Terapia și mersul la psiholog încă sunt controversate în România. De cele mai multe ori, reticența legată de acest domeniu este generată de lipsa de informare. Ca să te familiarizezi cu ceea ce se petrece într-un cabinet de terapie, dar și ca să aprofundezi subiectul, îți recomandăm câteva cărți despre psihoterapie care te vor ajuta să-ți schimbi perspectiva.
Cei care nu au trecut vreodată pragul unei uși în spatele căreia se face terapie sunt, uneori, intrigați de ideea de a merge la psiholog. Nu e chiar surprinzător, având în vedere că acolo se spun secrete, se dezvăluie emoții, se vorbește despre tabuuri și se descoperă probleme. Totul, în fața unui om complet străin.
Sigmund Freud și teoria lui asupra inconștientului au revoluționat domeniul psihoterapiei. El susținea că noi toți suntem naratori instabili, captivi într-o plasă complexă de dorințe și motivații.
Psihicul uman este un tărâm infinit, ce poate fi descoperit continuu. De aceea există și fascinația și, totodată, intriga, pentru ceea ce înseamnă terapia și munca unui pihoterapeut.
În anii recenți, literatura de profil – fie că este ficțiune sau nonficțiune – a devenit tot mai interesantă și pentru publicul larg, nu numai pentru cei care fac terapie sau sunt pasionați de acest domeniu. De aceea, pentru a vă ajuta să vă familiarizați sau să explorați mai bine această zonă, vă recomandăm câteva cărți despre psihoterapie.
Activitatea lui Donald Winnicott ca pediatru și psihanalist – dar și capacitatea lui de a scrie folosindu-și atât rațiunea, cât și spiritul – l-au determinat să lase în urmă lucrări de impact. Pe baza experienței sale clinice, a adus contribuții importante în terapia psihanalitică cu copii și adolescenți. A tratat subiecte precum creativitatea la copii și cum poate fi aceasta cultivată în adolescență și a lansat noțiunea de „mamă îndeajuns de bună”. Termenul se referă la o mamă care nu este – așa cum greșit se poate înțelege – adecvată sau mediocră, ci una care gestionează o sarcină dificilă: aceea de a avea grijă de copiul ei, dar și de a putea să facă un pas în spate și de a-i permite copilului să experimenteze suficient frustrările naturale care îl vor ajuta mai târziu să facă față provocărilor vieții.
Cartea Sensurile ascunse ale vieții este rezultatul a 50.000 de ore de muncă ale psihoterapeutului Stephen Grosz cu pacienții săi. Micile povestiri din carte sunt studii de caz care se referă la adâncurile dorinței, durerii, negării și pierderii care se descoperă în sala de psihanaliză. Observațiile sale cu privire la plictiseală sunt extrem de interesante.
Sunt povești ale pacienților, redate într-un limbaj simplu, accesibil cititorului nefamiliarizat cu psihanaliza.
De data aceasta, o operă de ficțiune. Pat Barker – care nu a fost terapeut, ci profesoară de istorie şi politică – a scris un roman complex, o drama psihologică ce a marcat familii, pentru care violenţa şi moartea au constituit o realitate terifiantă.
Plasat în Primul Război Mondial, rolul protagonistului – doctor Rivers – este acela de a ajuta soldații să se întoarcă să lupte în prima linie, forma de terapie agreată la acel moment fiind una cu șocuri electrice.
Treptat, William Rivers, psihiatru şi antropolog, începe să se îndoiască de propriile metode și începe să-și schimbe viziunea asupra războiului. Romanul este una dintre acele cărți despre psihoterapie care transmite ideea că și terapeutul poate învăța de la pacient și poate fi transformat de procesul de terapie.
Susie Orbach, psihanalistă, este profesor la New School for Social Reseach în New York și la London School of Economics. A scris numeroase articole și cărți despre dinamica relațiilor de cuplu și despre relația femeilor cu corpul lor.
În volumul Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă. Povestiri despre relația dintre terapeut și pacient, ea explică, prin șapte povestiri de psihoterapie, modul în care sentimentele pacientului și psihanalistului, transferul și contratransferul, se întrepătrund, generând o experiență unică pentru fiecare terapie. Surprinde dialogurile dintre terapeut și pacient și lămurește cititorul în legătură cu ceea ce se întâmplă în procesul de terapie, recreând atmosfera din cabinet.
Ca cititor, vei face cunoștință cu Adam, seducătorul vampirizant, Belle, care nu se poate opri din a fabrica minciuni, și Joanne, care se automutilează.
Irvin D. Yalom este unul dintre cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi contemporani, cu atât mai mult cu cât a scris numeroase cărți despre psihoterapie, romane și nonficțiune. Profesor de psihiatrie la Stanford University, Yalom a primit în anul 2000 Premiul Oscar Pfister din partea Asociaţiei Americane a Psihiatrilor.
„În această carte voi spune poveştile a zece pacienţi care au apelat la psihoterapie şi care, pe parcursul acestui demers, s-au luptat cu durerea existenţială. Dar nu acesta a fost motivul pentru care mi-au cerut ajutorul; dimpotrivă, toţi zece sufereau de problemele obişnuite ale vieţii cotidiene: singurătate, dispreţ faţă de sine, impotenţă, migrene, compulsivitate sexuală, obezitate, hipertensiune, tristeţe, o mistuitoare dragoste obsesivă, oscilaţii bruşte ale stării de spirit, deprimare. Şi totuşi, cumva (un «cumva» care se dezvăluie altfel în fiecare poveste), psihoterapia a scos la iveală rădăcini adânci ale acestor probleme cât se poate de prozaice — rădăcini care se întind departe, până la esenţa existenţei”, a spus Yalom despre propria lucrare.
Omul în cautarea sensului vieții s-a vândut în peste două milioane de exemplare și a intrat în categoria „celor mai influente zece cărți ale Americii“. După trei ani petrecuţi ca deţinut în lagărele de la Auschwitz şi Dachau, Viktor E. Frankl este eliberat odată cu terminarea războiului, iar cartea lui este despre propria istorie – istoria unui om care, dintr-un număr printre alte numere, a redevenit o persoană.
Dar cartea nu este doar o mărturie a unui fost deţinut la Auschwitz, pentru că Frankl, intrat în lagăr ca medic, și-a dezvoltat viziunea psihoterapeutică în timpul petrecut în suferință. Tot acolo a dezvoltat ceea ce astăzi e cunoscut ca „logoterapie” sau analiză existenţială, care se bazează pe convingerea că forța motivatoare fundamentală a omului este căutarea sensului existenței.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.