Unii artiști sunt buni la toate. Se pricep și să cânte, și să scrie, și să picteze sau să sculpteze. Puțini le fac bine pe toate, de aceea am ales doar câțiva, care au cântat și au scris. Îți recomandăm și ție câteva cărți scrise de muzicieni, ca să te convingi că au făcut treabă bună.
Uneori, scriitori sunt cu treaba lor, iar muzicienii cu a lor. Uneori mai există oameni pricepuți și la una, și la alta. Artiști complecși. În cazul unora dintre muzicieni – vorbim despre cei care se exprimă în limbajul emoțiilor – de la a scrie muzică și versuri mai e un singur pas până la a scrie poezie, povești și memorii. Nu sunt foarte mulți cei pricepuți și la a scrie, așa că am selectat cinci mari muzicieni ca să vă vorbim despre cărțile lor. Dacă le găsiți, citiți-le cu muzică pe fundal și o ceașcă de ceai cald sau, după caz, un whisky. Lumea toată poate căpăta un alt sens prin paginile unor cărți scrise de muzicieni.
Patti Smith. Cântăreață, compozitoare, poetă. Oare ce ar putea să o caracterizeze suficient pe această figură emblematică a muzicii punk rock? Patti Smith a semnat câteva cărți de poeme și memorii. Una dintre cele mai bune cărți ale ei, Torcătoarea de vise, publicată în 2011, e plină de poeme despre dezvoltarea ei ca artist.
Mai mult decât atât, prima ei carte de proză, Pe când eram doar niște copii, în care autoarea a documentat viața ei în anii ’60 și ’70 pe scena punk din New York și relația cu fotograful Robert Mapplethorpe, a câștigat National Book Award. Din această carte afli prin ce schimbări a trecut artista ca să ajungă unde este azi, de la începuturile umile, într-o familie săracă, până la atingerea succesului și trecerea de la poezie la compoziție muzicală.
Bob Dylan a câștigat chiar și Nobelul pentru Literatură, în 2016. Deși e mult mai cunoscut ca muzician – cele 36 de albume ale sale fiind vândute în peste 120 de milioane de exemplare – recunoașterea lui literară care a venit odată cu Nobelul care dovedește ce artist versatil și influent este.
Prima parte a memoriilor sale, Cronica vieții mele. Volumul 1, acoperă sosirea acestuia la New York și procesul prin care a trecut până la lansarea albumului de debut. Deși ignoră o bună parte din perioada lui de glorie, autobiografia este o lectură plăcută, prin care ți se împărtășesc destul de multe dintre secretele unuia dintre cei mai importanți muzicieni ai tuturor timpurilor.
Înainte să devină muzicianul legendar pe care îl știm astăzi, Leonard Cohen și-a început cariera ca scriitor, publicând, în 1956, o primă carte de poezie, numită Let Us Compare Mythologies.
Frumoșii învinși este ultima carte pe care a publicat-o înainte să treacă la cariera de muzician. Cartea a devenit cunoscută mult mai târziu. Romanul este construit în jurul a trei personaje pe care le leagă iubirea. O iubire complicată: naratorul este specialist în istoria unui trib indian, soția acestuia și F., un fel de guru modern. Cohen alternează, în cartea sa, pasaje lirice cu fragmente pline de sexualitate.
Artistul australian – muzician și performer – Nick Cave e cunoscut pentru înclinațiile lui întunecate și influența rockului gotic pe scena post-punk australiană. Moartea lui Bunny Munro este cel de-al doilea roman al său și cel care i-a adus o mare credibilitate literară.
Romanul a fost lansat în 2009 și urmărește povestea lui Benny Munro și a vieții lui obscure, care se împarte între interesul pentru femei și alcool. După ce soția lui se sinucide, Munro, care e comis-voiajor de produse cosmetice, își ia fiul și pleacă împreună cu el pe traseul pe care-l are de făcut pentru a vinde, într-o goana nebună spre neant.
Chitaristul trupei The Rolling Stones a trăit din plin viața de rockstar. Keith Richards s-a împărțit între sex, droguri și rock’n’roll și s-a apucat să-și spună povestea. Evident, e povestea vieții sale, cu trupa, cu scrierea de cântece, cu turneele, cu lupta cu drogurile și alcoolul, precum și relația cu Mick Jagger. Dacă vrei să afli cum trece prin viață un star rock adevărat, Viață este lectura perfectă. Sau poate nu perfectă, dar, în orice caz, e una dintre cele mai bune cărți scrise de muzicieni.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.