Romanele ne permit nouă, cititorilor, să trăim pentru scurt timp niște vieți fictive, în paralel cu viețile noastre reale. Însă, dacă citești cărți de memorii, simți că ți se permite accesul în viețile reale ale altor persoane la fel ca tine.

Multă lume are impresia că memoriile sunt același lucru cu autobiografiile. Dar, în timp ce o carte de memorii e o colecție de amintiri scrise de însuși cel care le-a trăit, o autobiografie este povestea acelei persoane scrise de ea însăși. Prin urmare, o carte de memorii nu urmărește întreaga viață a celui care o scrie. Unele memorii, mai ales cele scrise de celebrități, arată cititorilor cum a ajuns o persoană de la anonimat la faimă. Altele se referă la un anumit moment din viața celui care le scrie, uneori limitându-se la amintiri care se referă la numai câteva săptămâni de viață. Memoriile nu urmăresc o anumită structură narativă, ele pot fi colecții de eseuri, pot include poezii, fotografii, desene sau pot lua formă de roman grafic.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Și, deși cărțile de memorii sunt, în general, emoționante – pentru că știi că acele lucruri au fost trăite de o persoană în carne și oase – multe dintre ele sunt amuzante, dureroase, semnificative din punct de vedere istoric sau toate cele menționate.

6 cărți de memorii din care ai ceva de învățat

1. Învățare, de Tara Westover

Dacă citești Învățare, ajungi să o cunoști pe Tara Westover din punctul în care își părăsește familia din Idaho – o familie de mormoni fundamentaliști care s-au izolat aproape complet de societate și care nu permitea mersul copiilor la școală – și pornește într-o călătorie inițiatică până când ajunge să obțină titlul de doctor în filosofie la Universitatea Cambridge.

Felul în care a fost primită cartea și ceea ce spune Tara despre prăpastia dintre oamenii educați și cei needucați din Statele Unite i-au adus autoarei un loc pe lista revistei Time despre cei mai influenți oameni din 2019.

2. Clubul mincinoșilor, de Mary Karr

Cu o mamă volatilă interesată de artă, un tată distant și alcoolic și o soră bătăioasă, copilăria lui Mary Karr într-un mic oraș petrolier din statul Texas este pe rând amuzantă, tristă și teribil de emoționantă. Cartea e pe cât de sinceră, pe atât de vie, încât aproape că a reînviat moda cărților de memorii la începutul anilor 2000.

3. Cu ultima suflare, de Paul Kalanithy

Paul Kalanithi nu și-a propus să fie scriitor. De fapt, a fost medic cu mai bine de 10 ani de pregătire ca neurochirurg, până când a fost disgnosticat cu cancer pulmonar gradul 4. După ce s-a transformat din medic în pacient, a scris o carte de memorii în care a examinat ce anume face ca viața să merite trăită.

Cu ultima suflare e o carte pentru toți cei care uită să trăiască azi și se gândesc numai la mâine sau la ieri.

4. Eu sînt Malala, de Malala Yousafzai

Când avea 15 ani, Malala Yousafzai a fost împușcată în cap de la mică distanță, în timp ce se întorcea cu autobuzul de la școala, pentru că îndrăznise să vorbească împotriva regulilor talibanilor. Nu numai că a supraviețuit împușcăturii, dar s-a folosit de acest incident pentru a deveni una dintre cele mai influente voci din ziua de azi, un simbol despre cum o singură persoană poate să schimbe lumea.

La nici 16 ani, ea a devenit cea mai tânără favorită la Premiul Nobel pentru Pace de la acea vreme, distincție pe care a și primit-o la 10 octombrie 2014.

5. De neîmblânzit, de Glennon Doyle

Ce se întâmplă când renunți să fii așa cum toată lumea ți-a spus să fii și începi să trăiești viața în termenii tăi? Exact acest lucru îl explorează cartea de memorii a lui Glennon Doyle. Într-un fel lasă în urmă totul, într-un fel ia totul de la capăt. O carte care o să trezească în tine întrebarea „Asta e tot?”.

6. Castelul de sticlă, de Jeannette Walls

Cu un limbaj splendid care nu te lasă să pui cartea jos, Jeannette Walls le vorbește cititorilor despre educația ei neconvențională și nomadă, ca fiică a unor părinți nonconformiști și adesea neglijenți. Când spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic și, uneori, de necesarul de haine și de mâncare, copiii au de suferit. Cu toate acestea, Jeannette nu scrie cu furie, ci cu tandrețe și dragoste față de familia ei.