Cititul poate fi aproape terapeutic. Cartea potrivită la momentul potrivit poate să-ți ia de pe umeri toată greutatea pe care o resimți uneori. De aceea, îți lăsăm aici câteva sugestii de lecturi lejere, pentru momentele în care ai chef sa te binedispui și să zâmbești pe dinăuntru.
Câteodată nu vrei să citești nici cărți lungi, nici cărți prea profunde, nici cărți de dezvoltare personală, la care trebuie să-ți pui puțin mintea la contribuție. Câteodată, ai chef să citești doar ca să te relaxezi și ca să te binedispui.
Și, pentru că nu suntem în cea mai veselă perioadă, pentru că – mai conștient sau mai inconștient – efectele măsurilor restrictive din ultima perioadă încep să se simtă la nivel psihic, pentru că e firesc să obosim, ne-am gândit să-ți facem câteva sugestii de lecturi lejere, de cărți care pot să te înveselească măcar puțin.
Gretchen Rubin e autoare, bloggeriță și speker din America. În 2009, a publicat cartea Proiectul fericirii, scrisă după ce a avut o revelație în timp ce mergea cu autobuzul, pe ploaie. Atunci, spune ea în carte, și-a dat seama că timpul trece, iar ea nu se concentreză destul asupra lucrurilor care contează cu adevărat. Așa că a decis ca, pe parcursul a 12 luni, să verifice tot felul de metode despre care se spune că te fac mai fericit.
Ce a ieșit? Această carte, al cărei titlu alternativ este „Sau de ce am petrecut un an încercând să cânt dimineața, să-mi fac curat în casă, să lupt cinstit, să citesc Aristotel și în general să mă distrez mai mult”.
Două idei extrase din carte sunt: 1: că ceea ce faci în fiecare zi contează mai mult decât ceea ce faci din când în când, așa că ar fi bine să faci lucruri drăguțe pentru tine în fiecare zi, și 2: că, deși încercăm să ne controlăm viețile mereu, necunoscutul și lucrurile neașteptate sunt cele mai importante surse de fericire.
Chiar dacă nu e o carte de ficțiune, Proiectul fericirii își are locul pe lista de lecturi lejere care te vor binedispune, pentru că are o scriitură simplă și chiar te va determina să faci mici schimbări pentru binele tău.
Chiar dacă este vorba tot despre un proiect, de data aceasta el este inclus într-un roman. Proiectul Rosie, al lui Graeme Simsion, e despre Don Tillman, un profesor de genetică al cărui talent este acela de a stabili ordinea, de a păstra controlul.
Don are 39 de ani și suferă, fără să știe, de sindromul Asperger. Plus că e încă burlac, deși e deștept și arată bine. Pentru că știe că nu prea are noroc în dragoste, inițiază Proiectul Soția, pe baza unui chestionar de 16 pagini, care ar trebui să-l ajute să-și găsească partenera perfectă, prin eliminarea tuturor tipurilor feminine nepotrivite, adică prin eliminarea veganelor, a microbistelor, creaționistelor, fumătoarelor, ignorantelor și așa mai departe.
Doar că Rosie apare în viața lui și e exact ce nu-și dorea Don: muncește într-un bar, e vegetariană, fumează și încearcă să-și găsească tatăl biologic. Don se implică într-un nou proiect – s-o ajute pe Rosie să-și găsească tatăl – dar nu realizează că, astfel, își duce la îndeplinire și proiectul inițial.
Shonda Rhimes, autoarea cărții Anul lui DA, este cea care a scris și a produs serialul Anatomia lui Grey. De unde vine Anul lui DA? Păi, ce-ar fi să îți propui ca un an întreg să spui numai „da” tuturor propunerilor îndrăznețe pe care le primești? Shonda Rhimes a făcut acest lucru. Și-a acordat un an în care să înfrunte toate lucrurile față de care, mai înainte, reacționa cu teamă, izolându-se, ba chiar având atacuri de panică.
Și-a propus să nu mai refuze nejustificat lucrurile pe care i le oferă viața. Nu s-a mai ascuns în spatele scuzelor și al minciunilor și a acceptat că, uneori, cel mai sănătos este să renunți, indiferent că e vorba relații sau idealuri.
Mănâncă, roagă-te, iubește a emoționat o lume întreagă și a contribuit la schimbarea a numeroase vieți, prin faptul că a inspirat și a dat putere multor cititori să pornească în descoperirea celor mai bune părți din ei înșiși.
La cei 30 de ani ai săi, Elizabeth Gilbert avea tot ce se presupune că o femeie și-ar dori să aibă: un soț, o casă și o carieră de succes. Dar, în loc să se simtă fericită și împlinită, era dominată de frică și confuzie. Romanul este despre cum această femeie a lăsat totul în urmă, tot acest succes de fațadă, și a plecat în lume, ca să exploreze trei aspecte diferite ale firii ei: plăcerea gastronomică – în Italia, devotamentul și căutarea spirituală – în India, iar în insula Bali – echilibrul dintre bucuria lumească și transcendența divină, dintre trup și suflet.
Dacă ai chef de lecturi lejere, care să-ți amintească să iubești cu pasiune, să mănânci o bucată delicioasă de tort și, dacă simți nevoia, să cauți spiritualitatea care ți se potrivește.
Santiago este un tânăr păstor din Andaluzia, Spania. După ce are de două ori același vis, merge la o țigancă care îi dezleagă semnificația visului. Astfel, tânărul află că visul îl va conduce spre o comoară fără seamăn, așa că Santiago își vinde oile pentru a călători spre Africa de Nord.
În drumul său, Santiago îl întâlnește pe alchimist, alături de care învață tot felul de lucruri despre viață. Chiar și după despărțirea de alchimist, tânărul pastor își continua drumul inițiatic, chiar dacă nu ajunge acolo unde își imagina.
Alchimistul lui Paulo Coelho este o carte care teoretizează dragostea, care vorbește despre valoarea banilor și a prieteniei, o carte cu lecții de viață: „Când îţi doreşti un lucru, tot Universul conspiră pentru ca să-ţi realizezi visul, spuse Alchimistul, repetând cuvintele bătrânului rege”.
Eleanor e o ciudată care trăiește în Londra anului 2017. Are 30 de ani, dar are și un trecut dramatic. Cum e în prezent? Trece printr-o perioadă de izolare socială și, implicit, singurătate. Aparent, e povestea banală a unei femei anonime, cum sunt milioane în lumea întreagă.
Eleanor trăiește aceeași rutină zi de zi, iar singurătatea și izolarea sunt cele mai dure constante din viața ei, dar, hei, Eleanor Oliphant se simte excelent! Ca noi toți, nu-i așa? Eleanor e o eroină imperfectă, ca noi toți. De aceea e bine să treci acest roman pe lista de lecturi lejere. Cartea lui Gail Honeyman o să-ți aducă puțină lumină în zilele mohorâte și reci de solitudine, când vrei să te relaxezi.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.