FOTO: Nicole Wolf/Unsplash.com
Dacă ești în căutare de cărți noi pentru lista ta de lectură din 2025, ai ajuns în locul potrivit. Vorbim aici despre cinci dintre ele, însă ai de unde alege dintre numeroasele cărți noi apărute în ultimul an.
Fie că ți-ai stabilit deja un număr de cărți pentru 2025 sau că îți planifici deja cărțile perfecte pentru vacanțele din acest an, e bine să știi că au apărut o mulțime de titluri captivante din toate genurile.
De la comedii romantice amuzante și romane SF surprinzătoare până la thrillere istorice și povești de dragoste emoționante. Pornind de la un articol din Independent.co.uk, am selectat câteva cărți noi care merită atenția ta, ca să ai un punct de pornire. Fiecare dintre aceste titluri te va ține cu sufletul la gură și te va face să îți dorești să dai pagină după pagină.
O comedie romantică cu un twist suprarealist, Bărbații spune povestea lui Lauren, o femeie singură de treizeci și ceva de ani, care se întoarce într-o seară în apartamentul ei cu două camere din sudul Londrei și descoperă că are un soț. Dacă asta nu ar fi fost suficient de neașteptat, realizează apoi că, dacă își trimite soțul în pod, acesta va fi înlocuit cu unul nou. Cu fiecare nou soț care coboară din podul magic, Lauren descoperă că are și o nouă viață, noi obiceiuri și uneori chiar o carieră diferită.
Pe parcursul a peste 200 de soți, care apar aproape zilnic, cartea devine o disecție satirică și inteligentă a datingului modern, în care Lauren îi trimite înapoi în pod pe soții care au chiar și cele mai mici defecte, pentru a începe din nou cu altul.
Descrierile lui Holly Gramazio sunt savuroase și amuzante, cu un stil lejer, absolut original. Acest debut este evadarea perfectă în noul an.
O comedie romantică SF captivantă, Ministerul Timpului, de Kaliane Bradley, se desfășoară într-un viitor apropiat, în care guvernul britanic a pus mâna pe un portal al timpului. Ca parte a unei misiuni secrete, au adus în prezent cinci „expatriați” din diverse epoci istorice.
Printre călătorii în timp se numără și comandantul Gore, un ofițer de marină de 38 de ani din secolul al XIX-lea, care a făcut parte din expediția eșuată a lui Sir John Franklin în Arctica. În realitate, Gore a murit în 1847, dar în romanul lui Bradley trebuie să se adapteze la secolul XXI, cu ajutorul naratorului fără nume, un funcționar guvernamental apatic, desemnat să fie „puntea” lui de integrare.
Cartea este o combinație între poveste de dragoste și thriller palpitant, dar e și foarte amuzantă. Mai presus de toate, o lectură antrenantă, distractivă și imposibil de lăsat din mână.
Autoarea bestsellerului Oameni normali, Sally Rooney, revine cu al patrulea său roman, Intermezzo, singurul din această selecție de cărți noi care încă nu a fost tradus în română.
La fel ca volumele ei anterioare, și acesta explorează relațiile complicate, iubirea sau pierderea care le însoțește. De această dată, însă, nu este vorba doar despre relații romantice, ci despre legătura dintre doi frați din Dublin: Ivan, de 22 de ani, și Peter, de 32 de ani. Ivan este un jucător de șah talentat, dar retras, în timp ce Peter este un avocat extrovertit, dar cinic. Pe hârtie, cei doi nu ar putea fi mai diferiți, dar ambii sunt marcați de moartea recentă a tatălui lor și se luptă să-și exprime emoțiile complexe. Cei doi frați au însă – nu se putea altfel – și niște relații romantice destul de complicate.
Rooney echilibrează prin umor tonul melancolic al romanului incluzând secvențe de flux al conștiinței în stilul lui James Joyce, într-o poveste puternică, emoționantă și subtilă.
Un thriller captivant și o reevaluare istorică importantă, James, de Percival Everett, reinterpretează povestea lui Huckleberry Finn din perspectiva sclavului Jim. Acțiunea începe în 1861, când Jim află că urmează să fie vândut unui nou stăpân din New Orleans, ceea ce înseamnă că va fi separat de soția și fiica sa. Pentru a-și evita soarta, fuge pe o insulă de pe râul Mississippi, unde îl întâlnește pe Huck Finn, un băiat care și-a înscenat propria moarte pentru a scăpa de tatăl său violent.
Deși romanul păstrează elemente din Aventurile lui Huckleberry Finn, Everett transformă povestea într-o creație proprie, arătând modul în care Jim învață să supraviețuiască.
Tensiunea constantă face cartea imposibil de lăsat din mână, dar aspectul de thriller este echilibrat de realitatea emoționantă și dureroasă a sclaviei în sudul Americii.
David Nicholls a scris un roman de dragoste reconfortant, perfect pentru a fi citit pe un șezlong la soare. Marnie, o femeie divorțată care lucrează singură la laptop în apartamentul ei din Londra, simte că viața trece pe lângă ea. Michael, recent despărțit și tot mai mizantrop, și-a găsit refugiul în plimbările lungi și solitare prin zonele rurale.
Când o prietenă comună organizează o drumeție de zece zile, o poveste de dragoste tensionată se leagă între cei doi protagoniști. Capitolele alternează între perspectivele lui Michael și Marnie, cu momente comice care însoțesc relația lor stângace, dar captivantă.
Vei fi extrem de implicat în așteptarea unui final fericit.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.