Din cauza condițiilor dificile de viață din ultimii ani, experimentăm un „deficit de empatie” la nivel de societate. Dar literatura de ficțiune e de ajutor și crește nivelul de empatie, prin faptul că îți arată puncte de vedere diferite. În plus, noi îți recomandăm câteva romane pline de empatie, de unde vei avea și tu ceva de învățat.

Conform studiilor, empatia ne ajută să facem față mai bine situațiilor de viață dificile. Dar în ultimii ani, când oamenii de pe tot globul au început să fie extrem de stresați din diferite motive corelate pandemiei, nivelul de empatie a început să scadă considerabil.

Să spui că lectura poate rezolva problemele lumii ar fi, în cel mai bun caz, un lucru naiv. Dar ar putea ajuta în sensul în care să transforme lumea într-un mediu mai empatic. Un număr tot mai mare de cercetări au descoperit că oamenii care citesc ficțiune tind să înțeleagă mai bine sentimentele celorlalți – chiar și ale celor care sunt diferiți de ei înșiși.

De aceea, nu doar că îți recomandăm niște cărți, ci niște cărți anume – romane pline de empatie.

5 romane pline de empatie

1. Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor Frankl

Viktor Frankl a scris această carte despre experiența lui în lagărul nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care a descris cum identificarea unui scop în viață te poate ajuta să speri și să ai mai multă empatie.

„Orice îi poate fi luat unui om, mai puțin un lucru: ultima dintre libertăţile omeneşti – aceea de a alege atitudinea în anumite circumstanţe, de a-şi alege propria cale”, spune Frankl în romanul autobiografic. Iar calea aleasă de el a fost blândețea și empatia.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Jurnalul unui adolescent timid, de Stephen Chbosky

Povestea lui Stephen Chbosky e una despre maturitate. Charlie are 16 ani și e un adolescent introvertit, un ciudat. Nu numai că e traumatizat de sinuciderea celui mai bun prieten al lui, dar mai e și în primul an de liceu și asta îi provoacă foarte multă anxietate.

Din fericire, deși încerca să facă tot ce poate ca să fugă de viață, întâlneşte tot felul de oameni care îl vor ajuta să îşi dezvăluie potenţialul de a trăi. Își face prieteni, încearcă droguri, ţigări și alcool, ca orice tânăr de vârsta lui, și descoperă sexualitatea și iubirea.

3. Fără armă în linia întâi, de Frances M. Doss

Desmond Doss a fost un caporal al Armatei SUA care a servit ca medic de luptă în al Doilea Război Mondial. Ce l-a făcut remarcabil nu e doar faptul că a salvat de unul singur 75 de soldați în bătălia de la Okinawa, ci că nu a pus nici măcar o dată mâna pe armă, pe toată durata în care s-a aflat pe front.

Era convins că trebuie să își apere țara, dar, conform principiilor sale religioase, nu putea să ia vreo viață omenească.

Fără armă în linia întâi e o carte scrisă de a doua soție a lui, Frances Doss, cu care s-a căsătorit după ce prima lui soție a murit. Limbajul simplu și blând al cărții evocă o atmosferă plină de empatie. În 2016 a apărut și un film făcut după povestea lui, Hacksaw Ridge, în regia lui Mel Gibson.

4. Să ucizi o pasăre cântatoare, de Harper Lee

Să ucizi o pasăre cântătoare a fost publicat de Harper Lee în 1960, dar acțiunea cărții se petrece în 1936, într-un mic oraș din Alabama. Atticus, tatăl lui Scout Finch, o fată în vârstă de 10 ani, care e și naratoarea cărții, este un părinte nonconformist pentru vremurile în care trăiește. Încurajează dezvoltarea copiilor săi, Scout și Jem, fără prejudecăţi sociale.

Romanul este conturat în jurul procesului lui Tom Robinson, un mulatru care este adus în fața tribunalului de către Bob Ewell, care susține că Tom ar fi abuzat-o sexual pe fiica lui. Când Atticus este desemnat „avocat al apărării”, viața lui și a celor din jur se schimbă considerabil.

5. O viață măruntă, de Hanya Yanagihara

Cartea scrisă de Hanya Yanagihara este uneori dureros de tristă, pentru că este despre despre violenţa lumii de acum, dar este şi despre umanitate, omenie și empatie, lucruri încă posibile în zilele noastre.

Chiar dacă e o carte care conține violență, cele mai puternice momente ale poveștii nu sunt despre abuz, ci despre puterea compasiunii și a prieteniei. Iar această compasiune nu este o încercare de a repara ceea ce este nereparat – în acest caz personajul principal, Jude – și nici măcar o încercare de a înțelege prin ce a trecut, ci e despre recunoașterea durerii. Pentru că prietenii lui observă cât de mult suferă, stând alături de el.

Ce e empatia, în cazul ăsta? E să-i arăți cuiva că, chiar și atunci când se simte cel mai singur, nu e singur.