Chiar dacă încă nu ninge, în sezonul rece tot stai mai mult timp în casă decât când e cald. Așa că am făcut o selecție de cărți de citit iarna, ca să îți ocupi timpul petrecut acasă într-un mod cât mai plăcut. Tot ce trebuie să faci este să alegi cu ce volum începi, apoi să-ți faci un ceai sau să-ți torni un pahar cu vin.
Cu câteva zile libere și mai mult timp petrecut în casă, iarna e anotimpul care îți dă ocazia să citești mai mult. Câteodată, cărțile cu multe pagini și personaje variate sunt cele mai bune alegeri. Uneori, ai chef să citești o carte care să te binedispună. Alteori, vrei să citești literatură clasică. Am făcut o selecție de cărți de citit iarna care îți va satisface apetitul literar, indiferent de dispoziție.
Seria Millennium a lui Stieg Larsson, însemnând nu numai Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul și Castelul din nori s-a sfărâmat, ci în primul rând The Girl with the Dragon Tattoo (Fata cu dragon tatuat), sunt cărți de citit iarna.
Lisbeth Salander, personajul principal din The Girl with the Dragon Tattoo, nu e frumoasă, dar are o inteligență mult peste medie, are memorie fotografică, e loială și știe să facă investigații, fiind unul dintre cei mai buni hackeri din Suedia. În plus, a supraviețuit unei copilării în care a fost abuzată, ceea ce o transformă întro eroină antisocială, un fel de “înger feminist răzbunător”.
Lui Lisbeth nu-i pasă de ce cred alți oameni despre ea, se îmbracă ciudat și se culcă cu cine are ea chef, indiferent de sex. Stieg Larsson a creat un personaj feminin provocator și intens, care are propriul ei cod moral. Deși la prima vedere poate părea antipatică, cititorii o iubesc. Pe internet au apărut tot felul de ghiduri legate de ce poți învăța de la Lisbeth Salander.
Odată ce începi să citești O viață măruntă, nu o mai poți lăsa din mână. Hanya Yanagihara a scris povestea a patru tineri care s-au cunoscut la liceu și care, acum, cresc și experimentează – cu dificultate – realități din trecutul și prezentul lor, fără a se îndepărta prea mult de artă, frumusețe și acumularea de noi cunoștințe.
O viaţă măruntă este o carte uneori dureros de tristă, pentru că este despre despre violenţa lumii de acum, dar este şi despre umanitate și omenie, lucruri încă posibile în zilele noastre. Este un roman despre dramă şi dragoste și prietenie.
Oameni din Dublin este o colecție de 15 povestiri cu care scriitorul irlandez James Joyce a debutat în proză în 1914. Dacă încă nu ai citit James Joyce, iarna e anotimul perfect să o faci, mai ales dacă începi să citești în zilele libere din perioada sărbătorilor.
E vorba despre niște povestiri care portretizează viața Dublinului de la începutul secolului trecut și sunt despre copilărie, adolescenţă, maturitate şi bătrâneţe. Personajele sunt oameni simpli, cu vieți pline de greutăți și de frustrări. „Intenția mea a fost să scriu un capitol din istoria morală a țării mele și am ales Dublinul ca scenă pentru că orașul mi-a părut a fi centrul paraliziei. Am încercat să-l prezint publicului în patru ipostaze: copilărie, adolescență, maturitate și viață publică”, spunea autorul despre cartea sa.
Umbra vântului, de Carlos Ruiz Zafón, e o carte frumoasă, potrivită pentru o lectură pe timp de iarnă.
În Barcelona anului 1945, într-o dimineață cețoasă, domnul Sempere, care este proprietar al unui anticariat din centrul orașului vechi, decide să își ducă fiul, pe Daniel, la Cimitirul Cărților Uitate. Este vorba despre o clădire mare și veche, unde se află multe cărți ale unor autori necunoscuți sau uitați. Tradiția este ca cel care intră pentru prima dată în Cimitirul Cărților Uitate să adopte o carte.
Dintre toate, Daniel alege Umbra vântului, de Julian Carax. După ce citește romanul misterios, Daniel este implicat, în anii următori, în tot felul de intrigi și de crime.
Eroina acesei cărți este Majestatea Sa, Regina Marii Britanii. Aparent o femeie crispată, ea este, de fapt, o persoană mult mai umană decât majoritatea supușilor săi.
Majestatea Sa descoperă că, în apropierea Palatului Buckingham, există un bibliobuz. Regina începe prin a împrumuta un roman de Ivy Compton-Burnett, care i se pare destul de plictisitor. Totuși, după ce termină cartea, buna educație îi impune să mai împrumute încă un roman, doar ca să nu pară nepoliticoasă. După ce citește acest al doilea volum împrumutat, Regina dezvoltă o adevarată pasiune pentru lectură. Pasiunea e atât de mare, încât îndatoririle sale oficiale încep să pice pe locul al doilea, spre disperarea Casei Regale și a Parlamentului.
În timp ce Majestatea Sa cochetează cu gândul de a renunța la îndatoririle sale pentru a deveni doar Alteța Sa cititoare, anturajul ei politic încearcă să pună capăt acestei pasiuni literare.
Însemnări de pe o insulă mică este relatarea, la prima mână, a unui american în Marea Britanie. După ce a stat 20 de ani în Marea Britanie, Bill Bryson decide să se întoarcă în America. Înainte, vrea să facă o călătorie de rămas-bun, un tur al insulei care i-a fost casă atâta timp. Merge pe jos sau cu mijloacele de transport în comun și parcurge sate și mari orașe, ajungând până în punctul cel mai nordic al insulei. În drumul său, întâlnește tot felul de oameni și are tot felul de experiențe, despre care povestește cu un umor britanic irezistibil.
Don Tillman este un profesor de genetică al cărui talent este acela de stabili ordinea, fără a avea vreo legătură cu romantismul. Totuși, Proiectul Rosie este o poveste de dragoste aparent imposibilă și, în mod evident, superbă.
La 39 de ani, Don Tillman suferă, fără să știe, de sindromul Asperger. Plus că e încă burlac, deși e deștept și arată bine. Pentru că știe că nu prea are noroc în dragoste, inițiază Proiectul Soția, pe baza unui chestionar de 16 pagini, care ar trebui să-l ajute să-și găsească partenera perfectă, prin eliminarea tuturor tipurilor feminine nepotrivite, adică prin eliminarea veganelor, a microbistelor, creaționistelor, fumătoarelor, ignorantelor și așa mai departe.
Doar că Rosie apare în viața lui și e exact ce nu-și dorea Don: muncește într-un bar, e vegetariană, fumează și încearcă să-și găsească tatăl biologic. Don se implică într-un nou proiect – s-o ajute pe Rosie să-și găsească tatăl – dar nu realizează că, astfel, își duce la îndeplinire și proiectul inițial.
Ce să faci într-un azil de bătrâni, mai ales când ești în pragul a 100 de ani? Allan detestă aniversările, așa că decide să fugă. Își pune cei mai buni șoșoni pe care îi are și sare pe fereastră. Nu pățește nimic, cel puțin nimic rău. Pleacă în lume și începe o aventură nebună și plină de umor, cum niciun om trecut de 70 de ani nu-și mai închipuie că poate trăi.
Știm că este ficțiune, dar una din care vei avea ceva de învățat și, în mod sigur, una care te va binedispune. Căci Allan face o călătorie de-a lungul Suediei, atât în prezentul celor 100 de ani împliniți, cât și prin trecutul plin de amintiri spectaculoase și absurde, unde are de-a face cu mai marii oameni politici ai secolului XX.
Ai zice că romanul lui Jonas Jonasson are un titlu previzibil, dar conținutul romanului nu poate fi prevăzut, iar stilul spumos și plin de umor, nici atât. Trebuie să citești cartea ca să te convingi!
Bernadette, o fostă arhitectă de succes, se retrage din viața publică după ce are o cădere psihică majoră. Trăiește într-o izolare și o anxietate continue. Cu o zi înainte de ceea ce trebuia să fie o expediție în Antarctica, Bernadette dispare. Construită ca o investigație a fiicei ei, Bee, cartea descrie anxietatea și simptomele ei într-o manieră empatică, ba chiar amuzantă.
Personajul principal din acest roman al lui Charles Dickens este Pip, un băiat ai cărui părinți au murit și care rămâne în grija surorii lui, Giorgiana, și a soțului acesteia. Asprimea Girogianei este compensată de blândețea lui Joe.
Marile speranțe este un roman format dintr-o înșiruire de evenimente în centrul cărora se află, evident, Pip. La șase ani, băiatul petrecea destul de mult timp în cimitir, unde întâlnește un evadat din închisoare, care îi cere să-i găsească un adăpost. Deși a doua zi evadatul este prins, această întâlnire este una care va reprezenta, mai târziu, un punct de cotitură în viața lui Pip.
Dickens conturează tot felul de personaje și dă sens legăturilor dintre ele. Este vorba, de fapt, despre un bildungsroman – cel al devenirii lui Pip.
Theo Decker e un adolescent de 13 ani din New York. După ce supraviețuiește miraculos unei explozii într-un muzeu de artă, în care mama lui este ucisă, Theo intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant. Peste ani, Theo ajunge să lucreze într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă atâta timp devine pe neașteptate poarta de acces către o lume subterană a traficului cu opere de artă.
Romanul Donnei Tartt este plin de suspans și imprevizibil, o carte despre frumusețea, slăbiciunea și instabilitatea firii umane.
“Mă țineam după ea cu senzația uluită a timpului pierdut, fascinat de intensitatea ei, de cât era de absorbită, încât ignora complet galopul minutelor.
– Ăsta e tabloul de care-ți spuneam, zise ea. Nu ți se pare formidabil?
Era un tablou mic, cel mai mic din toată expoziția, și cel mai simplu: un sticlete galben prins cu un lănțișor de o bară, pe un fundal anodin, spălăcit.
– A fost elevul lui Rembrandt și profesorul lui Vermeer, spunea mama. Și tabloul acesta mic este exact veriga lipsă dintre cei doi – uită-te la lumina limpede și pură a zilei din el și ai să-ți dai seama de unde vine lumina din pânzele lui Vermeer.
Am făcut câțiva pași în spate, ca să mă uit mai bine. Tabloul înfățișa o făptură măruntă și simplă, fără complicații, lipsită de orice urmă de sentimentalism”.
Crimă și pedeapsă nu numai că e una dintre lecturile clasice, de “palmares”, dar e o carte în care totul se leagă, nu te plictisești nicio secundă, e plină de idei și de emoție și te surprinde până la final. Sau mai ales la final, pentru că Dostoievski s-a hotărât să-i dea un sfârșit cât a putut el de pozitiv, contrar altor opere ale sale. Dacă încă nu ai citit această operă clasică, nu ezita să o faci. Te vei simți mai bogat din punct de vedere literar.
Raskolnikov e „un tânăr”, fost student, care trăiește la limita subzistenței, într-o odăiță subînchiriată, măcinat de sărăcie și de idei. Rodion Romanovici Raskolnikov se plimbă pe străzile orașului Sankt Petersburg și pune ceva la cale, se frământă. E bine sa ucizi pentru o idee? Pentru a duce mai departe ceva ce tu consideri ca este un plan măreț și care poate schimba lumea? Și ce faci dacă planul inițial al crimei îți este dat peste cap de nevoia de a ucide încă un om? Cât de lucid poți fi când comiți o crimă?
Dostoievski născocește discuții ample pe această temă, care au loc chiar între criminal și oamenii legii. În carte găsim un Raskolnikov frământat, pe de o parte, de moralitatea propriei personalități, dar și, pe de altă parte, de mândria de a fi putut ucide fără să lase urme evidente. Până la urmă, care este pedeapsa? Anii de temniță sau conștiința care l-a îmbolnăvit?
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.
1 Comment
[…] se incadreaza si ele in tipurile de carti bune de citit la drum lung. Acestea nu trebuie utilizate doar atunci cand oamenii nu stiu ce inseamna un cuvant. […]