Luna iubirii nu conține numai zilele de 14 și de 24, dedicate celor care sunt în relații, ci și ziua de 15 februarie, care, neoficial, este Ziua Celibarilor. Pentru că există bucurie și când ești singur, am selecat câteva cărți pentru cei care vor să se bucure și în afara unei relații de cuplu.
Luna februarie e celebră pentru faptul că include Ziua Îndrăgostiților, pe 14, iar noi, românii, mai avem și ziua de 24, când sărbătorim Dragobetele. E perioada din an în care cei care se află într-o relație își celebrează iubirea, iar cei care nu sunt se simt, uneori, mai stingheriți.
Tocmai de aceea a fost inventată și Ziua de Conștientizare a Celibarilor (Singles Awareness Day), sărbătorită neoficial pe 15 februarie în fiecare an. E o completare a Zilei Îndrăgostiților, dedicată persoanelor care nu sunt căsătorite sau într-o relație romantică, dar care fie încearcă să se simtă mai puțin singure, fie chiar se bucură de experiența de a fi singure o perioadă.
Pentru că dragostea poate fi celebrată în toate formele ei – dragoste de sine, dragoste platonică, dragoste față de prieteni sau familie – nu numai în modul romantic. Prin urmare, am alcătuit o listă scurtă de lectură pentru cei care sunt singuri și preocupați de ce-ar putea scoate mai bun din această experiență.
Când vine vorba de provocările și triumfurile maturizării, Dolly Alderton le-a văzut și le-a încercat pe aproape toate. Această carte de memorii e o explorare sinceră, amuzantă și emoționantă a iubirii sub toate formele ei așa cum le-a trăit autoarea – de la relațiile romantice la prietenie și autoacceptare.
Dolly Alderton își povestește experiențele din tinerețe, cu toate greșelile, petrecerile haotice, inimile frânte și momentele de creștere personală, vorbind cu înflăcărare despre cum s-a îndrăgostit, cum s-a luptat cu autosabotarea, despre cum se îmbăta, cum se despărțea și cum a realizat că Ivan de la magazinul din colțul străzii e singurul bărbat pe care s-a putut baza vreodată. Peste toate, vorbește despre descoperirea că prietenii sunt mereu acolo, la finalul fiecărei nopți haotice.
Când Olivia Laing s-a mutat la New York la mijlocul vârstei de treizeci de ani, a început să resimtă singurătatea în fiecare zi. Fascinată din ce în ce mai mult de această experiență pe care o resimțea deseori ca fiind rușinoasă, a început să exploreze orașul solitar prin intermediul artei. Alternând între operele și viețile unora dintre cei mai captivanti artiști ai orașului, Laing realizează o investigație electrizantă și strălucitoare asupra sensului singurătății, evidențiind nu doar cauzele acesteia, ci și modalitățile prin care poate fi combătută și transformată.
În acest eseu profund și liric, autoarea analizează legătura dintre artă și singurătate, concentrându-se asupra unor artiști precum Edward Hopper, Andy Warhol, David Wojnarowicz și Henry Darger. Prin poveștile lor, ea explorează modul în care izolarea poate deveni o forță creatoare și cum arta oferă o punte între indivizi, chiar și în cele mai alienante medii.
Orașul solitar este o lectură revelatoare despre ce înseamnă să fii singur, dar și despre posibilitatea de a găsi frumusețe și conexiune în această stare.
Delicatele frumuseți ale vieții e o colecție emoționantă de sfaturi și reflecții despre dragoste, suferință, familie și speranță, extrase din rubrica anonimă „Dragă Sugar“, scrisă de Cheryl Strayed în revista online The Rumpus.
În această carte, autoarea, cunoscută și pentru memoriile sale (cartea Sălbăticie), răspunde unor mesaje primite de la cititori și oferă nu doar sfaturi practice, ci dezvăluie și povești personale și reflecții filosofice care ating sufletul, îmbinând empatia, vulnerabilitatea și sinceritatea brutală.
Cartea este o lectură reconfortantă, care te face să te simți înțeles și mai puțin singur în fața provocărilor vieții.
Auzim deseori mesajul iubește-te pe tine însuți, însă cei mai mulți dintre noi nu înțelegem cu adevărat ce înseamnă, așa că ideea aproape că a căzut în derizoriu. Atunci când nu ne iubim pe noi înșine, ne simțim incompleți și, drept urmare, cautăm în exterior plăcere și fericire.
Kamal Ravikant, antreprenor și autor, a scris un ghid inspirațional despre importanța iubirii de sine, împărtășind o parte din experiențele și lecțiile învățate din propria călătorie de auto-descoperire și auto-acceptare, iar prin această carte își propune nu numai să propovăduiască iubirea de sine, ci și să explice cum se face.
Honjok este un termen sud-coreean care descrie un stil de viață caracterizat de alegerea de a trăi singur și a te bucura de solitudine. Cuvântul este format din două părți: „hon” (care înseamnă „singur”) și „jok” (care înseamnă „trib” sau „grup”). Deci honjok se referă la persoanele care preferă să trăiască în mod independent, fără a depinde de viața socială activă sau de relațiile de grup pentru a-și găsi împlinirea.
Deși nu îndemnăm la izolare socială – dimpotrivă, conexiunile umane sunt cele mai bune lucruri pentru o persoană, spun studiile – cartea scrisă de Francie Healey poate fi văzută ca o abordare care încurajează oamenii să își exploreze pasiunile, să-și găsească liniștea interioară și să învețe să se bucure de propriul lor timp, fără presiunea conformismului social sau a așteptărilor din partea altora.
Arată cum solitudinea poate deveni o sursă de libertate, auto-descoperire și echilibru, în loc să fie percepută ca o stare de izolare. Iar această carte oferă sfaturi practice despre cum să îți îmbrățișezi singurătatea, să îți creezi propriul stil de viață și să găsești împlinire în relația cu tine însuți.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.