Urmează nu numai câteva zile libere, dar și, odată cu venirea iernii, mai mult timp petrecut în casă. Am făcut o listă cu ce să citești iarna asta, ca să te bucuri mai mult și să-ți creezi niște momente confortabile.

Într-un articol mai vechi din The Guardian, cei de la lanțul britanic de librării Waterstone i-a întrebat pe câțiva autori celebri care sunt cărțile lor preferate, de citit la gura sobei, la care se întorc în fiecare iarnă.

Ali Smith a numit – culmea! – Cartea verii, de Tove Jansson, care e o carte solară și nostimă pentru copii. Jonathan Coe a ales seria cu Sherlock Holmes, iar Jacqueline Wilson, o autoare cunoscută mai ales pentru cărțile pe care le-a scris pentru copii, a spus că iernile se delectează cu Jane Eyre, de Charlotte Brontë.

Pentru noi, iarna înseamnă băuturi calde, pături pufoase și canapele confortabile. Și mai înseamnă și cărți relaxante. Am făcut, prin urmare, o listă cu ce să citești iarna, despre care credem că pot să satisfacă apetitul literar al aproape oricui.

Ce să citești iarna asta. 5 cărți

1. Țara zăpezilor, de Yasunari Kawabata

Dacă te întrebi ce să citești iarna ca să evadezi într-un tărâm de vis, alege cartea lui Yasunari Kawabata, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1968 „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esența spiritului japonez”.

Shimamura, personajul principal, obișnuiește ca iarna să lase în urmă agitația capitalei și viața de familie și să se retragă într-o micuță stațiune montană. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, care îi tulbură echilibrul bărbatului care are, acasă, o soție. Dar, cum Shimamura este un om al inacțiunii, pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă în țara zăpezilor, cu clienții ei. Acest clasic al literaturii japoneze este despre romantismul condamnat.

2. Solstițiul de iarnă, de Rosamunde Pilcher

În Solstițiul de iarnă, Rosamunde Pilcher face în așa fel încât ceea ce putea să fie o tragedie și atât devine o poveste despre dragoste, loialitate și renaștere, fără prea mult tragism și fără prea multă dulcegărie.

Elfrida Phipps trăiește liniștită în satul Hampshire, cu cățelul ei și având compania vecinilor Blundell. După ce o tragedie are loc în familia Blundell, Oscar, care își pierde soția și fiica, se trezește fără adăpost, atunci când copiii lui vitregi cer moștenire casa mamei lor. Oscar și Elfrida se refugiază într-o căsuță din Scoția, unde mai apar tot felul de oameni fără direcție în viață. Ceea ce ar fi putut fi o rețetă pentru dezastru devine, în preajma Crăciunului, o poveste de iarnă plină de dragoste și mângâiere.

3. Copila de zăpadă, de Eowyn Ivey

Cartea de debut a lui Eowyn Ivey, Copila de zăpadă este una dintre cele mai sentimentale cărți pe care să le citești iarna și are acțiunea plasată în Alaska, în 1920. Jack și Mabel au avut o viață grea, iar faptul că nu au copii îi face se se îndepărteze. Jack se prăbușește sub dificultățile pe care le are cu ferma, iar Mabel se simte izolată și singură.

În timpul primei ninsori din acel an, cei doi fac un copil din zăpadă. Ca prin magie, copilul de zăpadă dispare a doua zi dimineață, dar o fată blondă apare din sălbăticie, aleargând printre copaci. Faina devine copila lor de zăpadă, care le aduce alinare în duritatea peisajului înghețat.

4. Crima din Orient Express, de Agatha Christie

Dacă în continuare nu știi ce să citești iarna, probabil cea mai cunoscută poveste despre Hercule Poirot e o alegere potrivită. Crima din Orient Express e un clasic al genului polițist, cu intrigă, inteligență și umor, publicat de Agatha Christie în 1934.

Când domnul Ratchett este ucis în mod inexplicabil în cușeta sa din trenul Orient Express, Hercule Poirot începe să-i cerceteze pe ceilalți 11 pasageri ai trenului. Dacă, în alte cărți ale celebrei autoare, victima este doar o victimă, de data aceasta nu este doar atât. Victima nu este chiar nevinovată, așa că, în cele din urmă, Poirot trebuie să se întrebe și dacă există justificare pentru o crimă.

5. Între cer și pământ, de Jón Kalman Stefánsson

Între cer și pământ, romanul autorului islandez Jón Kalman Stefánsson, e primul dintr-o trilogie numită Trilogia fiordurilor. E un roman despre însingurare și dragoste de oameni, o meditație profundă despre condiţia omului pe pământ, într-o lectură sensibilă și tulburătoare.

Povestea începe cu o mână de pescari obișnuiți cu frigul, care trăiesc în niște barăci pe malul mării, mănâncă gras, se îmbracă gros, sunt taciturni sau chiar morocănoși, pregătiți mereu să plece la pescuit, deși știu că există riscul să nu se mai întoarcă. Aici, moartea e ceva firesc și, de cele mai multe ori, stă pe fundul mării.

Bárður pleacă la pescuit într-o dimineață aparent obișnuită, dar se întoarce din drum să mai citească o dată niște versuri din cartea „Paradisul pierdut” a lui John Milton. Vrea ca versurile să-i rămână în cap, să le aibă cu el cât timp va fi pe mare, dar, pătruns de poezie, uită să își ia pufoaica, așa că moare înghețat în barcă.

Prieten devotat, „băiatul” – personajul principal al cărui nume nu este dezvăluit vreodată – pleacă spre sat, să anunțe moartea lui Bárður și să înapoieze cartea celui de la care fusese împrumutată, fără să știe că pornește într-o călătorie inițiatică. Tânărul înțelege, la început, că moartea se poate datora cuvintelor, că poezia poate ucide. Un bildungsroman care se continuă în următoarele două volume ale trilogiei, dar care poate fi citit și de sine stătător.

6. Oameni din Dublin, de James Joyce

Oameni din Dublin este o colecție de 15 povestiri cu care scriitorul irlandez James Joyce a debutat în proză în 1914. Și, dacă încă nu ai citit James Joyce, iarna e anotimul perfect să o faci.

În cele 15 proze scurte, Joyce portretizează viața Dublinului de la începutul secolului trecut și vorbește despre copilărie, adolescenţă, maturitate şi bătrâneţe. Personajele sunt oameni simpli, cu vieți pline de greutăți și de frustrări. „Intenția mea a fost să scriu un capitol din istoria morală a țării mele și am ales Dublinul ca scenă pentru că orașul mi-a părut a fi centrul paraliziei. Am încercat să-l prezint publicului în patru ipostaze: copilărie, adolescență, maturitate și viață publică”, spunea autorul despre cartea sa.

7. Muntele vrăjit, de Thomas Mann

Hans, un tânăr burghez din Hamburg, se pregăteşte pentru cariera de inginer naval, dar înainte de a-și începe cariera merge în vizită la vărul lui, Joachim, care se află internat la sanatoriul elveţian pentru tuberculoşi Berghof – un spaţiu al repausului total. Pentru că Hans se îmbolnăvește, vizita care trebuia să dureze trei săptămâni se prelungeşte, iar bărbatul va rămâne la sanatoriul din munţi mult, mult, mult timp – timp în care viața se derulează între luatul meselor și luatul temperaturii, între o mână de oameni aflați la distanță de restul lumii.

Romanul lui Thomas Mann este un dus-întors constant între planul relațiilor dintre personaje și alegorie. Mann știa că a scris ceva greu de înțeles și ambiguu, așa că el însuși și-a îndemnat cititorii să parcurgă romanul de două ori: „Ce v-aş putea spune despre această carte şi despre felul în care ar trebui ea citită? Cred că modul deosebit în care este construită compoziţia ei face ca plăcerea lecturii să fie mai mare şi mai profundă când o citeşti a doua oară – aşa cum şi muzica trebuie să-ţi fie cunoscută ca s-o poţi savura cu adevărat”.

8. Iernile sufletului. Despre tihnă și refugiu în perioade dificile, de Katherine May

În unele etape ale vieții suntem plini de energie, idei și motivație, iar alteori ceea ce avem nevoie cel mai mult este odihna, răbdarea și iubirea de sine. La asta se referă Katherine May când vorbește despre „iernat”.

Atunci când a trecut prin perioade grele, autoarea a învățat să supraviețuiască fiind atentă la transformarile prin care natura trece în timpul iernii, acestea au inspirat-o. A folosit exemple din literatură, mitologie sau din lumea naturală, așa că să nu te mire că vei afla cum hibernează pârșii sau ce simt lupii, pentru că May vorbește despre viață nu ca fiind o vară nesfârșită, ci ca un an întreg, cu toate anotimpurile, în care avem nevoie și de perioade reci, motiv pentru care e bine să știm cum să iernăm.

Parțial carte de memorii și parțial ghid pentru puterea care vine din odihnă și retragere, Iernile sufletului este una dintre cele mai potrivite cărți de non-ficțiune pe care le poți citi iarna, mai ales dacă treci printr-o perioadă în care simți că nu mai ai energie sau te simți pierdut.

9. Ursul și privighetoarea, de Katherine Arden

Povești populare, cu păduri înzăpezite și magie în adâncul iernii, toate astea undeva în sălbăticia Rusiei.

După o zi petrecută afară, Vasilisa stă seara lângă foc și ascultă fascinată basmele spuse de doica ei despre Imparatul Ingheț, demonul zăpezii. Când tatăl ei, văduv de câțiva ani, aduce acasă o altă femeie, una credincioasă și superstițioasă, aceasta le interzice tuturor să mai pomenească datinile pagane, dar Vasya i se împotrivește și hrănește în continuare spiritele din jurul căminului. Totuși, pe măsură ce trece timpul, își dă seama că ceea ce credea că există doar în cele mai înfricoșătoare povești nu e chiar ireal.

Cartea lui Katherine Arden este potrivită dacă nu știi ce să citești iarna, mai ales în zilele odihnitoare din preajma Crăciunului, cu o cană de vin fiert alături.

10. Povești de iarnă, de Dawn Casey și ilustrații de Zanna Goldhawk

Nu puteam să aducem în discuție ce să citești iarna și să ignorăm poveștile. Cartea scrisă de Dawn Casey și ilustrată de Zanna Goldhawk e cunoscută pentru desenele artistice atât de magice și de imaginative de inspirație populară.

Cartea cuprinde o serie de povești alese din diverse colțuri ale lumii: din America de Nord până în Siberia, China și Scoția, așa că, dacă vrei să răsfeți pe cineva drag în perioada următoare, Povești de iarnă e o alegere bună pentru lecturi magice în serile confortabile de iarnă.