Îți cumperi cărți, dar nu apuci să citești mereu tot ce îți dorești? Aduni rafturi de romane care stau și ani întregi pe lista de așteptare? Eu am câteva cărți pe care nu le-am citit, deși ar fi trebuit să o fac în 2017.

Am câteva cărți pe care nu le-am citit în 2017, deși le-am avut pe lista de “to read”. De unele chiar m-am apucat, dar le-am pus în așteptare pentru că… nu aveam stare pentru ele atunci. Pe unele le-am lăsat deoparte pentru că altele mă tentau mai mult. Pe una am abandonat-o la jumătate pentru că a venit vara.

Dar cele câteva cărți pe care nu le-am citit anul trecut nu sunt cărți pierdute, nici abandonate. Sunt cărți care mă așteaptă pentru când voi fi pregătită să le citesc. Pentru că, da, o să-mi iau revanșa!

5 cărți pe care nu le-am citit anul trecut

1. Visează androizii oi electrice?, de Philip K. Dick

Nu sunt un fan al literaturii SF. Și, în timp ce discutam despre aceasta idee oarecum preconcepută a mea cu un prieten, el mi-a recomandat această carte: “Do Androids Dream of Electric Sheep?”. În traducere, Visează androizii oi electrice? Însă, cum nu aplec urechea la lucrurile pe care le consider neinteresante, am ignorat recomandarea.

A doua zi însă, m-am trezit cu cartea pe birou. Acest prieten a făcut mai mult decât să mi-o recomande, mi-a împrumutat cartea în limba engleză, considerând că mi-ar prinde bine să o citesc și că, eventual, aș ajunge să nu mai reneg literatura SF.

Cum nu mi-e ușor să citesc în engleză și cum am o listă uriașă cu cărți de beletristică, am pus în așteptare această lectură pe care mi-o propusesem pentru anul trecut.

Despre această carte, The Guardian a notat: „Capodopera SF a lui Philip K. Dick, romanul care a stat la baza celebrului film Blade Runner din 1982, regizat de Ridley Scott, a rezistat la proba trecerii timpului. Cu această carte, scriitorul a atins apogeul forței sale creatoare“.

2. Pacientul englez, de Michael Ondaatje

Am încercat să citesc Pacientul englez în limba engleză, în format electronic. Nu cred că am depășit pagina 20. De fapt, am citit de câteva ori primele 20 de pagini, dar cititul pe telefonul mobil mă descurajează. Mi-am propus să fac rost de cartea tipărită, însă încă nu am cumpărat-o.

Cartea începe cu o tânără infirmieră care îngrijește rănile unui bărbat ars, scăpat dintr-un accident aviatic. Cei doi sunt singuri într-o vilă aflată în ruină, undeva în spatele frontului. În jur încă mai sunt bombe neexplodate. Hana îi citește din când în când pacientului englez la lumina lumânării și, odată la patru zile, îi spală trupul înnegrit de răni. Aflăm că îl îngrijește de luni de zile, iar el de-abia mormăie, pentru că încă nu poate să vorbească. Mai târziu, bărbatul începe să-şi depene povestea.

Romanul lui Michael Ondaatje a fost ecranizat în 1997. Filmul omonim, regizat de Anthony Minghella și avându-i în distribuție pe Ralph Fiennes, Kristin Scott-Thomas, Juliette Binoche și Willem Dafoe s-a bucurat de un mare succes, câștigând și șapte premii Oscar, inclusiv pe cel pentru „Cel mai bun film”.

3. Un om sfârșit, Giovanni Papini

Nu mai știu cine mi-a recomandat Un om sfârșit, de Giovanni Papini. Cert e că am pus cartea pe lista lui 2017, dar încă nu am ajuns la ea. Uneori, când cineva îmi recomandă o carte, o cumpăr fără să stau pe gânduri. Alteori, caut recenzii despre ea. Astfel am aflat că Un om sfârșit este un roman autobiografic, plin de căutări filosofice.

Papini pornește dintr-o copilărie renegată, în care nu știe să zâmbească, și ajunge, la 30 de ani, să parcurgă mai multe sisteme filozofice, dar fără a descoperi sensul vieţii, așa că se consideră un uomo finito. Un om sfârșit la 30 de ani. Așa să fie? Cred că această idee mi-a stârnit interesul.

4. Faust, de Johann Wolfgang von Goethe

O carte pe care mi-am propus să o citesc înainte de a vedea spectacolul Faust pus în scenă la Sibiu de regizorul Silviu Purcărete. Nu am vrut să merg să văd spectacolul fără să fi citit înainte cartea. Nu voiam să fiu nepregătită. Prin urmare, m-am apucat să citesc opera lui Goethe și am citit până la jumătate. Apoi, am pus-o în așteptare. De ce? Venise vara, iar mintea mea nu se mai putea concentra la planurile malefice ale lui Mefisto și la limbajul filosofic și greoi, în versuri, al lui Goethe. Aș fi citit orice altceva, numai să nu fie atât de întunecat. Cred că fiecare lectură are timpul ei și că, dacă nu e momentul potrivit, mai bine o lași să mai aștepte. Prin urmare, nu am terminat de citit poemul dramatic și nu am văzut nici piesa de teatru. Poate anul acesta.

La început, Mefisto face pariu cu Domnul că îl va corupe pe Faust, un învățat al vremii: “Faceţi prinsoare?/ Pe-acesta o să-l pierdeţi,/De-mi daţi înalta învoire/Să-l duc pe drumul meu încetinel”.

Faust spune despre sine că a studiat filozofia, dreptul, medicina și, “din păcate chiar teologia”, arzând de zel, dar se simte continuu nemulțumit, nefericit, nenorocit. Mefisto profită de dorința lui Faust de cunoaștere și îl convinge să îl invite în casă, pentru că duhurile și dracii nu pot intra decât invitați și nu pot ieși decât pe unde au intrat. În schimbul sufletului său, Mefisto îi promite lui Faust că-l va purta prin timp și spațiu, pentru a gusta din toate minunile Pământului: “Îngăduiţi-mi să v-alung urâtul, timpul,/Cu meşteşugurile unui drac umblat”.

Faust o vede pe stradă pe Margareta și, pentru că fata nu acceptă ca el să o conducă acasă, acesta îi cere lui Mefisto să i-o cucerească, deși demonul îi spune că tânăra nu are păcate și că nu are asupra ei nicio putere: „Ascultă, să-mi faci rost de fetişcană! (…) Îţi spun: dacă la noapte fata/În braţe nu mi s-a odihnit/Să mă socoti de tine despărţit!”.

Prin diferitele epoci prin care Faust este purtat, trăind mai multe vieți decât orice alt muritor, apar, pe rând, centauri, îngeri, vrăjitoare, gnomi, poeți, actori și mulți alții.

5. Jurnalul lui Mihail Sebastian

Tot o piesă de teatru m-a făcut să vreau să citesc Jurnalul lui Mihail Sebastian. “Marea iubire a lui Sebastian”, care se joacă la Godot Cafe-Teatru, în București, avându-i pe Rodica Mandache și Marius Manole în rolurile lui Leny Caler și Mihail Sebastian.

Știam că Sebastian, născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiască din Brăila, scrisese “De două mii de ani”, o carte despre condiția de evreu într-o Românie în care antisemitismul începuse să fie destul de bine conturat.

Jurnalul a fost publicat postum, abia în 1996, și pune cap la cap caietele cu notițe autobiografice ale scriitorului din perioada 1935-1944. Ceea ce mie mi-a atras atenția este povestea de dragoste neîmpărtășită dintre Sebastian și Leny (și ea evreică). Mihail e îndrăgostit adolescentin și suferă după Leny, o femeie dorită de mulți bărbați. Însă Jurnalul este mult mai mult decât atât.

E povestea lumii artistice din perioada interbelică și a celui de-Al Doilea Război Mondial, unde îi găsim pe Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Camil Petrescu și Nae Ionescu (dar și alți membri ai elitei intelectuale din acei ani) stând la povești interminabile despre politică, antisemitism și literatură. Cartea e, de asemenea, după cum am aflat, presărată cu notițe despre muzica clasică pe care o asculta Sebastian.

Ca spectator la “Marea iubire a lui Sebastian” am aflat și că personajul Corina din piesa lui Mihail Sebastian Jocul de-a vacanța a fost scrisă special pentru Leny Caler. O altă carte de trecut pe listă, de data aceasta pentru 2018.

Tu ai cărți “restante”? Ce nu ai apucat să citești anul trecut? Dacă ai rămas în urmă cu lecturile, află și Cum să citești mai mult începând de anul acesta.