Dacă nu obișnuiești să citești piese de teatru, nu știi ce pierzi. Unele dintre ele sunt mari capodopere literare și, la fel ca orice carte controversată, unele au făcut valuri și au fost interzise. Vorbim despre piese de teatru supuse cenzurii, dar care, ulterior, au reieșit la lumină.
Nu sunt mulți cei care citesc dramaturgie. Cărțile cu piese de teatru sunt, într-o anumită măsură, vitregite de soartă, pe nedrept. Deși rolul lor principal este de a fi puse în scenă, nu trebuie să ignori o astfel de lectură, pentru că te duce la rădăcina intențiilor autorului.
La fel ca în literatură, de-a lungul timpului și punerea în scenă a unor piese de teatru a fost supusă cenzurii.
Scrisă în anul 411 înaintea erei noastre, această piesă de teatru a fost scrisă de Aristofan, dramaturg grec, cunoscut drept părintele comediei sau prințul comediei antice. Ea a fost interzisă de legea Comstock din 1873, care interzicea publicarea „materiei obscene în plus ca circulație a acesteia prin poștă”. În 1908, interdicția s-a extins asupra materialelor „care tind să incite la incendiere, crimă sau asasinat”.
Lysistrata e o piesă de teatru anti-război care vorbește despre cei care au murit în Războiul peloponesiac. Prin personajul Lysistrata, Aristofan prezintă contrastele psihologiei feminine – delicată, romantică și supusă, dar, în același timp, dinamică, revoltată, realistă, perspicace și pragmatică – trăsături care o ajută să-și dea seama cât de absurd este războiul.
Interdicția a fost ridicată în 1930.
Altă piesă de teatru care a fost intrezisă în trecut este Oedip Rege, scrisă de Sofocle în 425 înaintea erei noastre. Opera dramatică e despre un bărbat care își ucide tatăl ca să se căsătorească cu mama lui. Când Iocasta descoperă că s-a căsătorit cu fiul ei, se sinucide. Drept pedeapsă, Oedip își scoate ochii. Piesa este una dintre cele mai faimoase tragedii din literatură.
Oscar Wilde a scris mai multe piese de teatru, printre care și Salome (Salomeea), în 1892. Piesa a fost interzisă de Lordul Chamberlain pentru felul în care Wilde a descris personajele biblice și pentru că a fost considerată vulgară.
Opera dramatică e bazată pe povestea biblică a prințesei Salomeea, fiica lui Irod al II-lea și a Irodiadei. Salomeea, care dansează la aniversarea tatălui ei vitreg, cere apoi decapitarea lui Ioan Botezătorul, drept răsplată.
În 1905, Richard Strauss a compus o opera muzicală bazată pe ceea ce a scris Wilde, dar și această piesă de artă a fost interzisă.
George Bernard Shaw a scris multe piese de teatru, iar aceasta, deși scrisă în 1893, a fost cenzurată vreme de opt ani. După ce a fost publicată, în 1902, când a avut premiera la Londra, a stârnit mari controverse pe motive sexuale: portretiza prostituția. Piesa a fost apoi interzisă în Londra, dar încercarea de a o cenzura nu a reușit și în Statele Unite.
Povestea se desfăşoară în jurul relaţiei dintre doamna Kitty Warren, matroana unui bordel, şi fiica ei, Vivie.
Fantomele e una dintre cele mai controversate piese de teatru ale lui Henrik Ibsen, dramaturg, director de teatru și poet norvegian. Piesa a fost interzisă pe motive religioase, pentru că face referire la incest și boli cu transmitere sexuală.
Un tramvai numit dorință, una dintre cele mai cunoscute piese de teatru, a fost scrisă de Tennessee Williams în 1951.
Intriga piesei gravitează în jurul conflictului ideologic și cultural dintre Blanche DuBois, o veche sudistă, afișând o prețiozitate dusă până la ridicol și care se bazează pe bunătatea străinilor, și Stanley Kowalski, un reprezentant al clasei muncitoare în ascensiune a orășenilor imigranți.
Bucăți din piesă au fost interzise pentru conținutul lor sexual considerat imoral.
Scrisă de Pierre Augustin Caron De Beaumarchais în 1775, piesa a fost interzisă de Ludovic al XVI-lea, ultimul rege al Franței și al Navarei. Beaumarchais a fost încarcerat, sub acuzația de trădare.
Urmarea Bărbierului din Sevilla a fost Nunta lui Figaro. Ambele piese de teatru au fost apoi adaptate pentru opera de către Rossini și Mozart.
Dacă vrei să găsești și alte cărți cu piese de teatru, intră AICI.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.