Tu ai o serie de cărți de ținut pe noptieră? Cărți la care să îți dorești să revii din când în când sau pe care să le deschizi ca să îți reamintești unele replici? Iată care sunt alegerile noastre pentru relaxarea dinainte de somn.
Trăim vremuri agitate, în care alergăm între serviciu, casă, copii și prieteni. Încercăm să le facem pe toate și ne dorim să le facem bine. Când mai avem răgaz pentru noi însine, pentru intimitate? De multe ori, te pui în pat când nu mai ai forță pentru altceva. Pui capul pe pernă și adormi în secunda următoare.
Dar dacă, în loc să procedezi așa, ți-ai acorda 15-30 de minute în care să te relaxezi înainte de culcare? Mintea are nevoie să se calmeze după o zi agitată, ca să te poți odihni și să te simți bine. De aceea, o lectură relaxantă înainte de somn e binevenită.
De ce îți recomandăm niște cărți pe care le ții pe noptieră? Pentru că e plăcut să aprinzi veioza, să te pui în pat având alături un ceai aromat și să nu mai ai altceva de făcut decât să întinzi mâna după o carte. O carte care să te transpună într-o altă lume.
Am întotdeauna pe noptieră Micul prinț. Probabil că nu sunt singura persoană care consideră Micul prinț o carte de căpătâi, având în vedere că s-a vândut în peste 200 de milioane de exemplare și a fost tradusă în peste 250 de limbi și dialecte.
Micul prinț nu e o carte pentru copii, deși pare să fie. E o carte profundă și filosofică despre natura umană și despre viață. E o carte despre iubire în toate formele ei, despre relațiile cu ceilalți, despre singurătate, nefericire, despre aparenta inutilitate a lucururilor pe care le facem, dar care, totuși, dau sens vieților noastre. E vorba despre atașament și despre a oferi.
Micul prinț ajunge pe Pământ, unde întâlnește un aviator care se prăbușise în deșert. Ușor-ușor, din dialog, îi afli povestea. Micul prinț ajunsese “aici” de pe o planetă mică de tot, unde singura lui prietenă era o floare de trandafir. Poate că cel mai impresionat și memorabil fragment este cel legat de relația micului prinț cu vulpea, care îl învață să o îmblânzească: “-Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”.
Un aspect important este că Micul prinț conține desene făcute chiar de Antoine de Saint-Exupéry.
Bătrânul și marea e o carte scurtă pe care o poți reciti periodic, fără să te plictisești. Santiago e un pescar bătrân și singur care seamănă, întrucâtva, cu Iona al lui Marin Sorescu. Cartea e o alegorie.
Bătrânul iese în larg, după ce 84 de zile nu a mai prins vreun pește. Aflat la apusul vieții, încă visează o captură imensă, “peștele cel mare”, care să-i dea sens vieții. Întâlnește marele pește cu care se luptă până la epuizare. Peștele îi este, pe rând, dușman și prieten, într-un final partener de suferință, pe care-l consideră egalul său. Bătrânul vorbește cu sine, dar și cu peștele: “E o prostie să nu speri”, medită el. „Pe lângă asta, eu cred că e și un păcat. Nu te gândi la păcat”, își zise tot el”.
Bătrânul contemplă asupra vieții, naturii, divinității și la nevoia de a avea alături alți oameni: „Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește”.
Chiar dacă ai citit în adolescență Jurnalul adolescentului miop (sau mai ales dacă ai citit-o în acea perioadă), e o carte la care poți reveni ori de câte ori ți se face dor.
Adolescentul Mircea e, evident, miop. Introvertit, se izolează în mansarda sa, unde își construiește o lume a cărților, în care fetele nu prea au ce căuta. Mircea rămâne deseori corigent la diferite materii, dar asta nu îl împiedică să se gândească non-stop la romanul său: “Pentru că am rămas singur, m-am hotărât să încep chiar azi Romanul adolescentului miop. Voi lucra în fiecare dupa-amiază. Nu am nevoie de inspirație; trebuie să scriu, doar, viața mea, iar viața mi-o cunosc, și la roman ma gândesc de mult”.
Uneori, vrea să se concentreze pe școală: “Alţii au noroc şi la fete, şi la cărţi, şi la şcoală. Eu am renunţat bucuros la jocul cu fete şi la jocul de cărţi numai ca să am noroc la şcoală. Dar nu am”.
Adolescența e complicată, iar Mircea își dezvăluie neputințele: “sunt sentimental şi slab şi lipsit de voinţă”, „sunt imbecil”, „sunt cel mai nătâng dintre toţi, orişicât m-aş ascunde”, „eram cel mai leneş, mai neglijent şi mai răutăcios din clasă. Şi eram miop”.
Cartea e un roman-jurnal al devenirii lui Mircea Eliade. Un Mircea Eliade sentimental, nemulţumit, neliniştit, trist, ironic, dar capabil de o voință uluitoare. Se luptă cu mediocritatea și încearcă permanent să își învingă slăbiciunile.
Printre cele cateva cărți de ținut pe noptieră pe care le recomandăm se află și una ușoară și care o să te facă să râzi. Chiar dacă nu o să uiți de problemele de peste zi, măcar o să le privești cu mai mult umor. Legea lui Murphy, de Arthur Bloch, e o carte cu mult haz. Cărțile cu titlul Legea lui Murphy s-au publicat, de-a lungul timpului, în peste 30 de țări și s-au tradus în 27 de limbi.
E o carte despre pesimismul de zi cu zi. Arthur Bloch a scris o serie de principii și observații, decretate drept legi, care parodiază micile eșecuri de zi cu zi. Aproape fiecare lege ni se aplică, fiecăruia dintre noi, pentru că toți o dăm în bară, toți avem ghinion și nu avem ce face decât să o luăm de la capăt, iar și iar.
Cum să te convingem că merită să o ai la îndemână altfel decât oferindu-ți câteva “legi”? Atâta timp cât nu-ți pasă unde ești, nu te poți rătăci; Chiar dacă un milion de oameni cred într-o prostie, tot o prostie rămâne; Sărutul este o modalitate de a apropia doi oameni atât de mult încât nu-și mai văd unul altuia nici un defect; Accidentele au loc atunci când doi oameni încearcă să fie deștepți simultan; Dacă nu ai nevoie de ceva și nici nu-ți dorești acel ceva, întotdeauna se găsește din belșug.
Dacă ai nevoie de mai multă magie în viața ta, pune-ți pe noptieră Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis. Seria este compusă din şapte cărţi: Nepotul magicianului, Leul, vrăjitoarea și dulapul, Calul și băiatul, Prințul Caspian, Călătorie cu Zori de zi și Jilțul de argint. Cărție sunt potrivite pentru toți cei care vor să evadeze puțin din realitatea cotidiană.
În fiecare carte, un grup de copii este transportat din lumea reală în lumea fabuloasă a Narniei, pentru a o salva de forţele întunericului. Au loc tot felul de întâlniri cu creaturi inspirate din mitologie, vrăjitoare și demoni.
În prima carte, Nepotul magicianului, copiii Digory şi Polly sunt transportaţi prin magie în Narnia. Unchiul Andrew, un vrăjitor rău, o păcălește pe Polly să atingă un inel fermecat care o transportă într-un loc necunoscut, astfel că Digory este nevoit să plece în căutarea ei.
Cronicile din Narnia ne amintesc de basme, dar și de unele simboluri creștine, așa că nu te grăbi să le numești “povești de adormit copiii” înainte de a le citi. O să le adori.
Există studii care arată că cititul înainte de culcare îmbunătățește somnul, reduce stresul, te ajuta să fii mai creativ și să-ți creezi o oază de liniște și pace. Tu ai o carte asupra căreia îți face plăcere să revii iar și iar și de care nu te-ai plictisi niciodată?
Nume | Activat |
---|---|
Cookie-uri Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta |
|
Google Analytics We track anonymized user information to improve our website. |
|
Google Adwords We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks. |
|
Google Tag Manager We use Google Tag Manager to monitor our traffic and to help us AB test new features |
|
Facebook We use Facebook to track connections to social media channels. |
Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.
5 Comments
Subscriu ! Toate sunt de nelipsit le recitești tot timpul cu drag.
Mai puțin Romanul adolescentului miop. Pentru mine a fost o mare dezamăgire :).
Nu sunt sigura ca ar fi o idee buna sa tin Batranul si marea pe noptiera. E genul de carte din cauza careia as visa urat.
Bineinteles, despre gusturi si culori e mai bine sa nu se discute.
Eu am mai mult de cinci carti pe noptiera. Nu lipsesc Jane Eyre ( de Charlotte Bronte) si La rascruce de vanturi (de Emily). Stalpii pamantului (de Ken Follett). Umbra vantului ( de Carlos Ruiz Zafon). Vreo sapte volume de John Irving. Doua de Wendy Holden. Seria Cormoran Strike ( de Robert Galbraith, care de fapt e J.K. Rowling, de care mai am The Casual Vacancy si toata seria Harry Potter). A Sight for Sore Eyes (de Ruth Rendell). Teatru de Tudor Musatescu si Camil Petrescu. Da, pe noptiera mea e un turn de carti. Citite de mai multe ori – si tot nu ma satur. 🙂
[…] Acum, că știi cu ce îți poți începe lecturile de primăvară, citește și: Relaxare înainte de somn. 5 cărți de ținut pe noptieră. […]
[…] înainte de culcare provoacă somnolență și e o metodă bună de a te relaxa ca să te pregătești pentru odihnă. Dar, dacă vrei să citești cu adevărat, dă-ți […]