Deși poate fi înfricoșător să îmbătrânești, momentele de mare schimbare fizică pot fi însoțite de revelații importante. Iar unii scriitori, cum ar fi Julian Barnes sau Fredrik Backman, au oferit perspective ironice și pozitive asupra bătrâneții.

Să trăiești într-un corp este un exercițiu de acceptare continuă a schimbării. De-a lungul vieții, totul se schimbă. Pierdem și recâștigăm echilibru, ne vindecăm, creștem, ne îmbolnăvim și îmbătrânim.

Uneori ne trezim dimineața și parcă nu ne mai recunoaștem în oglindă. Unele transformări apar la timpul lor, iar altele ne iau prin surprindere. Dar, de prea multe ori, ne e dificil să acceptăm cu seninătate că nu mai suntem cum am fost cândva din punct de vedere fizic.

Adevărul e că, atât timp cât suntem în viață, corpurile noastre sunt mereu într-o stare de transformare, indiferent în ce direcție, dar să îmbătrânești nu trebuie să fie o sursă de angoasă, ci poate fi și o oportinitate. Am ales să vorbim despre cărți despre îmbătrânire. Citindu-le, vei găsi o invitație la introspecție și vei conștientiza, o dată în plus, că nimeni dintre noi nu rămâne neschimbat prea mult timp.

8 cărți despre îmbătrânire

1. Teoria King Kong, de Virginie Despentes

Virginie Despentes, regizoare și scriitoare franceză feministă, abordează idealurile de frumusețe, violul și îmbătrânirea, invocând figura lui King Kong, adică ceva „pe linia de demarcație dintre om și bestie, adult și copil, bine și rău”, pentru a imagina un tip de feminitate care ripostează împotriva standardelor patriarhale crude și nedrepte.

Ea începe prin a apăra „pe cea care pierde în jocul feminității,” încercând să salveze fetele din ruinele unei societăți care le evaluează trupurile după standarde imposibile. Autoarea dezvăluie cum standardele de frumusețe și violența sexuală sunt exerciții de putere și argumentează că patriarhatul nu doar că vrea ca femeile să sufere, ci cere și să își ascundă durerea, învățându-le pe femei să simtă rușine în loc de furie atunci când sunt rănite.

Pe măsură ce îmbătrânește, observă cum societatea cere ca femeile mai în vârstă să nu atragă „prea multă atenție”, însă refuză cu bucurie, făcând apel ca toate femeile să fie mândre de formele lor în schimbare.

2. Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman

Uneori, te intersectezi cu oameni pe care nu îi consideri ca fiind cu adevărat oameni, pentru că sunt morocănoși, par răutăcioși sau în orice caz nu sunt genul de oameni cu care ai vrea să ai de-a face. Așa că încerci să-i ignori. Iar dacă acești oameni sunt mai în vârstă, de multe ori îi catalogăm drept „boșorogi” și îi uităm. Totuși, Ove din romanul lui Fredrik Backman este greu de uitat.

Această carte ne reamintește că persoanele în vârstă au povești de vieți trăite pe deplin, pline de experiențe care i-au modelat în oamenii care sunt. E o carte care te va face să râzi și să plângi la frumusețea, absurditatea și durerea condiției umane și să îți amintești de conexiunile neașteptate care sunt posibile între noi, indiferent de vârste.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ

3. Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce

Harold Fry e un bărbat grizonat prins într-o stare de apatie pe care nu o poate defini clar. Dar când primește o scrisoare de la o veche iubire care îi spune se află într-un azil la celălalt capăt al țării și că e pe moarte, Harold își părăsește soția cu care a fost căsătorit timp de 47 de ani și pornește pe jos de-a lungul Angliei pentru a fi alături de vechea iubire. Nu știe de ce, doar că trebuie să plece.

Ceea ce urmează este un portret minunat al memoriei, scopurilor uitate și al împăcării cu propria mortalitate, pe măsură ce Harold întâlnește o mulțime de oameni ciudați pe drum și învață, în cele din urmă, cum o viață poate fi ușor acoperită de zgomotul experiențelor trecute, doar pentru a fi regăsită cu bucurie. Rachel Joyce a scris o carte despre începuturi și sfârșituri, despre îmbătrânire bună.

4. Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway

O altfel de îmbătrânire, nu chiar la fel de senină, a marcat gândurile lui Ernest Hemingway. Chiar dacă pare că a devenit un clișeu, Bătrânul și marea e o carte de referință care are forță. Este despre confruntarea cu lumea, despre obsesia de a-ți dovedi puterea la bătrânețe și, în final, despre a accepta că nu câștigi întotdeauna. În tot minimalismul acestui roman scurt există un eroism pe care toți îl putem atinge.

După ce nu a mai prins vreun pește de 84 de zile, Santiago decide să iasă în larg. Aflat la apusul vieții, încă visează o captură imensă, “peștele cel mare”, care să dea sens vieții. Întâlnește marele pește cu care se luptă până la epuizare. Peștele îi este, pe rând, dușman și prieten, într-un final partener egal de suferință. Bătrânul vorbește cu sine, dar și cu peștele: “E o prostie să nu speri”, medită el. „Pe lângă asta, eu cred că e și un păcat. Nu te gândi la păcat”, își zise tot el”.

Bătrânul contemplă asupra vieții, naturii, divinității și la nevoia de a avea alături alți oameni: „Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește”.

5. Nimicul de temut, de Julian Barnes

Să citești această carte este ca și cum ai face o plimbare lungă cu un prieten care este la fel de erudit și serios pe cât e de amuzant. Julian Barnes trece prin familia și copilăria lui, prin argumente despre existența lui Dumnezeu („Nu cred în Dumnezeu, dar îmi lipsește”) și schimburi surprinzătoare de idei cu fratele lui filosof. Dar ceea ce îl preocupă cel mai mult este moartea și teama de moarte, în special a lui. Cum va fi când va veni? O moarte bună sau una plină de durere și regrete?

Ca majoritatea oamenilor, Julian Barnes se teme de corpul care se destramă și creierul care se irosește, așa că a scris acest memoriu pentru a înfrunta această teamă de a îmbătrâni.

6. Trăiește puțin, de Howard Jacobson

„Niciun alt romancier din Marea Britanie nu ar putea dramatiza această poveste de dragoste nonagenară cu mai multă vigoare și tandrețe”, a scris criticul Tim Adams de la The Guardian despre al 16-lea roman al lui Howard Jacobson, adăugând și că romanul are un stil comic.

Povestea îi urmărește pe Shimi Carmelli și Beryl Dusinberry, primul fiind cel mai eligibil burlac în vârstă din nordul Londrei (mai ales pentru că încă poate să-și închidă singur nasturii) și respectiv o văduvă de război morocănoasă, cu doi fii politicieni pe care abia îi suportă. Tragedia lui Beryl este că uită totul. Tragedia lui Shimi este că își amintește totul. Iar când se întâlnesc la înmormântarea fratelui lui Shimi se aprind scântei, iar cei doi realizează că, atât timp cât trăiesc, au un viitor.

7. Neliniște, de Linn Ullmann

Linn Ullmann, scriitoare și jurnalistă, este fiica – una dintre cele nouă, cu femei diferite – veneratului regizor suedez Ingmar Bergman. Iar Neliniște este povestea ficționalizată a relației lor, tată și fiică, o profundă explorare a iubirii, vieții, morții și moștenirilor pe care le lăsăm în urmă. Cartea este bazată pe o serie de înregistrări pe care Ullmann le-a realizat cu tatăl ei pe măsură ce acesta își trăia ultimele zile pe o insulă izolată din Marea Baltică.

Privind înapoi la copilăria, tinerețea și vârsta sa mijlocie, Ullmann oferă o meditație frumoasă și tandră despre timp, memorie, maturizare și îmbătrânire, totul prin prisma declinului lent și uneori dureros al tatălui său.

8. Uriașul îngropat, de Kazuo Ishiguro

Există un moment în viața fiecăruia dintre noi când amintirile sunt mai importante decât dorințele viitoare, iar acest lucru este perfect exprimat în cartea distopică a lui Kazuo Ishiguro. Uriașul îngropat este o reflecție splendidă asupra memoriei și uitării, purtată într-o lume magică, cu săbii și dragoni, spusă prin intermediul unui cuplu de vârstnici care pleacă în căutarea fiului lor pierdut.

Partea mai proastă e că niciunul – nici Axl, nici Beatrice – nu-și amintește de ce fiul lor lipsește, pentru că amintirile lor au fost șterse de o ceață. Ceea ce începe ca o căutare a băiatului lor devine o căutare a amintirilor care îi fac să fie ceea ce sunt, într-un portret sensibil al iubirii târzii. Totul pote fi simbolizat, poate, prin această întrebare adresată lui Beatrice de către o altă femeie: „Cum veți dovedi, tu și soțul tău, dragostea voastră unul pentru celălalt, din moment ce nu vă amintiți trecutul pe care l-ați împărtășit?”.