Iarna aceasta, cel puțin până acum, nu prea am văzut zăpadă decât pe crestele munților sau prin fotografii. Așa că, dacă ești nostalgic după zăpezile de altădată și vrei să intri măcar cu imaginația în atmosferă, îți recomandăm câteva cărți pe care să ie citești iarna aceasta.
Chiar dacă nu ninge, zilele sunt tot scurte și afară e destul de frig, așa că petrecem mult timp în case. Iarna e un anotimp în care poți să citești mai mult, dar e și anotimpul cel mai ofertant pentru scriitorii care abordează subiecte legate de povești de familie sau crime misterioase.
Când te gândești la cărți pe care să le citești iarna, te gândești și la o canapea confortabilă, o pătură călduroasă și o cană de ceai sau de ciocolată caldă. Iar toate acestea se potrivesc de minune cu vremea de acum, chiar dacă încă nu ninge.
Ursul și privighetoarea este prima carte din trilogia Winternight a scriitoarei americane Katherine Arden. E o carte de ficțiune încadrată la literatură pentru adolescenți, dar poate fi citită de oricine are chef de o poveste cu multă iarnă și suflet.
Vasilisa trăiește cu familia ei în Rusia medievală, într-o zonă sălbatică, unde iarna durează mai tot anul. După fiecare zi friguroasă, Vasilisa se așază la gura sobei, unde ascultă basmele pe care doica i le spune despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. Lucrurile se schimbă după ce, la câțiva ani de la moartea mamei, Vasilisa e nevoită să se confrunte cu schimbările impuse de mama ei vitregă. Va renunța sau nu Vasilisa la poveștile și spiritele păgâne care i-au conturat copilăria?
Un nou început, cu imaginile sale înghețate și pustii din Alaska anilor ’70, poate fi o carte de-a dreptul fermecătoare, dacă o citești și tu când e iarnă. E una dintre cele mai potrivite cărți pe care să le citești iarna.
În 1974, tatăl lui Leni Allbright, Ernt, care e un fost prizonier din Vietnam, suferă de sindrom de stres posttraumatic. În căutarea unui nou început, familia se mută în Alaska. Cei trei – fiica, mama și tatăl – sunt complet nepregătiți pentru realitatea dură care îi întâmpină aici. La început, zilele lungi, însorite, și generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experiență și de resurse a familiei, dar, pe măsură ce se apropie iarna și întunericul coboară peste Alaska, familia începe să se destrame.
Leni, în vârstă de 13 ani, este prinsă la mijloc între boala mintală a tatălui ei, care se degradează, și relația tumultoasă dintre părinții ei. Prietenia ei cu un băiat din localitate o ajută să rămână pe linia de plutire și nu numai atât.
Undeva după miezul nopții înghețate, o ninsoare puternică oprește faimosul tren Orient Express. Până dimineață, un magnat american – domnul Ratchett – zace mort în compartimentul său, după ce a fost înjunghiat de zeci de ori, cu ușa încuiată din interior.
Aflat și el în trenul izolat de lume, în care știe că se află și criminalul, detectivul Hercule Poirot începe să-i cerceteze pe ceilalți 11 pasageri, cu toții personaje remarcabile.
Când a scris romanul, Agatha Christie s-a inspirat din cazul de răpire și ucidere a copilului Charles Lindbergh Junior, fiul aviatorului Charles Lindbergh, faimos pilot american care a trăit în secolul 20.
Unul câte unul, romanul lui Ruth Ware, e tot în stilul Agathei Christie, adică thriller. Acțiunea e plasată tot iarna, doar că în Alpii francezi, și în altă perioadă, mult mai recentă.
Opt colegi de serviciu care lucrează pentru un start-up rămân înzăpeziți într-o stațiune de schi de lux din Alpii francezi, din cauza unei avalanșe. La început, nimic nu pare să disturbe atmosfera confortabilă, dar pe măsură ce semnele că vor fi salvați prea curând întârzie să apară, tensiunile se acumulează și membrii grupului încep să dispară unul câte unul.
Dacă vrei cărți pe care să le citești iarna aceasta, e bine să ai pe listă și o iarnă scoțiană, așa că romanul lui Alice Feeney s-ar putea să fie ce-ți trebuie.
Adam Wright, un scenarist obsedat de munca lui, și soția lui, Amelia, merg într-un retreat de weekend în Scoția, ocazie cu care plănuiesc să afle ce e de făcut pentru cășnicia lor, care nu merge deloc bine. Faptul că Adam are o boală rară, care îl face incapabil să recunoască fețele oamenilor, și durerea cu care a rămas în urma morții mamei lui nu ușurează deloc relația de cuplu. În poveste mai apar și 10 scrisori pe care Amelia i le-a scris soțului ei la ultimele aniversări, dar care de-abia acum au ceva de spus.
Romanul are mai multe întorsături de situație și te va ține cu sufletul la gură până la final.
Copila de zăpadă este una dintre cele mai sentimentale cărți pe care să le citești iarna și are o acțiune plasată în Alaska, în 1920. Jack și Mabel au avut o viață grea, iar faptul că nu au copii îi face se se îndepărteze. Jack se prăbușește sub dificultățile pe care le are cu ferma, iar Mabel se simte izolată și singură.
În timpul primei ninsori din acel an, cei doi fac un copil din zăpadă. Ca prin magie, copilul de zăpadă dispare a doua zi dimineață, dar fată blondă apare din sălbăticie, aleargând printre copaci. Faina devine copila lor de zăpadă, care le aduce alinare în duritatea peisajului înghețat.
Iarna este a doua din tetralogia Cvartetul anotimpurilor scrisă de Ali Smith. Acțiunea are loc, evident, iarna, așa că, dacă vrei să simți un pic mai bine sezonul rece, ar putea fi o alegere potrivită.
Sophia are 60 de ani și trăiește singură în Cornwall. Romanul se concentrează în jurul Crăciunului din 2017, când fiul ei, Art, vine în vizită acasă aducându-și noua iubită, pe Lux. La același Crăciun, Sophia se luptă să facă față relației cu sora ei, Iris.
Cei patru vor petrece câteva zile în casa cu 15 dormitoare, care pare neîncăpătoare atunci când apar tot felul de tensiuni de familie, precum și discuții pe teme politice și sociale.
Îți recomandăm să citești și:
5 propuneri care te vor convinge să citești cărți de eseuri
7 cărți scrise de autori asiatici care te ajută să le înțelegi mai bine cultura
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.