacă a fost publicat în 1947. Povestea este spusă la persoana întâi și are de toate: dragoste, suspans, nedreptate, apoi un strop de dreptate. O femeie nebună într-o mansardă și o eroină plină de curaj. Neînfricată în fața vieții, Jane Eyre este o copilă orfană, neiubită de mătușa care o crește. Ajunge la internat, de unde pleacă în lume și devine guvernantă. Știe că nu e o femeie atrăgătoare, dar se pricepe la cuvinte. În casa în care ajunge să lucreze îl cunoaște pe domnul Rochester, iar între ei se naște, treptat, dragostea. Lucrurile între ei nu sunt simple deloc, cu atât mai mult cu cât, după ce Rochester o cere în căsătorie, Jane află cine e nebuna închisă în mansardă. Dezvăluirea îi dă complet viața peste cap.
Chimamanda Ngozi Adichie, născută în Nigeria, e considerată una dintre cele mai originale voci literare ale generației ei. Poți observa acest lucru citind Jumătate de soare galben, care e despre brutalitatea Războiului Civil Nigerian din anii ’60. Evenimentul istoric este redat din mai multe perspective: a fetelor gemene ale unui om de afaceri bogat, a unui cetățean britanic, a unui profesor și a unui băiat în casă.
Detaliile războiului din Bifran – în care etnicii igbo au înfometați și exterminați, vreme de trei ani, de către conaționalii lor hausa și yoruba – nu sunt despre un conflict sângeros și atât. Romanul este umanizat cu ajutorul lui Ugwu, un băiat sărac angajat ca servitor în casa unui profesor universitar, al Olannei, o tânără din clasa de mijloc ce decide să trăiască împreună cu profesorul, și al lui Richard, un englez timid, fascinat de sora geamănă a Olannei.
Arundhati Roy este prima scriitoare indiană care a câștigat Booker Prize, iar premiul i-a fost acordat pentru Dumnezeul lucrurilor mărunte, romanul ei de debut. Roy pune în contrast copilăria gemenilor Rahel și Estha cu agitația politică din Kerala (stat din sud-vestul Indiei) anului 1969.
Gemenii Rahel și Estha își trăiesc copilăria într-o familie interesantă. O mamă frumoasă și solitară, o bunică oarbă care cânta la vioară, un unchi chefliu și afemeiat, o mătușă antipatică. Lucrurile au un parcurs firesc până când verișoara gemenilor vine în vizită, din Anglia, împreună cu mama ei. Atunci, toată umea află că destinul se poate schimba într-o clipă.
Dumnezeul lucrurilor mărunte e pe lista de cărți scrise de femei pe care trebuie să le citești, pentru că are o scriitură frumoasă, care amestecă exotismul intian cu misticismul și psihologia și căreia nu îi lipsește nici stilul poetic.
În 1934, Agatha Christie publica romanul Crima din Orient Express, care înglobează toate trăsăturile genului polițist, cu intrigă, inteligență și umor. Când domnul Ratchett este ucis în mod inexplicabil în cușeta sa din trenul Orient Express, Hercule Poirot începe să-i cerceteze pe ceilalți 11 pasageri ai trenului.
Dacă încă nu ai citit romanul, să știi că nu degeaba se află pe lista noastră de cărți scrise de femei pe care să nu le ratezi. Dacă, în alte cărți ale celebrei autoare, victima este doar o victimă, de data aceasta, nu este doar atât. Victima nu este chiar nevinovată, așa că, în cele din urmă, Poirot trebuie să se întrebe și dacă există justificare pentru o crimă.
Cea mai veche carte de pe această listă de cărți scrise de femei, povestea lui Genji este una clasică în literatura japoneză. Scrisă de Murasaki Shikibu, care a trăit între anii 978 și 1016, cartea este despre obiceiurile de la palatul imperial la începutul secolului al 11-lea.
Hikaru Genji, personajul principal, este un bărbat frumos și un geniu. Deși este al doilea fiu al împăratului Japoniei, este retrogradat din motive politice și trăiește ca ofițer imperial. Prima parte a poveștii se concentrează asupra vieții sale romantice extrem de complicate, așa cum era, de altfel, peste tot la curtea regală din Japonia. În cea de-a doua parte este descrisă agonia prin care trece Genji, dar nu numai el.
Romanul are aproape 1.000 de pagini și peste 400 de personaje, dar, citindu-l, nu te vei plictisi. Vei afla o mulțime de informații extrem de interesante despre obiceiurile și viața din palatul imperial în jurul anului 1000. De la felul în care își trimiteau scrisori, la detalii despre moda de atunci sau felul în care se raportau la divinitate.
Povestea lui Genji este considerat a fi primul roman scris în lume.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.