Să oferi cărți cadou e unul dintre cele mai frumoase lucruri. Nu e însă întotdeauna ușor să o faci, dacă cel căruia i le oferi e un cititor înrăit. Avem cinci idei literare și încă cinci idei care se referă la cărți, dar nu sunt cărți.
Printre iubitorii de literatură, cărțile sunt întotdeauna un dar binevenit. Vrem să citim, iar perioada sărbătorilor de iarnă ne dă și timp pentru asta. Câteodată e însă greu să găsești cartea potrivită, iar acest lucru se întâmplă mai ales atunci când cel căruia o oferi a citit extrem de mult.
Nu vrei să-i faci cadou o care pe care deja a citit-o, nici una care nu e genul lui, nici una pe care să o considere prea simplă sau prea greoaie. De aceea, am ales cinci cărți destul de diferite ca stil, plus încă cinci idei care nu sunt cărți cadou, dar ceva asociat lecturii.
André Aciman a publicat mai întâi Strigă-mă pe numele tău, un roman plin de tandrețe care a fost și ecranizat ulterior, cu Timothee Chalamet și Armie Hammer în rolurile principale. Pentru cei care sunt curioși să afle ce s-a mai întâmplat cu Elios și Oliver, a apărut Găsește-mă, în care Aciman povestește ce s-a mai întâmplat cu cei doi la ani buni de la prima lor întâlnire în acea vară fierbinte din Italia.
Găsește-mă nu este însă numai continuarea poveștii din Strigă-mă pe numele tău, poate fi citit ca roman de sine stătător, mai amplu ca spațiu și timp, și în care Aciman explorează iubirea cu o finețe a detaliilor extrem de emoționantă.
Testamentele, scrisă de Margaret Atwood ca o urmare a Poveștii slujitoarei, a câștigat fără efort aprecierea criticilor și a fanilor.
Acțiunea e plasată la 15 ani după ce Offred dispare în mod ambiguu. Cartea urmărește viețile a trei femei care își adună forțele pe măsură ce bazele Republicii Gilead încep să se deterioreze. Convingătoare, emoționantă și bine structurată, cea mai recentă lucrare a lui Atwood va capta orice cititor.
Autorul Matt Haig a făcut valuri anul acesta cu lansarea romanului Biblioteca de la miezul nopții, dar de data acesta îți recomandăm o carte de non-ficțiune de-a lui: Cartea alinării. E o carte de self-help pentru cei din era digitală, așa că se potrivește în conceptul de cărți cadou pentru sfârșit de an sau pentru începutul anului nou, pentru că e o carte care îndeamnă la rezoluții.
Spre deosebire de alte cărți de dezvoltare personală, Cartea alinării e simplă și ușor de digerat, pentru că e o colecție de notițe și liste făcute cu scopul de a-i reaminti autorului, în viitor, că nu tot ce se întâmplă în prezent e atât de rău cum poate părea. Și s-ar putea ca cel căruia îi oferi cartea să trăiască același sentiment.
Cartea lui H.G. Wells a fost prima lucrare literară care tratează călătoria în timp doar ca o modalitate de a ne aminti latura existenței umane. El e și primul care folosește termenul de mașină a timpului în romanul său SF.
Mașina timpului a fost sursă de inspirație pentru trei filme diferite și încă influențează scriitorii SF de azi. Dacă ai prieteni pasionați de science fiction, dar încă nu au citit acest roman de referință pentru acest gen, ai putea să le-o oferi de sărbători.
Mihaela Noroc e o româncă tânără care a călătorit prin toată lumea și a publicat un atlas prin care promovează frumusețea feminină autentică. E un album cu fotografii și povești ale unor femei din colțuri ale lumii extrem de diferite, din toate mediile sociale, pentru că frumusețea nu se găsește numai în lumina reflectoarelor sau în reviste, ci și în piețe de pește, în triburi sau în vreo mașină de pompieri.
Demersul Mihaelei Noroc e cunoscut în întreaga lume, iar Atlasul Frumuseții – o carte de succes publicată în mai multe limbi – e un cadou frumos de Crăciun.
Dacă ai un prieten cu adevărat pasionat de literatură, poți căuta o carte cu autograf a autorului lui preferat. Nu e nevoie să fie neapărat un autor contemporan sau român, poate fi vorba și despre cărți vechi și rare. Aruncă o privire pe colecția noastră de cărți cu autograf!
Aici, poți să improvizezi destul de mult. Poate fi vorba despre un poster, o pagină din cartea lui preferată sau o fotografie luată de pe internet și imprimată, pe care apoi să o înrămezi. Cu siguranță că orice prieten va fi impresionat de faptul că ai ținut mine ce scriitor îi place mai mult!
Dacă știi că unora dintre prietenii tăi le place să citească în cadă, acesta este un cadou foarte inspirat! Nu e ușor să ții în mână o carte în timp ce te afli în apă, așa că un suport pentru citit în cadă, pe care mai încap și un pahar de vin și o lumânare parfumată, e ideal!
Câteodată, chiar și lumina de la o veioză obișnuită e prea puternică. De-asta s-au inventat mini lămpile, care se prind direct de marginea cărții și luminează numai pagina pe care citești. Cei care o folosesc nu-și mai deranjează deloc vecinul de pat!
Lumânările parfumate parcă ar fi descoperirea anului! Nu trebuie să le aprinzi numai când e întuneric, ci ori de câte ori ai chef de o atmosferă relaxată. Când citești cu niște lumânări parfumate alături, parcă intri într-o lume diferită, complet magică.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.