Ernest Hemingway este deseori idealizat pentru stilul de viață aventuros și direct care reiese atât din scrierile lui, cât și dintr-ale celor care l-au cunoscut. Dar, dincolo de asta, nu putem contesta măiestria operei lui. Cele mai multe cărți de Ernest Hemingway au fost publicate între anii ‘20 și ‘50, însemnând șapte romane, șase colecții de povestiri și două lucrări de non-ficțiune. Noi vorbim însă numai despre șase dintre ele, pe care credem că e bine să nu le treci cu vederea.
Puțini scriitori sunt mai celebri decât Ernest Hemingway. A început să scrie ca jurnalist, dar Hemingway a devenit cunoscut în lumea literară după Primul Război Mondial, spunând povești despre soldați, lupte cu tauri, despre dragoste, moarte și pescuit, într-un mod pe cât de sensibil și de poetic, pe atât de concis și de brutal. Rezultatul muncii lui e cunoscut azi în întreaga lume, Ernest Hemingway fiind unul dintre cei mai iubiți scriitori ai secolului al XX-lea.
Pe lângă felul în care a scris, Hemingway a și trăit într-un mod cel puțin impresionant. A participat la ambele războaie mondiale, a participat la petreceri de tot felul, a vânat și a iubit cu pasiune, a primit Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1953 și Premiul Nobel pentru literatură în 1954. În ciuda tuturor realizărilor sale, Hemingway a fost un om cu suferințe psihice, iar în 1961, în casa sa din Ketchum, Idaho, și-a luat viața, împușcându-se cu pușca lui preferată.
Moștenirea pe care ne-a lăsat-o Hemingway e una extrem de prețioasă. Pentru cei care încă nu l-au citit și nu știu de unde să înceapă, am putea spune: de oriunde, pentru că odată ce vei citi prima carte de Ernest Hemingway sigur vei mai căuta și altele! Totuși, îți lăsăm și o listă scurtă de recomandări, pentru că am selectat câteva cărți de Ernest Hemingway.
Da, Hemingway este renumit și pentru povestirile lui scurte, și pentru jurnalismul practicat în perioada războaielor, dar cea mai mare faimă a lui ca scriitor vine din romanele pe care le-a scris. Și, dintre romane, unul se află aproape în mintea tuturor celor care l-au citit pe Hemingway: Fiesta, cu titlul american The Sun Also Rises – primul roman al celebrului autor.
Fiesta este un roman despre Generația Pierdută, adică despre cei care au ajuns la vârsta maturității în perioada Primului Război Mondial, un roman despre oameni răniți, dar unul în care e mult soare, se petrece și se bea mult, iar luptele cu tauri și complicațiile amoroase sunt descrise cu o simplitate memorabilă, în ritm alert.
Acțiunea începe la Paris și se mută apoi la Pamplona, în Spania, unde cinci prieteni – patru bărbați și o femeie – merg să vadă luptele cu tauri, la fiesta. Cartea este, într-o mare măsură, autobiografică.
Ultima operă literară majoră lansată în timpul vieții lui Hemingway, Bătrânul și marea i-a adus autorului Premiul Pulitzer în 1953 și a fost singura dintre operele sale menționate când a primit Premiul Nobel pentru Literatură, în 1954. De fapt, nu ai cum să spui că ai citit Hemingway dacă nu ai citit și acest roman scurt, dar de mare impact – pentru că această carte e o alegorie melancolică și filosofică.
După ce nu a mai prins vreun pește de 84 de zile, Santiago, un pescar bătrân, decide să iasă în larg. Aflat la apusul vieții, încă visează o captură imensă, „peștele cel mare”, care să-i dea sens vieții. Când întâlnește marele pește cu care se luptă până la epuizare, acesta îi este, pe rând, dușman și prieten, iar într-un final partener egal de suferință. Bătrânul vorbește cu sine, dar și cu peștele: „E o prostie să nu speri”, medită el.
Bătrânul contemplă asupra vieții, naturii, divinității și la nevoia de a avea alături alți oameni: „Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește”.
În 1937, Hemingway a călătorit în Spania, ca jurnalist, pentru a relata detalii despre Războiul Civil de acolo. Pentru cine bat clopotele este o poveste despre războiul civil spaniol, roman publicat în 1940, în același an în care Hemingway s-a căsătorit cu corespondenta de război Martha Gellhorn și cu un an înainte ca Statele Unite să intre oficial în al Doilea Război Mondial.
Romanul îl are în prim-plan pe Robert Jordan, un tânăr voluntar american atașat la o unitate de gherilă republicană în timpul războiului civil spaniol. Jordan este desemnat să dinamiteze un pod în timpul unui atac asupra orașului Segovia. Simțul datoriei îi este însă clătinat pentru că, chiar și pe timp de război, se întâmplă viața.
Considerat „cel mai important roman de război american” al Primului Război Mondial, Adio, arme se bazează parțial pe propriile experiențe ale lui Ernest Hemingway (ca, de altfel, multe dintre operele lui). De data aceasta, e vorba despre experiența pe care a avut-o ca șofer de ambulanță în timpul Primului Război Mondial.
Romanul, care descrie povestea de dragoste dintre un american care servește armata italiană lucrând în serviciul de ambulanță și o asistentă britanică, a fost ecranizat în mai multe rânduri.
Una dintre cele mai controversate cărți de Ernest Hemingway, A avea și a nu avea este a doua carte cu acțiunea plasată în Statele Unite, după Puhoaiele primăverii.
Cartea îl urmărește pe Harry Morgan, un căpitan de barcă de pescuit din Key West, Florida – un om obișnuit și muncitor care, în perioada Marii Crize Economice din SUA se vede forțat să intre pe piața neagră și să facă acte de contrabandă între Cuba și Florida, transportând inclusiv alcool și revoluționari cubanezi. În paralel, Hemingway descrie și viața plină de desfrâu a bogaților proprietari de iahturi.
Romanul portretizează Key West și Cuba în anii 1930 și oferă un comentariu social asupra acelor vremuri și locuri.
De data aceasta, o carte de non-ficțiune. Publicată pentru prima dată în 1935, Dealurile verzi ale Africii explorează într-un mod liric safariul lui Hemingway prin Africa de Est, unde a fost împreună cu soția sa Pauline Pfeiffer, în decembrie 1933.
De fapt, Hemingway a făcut un pariu cu sine, încercând să afle dacă o carte în care scrii pur și simplu faptele și gândurile tale reale poate concura cu un roman imaginat. Unii l-au criticat, dar alții au spus că i-a ieșit ceva măreț.
Dealurile verzi ale Africii este o carte autobiografică structurată în patru capitole. E o carte plină de descrieri de peisaje, antilope kudu și rinoceri, de explicații care țin de tehnicile și strategiile de vânătoare de atunci, dar și de dialoguri interesante. Peste toate, personalitatea puternică a lui Hemingway.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.