Cea mai veche bibliotecă despre care există informații, datând din mileniul al II-lea î.Hr., din Teba, Egipt, avea deasupra intrării un mesaj scris în limba greacă: „Psyches Iatreion”, tradus ca „loc de vindecare a sufletului”. Ideea că cititul aduce beneficii vindecătoare nu este nouă, dar continuă să intrige atât cititorii, cât și cercetătorii. E sau nu adevărată?

Dilema legată de citit – dacă el chiar ajută în sensul procesării emoțiilor și al găsirii unui confort psihologic – nu se aplică, desigur, când vine vorba despre a citi instrucțiunile despre cum să ridici un cort sau cum să împăturești puloverele ca să ai un dulap mai organizat. Când e vorba despre beneficiile emoționale aduse de citit, ne referim la opere de ficțiune, la poezie și non-ficțiune, inclusiv cărți de memorii.

Cum funcționează cititul

Cititul este una dintre modalitățile prin care căutăm, fiecare dintre noi, să ne înțelegem propria lume. Psihologii evoluționiști spun despre creier că este proiectat pentru citit, la fel cum este proiectat pentru limbaj, recunoaștere facială sau alte impulsuri. Iar actul de a citi implică atât procese cognitive, cât și – mai ales acolo unde există o narațiune – procese emoționale.

La primul nivel, copiii învață să citească făcând legătura între sunete și formele grafice ale cuvintelor, după care trec la înțelegerea sensului textului. De-abia la nivelul următor, în care se creează sensul, cuvintele stârnesc emoții.

Dar cum funcționează acest lucru? Sau, cum pune problema autorul american George Saunders, cum face scriitorul de seduce, convinge, consolează și distrage atenția?

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

Operele de artă invită la gândire și la simțire. Această „comunicare indirectă” a literaturii este, de fapt, unul dintre beneficiile unice pe care le oferă cititorilor.

Crearea de sens este o tranzacție între autor, text și cititor. Distanța dintre cuvinte și interpretarea cititorului este esențială, pentru că ea capătă un sens au altul în funcție de experiența și predispoziția celui care citește. Astfel, un autor își poate propune să genereze emoție într-un cititor, dar dacă acest lucru se va întâmpla sau nu depinde de circumstanțele și preferințele individuale ale celui care citește. (Nu că priceperea scriitorului nu ar conta, desigur.)

Așa cum spunea scriitoarea Flannery O’Connor, autorul poate alege despre ce să scrie, dar nu poate alege ce e capabil să facă să trăiască. Altfel spus, unii cititori vor rezona puternic cu unele cărți, dar alți cititori nu vor simți mai nimic citind exact aceleași cărți.

Ce spun neuroștiința și psihologia despre citit

Virginia Woolf spunea despre cărți că sunt „oglinzi ale sufletului”, iar specialiștii în neuroștiință din ziua de azi au dovedit acest lucru, prin studii de imagistică cerebrală. Aceste studii au demonstrat că, atunci când o persoană experimentează indirect un eveniment asociat cu o emoție, sunt activate aceleași regiuni din creier ca și când ar experimenta direct acel eveniment. Protagonistul dintr-o carte poate fi complet imaginar, întreaga intrigă la fel, și tot poți ajunge să plângi când citești. Cine n-a plâns vreodată când ceva tragic i s-a întâmplat personajului favorit dintr-o carte?

Keith Oatley, autor, psiholog și profesor emerit la Universitatea din Toronto, explică faptul că lecturile de ficțiune ne permit să „simulăm” o lume în care ne identificăm cu personajele și cu luptele lor, în timp ce observăm modul lor de rezolvare a conflictelor. În felul acesta, putem procesa conținutul emoțional și rezolvăm indirect problemele vietii, iar acest lucru este – la nivel psihologic – mult mai eficient decât să ți se ofere în mod direct o soluție.

Cercetările lui Oatley au demonstrat, de asemenea, că implicarea pe termen lung a cititorilor în ficțiune – în special în ficțiunea literară – le îmbunătățește oamenilor empatia și capacitatea de vedea lucrurile din perspectiva unei alte persoane.

„Nu trebuie să ducem o singură viață, prin ficțiune putem experimenta mai multe vieți”, spune Oatley. În acest sens, cititul ne învață să înțelegem mai bine atât viața noastră interioară, cât și viețile interioare ale altora.

Ne poate ajuta chiar să ne reimaginăm povestea vieții noastre, mai ales dacă nu suntem mulțumiți de cea pe care o ducem în realitate. Astfel, lectura poate însemna atât o formă de evadare, cât și o modalitate de a-ți imagina și poate de a începe să planifici un mod diferit de a trăi. Poate, deci, duce la schimbare nu numai în plan imaginar, ci și în plan concret.

„Ficțiunea ne ajută să ne modelăm emoțiile și percepțiile, dându-le noi nuanțate, ea creează noi forme ale sensului pentru existența noastră de zi cu zi”, spune și Lisa Zunshine, savantă în literatură și teoria minții, în cartea ei Why We Read Fiction. Dincolo de beneficiile cognitive și emoționale ale cititului, mai spune Lisa Zunshine, cel mai important motiv pentru care citim e pura plăcere.

Cititul ca formă de catharsis. E adevărat sau nu?

Catharsisul este o formă de purificare a spiritului cu ajutorul artei, prin participare intensă la fenomenul artistic. Ideea de catharsis emoțional prin lectură este, în mod intuitiv, atrăgătoare. Dar chiar funcționează așa? Sau citim doar din interes, de plăcere, pentru evadare în imaginar sau din dragoste de cuvinte? Cei de la The Conversation au încercat să afle în ce măsură cititul chiar are beneficii emoționale și psihice sau dacă doar ni se pare.

„Cea mai mare aspirație a artei este să emoționeze publicul”, spune George Saunders. Cine nu e și acum mișcat, din punct de vedere emoțional, de cărțile care, cândva, l-au atins profund?

Conform autorilor lucrării The Novel Cure: An A–Z of Literary Remedies (Ella Berthoud și Susan Elderkin), o carte care are soluții sub formă de literatură pentru diferite probleme ale vieții, romanele au puterea de a te transporta într-o altă existență și de a te face să vezi lumea dintr-un alt punct de vedere. Uneori, povestea este cea care farmecă, iar uneori ritmul prozei este cel care lucrează asupra psihicului, calmând sau stimulând.

Oamenii imită sau re-prezintă lumea prin artă, iar când vine vorba de arta scrisă, ea poate fi sub formă de poezie, dramă și epopee. Acest impuls, susținea marele filosof Aristotel, îi deosebește pe oameni de animale. Recent, în 1987, psihologul american Jerome Bruner a sugerat că „facerea lumii” este „funcția principală a minții”, atât în științe, cât și în arte. Ca oameni, suntem atrași de impulsul narațiunii pentru a ne spune poveștile, spunea el.

Marcel Proust a scris, la un moment dat, că un romancier poate, într-o singură oră, să elibereze diferite feluri de fericire și de nenorocire, pentru care ar fi necesari ani de zile din viața unui om obișnuit ca să ajungă să le cunoască.

Cititul ne permite și să ne procesăm emoțiile, iar ceea ce este extrem de important e că acest lucru se poate întâmpla de la distanță. Nu trebuie, de exemplu, să trăiești direct o dragoste interzisă sau să faci față singur înstrăinării sau discriminării. Poți să te sperii și fără să mergi vreodată în pădurea întunecată și plină de pericole.

Pe scurt, prin literatură poți să accesezi experiențe care nu îți sunt accesibile în viața reală, iar sentimentele pozitive pe care aceste experiențe le produc pot să rămână cu tine o perioadă lungă.

Saunders sugerează că arta, inclusiv literatura, poate fi un fel de ofertă — o ipoteză pe care atât scriitorul, cât și cititorul să o ia în considerare împreună, scopul acelei oferte fiind acela de a ușura drumul cititorului, de a face viața reală mai puțin dificilă. „Încercăm să oferim cititorului un mod de a gândi despre realitate, un mod de gândire care să fie veridic, da, și dur, dacă este nevoie, dar nu dur în mod gratuit, ci un mod de a gândi care, cumva, să-l ajute”, mai spune Saunders.