Nu doar că ne permit să trăim și în alte lumi, pe care altfel nu am putea să le accesăm, dar cărțile ne dau și adevărate lecții de înțelepciune. Sigur că fiecare carte poate să includă mai multe învățăminte, din care tu o vei lua pe cea pe care ești pregătit să o aplici în viața ta.
Cărțile au puterea de a ne transporta în alte lumi, de a ne dezvolta imaginația și ne pot da o înțelepciune care rămâne cu noi mult timp după ce am terminat de citit. De-a lungul timpului, o mulțime de cărți au lăsat o amprentă profundă asupra cititorilor prin faptul că au oferit perspective valoroase asupra vieții și complexității ei.
Am selectat și noi 10 lecții de viață inspirate din cărți. Poate că, după ce afli care sunt, ți se deschide și mai mult apetitul pentru lectură.
În cazul acestei cărți a lui Viktor Frankl, lecția se referă la faptul că e posibil să găsești sens și scop chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Cartea este una de memorii dintr-un lagăr de concentrare, iar autorul, împărtășindu-și experiența la limită, ne învață că avem puterea de a alege atitudinea prin care să răspundem provocărilor vieții.
Lecția din volumul lui Harper Lee se referă la lupta pentru dreptate, chiar și în fața adversităților. Romanul ne învață multe despre empatie, compasiune și importanța de a contesta prejudecățile, încercând să faci mereu ce e moral.
Fericirea adevărată nu se găsește în a deține bunuri materiale și nici ca urmare a acestor scopuri superficiale – asta ne învață Fitzgerald prin superba poveste tragică a lui Jay Gatsby, un bărbat care își dorește să ajungă în punctul de a da cele mai opulente petreceri, doar ca să atragă atenția celei pe care a iubit-o în tinerețe.
După cum sugerează și titlul, o carte care vorbește despre prejudecăți. Clasicul roman al lui Jane Austen te încurajează să nu te limitezi la primele impresii și să alegi mai degrabă o privire atentă către valorile interioare.
Profesor spiritual, Eckhart Tolle a ales să vorbească despre importanța de a trăi în momentul prezent. Fără să vrem, mintea ne zboară în trecut sau în viitor, ignorând ce se întâmplă acum. Cartea promovează mindfulness-ul și te îndeamnă să renunți la regrete din trecut sau griji legate de viitor.
Cea mai importantă lecție din romanul lui J.D. Salinger este despre a fi autentic și fidel față de tine însuți. Protagonistul, Holden Caulfield, ne învață să nu ne pierdem într-o lume plină de superficialitate și conformism, ci să rămânem alături de propriile valori și perspective.
Micul Prinț ne învață despre importanța inocenței și a mirării specifice copilăriei, amintindu-ne de importanța imaginației și a curiozității. Cartea lui Antoine de Saint-Exupéry este despre esența lucrurilor care nu pot fi văzute cu ochiul liber, ci doar cu inima.
Cea mai importantă lecție din Siddhartha de Hermann Hesse este că adevărata iluminare și împlinire se obțin printr-o călătorie personală de auto-descoperire, nu prin urmarea învățăturilor altora. Înțelegerea profundă a vieții vine din experiență directă, din conexiunea cu natura și acceptarea fluxului existenței, mai degrabă decât din încercarea de a controla sau de a rezista schimbării.
Desigur că orice carte pe care o citești îți oferă lecția pe care ești pregătit să o înveți. Am putea spune că cea mai importantă lecție din cartea Louisei May Alcott este despre importanța valorilor precum familia, bunătatea și sacrificiul. Însă, pentru noi, cea mai importantă lecție din această carte e aceasta: nu-ți fie frică să te îndrăgostești! Jo, care este atât de dedicată scrisului și surorilor ei încât nu ia în considerare iubirea romantică, își dă seama, pe măsură ce crește, că e bine să fie puțin sentimentală.
Această carte superb scrisă de J.R.R. Tolkien ne învață despre puterea prieteniei, indiferent de vârstă. Personajele, chiar și cele mai mici și aparent neimportante, arată că și cele mai mici fapte de curaj pot avea un impact uriaș în lupta pentru bine. Și ne mai oferă o lecție: cât de important e să alegi corect, pentru binele pe termen lung, rezistând în fața tentațiilor.
Nu uita că învățămintele extrase din cărți sunt percepute diferit de fiecare dintre noi. Unele dintre cele menționate de noi pot să rezoneze cu tine, altele, nu. La fel, citind aceste cărți, poți descoperi alte învățăminte importante pentru tine pe care, poate, noi le-am ratat. Până la urmă, lecția e să privești totul cu deschidere și curiozitate și să iei cu tine ceea ce te ajută.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.