Multă lume își face planuri de schimbare la început de an. Poate ți-ai făcut și tu sau poate că nu. E în regulă în oricare dintre cazuri. Și, oricum ar fi, noi ți-am pregătit câteva recomandări de cărți despre noi începuturi. Citește-le pentru un strop de speranță, optimism și motivație.
Știm cu toții că putem face schimbări și începe lucruri noi în orice moment al anului. Dar începuturile de an au ceva anume, ceva care te face să te gândești cum să te reinventezi.
Ca să te ajutăm să-ți găsești inspirația – care ar fi bine să nu se rezume la dorințe legate de a slăbi și a face mai multă mișcare, deși și acestea sunt binevenite – am selectat câteva cărți despre noi începuturi.
Indiferent că sunt de memorii sau pură ficțiune, sunt despre oameni care își găsesc curajul să-și urmeze propriile căi.
Cartea lui TJ Klune nu este doar plină de speranță, ci și una dintre cele mai bune cărți despre noi începuturi și schimbări în viață. „M-am gândit că s-ar putea să pierd totul. Dar pe-atunci nu trăiam. Viața pe care am avut-o înainte nu a fost TRĂITĂ. Doar trecea. Și nu voi regreta niciodată șansele de care am profitat, pentru că ele m-au dus la ei. Eu am făcut o alegere, iar tu o faci pe a ta”, spune Linus Baker, personajul principal din carte.
Linus duce o viață liniștită și singuratică la cei 40 de ani ai lui. Locuiește într-o casă mică, împreună cu pisica, și lucrează ca asistent social, supraveghind activitatea din orfelinate. La un moment dat, primește o misiune confidențială. Trebuie să meargă la Orfelinatul de pe Insula Marsyas, unde locuiesc șase copii considerați a fi periculoși, dar care ascund, fiecare, câte un secret magic. Ce face, de fapt, societatea cu și pentru cei diferiți? E cazul să închidă acest orfelinat?
La miezul nopții din ultima ei zi pe pământ, Nora se trezește transportată într-o bibliotecă, unde i se oferă șansa de a-și anula regretele și de a încerca fiecare dintre celelalte vieți pe care le-ar fi putut trăi. Practic, Nora are șansa să îndrepte lucrurile greșite din viața ei și, în loc de o viață plină de durere și de regrete, să aibă o viață perfectă. Dar apare întrebarea extrem de importantă: care este cel mai bun mod de a trăi?
Cartea lui Matt Haig o să te facă să te gândești la deciziile pe care le iei în fiecare zi, dar și la viziunea mai amplă asupra vieții. Și o să te ajute să vezi că nu poți să faci și să fii totul.
Cartea Laurei Hillenbrand este o mărturie emoționantă a rezistenței minții, corpului și spiritului uman, precum și una dintre cele mai captivante cărți de non-ficțiune din ultimii câțiva ani.
În copilărie, Louis Zamperini a fost un delincvent. În adolescență, și-a canalizat sfidarea în sport și a descoperit alergarea. Efortul depus constant l-a ajutat să ajungă la Jocurile Olimpice de la Berlin. Dar, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, atletul a devenit aviator, iar într-o după-amiază de mai a anului 1943 avionul său a fost bombardat și s-a prăbușit în Pacific. A supravietuit 47 de zile într-o barcă de salvare, după care a fost salvat numai ca să fie dus într-un lagăr de concentrare nipon.
Zamperini a fost condus la limitele rezistenței umane, dar a răspuns în fața disperării cu ingeniozitate, iar în fața suferinței cu speranță.
Dacă vrei să citești ceva mai lejer, cum ar fi o carte de dragoste distractivă și ușoară despre noi începuturi, citește Evvie Drake o ia de la capăt, de Linda Holmes. Povestea începe la un an de când soțul lui Evvie Drake a murit, dar ea încă nu poate ieși din casă. Dean Tenney, care a fost cândva o vedetă a sportului, este acum o fostă vedetă a sportului. Când Dean se mută în apartamentul din spatele casei lui Evvie, cei doi fac o înțelegere: Dean nu va întreba despre soțul mort al lui Evvie, iar Evvie nu va întreba despre cariera eșuată a lui Dean.
Prietenia lor se bazează pe bunătate și glume reciproce, după care se dezvoltă și ceva mai mult. Dar să o iei de la capăt ca adult e complicat.
Eleanor are aproape 30 de ani și duce o viață precisă, lipsită de riscuri, dar și solitară. Are grijă să fie totul în ordine în viața ei folosindu-se de dependențe și rutine. Când în viața ei apare Raymond, tipul de la IT, alături de care salvează viaţa unui bătrân pe stradă, lucrurile se schimbă pentru Eleanor, care trece printr-un nou început.
E o carte care te bucură și te doare, mai ales dacă știi ce înseamnă să fii cam singur. Dar e și o carte care îți scoate în evidență că o nouă prietenie poate să dezlege traumele înnodate adânc în noi.
După ce mama ei, Ingrid, o poetă genială, dar instabilă emoțional, intră la închisoare pentru crimă – ucide din dragoste folosind otrava florii ei preferate – Astrid, o fetiță de 12 ani, începe un adevărat periplu prin sistemul de plasament din Los Angeles. Fiecare loc în care trăiește e un loc în care simte durere, dar în care se și descoperă și crește.
Astrid absoarbe personalitatea și stilul de viață din fiecare casă căreia îi trece pragul, flămândă după atenția și dragostea pe care nu a avut niciodată șansa reală să le cunoască. În tot acest timp, fata ține legătura cu mama ei prin scrisori. În timp ce mama narcisică o învață să supraviețuiască, fata o învață pe mamă ce e iubirea adevărată.
Trevor Noah s-a născut în Africa de Sud dintr-un tată elvețian (alb) și o mamă xhosa (negresă). Apariția lui a fost dovada unei legături ilegale, pedepsite cu închisoarea. Cartea lui de memorii descrie educația înfricoșătoare prin care a trecut înainte de sfârșitul apartheidului (segregarea raselor în Africa de Sud), relația cu părinții și călătoria lui pentru auto-descoperire.
Dacă vrei să citești cărți despre noi începuturi, atunci aceasta e foarte potrivită, pentru că e o poveste reală despre cum să crești într-o comunitate în care nu ți se permite să simți că aparții și despre toate provocările și începuturile prin care poți să treci ca să ajungi să te simți bine în pielea ta.
O poveste captivantă, pe care Kristin Hannah a plasat-o într-un cadru fabulos. Este 1974, iar tatăl lui Leni Allbright, Ernt, un fost prizonier din Vietnam, suferă de sindrom de stres posttraumatic. În căutarea unui nou început, familia se mută în Alaska. Cei trei – fiica, mama și tatăl – sunt complet nepregătiți pentru realitatea dură care îi întâmpină aici.
La început, zilele lungi, însorite, și generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experiență și de resurse a familiei, dar, pe măsură ce se apropie iarna și întunericul coboară peste Alaska, familia începe să se destrame. Sănătatea mintală a lui Ernt se deteriorează, cu consecințe dezastruoase pentru familie și comunitate. Cu toate acestea, Leni va supraviețui și nu doar atât, chiar va prospera atunci când apare Matthew.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.