Întotdeauna suntem influențați unii de alții, așa că nu e surprinzător că inspirația literară a unor scriitori vine uneori de la alți scriitori. Dar sunt câțiva autori care au adus omagiul la noi înălțimi și au scris cărți moderne inspirate de romane clasice, fără să se lase mai prejos.

E un moment propice pentru rescrierea romanelor clasice. Unele dintre ele au fost deja traduse și la noi, cum este Demon Copperhead, inspirat din David Copperfield (Charles Dickens) și scris de Barbara Kingsolver, iar altele sunt așteptate să apară, cum este cazul romanului Julia, scris de Sandra Newman și care este o abordare feministă a celebrului 1984 (George Orwell), sau James, scris de Percival Everett, care este o reimaginare a romanului Aventurile lui Huckleberry Finn (Mark Twain).

De altfel, multe romane sunt construite în baza a ceea ce s-a scris înainte, chiar dacă nu sunt rescrieri ale acelorași teme. Iar cele despre care vorbim azi sunt cărți modern inspirate de romane clasice și care duc omagiul la un alt nivel.

5 cărți moderne inspirate de romane clasice

1. Orele, de Michael Cunningham

Un omagiu adus Virginiei Woolf, acest roman scris de Michael Cunningham este câștigător al Premiului Pulitzer. Pornind de la momentul în care Woolf scria Doamna Dalloway și împletind trei destine diferite, autorul testează modurile în care ficțiunea face parte din realitatea noastră.

În 1923, în apropierea Londrei, Virginia Woolf își începe romanul Doamna Dalloway și luptă cu boala psihică de care suferă. Pe alte planuri temporale, o casnică nefericită citește romanul, iar în alt plan o femeie tânără planifică o petrecere elegantă în Manhattan. Romanul Virginiei Woolf bântuie însă toate capitolele, iar romanul-omagiu scris de Cunningham este nu numai bine structurat, ci și o carte melancolică și pătrunzătoare.

2. Gertrude și Claudius, de John Updike

În Hamlet, Gertrude este mama lui Hamlet și Regina Danemarcei. Gertrude are o relație tensionată cu fiul ei, care o disprețuiește pentru căsătoria Claudius, fratele soțului ei și ucigașul acestuia.

Gertrude și Claudius este un prequel strălucit al piesei Hamlet, în care John Updike spune povestea vieții Gertrudei înainte de piesa lui Shakespeare, și anume căsătoria ei cu bătrânul Rege Hamlet, creșterea tânărului Hamlet și aventura ei cu Claudius. Updike dă, în felul acesta, o perspectivă curajoasă, de o mare complexitate psihologică, a ceea ce putem citi în originalul lui Shakespeare.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

3. Despre frumusețe, de Zadie Smith

Despre frumusețe este un omagiu adus romanului Howards End, de E.M. Forster, în care Zadie Smith reușește să transpună aceleași teme într-un context contemporan, îmbinând cu multă măiestrie povestea de familie cu observații sociale și culturale.

Cartea urmărește viețile a două familii, Belsey și Kipps, care au rădăcini în Anglia și Caraibe. Howard Belsey, un profesor de istoria artei la o universitate de elită, se confruntă cu criza de vârstă mijlocie și, totodată, cu probleme în căsnicie, în timp ce se străduiește să-și mențină familia unită, iar Monty Kipps e un profesor erudit de dreapta, venit din Trinidad.

4. Întinsa mare a sargaselor, de Jean Rhys

Un alt prequel, unul pasional și feminist, de data aceasta scris sub inspirația romanului Jane Eyre, al lui Charlotte Brontë. În Întinsa mare a sargaselor, Jean Rhys dă voce „nebunei din pod” din romanul lui Brontë.

Bertha, prima soție a lui Edward Rochester, nu a fost întotdeauna „nebuna din pod”. Înainte să se căsătorească cu acesta, prima soție a lui Rochester era, de fapt, frumoasa și tulburata Antoinette Cosway. În această carte, care spune povestea de dinaintea lui Jane Eyre, vedem frumusețea peisajului din Jamaica, casa copilăriei Berthei, precum și vinovăția și complicitatea care au dus la ceea ce s-a întâmplat mai târziu.

Revoluționară la publicarea ei, în 1966, Întinsa mare a sargaselor nu și-a pierdut deloc din impact nici dacă e citită azi.

5. Papagalul lui Flaubert, de Julian Barnes

În romanul lui Julian Barnes, doctorul Geoffrey Braithwaite, acum pensionat, este obsedat de operele lui Gustave Flaubert, dar și de detaliile biografice care țin de acesta, inclusiv de un papagal împăiat care se presupune că l-a inspirat pe Flaubert în scrierea uneia dintre poveștile sale.

Geoffrey Braithwaite reflectează asupra operelor lui Flaubert, inclusiv Madame Bovary, și folosește aceste reflecții pentru a explora propria sa viață și pierderile personale. Treptat, acumularea meticuloasă de detalii a personajului principal despre ficțiunea lui Flaubert se dezvăluie ca fiind propria carapace și un mod de a evita realitatea.