Există ceva special în a fi înconjurat de cărți care au fost deținute și citite de alții. În plus, cărțile la mâna a doua, sunt, de obicei, mult mai ieftine decât cele noi. Dar iată și alte câteva motive pentru a cumpăra cărți de la anticariat.
„Câștig aproximativ 9 lire pe oră la locul meu de muncă. Am cumpărat recent o carte cartonată nou-nouță dintr-un magazin de caritate, la prețul de 2,99 lire. Pe coperta interioară a supracopertei, prețul recomandat de vânzare era de 16,99 lire. Cum putem sprijini autorii când, în mare parte, majoritatea dintre noi pur și simplu nu ne permitem cărți noi? În ceea ce mă privește, recunosc că nu îmi permit cărți noi, dar le consider o necesitate pentru a-mi umple timpul, ca să-mi mențin starea de spirit sau ca să mă distrag de la «viață». La fel, ascult muzică pe YouTube, fără să plătesc direct muzicienii pentru muzica lor. Cumpăr cărți la mâna a doua deoarece nu îmi permit aceste «luxuri», dar totuși le doresc”, scrie, într-un comentariu pe Reddit, utilizatorul Noirist88.
Ca anticariat de cărți, credem cu adevărat că a cumpăra astfel de cărți este cea mai bună alegere. Dar și alții au aceeași opinie, după ce au descoperit numeroasele avantaje ale cărților la mâna a doua.
Cărțile la mâna a doua sunt, de cele mai multe ori – exceptând situațiile în care vorbim despre ediții limitate, care nu se mai editează sau cărțile cu autograf – mai ieftine. Așa că un motiv evident ca să le alegi este că volumele noi pot fi costisitoare, mai ales dacă obișnuiești să cumperi mai multe deodată. De obicei, economisești cel puțin jumătate din preț atunci când cumperi o carte la mâna a doua. Prin urmare, fie că ești un cititor pasionat sau un student cu buget limitat, alegerea cărților second-hand poate fi salvatoare. Dacă îți place să citești, dar nu ai prea mulți bani, cărțile la mâna a doua sunt o investiție excelentă. În plus, le poți revinde după ce le-ai citit. Exact, tot la anticariat!
Cărțile tipărite noi au un impact ecologic semnificativ, cu milioane de copaci tăiați și milioane de tone de CO₂ produse annual, potrivit Worldofbooks.com. Da, poate că ultima apariție editorială a autorului tău preferat e de neratat – și e ok să cumperi și cărți noi! –, dar de ce să nu contribui la protejarea mediului alegând una dintre milioanele de cărți deja existente pe piața second-hand?
Nu este un secret că planeta se confruntă cu o criză și că pădurile dispar pe măsură ce tăiem tot mai mulți copaci pentru hârtie și mobilier. Este o problemă uriașă pe care, deși nu o putem rezolva de unii singuri, asta nu înseamnă că nu putem contribui cu ceva. Unul dintre avantajele cumpărării cărților second-hand este că acestea nu ajung la gunoi. Este un pas mic, dar important, prin care poți ieși din ciclul consumului excesiv.
Când cumperi o carte second hand nu știi niciodată ce vei găsi în ea. O parte din farmecul lecturii unei cărți de la anticariat este descoperirea notițelor lăsate de proprietarul anterior. A scris povești personale pe margini? A subliniat citatele preferate? A lăsat însemnări lângă unele pasaje? O dedicație pe prima pagină? Uneori, oamenii lasă chiar și semne de carte, bilete de autobuz sau flori presate în volumele pe care le vând. Așa poți obține un suvenir special! Ai șansa de a lua parte la o istorie comună a proprietarilor cărții și poți adăuga și tu propria ta amprentă.
Din când în când, un pasionat de cărți la mâna a doua poate descoperi ceva cu adevărat special răsfoind paginile dintr-un anticariat. Poate fi o copie semnată de un autor celebru sau chiar o carte rară și greu de găsit sau cărți vechi și speciale, care păstrează amprenta timpurilor demult apuse. Astfel de volume îți vor face colecția unică.
Cine nu și-ar dori o ediție vintage a cărții clasice preferate? De multe ori, edițiile vechi au un aspect mult mai interesant decât reeditările recente. Așa că, dacă îți plac coperțile rare și de colecție, ar fi indicat să arunci o privire pe la anticariete, unde poți găsi volume cu adevărat impresionante.
Când ai un teanc de cărți captivante pe raft s-ar putea să fii fi mai motivat să o termini pe cea pe care o citești deja. Iar dacă poți cumpăra cărți second-hand la prețuri accesibile de la PrintreCărți, vei avea mereu un stoc suficient pentru a-ți menține pasiunea vie.
Toți ținem la ele și le apreciem, dar cărțile nu trebuie tratate ca niște obiecte fragile. În loc să îți faci griji că trebuie să păstrezi o carte impecabilă, mai bine alegi una deja folosită.
E posibil să aibă cotorul ușor îndoit sau câteva pagini curbate, dar o poți lua cu tine oriunde fără să te stresezi că o vei uza. Cărțile second-hand au trecut prin multe și cu siguranță vor rezista își la tine în rucsac. Sau cel puțin nu o să suferi atât de mult la prima pagină îndoită.
Multor cititori le place să scrie pe marginea paginilor de carte așa că, dacă și tu te afli printre ei, cărțile la mâna a doua reprezintă o soluție excelentă: sunt ieftine și poți să scrii în ele tot ce vrei, fără remușcări.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.