Să trăiești într-un corp este un exercițiu de acceptare continuă a schimbării. De-a lungul vieții, totul se schimbă. Pierdem și recâștigăm echilibru, ne vindecăm, creștem, ne îmbolnăvim și îmbătrânim.

Uneori ne trezim dimineața și parcă nu ne mai recunoaștem în oglindă. Unele transformări apar la timpul lor, iar altele ne iau prin surprindere. Dar, de prea multe ori, ne e dificil să acceptăm cu seninătate că nu mai suntem cum am fost cândva din punct de vedere fizic.

Adevărul e că, atât timp cât suntem în viață, corpurile noastre sunt mereu într-o stare de transformare, indiferent în ce direcție, dar să îmbătrânești nu trebuie să fie o sursă de angoasă, ci poate fi și o oportinitate. Am ales să vorbim despre cărți despre îmbătrânire. Citindu-le, vei găsi o invitație la introspecție și vei conștientiza, o dată în plus, că nimeni dintre noi nu rămâne neschimbat prea mult timp.

8 cărți despre îmbătrânire

1. Teoria King Kong, de Virginie Despentes

Virginie Despentes, regizoare și scriitoare franceză feministă, abordează idealurile de frumusețe, violul și îmbătrânirea, invocând figura lui King Kong, adică ceva „pe linia de demarcație dintre om și bestie, adult și copil, bine și rău”, pentru a imagina un tip de feminitate care ripostează împotriva standardelor patriarhale crude și nedrepte.

Ea începe prin a apăra „pe cea care pierde în jocul feminității,” încercând să salveze fetele din ruinele unei societăți care le evaluează trupurile după standarde imposibile. Autoarea dezvăluie cum standardele de frumusețe și violența sexuală sunt exerciții de putere și argumentează că patriarhatul nu doar că vrea ca femeile să sufere, ci cere și să își ascundă durerea, învățându-le pe femei să simtă rușine în loc de furie atunci când sunt rănite.

Pe măsură ce îmbătrânește, observă cum societatea cere ca femeile mai în vârstă să nu atragă „prea multă atenție”, însă refuză cu bucurie, făcând apel ca toate femeile să fie mândre de formele lor în schimbare.

2. Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman

Uneori, te intersectezi cu oameni pe care nu îi consideri ca fiind cu adevărat oameni, pentru că sunt morocănoși, par răutăcioși sau în orice caz nu sunt genul de oameni cu care ai vrea să ai de-a face. Așa că încerci să-i ignori. Iar dacă acești oameni sunt mai în vârstă, de multe ori îi catalogăm drept „boșorogi” și îi uităm. Totuși, Ove din romanul lui Fredrik Backman este greu de uitat.

Această carte ne reamintește că persoanele în vârstă au povești de vieți trăite pe deplin, pline de experiențe care i-au modelat în oamenii care sunt. E o carte care te va face să râzi și să plângi la frumusețea, absurditatea și durerea condiției umane și să îți amintești de conexiunile neașteptate care sunt posibile între noi, indiferent de vârste.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ

3. Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce

Harold Fry e un bărbat grizonat prins într-o stare de apatie pe care nu o poate defini clar. Dar când primește o scrisoare de la o veche iubire care îi spune se află într-un azil la celălalt capăt al țării și că e pe moarte, Harold își părăsește soția cu care a fost căsătorit timp de 47 de ani și pornește pe jos de-a lungul Angliei pentru a fi alături de vechea iubire. Nu știe de ce, doar că trebuie să plece.

Ceea ce urmează este un portret minunat al memoriei, scopurilor uitate și al împăcării cu propria mortalitate, pe măsură ce Harold întâlnește o mulțime de oameni ciudați pe drum și învață, în cele din urmă, cum o viață poate fi ușor acoperită de zgomotul experiențelor trecute, doar pentru a fi regăsită cu bucurie. Rachel Joyce a scris o carte despre începuturi și sfârșituri, despre îmbătrânire bună.

4. Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway

O altfel de îmbătrânire, nu chiar la fel de senină, a marcat gândurile lui Ernest Hemingway. Chiar dacă pare că a devenit un clișeu, Bătrânul și marea e o carte de referință care are forță. Este despre confruntarea cu lumea, despre obsesia de a-ți dovedi puterea la bătrânețe și, în final, despre a accepta că nu câștigi întotdeauna. În tot minimalismul acestui roman scurt există un eroism pe care toți îl putem atinge.

După ce nu a mai prins vreun pește de 84 de zile, Santiago decide să iasă în larg. Aflat la apusul vieții, încă visează o captură imensă, “peștele cel mare”, care să dea sens vieții. Întâlnește marele pește cu care se luptă până la epuizare. Peștele îi este, pe rând, dușman și prieten, într-un final partener egal de suferință. Bătrânul vorbește cu sine, dar și cu peștele: “E o prostie să nu speri”, medită el. „Pe lângă asta, eu cred că e și un păcat. Nu te gândi la păcat”, își zise tot el”.

Bătrânul contemplă asupra vieții, naturii, divinității și la nevoia de a avea alături alți oameni: „Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește”.

5. Nimicul de temut, de Julian Barnes

Să citești această carte este ca și cum ai face o plimbare lungă cu un prieten care este la fel de erudit și serios pe cât e de amuzant. Julian Barnes trece prin familia și copilăria lui, prin argumente despre existența lui Dumnezeu („Nu cred în Dumnezeu, dar îmi lipsește”) și schimburi surprinzătoare de idei cu fratele lui filosof. Dar ceea ce îl preocupă cel mai mult este moartea și teama de moarte, în special a lui. Cum va fi când va veni? O moarte bună sau una plină de durere și regrete?

Ca majoritatea oamenilor, Julian Barnes se teme de corpul care se destramă și creierul care se irosește, așa că a scris acest memoriu pentru a înfrunta această teamă de a îmbătrâni.

6. Trăiește puțin, de Howard Jacobson

„Niciun alt romancier din Marea Britanie nu ar putea dramatiza această poveste de dragoste nonagenară cu mai multă vigoare și tandrețe”, a scris criticul Tim Adams de la The Guardian despre al 16-lea roman al lui Howard Jacobson, adăugând și că romanul are un stil comic.

Povestea îi urmărește pe Shimi Carmelli și Beryl Dusinberry, primul fiind cel mai eligibil burlac în vârstă din nordul Londrei (mai ales pentru că încă poate să-și închidă singur nasturii) și respectiv o văduvă de război morocănoasă, cu doi fii politicieni pe care abia îi suportă. Tragedia lui Beryl este că uită totul. Tragedia lui Shimi este că își amintește totul. Iar când se întâlnesc la înmormântarea fratelui lui Shimi se aprind scântei, iar cei doi realizează că, atât timp cât trăiesc, au un viitor.

7. Neliniște, de Linn Ullmann

Linn Ullmann, scriitoare și jurnalistă, este fiica – una dintre cele nouă, cu femei diferite – veneratului regizor suedez Ingmar Bergman. Iar Neliniște este povestea ficționalizată a relației lor, tată și fiică, o profundă explorare a iubirii, vieții, morții și moștenirilor pe care le lăsăm în urmă. Cartea este bazată pe o serie de înregistrări pe care Ullmann le-a realizat cu tatăl ei pe măsură ce acesta își trăia ultimele zile pe o insulă izolată din Marea Baltică.

Privind înapoi la copilăria, tinerețea și vârsta sa mijlocie, Ullmann oferă o meditație frumoasă și tandră despre timp, memorie, maturizare și îmbătrânire, totul prin prisma declinului lent și uneori dureros al tatălui său.

8. Uriașul îngropat, de Kazuo Ishiguro

Există un moment în viața fiecăruia dintre noi când amintirile sunt mai importante decât dorințele viitoare, iar acest lucru este perfect exprimat în cartea distopică a lui Kazuo Ishiguro. Uriașul îngropat este o reflecție splendidă asupra memoriei și uitării, purtată într-o lume magică, cu săbii și dragoni, spusă prin intermediul unui cuplu de vârstnici care pleacă în căutarea fiului lor pierdut.

Partea mai proastă e că niciunul – nici Axl, nici Beatrice – nu-și amintește de ce fiul lor lipsește, pentru că amintirile lor au fost șterse de o ceață. Ceea ce începe ca o căutare a băiatului lor devine o căutare a amintirilor care îi fac să fie ceea ce sunt, într-un portret sensibil al iubirii târzii. Totul pote fi simbolizat, poate, prin această întrebare adresată lui Beatrice de către o altă femeie: „Cum veți dovedi, tu și soțul tău, dragostea voastră unul pentru celălalt, din moment ce nu vă amintiți trecutul pe care l-ați împărtășit?”.

Am văzut cu toții, mai de aproape sau mai de departe, cum arată îmbătrânirea. Nu contează că ai 30, 40 sau 60 de ani, cu siguranță ai avut momente în care te-ai gândit cu teamă la ea. La efectele ei asupra corpului, asupra psihicului, asupra relațiilor cu ceilalți. Câteodată, se întâmplă brusc. Te uiți în oglindă și nu știi cum au trecut anii și de cât timp ai toate acele riduri adânci pe chip.

Dar nu ar trebui să lăsăm aceste griji și inevitabilul îmbătrânirii să stea în calea umorului și a bucuriei de a trăi. E firesc să îmbătrânim, așa că de ce să nu facem tot ce putem mai bun din această etapă de viață atât de valoroasă?

Am ales câteva cărți despre îmbătrânire din care poți lua ceva bun pe care să-l aplici în propria viață sau cu care te poți măcar amuza.

6 cărți despre îmbătrânire

1. Trăiește puțin, de Howard Jacobson

Niciun alt romancier britanic n-ar fi putut să scrie această poveste de dragoste nonagenară cu o vervă și tandrețe mai mare, dar în același timp sub formă de comedie, a scris publicația The Guardian despre Howard Jacobson. Și avea dreptate.

Romanul este povestea lui Shimi Carmelli și Beryl Dusinberry. Altfel spus, a celui mai dorit burlac în vârstă din nordul Londrei și a unei văduve de război zgomotoase, care de-abia dacă îi place pe fiii ei.

Tragedia lui Beryl e că uită tot. A lui Shimi, că-și amintește tot. Și, când se întâlnesc la înmormântarea fratelui lui Shimi, apar scântei când amândoi realizează că, atât timp cât au viață, au un viitor.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ 

2. Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway

Ernest Hemingway a publicat Bătrânul și marea în 1952, la vârsta de 53 de ani. Un roman mic din punct de vedere al numărului de pagini, dar poate cel mai important roman al său. Cu un limbaj simplu, despre un subiect aparent simplu, dar de al cărui miez ne e greu să ne apropiem sau să vorbim deschis. Frica de moarte care vine odată cu îmbătrânirea.

Santiago e un pescar bătrân, sărac și singur. Pescarii sunt adesea oameni solitari și introvertiți. Singurul care îi mai calcă pragul lui Santiago, din când în când, este Manolin, un tânăr viitor pescar.

După ce nu a mai prins vreun pește de 84 de zile, Santiago decide să iasă în larg. Aflat la apusul vieții, încă visează o captură imensă, „peștele cel mare”, care să-i dea sens. Întâlnește marele pește cu care se luptă până la epuizare. Peștele îi este, pe rând, dușman și prieten, într-un final partener egal de suferință. Bătrânul vorbește cu sine, dar și cu peștele. De fapt, Bătrânul contemplă asupra vieții, naturii, divinității și la nevoia de a avea alături alți oameni: „Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește”.

O altă lecție pe care o putem ține minte din acest roman se referă la relația dintre bătrân și băiat, una de dragoste și grijă înduioșătoare.

3. Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman

Romanul lui Fredrik Backman începe într-un mod care poate să pară trist – un bărbat care încearcă să se sinucidă –, dar e, de fapt, o carte amuzantă, fermecătoare, ușor de citit și chiar plină de speranță.

Ove e un bărbat singur, de 59 de ani. E văduv și, de aceea, e și morocănos. Tipicar, rigid, nu suportă ce e nou și, aparent, nici oamenii. E un bărbat „învechit” și care, pe deasupra, a fost concediat de curând. Aprope că nu poți să-l suferi. Dar Ove nu e doar atât.

Pe parcurs ce citești vei observa că regulile lui exagerate vin dintr-un sistem de valori strict: dreptate, moralitate și muncă. La șase luni după ce soția lui, Sonja, moare, Ove e hotărât să își ia viața. Însă Parvaneh, o iraniancă gravidă cu cel de-al treilea copil și cele două fiice ale ei, se mută în casa de vizavi și îi dau planurile peste cap lui Ove.

4. Uriașul îngropat, de Kazuo Ishiguro

Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi când amintirile depășesc speranțele și cantitatea de trecut o depășește pe cea a viitorului. Cel puțin așa sperăm, în sensul că ne dorim să trăim destul de mult încât să fie astfel.

Romanul lui Kazuo Ishiguro e despre acest lucru, este o reflecție splendidă asupra memoriei și uitării, purtată într-o lume magică, cu săbii și dragoni, spusă prin intermediul unui cuplu de vârstnici care pleacă în căutarea fiului lor pierdut.

Partea mai proastă e că niciunul – nici Axl, nici Beatrice – nu-și amintește de ce fiul lor lipsește, pentru că amintirile lor au fost șterse de o ceață. Ceea ce începe ca o căutare a băiatului lor devine o căutare a amintirilor care îi fac să fie ceea ce sunt, într-un portret sensibil al iubirii târzii. Totul pote fi simbolizat, poate, prin această întrebare adresată lui Beatrice de către o altă femeie: „Cum veți dovedi, tu și soțul tău, dragostea voastră unul pentru celălalt, din moment ce nu vă amintiți trecutul pe care l-ați împărtășit?”.

5. Toamna, de Ali Smith

Toamna este primul roman din Cvartetul anotimpurilor al lui Ali Smith, o serie de romane plasate în diferite perioade ale anului. Deși acțiunea din această carte are loc toamna, romanul este primul din serie.

Daniel, care are peste 100 de ani, și Elisabeth, născută în 1984, au o prietenie mai neobișnuită, începută în copilăria fetei. Relația celor doi este bazată pe fascinație. Ea e fascinată de cât de multe știe Daniel despre muzică, artă și oameni, el e fascinat de curiozitatea lui Elisabeth.

În spatele prieteniei celor doi, cartea este una aproape lirică, o poveste de despre înaintarea în vârstă, artă, timp, visare și iubire, viață și moarte.

6. Nimicul de temut, de Julian Barnes

Ca toată lumea, Julian Barnes se teme de spitale, de corpul obosit și mintea irosită, așa că a scris această carte de memorii ca să-și confrunte propria frică de îmbătrânire.

Vorbește, printre altele, despre viețile și decesele târzii ale părinților săi, Albert și Kathleen, care și-au trăit anii de iarnă într-un bungalou pentru pensionari, fără a se înțelege prea bine, și continuă cu un soi de antologie a morții.

Cartea nu este una comodă, iar Barnes oferă o confesiune lucidă legată nu atât de sensul vieții, cât și, mai ales, despre sensul morții și despre cum ar trebui să o abordăm cu toții, cu frică sau nu.