Odată cu publicarea celui mai recent roman al său, Orașul și zidurile sale incerte, Haruki Murakami vorbește, într-un interviu pentru The Guardian, despre cum a decis să rescrie povestea, publicată în urmă cu aproape 45 de ani ca nuvelă, dar și despre autorii lui preferați și dialogurile cu fanii.

Orașul și zidurile sale incerte a început ca o încercare de a rescrie o poveste din 1980 cu același titlu, publicată inițial în revista japoneză Bungakukai, pe care Haruki Murakami, nemulțumit, nu a permis niciodată să fie retipărită sau tradusă.

Redăm și noi, parțial, interviul acordat jurnalistului John Self pentru The Guardian.

Orașul și zidurile sale incerte se bazează pe o nuvelă pe care ați scris-o în 1980. De ce a fost important să îi oferiți un nou public?
Aceasta este singura lucrare pe care am scris-o și pe care nu am permis niciodată să fie retipărită sub formă de carte. Cu alte cuvinte, pur și simplu nu am fost mulțumit de poveste. Am considerat că tema ei era foarte importantă, dar, din păcate, nu aveam pe atunci abilitățile necesare ca să o exprim așa cum speram. Am decis să aștept până aveam să dobândesc abilitățile necesare ca scriitor, iar abia atunci să rescriu complet povestea.

Între timp, însă, am avut multe alte lucrări pe care voiam să le abordez și pur și simplu nu am putut începe acest proiect. Când mi-am dat seama, trecuseră deja 40 de ani (ca o clipă mi-au părut) și ajunsesem la 70 de ani. M-am gândit că ar fi bine să mă apuc de treabă dacă vreau să fac asta cu adevărat, pentru că s-ar putea să nu mai am atât de mult timp la dispoziție.

Ați scris această carte în timpul pandemiei, timp în care rareori v-ați părăsit locuința. A influențat acest mod de a scrie tonul sau conținutul poveștii?
Cu siguranță, atunci când scriam la roman aveam nevoie de o anumită liniște și de timp pentru a contempla. Situația orașului înconjurat de ziduri a fost, de asemenea, o metaforă a izolării globale din timpul pandemiei. Cum este posibil ca izolarea extremă și sentimentele calde de empatie să coexiste? Aceasta a fost una dintre temele majore ale romanului și, din acest punct de vedere, reprezintă un salt semnificativ față de nuvela originală.

Unii cititori japonezi s-au declarat confuzi după ce au citit cartea, în timp ce alții consideră că elementele stranii și suprarealiste sunt unele dintre cele mai mari plăceri ale romanelor dumneavoastră. Vă place să vă lăsați cititorii cu întrebări fără răspunsuri?
Cred că un roman care se remarcă își propune întotdeauna să prezinte câteva întrebări captivante, fără să ofere o concluzie clară și directă. Aș vrea să-mi las cititorii cu ceva la care să se gândească după ce termină de citit. De exemplu, ce finaluri ar fi posibile? Las câteva indicii în fiecare poveste, ca să-i pun pe gânduri. Ce mi-aș dori este ca cititorii să observe aceste indicii și să ajungă fiecare la propriul lor final unic.

Nenumărați cititori mi-au scris spunându-mi: „Mi-a făcut plăcere să citesc aceeași carte a dumneavoastră de mai multe ori.” Ca autor, nimic nu m-ar putea bucura mai mult.

Când scrieți despre un personaj precum naratorul din Orașul și zidurile sale incerte, Toru din Cronica păsării-arc sau Kafka din Kafka pe malul mării, în ce măsură scrieți despre dumneavoastră?
Protagoniștii la persoana întâi din romanele mele nu sunt, propriu-zis, eu însumi, ci eu așa cum aș fi putut fi.

E fascinant să urmărești aceste posibilități, având în vedere că nu există prea multe ocazii să devii altcineva decât ești.

Dintre numeroșii autori de limbă engleză pe care i-ați tradus în japoneză, inclusiv Salinger, Fitzgerald, Chandler, Carver și Capote, care dintre ei înseamnă cel mai mult pentru dumneavoastră?
Am fost influențat de fiecare scriitor. Sunt foarte atras de stilul strălucitor și luminos pe care îl au Fitzgerald și Capote, deși e complet diferit de al meu. Personal, îmi place foarte mult stilul lui Chandler.

Cum s-a schimbat scena literară japoneză de când ați început dumneavostră să scrieți și publicați, acum mai bine de 40 de ani? Vă simțiți parte a acesteia sau în afara ei?
Cred că tinerii scriitori de astăzi au renunțat la ideile pretențioase despre „ce înseamnă literatura” și scriu ficțiune într-un mod mai liber și mai flexibil, lucru pe care îl apreciez cu adevărat.

Eu însă continui să lucrez în felul meu și n-aș putea spune ce legătură aș putea avea cu schimbările din scena literară.

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ

Ce schimbări ați observat în rândul cititorilor dumneavoastră, atât în Japonia, cât și la nivel internațional? E mai ușor sau mai greu să scrieți pe măsură ce trece timpul?
Atât în Japonia, cât și în străinătate, se pare că numărul cititorilor mei din întreaga lume continuă să crească. Deseori aceste cifre mă surprind.

În Laos, un cititor thailandez m-a oprit ca să mă salute, în Dresda, un cititor din Albania, iar în Tōkyō, un cititor indonezian. Deseori simt că nu mai sunt eu însumi și că m-am transformat în vreun personaj fictiv…

Totuși, nimic din toate astea nu face scrierea unui roman mai ușoară sau mai dificilă. Sunt pur și simplu recunoscător că atât de mulți oameni, un număr pe care nu l-am anticipat niciodată, îmi citesc cărțile. Nu toată lumea este la fel de binecuvântată ca mine.