Pentru unii dintre noi e o obișnuință ca, la fiecare final de an, să facem un bilanț a ceea ce a fost și să ne propunem obiective pentru anul care începe. Numim aceste obiective “rezoluții”. Pentru un cititor, rezoluțiile pot însemna să-ți propui să citești un anumit număr de cărți sau să îți cumperi mai multe în anul cel nou. Fă din 2020 anul în care chiar reușești să bifezi tot ce-ți pui pe listă în materie de citit!
Cele mai des întâlnite rezoluții pentru un nou an sunt cele care au legătură cu slăbitul, sănătatea sau cu a petrece mai puțin timp pe rețelele de socializare. Dar, pentru cei dintre noi care speră să citească mai mult, rezoluțiile vor avea legătură și cu un anumit număr de cărți pe care vrei să le termini în 2020, cu a cumpăra mai multe cărți sau a le termina pe cele deja cumpărate care stau, neatinse, pe rafturile bibliotecii.
Pare simplu să vrei să citești mai mult, nu? Iei cartea și te apuci să citești. Floare la ureche, așa-i? Însă știm cu toții că uneori ești tentat să abandonezi cititul pentru alte lucruri, mai ales atunci când ești ocupat. E mult mai ușor să pierzi vremea pe Facebook sau să te uiți la seriale decât să deschizi o carte și să petreci o oră cu ea în mână. Să reușești să citești nu presupune numai să vrei, uneori e nevoie de disciplină. De aceea, ne-am gândit să îți venim în ajutor cu câteva sfaturi care te pot ajuta să te ții de rezoluțiile pentru 2020 legate de citit.
E greu să treci de la abia citesc o carte pe an la vreau să citesc zece cărți în 2020. Sau de la a citi zece cărți pe an la a citi 20 și așa mai departe. Cu alte cuvinte, e greu să îți schimbi obiceiurile. Ca să reușești să faci ce ți-ai propus, trebuie, în primul rând, să nu îți propui lucruri nerealiste. Apoi, nu te arunca la provocări copleșitoare, cum ar fi să citești 52 de cărți în 52 de săptămâni. Poate fi mult prea mult. Efectul va fi că vei renunța, pentru că te vei simți depășit de situație. Începe încet și cu puțin. Pentru început, încearcă să îți faci loc în programul tău pentru una-două ore de citit pe săptămână. Dacă merge bine, apoi poți crește timpul dedicat lecturii.
Nu e exclus să ai un teanc de cărți pe noptieră. Chiar dacă recomandările sunt, de obicei, să citești ceva înainte de culcare, la lumina veiozei, nu e chiar atât de înțelept să citești înainte de culcare, dacă chiar vrei să citești, nu să te ia somnul.
Cititul înainte de culcare provoacă somnolență și e o metodă bună de a te relaxa ca să te pregătești pentru odihnă. Dar, dacă vrei să citești cu adevărat, dă-ți întâlnire cu cartea. Alocă-i un timp în care să fii doar tu cu ea. Dacă iei cartea în mână doar seara, când te pui în pat și abia îți ții ochii deschiși, n-o să reușești să treci de două-trei pagini.
Ca să citești mai mult, ajută să vorbești cu prietenii despre cărți. Cu cât ești mai mult în contact cu oameni sau activități care presupun citit, cu atât mai des vei deschide o carte. Intră într-un club de lectură sau citește recenzii și recomandări de carte. Dacă o să afli ceva despre o carte interesantă, o să vrei să o citești.
Pare contraintuitiv să te oprești din citit când tu vrei, de fapt, să citești mai mult. Dar nu e chiar așa. De câte ori ai început o carte plin de entuziasm și, după câteva pagini, ți-ai dat seama că nu e așa potrivită pentru tine sau că nu te afli în momentul potrivit pentru acea carte sau că, pur și simplu, nu e pe gustul tău? Dacă întâmpini dificultăți și lectura merge greu, oprește-te! Viața e prea scurtă ca să citești cărți care nu îți plac! Nu te învinovăți că nu ai terminat o carte doar pentru că ai ales-o inițial. Ești liber să o închizi și să treci la următoarea carte.
Aștepți să iasă copilul de la școală? Stai cu copilul în parc, să-l supraveghezi de la distanță, când se joacă cu prietenii? Aștepți pe cineva care întârzie la întâlnire sau ai ajuns prea devreme la o programare? Citește! Cărțile sunt o companie bună. E valabil și pentru momentele în care vrei să ieși undeva, dar nu ai cu cine. Mergi singur la o cafenea și citește. Dacă ai mereu cu tine o carte bună, micile momente de așteptare, care altfel ar însemna timp pierdut, pot deveni escapade în lumea literară.
Acum, că ai câteva trucuri pe care le poți folosi în favoarea ta, apucă-te să-ți alcătuiești lista cu rezoluții. După agitația de Revelion, e numai bine să te relaxezi cu o carte și o ciocolată caldă.
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.